St. O. Iosif realizeaza prin aceasta poezie portretul uneia dintre fiintele dragi sufletului sau, care a ramas ca o icoana de nesters in memoria sa afectiva, infruntand astfel timpul.
Insusi titlul, constituit din substantivul articulat hotarat bunica releva caracterul de portret al poeziei, iar intregul discurs liric evidentiaza trasaturile fizice si morale ale fiintei dragi evocate aici.

Ca in orice portret literar, modul de expunere predominant este descrierea, prin care sunt scoase in relief direct insusirile alese ale bunicii. Sub aspect fizic, are ochii mici, parul nins, semn al varstei inaintate, este firava si fermecatoare in portu-i de la tara, care-i sporeste frumusetea. Totodata, ochii ei "calzi de duiosie" su­gereaza bogatia sufleteasca, morala a bunicii.


Portretul ei moral este completat prin harnicie, prin truda continua, prin blandetea si seninatate-i sufleteasca. Doar uneori, tacuta si trista, se gandeste la anii tineretii, suspinand "din cand in cand".



O alta trasatura a portretului literar intalnita si in aceasta poezie este prezenta sentimentelor autorului datorate caracterului liric, subiectiv al descrierii. Astfel, amintindu-si de bunica sa, poetul isi exprima dragostea, admiratia, pretuirea si respectul, sentimente deosebit de profunde, caci in fata ei traia o sfiala ciudata, deoarece o asemana "Duminicii preasfinte".


Intensitatea acestor sentimente este sugerata si de locutiunea adverbiala cu dor, sinonima cu patimas, duios si antepusa termenului determinat si de adjectivul "frumoasa de nespus", folosit la gradul superlativ absolut.
Fiind o descriere literara, portretul este realizat cu ajutorul limbajului poetic si asa se explica existenta, in text, a numeroase procedee artistice. Predominant este epitetul, mai ales adjectival:

"parul nintf , "ochi calzi", "firavei bunici", "cata bland, senina si tacuta" etc, observandu-se, totodata, folosirea lui in inversiune ("firavei bunici") sau in enumeratii (cata bland, senina si tacuta). Alteori, insusirile sunt evidentiate prin repetitii ("Torcea, torcea fus dupa fus") sau enumeratii ("cu parul nins, cu ochii mici", "cu furca-n brau, cu gandul dus"), accentuandu-se astfel asupra lor.
Avand in vedere caracterul liric sustinut de prezenta sentimentelor autorului, preponderenta descrierii ca mod de expunere si folosirea limbajului poetic in evidentierea directa a unor insusiri fizice si morale, acest text are toate notele definitorii ale unui portret literar. 26Q