Stefan Petica (1877-1904). Termina liceul i "N. Balcescu" la Braila, face parte din miscarea j socialista si se inscrie in clubul muncitoresc local. Cunoaste mai multe limbi, engleza, germana, j franceza, de aceea face traduceri din diverse opere i literare. Petica frecventeaza din cercul literar al lui Macedonski si chiar este secretarul de redactie al revistei "Literatorul".

Primele sale poeme, "Fecioara in alb", "Cand viorile tacura", "Moartea visurilor", sunt publicate in "Literatorul" (1899), "Romania juna" (1900), inainte de a fi publicate de scriitor in 1902 in volum. Alte volume de poezii, "Cantecul toamnei" si "Serenade demonice" au aparut postum, in 1909. Scriitorul traieste drama poetului damnat, insingurat de lume, silit sa se apere impotriva vitregiilor sortii. Pentru Petica, viata este marcata de un "torturator vis himeric".

"Moartea visurilor" exprima cel mai bine aceasta stare de spirit a poetului, in timp ce in "Cand viorile tacura" grija pentru muzicalitate este majora.


Moartea visurilor

Poezia "Moartea visurilor", un sonet, apare in anul 1899, in revista "Literatorul", fiind o punere in scena a pesimismului funciar al nereusitei in viata. Poetul isi exprima deznadejdea in fata fenomenului irepresibi! al mortii:

"Eu voi muri in una din zilele aceste,

Purtand pe umeri crucea Calvarului amar;
Pe lespezi reci cadea-voi cum cade-n visul rar
Din minti pierdute-n noapte o vesteda poveste."

Moartea poetului pare dorita, intr-un efect al timpului necrutator de macinare a fiintei. Poetul damnat poarta pe umeri crucea Calvarului eristic, o "vesteda poveste", ce nu se poate implini, darul divin de reinviere fiindu-i refuzat.

Moartea este insotita, ca la mai toti poetii simbolisti, de parfumuri florale, inaltate spre cer o data cu ruga de a i se implini "etern dorita veste", dovedindu-se mai tarziu, in ultimul vers, a fi moartea totala, absoluta, "o culme-a unui vis": Parfumuri vechi, uitate incet sa cada peste
Trudita fata rece, si-n murmurul lor clar
Sa simt ca se inalta ca-n anticul altar,
Pe straniu glas de imnuri, etern dorita veste."

Anticul templu este un simbol pagan al triumfului mortii asupra vietii.
Poetul refuza, in sens eminescian, orice ritual funerar:

"Nici rugi adanci si calde, nici planset zbuciumat
Din ochi duiosi in lacrimi si nici in josul portii
Lumini si facle rosii sub cerul instelat."

Moartea seamana cu o imensa cadere in abis, intr-un punct de unde nimic nu se mai poate schimba, nici chiar eternitatea:

"Ci fata mea-ndrepta-voi spre falnicul abis
De-albastru si de taine in care astrul mortii
Luceste singuratec: o culme-a unui vis!".