Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul - comentariu
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul - comentariu



"Cuvantul de ordine al lui Balcescu si al pasoptistilor este luminarea multimii."
G. Calinescu

Nicolae Balcescu, om politic, istoric, ganditor democrat-revolutionar, este o personalitate de prim rang in procesul de renastere spirituala si politica a Romaniei din secolul al XIX-lea. El este marele luptator pentru cauza nationala (si democrata) a romanilor, o figura simbolica a acestor aspiratii, si sufletul Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, A militat pentru desfiintarea iobagiei si pentru improprietarirea taranilor, pentru drepturile nationale ale romanilor din Transilvania, iar in emigratie, dupa 1848, a luptat in favoarea apropierii popoarelor in dreptul lor comun pentru libertate si neatarnare.
Un mare merit al acestui barbat, figura simbolica a vietii noastre culturale, este acela ca si-a legat actiunea lui revolutionara de o opera literara care si-a pastrat intreaga prospetime si intregul relief si astazi, la o suta patruzeci si unu de ani de la trecerea in nefiinta a autorului ei.

Lucrarile lasate posteritatii de Nicolae Balcescu, si care atesta complexitatea sa spirituala, sunt: Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum; Despre starea sociala a muncitorilor plugari din Principatele Romane in deosebite timpuri; Mersul revolutiei in istoria romanilor; Istoria romanilor supt Mi hai Voievod Viteazul,

Aceste scrieri ne cuceresc prin adevarul expresiei, prin desfasurarea ei uneori vehementa, alteori larga si mareata, dar insufletita totdeauna de o emotie sincera si adanca. Sunt scrieri "de o rara densitate de idei" si cu "un cuprins emotiv neobisnuit de cald si de vibrant".

Istoria romanilor supt Mihai-Viteazul, (care apare la multi exegeti sub titlul Romanii supt Mi hai-Voievod Vitea­zul), este opera cea mai de seama a lui Nicolae Balcescu. Pentru documentarea acestei monumentale opere, autsrul "a cercetat 225 de lucrari istorice, vechi si moderne in diferite limbi".

Scrisa din luna ianuarie 1851 pina in luna noiembrie 1852, printr-un efort uimitor, ea trebuia sa fie pusa in slujba revolutiei viitoare pentru care activa, ii a carei prima "tinta" urma sa fie Unirea Tarilor Romane.

In ianuarie 1850, el ii scria lui Ion Ghica:

"voi sa sfarsesc o scriere asupra lui Mihai Viteazul si sa pui piitra de temelie a unitatii nationale".



Lucrarea urma sa cuprinda sase carti, intitulate astfel:

I.  Libertatea nationala (1593 - aprilie 1595)

II.  Calugarenii (aprilie - decembrie 1595)
III.  Robirea taranului (decembrie 1595 - aprilie 159?)
IV.   Unitatea nationala (aprilie 1599 - 1600)
V.   Miraslau (iulie 1600 - ianuarie 1601)

VI.   Goraslau (ianuarie 1601 - septembrie 1601).

Balcescu n-a izbutit sa termine acest proiect, istoria oprindu-se la capitolul al XXXIlI-lea al cartii a Y-a, Miraslau. O martora a efortului facut pentru terminarea operei, Maria Cantacuzino, scrie ca:

"El lucra cu o ardoare ce se marea, cu cat puterile ii slabeau. Se scula adeseori noaptea pentru ca sa adauge cateva pagini la Is­toria romanilor supt Mihai-Viteazul, insa aceasta lucrare silita ii scurta zilele. El a continuat s-o scrie pana in ul­timele clipe ale celui de al 33-lea an al scurtei sale vieti", adica pana in 1852, cand moare la Palermo, in Italia, rapus de tuberculoza, dar si de dorul de tara, pe care i s-a interzis s-o mai revada.


Titlul, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, dat de Balcescu lucrarii, arata ca "el a conceput-o ca o etapa a istoriei poporului, iar nu ca un capitol de istorie biografica".

Paginile cartii sunt pline de admiratie pentru lupta eroica a romanilor pentru apararea tarii si eliberarea ei de sub jugul turcesc, lupta reluata sub conducerea lui * Mihai Viteazul. "Glorioasa campanie" din iarna anului 1595 el o socoteste de aceea "fara asemanare in istoria luntii", iar pe romani ca pe "niste uriasi".

.
Publicata in volum abia dupa douazeci si cinci de ani de la moartea lui Balcescu, deci in 1877, de catre Alexan dru Odobescu, aceasta lucrare a fost salutata cu entuzi­asm de Minai Eminescu, in articolul Balcescu si urmasii sai; iar istoricul A. D. Xenopol, in conditiile cresterii avantului patriotic pentru cucerirea independentei nationale, scria in revista Convorbiri literare:

"Pentru noi, romanii, meritul literar al scrierii lui Balcescu este foarte mare... Cugetarile inalte si drepte care dau viata si interes la fie­care pas povestirii sale; colorile cele vii sub care infatiseaza intamplari si care te fac sa crezi ca le-ai vazut candva (...), patriotismul inflacarat (..,), o limba curata; (...) toate aceste insusiri fac din Istoria Iui Mihai-Voda Viteazul un cap-de-opera in limba romana".


Istoria romanilor supt Mihai Voievod Viteazul, cea mai intinsa si mai insemnata dintre operele istorice ale lui Nicolae Balcescu, isi are geneza in crezul politic al revolutio­narului de la 1848, care vedea in bravul domnitor Mihai Viteazul, cel ce s-a intitulat intr-adevar "Domnul Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei" - un simbol al ideii de unire. Sunt de aceea impresionante, in aceasta opera, adancimea si vigoarea simtirii, avantul si generozitatea ce au inspirat-o. Se stie, de pilda, ca auto­rul a oscilat, in procesul elaborarii lucrarii, intre a-i da caracter de opera stiintifica sau a-i imprima patos de poem eroic. Rezultatul a fost o veritabila creatie artistica ale carei mijloace stau intr-o stransa legatura cu pozitiile autorului: de istoric, de cugetator si de revolutionar. Opera sa va evoca artistic faptele din trecut, avand o minutioasa baza documentara, deci stiintifica,


In centrul admiratiei lui Balcescu sta marea actiune a lui Mihai Viteazul pentru a fi realizat "unitatea nationala", cum intituleaza el cartea a IV-a. Statul infaptuit de vitea­zul voievod, in urma actiunilor intreprinse pentru stapanirea Transilvaniei (1599) si a Moldovei (1600) este considerat, de Balcescu, o expresie a unitatii nationale; el a rezultat din nazuinta poporului "d-a se mantui de sub stapanirea strainilor", adica a dominatiilor straine. Asadar, cartea a IV-a, Unitatea nationala, (aprilie 1599 - iunie 1600), trateaza evenimentele care l-au ridicat pe viteazul domn in culmea gloriei sale, iar pe romani i-a strans, pentru prima data, intr-un stat national unitar.
Fragmentul (intitulat impropriu Ardealul) face parte din cartea a IV-a, Unitatea nationala, constituind chiar inceputul acesteia. Sunt evidente, in toata aceasta parte, iuflul patriotic, patosul dublat de argumente stiintifice, cu care Balcescu dovedeste continuitatea poporului roman pe aceste meleaguri, justificand astfel, din punct de vsdere politic, actiunea lui Mihai Viteazul pentru cucerirea Ardealului, care este un pamant romanesc.


Mai inainte de a evidentia virtutile artistice ale frag­mentului Ardealul trebuie sa facem precizarea ca intreaga opera poate fi citita ca un poem eroic (ca o lucrae istorica), dar si ca o opera cu reale calitati artistice.
"Scriitorul nu urmareste numai sa ne infatiseze oanenii trecutului si faptele lor, asa cum ele s-au petrecut, dar sa ne si faca a le vedea".

Asa se introduc in naratiune port­retele, tablourile si episoadele menite sa invioreze povesti­rea, toate tradand talentul vizionar al lui Balcescu.
Sunt multiple episoadele care dau varietate si miscare povestirii sale: episodul mortii lui Murad III, cel al ucide­rii fratilor lui Mohamed III, episodul cu Razvan, domnitorul-tigan, tras in teapa crudului Ieremia-Movila; nulte descrieri de lupta, in care, ca in epopeea Iliada, sunt infatisati eroi individuali, in actiunile lor temerare, dar si miscarile colective ale armatelor intregi. Autorul povesteste folosind o tehnica anume, cea a basoreliefului, variinl formele verbale la perfectul simplu cu cele la prezentul istoric.
Unul din cele mai fericite aspecte ale talentului sau este arta portretistica. Sunt celebre portretele alcatuie lui Mihai Viteazul: ("un barbat ales, vestit si laudat prii fru­musetea trupului sau, prin virtutile sale alese"), impiratului Germaniei, Rudolf II: ("acest print era un domnitor nevrednic") si sultanului Murad II: ("era un duh slab si superstitios: dulce la trai, dar iute la manie si -adesea atunci si la cruzime"). Ultimele doua-portrete amintesc, in unele privinte, pe ale "maestrilor flamanzi si olandezi ai veacului al XVII-lea, spun exegetii, dar noi nu le-am citat decat fragmentar, fiind preocupati a demonstra aici cum ca portretul, tabloul si episodul sunt principalele categoiii ar­tistice ale lui Balcescu.

In monumentala Istorie a romanilor supt Mihai Viteazul, tablourile, de o mare concentrare si vigoare, sunt foarte expresive. Renumit este tabloul lui Mihai si-al gadelui care nu indrazneste sa-l execute (cu verbele la prezentul istoric); de asemenea, imaginea intrarii lui Mihai in Alba-Iulia sau cea a aducerii capului lui Andrei Bathory - o impresionanta scena dramatica, de vreme ce autorul reuseste sa surprinda jocul scenic al lui Mihai.
Darul scriitorului de "a tocmi imagini si a le insufleti" a inspirat pe multi pictori atrasi mai ales de valorile plas­tice ale naratiunii; e vorba de cunoscutele compozitii ale lui Theodor Aman si G. D. Mirea pe tema aducerii capului lui Andrei Bathory. - (opere care au contribuit la intemeie­rea picturii istorice in miscarea plastica romaneasca).
Desi Balcescu, "n-a fost un pictor al naturii", iar talentul sau peisagistic este mai putin insemnat, (p entru ca omul - si nu natura - alcatuieste obiectul interesului sau de moralist si al viziunii sale de scriitor descriptiv), o sin­gura data ne-a oferit "o mare pagina descriptiva": este vorba de inceputul cartii a IV-a a Istoriei romanilor supt Mihai Viteazul si anume de descrierea Ardealului.
Si, desi autorul nu are un "ochi peisagistic" in genere (atat de dezvoltat la urmasul sau, Al. Odobescu), descrie­rea sintetica si grandioasa pe care o face tarii Ardealului, "mandra si binecuvantata", dovedeste in cel mai inalt grad valoarea artistica a prozei sale.
Tabloul este realizat cu multa migala si dupa anumite reguli ce se impun imaginii vizuale. in structura fragmentu­lui Ardealul, vom deosjebi: o introducere, cuprinsul - o de­scriere ca un tablou - si incheierea foarte scurta ("Astfel este tara Ardealului").
Partile componente ale acestei structuri sunt urmatoarele:
1)   Asezarea geografica a tinutului (o privire de ansam­blu totalizatoare) - in prima faza.
2)   Atitudinea de incantare in fata minunatiei tinutului denumit "maret palat".


3)   Unicitatea intre tarile lumii ("semanate de Domnul pre pamant").
4)  Varietatea formelor de relief care inconjoara tinutul (in care descrierea e procedeul de baza, realizata cu epitete, comparatii, enumerari, inversiuni topice, fraza ampla, arborescenta).
5)   Relief, flora, retea hidrografica, fauna din interiorul tarii (paduri, campii, lunci, livezi, garle).
6)  Enumerarea bogatiilor minerale.
Atitudinea scriitorului este de incantare in fata peisa­jului, el reusind sa redea farmecul unic al tinutului, raportandu-l sl ia tarile Europei.

Dupa Tudor Vianu, "pagina este mai mult a unui geo­graf, prin sistema cu care porneste la descrierea relieului natural, pentru a trece ia aceea a florei, la unele detalii ale faunei si la enumerarea bogatiilor subsolului",
"Podisul Ardealului este astfel vazut:

"Pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati, se intinde o tara mandia si binecuvantata intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant. Ea seamana a fi un maret si intins palat, cap d-opera de arhitectura, unde sunt adunate si asezat* cu maiestrie toate frumusetile naturale ce impodobesc cele­lalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ii le aduce aminte".


Observam ca scriitorul priveste natura ca pe un monu­ment arhitectonic, comparabil cu creatiile geniului unan. Ivletafora de mai sus ("cap d-opera de arhitectura") imbogitita cu epitetele ornante "maret si intins", (asupra carora cade accentul afectiv, ele fiind antepuse), nu are numai darul de a prezenta asezarea geografica a tinutului, ci si ce a evoca vizual maretia acestui pamant romanesc, sugerand to­todata si neobisnuita frumusete a peisajului transilvanean.

In alcatuirea tabloului, Balcescu incepe de la culmile inalte, piramidele de munti cu creste ninse:

"Un brai de munti ocoleste, precum zidul o cetate, toata aceasta tara"; descrie apoi siragurile de dealuri "nalte si frumoase, marete piedestaluri inverzite" (autorul imbinand cu maiestrie eiite-tul dublu si metafora), comparandu-le cu niste "valuri proptitoare", care "varsa urnele lor de zapada" (iarasi ce sugestiva metafora) peste luncile domoale cu lanuri de rau si de porumb.
Natura vegetala si animala este evocata prin notatiile:

"Paduri stufoase, in care ursul se plimba in voie ca un domn stapanilor, umbresc culmea acestor munti. Si nu de­parte de aceste locuri, care iti aduc aminte natura tarilor de miazanoapte, dai, ca la portile. Romei, peste campii arse si varuite, unde bivolul dormiteaza alene".

Sunt in­teresante aici mai ales comparatiile, dar si epitetul dublu ("ca un domn stapanitor", "ca la portile Romei", "campii arse si varuite") sau simplu. Acestor procedee li se alatura, in continuare, altele cum ar fi enumerarea, hiperbola, comparatia, personificarea si epitetul, dar si adresarea la persoana a II-a singular, intrucat autorul tine sa ne ia parca martori pentru a proba veridicitatea frumusetilor zugravite ("fii aduc aminte", "te afunzi", "te-i uita", "vezi":

"Aici stejarii, brazii si fagii trufasi inalta capul lor spre cer; alaturi te afunzi intr-o mare de grau si porumb, din care nu se mai vede calul si calaretul. Oriincotro te-i uita, vezi colori felurite, ca un intins curcubeu si tabloul cel mai incantator farmeca vederea".


Vazut mai de aproape, peisajul Ardealului este prezentat prin formele de relief din interiorul acestei tari "bine­cuvantate", in culori din cele mai vii, menite sa "farmece vederea" oricarui privitor:

"stanci prapastioase, munti uriasi, a caror varfuri mangaie norii, paduri intunecoase, lunci inverzite, livezi mirositoare, vai racoroase, garle a caror limpede apa lin curge printre campiile inflorite, paraie repezi, care, mugind groaznic, se pravalesc in cataracte printre acele amenintatoare stanci de piatra, care plac vede­rii si o spaimanteaza totdeodata".


Scriitorul nu. intrebuinteaza epitetul care picteaza, ci pe acela general si ornant, ca la autorii clasici": ("munti uriasi", "lunci inverzite", "vai racoroase", "campii inflorite", "par aie repezi"). Sugestiva este personificarea muntilor ("a caror varfuri mangaie norii", dar si aceea a paraielor (care " mu­gind groaznic, se pravalesc"), ambele avand si o nuanta de hiperbolizare, autorul ; tradandu-si intentia de-a completa imaginea vizuala cu una sonora, (pentru care scop est/e manuita cu abilitate si inversiunea). Deci scriitorul pre­zinta, "paraie repezi" care, "mugind groaznic", "se pravalesc in cataracte printre acele amenintatoare stanci de piatra"). Rostind pe silabe sintagmele subliniate, reusim mai, bine "sa auzim" rostogolirea valurilor, iar epitetul antepus ("amenintatoare"), prin lungimea lui, dar si prin locul pe care-l ocupa fata de substantivul "stanci", contribuie din plin la conturarea imaginii sonore.
Balcescu nu uita ca aceasta tara, "mandra sK bine­cuvantata", poseda si cele mai felurite bogatii minerale din Europa : sarea, fierul, argintul, arama, plumbul, zin­cul, cobaltul, aurul, precum si vestigii ale trecutului care amintesc, la tot pasul, prezenta poporului roman in Tran­silvania. Pentru aceasta el apeleaza, din nou, la enume-ratie, dar si la personificare si hiperbola.
Observam cum autorul, folosind persoana a II-a singular, ne ia martori pentru a proba veridicitatea afirmatiilor sale: metalul cel mai pretios, aurul, il vezi "stralucind si prin noroaiele drumurilor. Ceea ce izbuteste acum scrito-rul, ca figura de stil, este o hiperbola, dar ea se inca­dreaza intr-o imagine vizuala sugestiva (vezi "stralucim"), intreaga aceasta constructie finala transmitind incantaea maxima a lui Nicolae Balcescu in fata nenumaratelor bega-tii si frumuseti ale tarii.
t

Ultima propozitie:

"Astfel este tara Ardealului", sobra si sintetizatoare, incheie, precum o rama un tablou, acea pagina descriptiva, tradand mandria scriitorului de-a fi roman.
Sentimentul din care s-a nascut acest incantator tabou este de cel mai adanc patriotism; reusita lui artistica tine insa de calitatile de veritabil stilist ale autorului;
Se impun de aceea alte cateva consideratii generale cu privire la fragmentul comentat. Astfel, desi bogat reprezentat, epitetul nu este strident folosit; el aduce intotdeauna elemente noi, care largesc sfera imaginii artistice. Deseori, epitetul este asociat cu o alta figura de stil: cu o comparatie, o personificare, o hiperbola sau o inversiune. Sa exemplificam:

"fagii trufasi inalta capul lor spre trer" (epitet si personificare) sau "se inalta doua piramide mari de munti, cu crestetele incununate de o vecinica diadema de ninsoare" (epitetele se asociaza cu personificarea si metafora ("diadema de ninsoare").
Chiar folosirea comparatiei da, la Balcescu, o nota de originalitate:

"muntii... ca doi uriasi stau la ambele carete ale tarii, catand unul in fata altuia".

Compararea celor ioi munti cu doi uriasi si personificarea care sugereaza maretie, grandoare, creeaza o atmosfera mitologica, de basm. Du­blul epitet, "vecinica diadema de ninsoare" are rolul de a da imaginii un contur mai puternic, conferindu-i rolul de metafora foarte sugestiva.
Balcescu foloseste, ca si alti scriitori pasoptisti, enumeratia de substantive si adjective, pentru a da contur si cu­loare imaginii artistice, precum:

"campii arse si varuite", "lunci inverzite, paduri stufoase"; alaturam aici sirul de substantive prin. care autorul infatiseaza comorile minerale care "zac" in pantecele muntilor nostri sau "stralucesc" prin "noroiul drumurilor": sarea, ferul, argintul, arama, aurul etc. 
Prin paleta bogata de procedee artistice din fragmentul Ardealul, autorul a urmarii convingerea cititorilor, si prin maiestria argumentatiei, dar si prin frumusetea stilului si a limbii.

Este vorba de stilul retoric, specific scriitorilor romantici pasoptisti, deci si lui Nicolae Balcescu.

Este stilul caracterizat prin elocventa, adica prin arta de a vorbi frumos, emotionand si convingand in acelasi timp, ceea ce autorul a izbutit cu prisosinta. Un ultim argument, in -spri­jinul celor afirmate, este fraza lui Balcescu. Sa observam ca aceasta este ampla, cu perioade, fara sa fie intortocheata; subordonatele intercalate (minus atributivele) sunt evitate in general, tocmai pentru a da actiunii cursivitate si dinamism, iar imaginii, putere de evocare. Sa exem­plificam prin fraza:

"Un brau de munti ocoleste precum zidul o cetate, toata aceasta tara,
si dintr-insul, ici-colea, se desfac, intinzandu-se pana in centrul ei, ca niste valuri proptitoare, mai multe siruri de dealuri nalte si frumoase, marete pedestaluri inverzite, /care varsa urmele lor de zapada peste vai si peste lunci"/".

Au rezultat trei pro­pozitii, din care primele doua sunt principale, in raport de coordonare, iar a treia este subordonata atributiva.

Limba operei lui Balcescu are atributele limbii literare. Ea nu este incarcata de arhaisme; unele cuvinte par invechite astazi, dar, in vremea aceea, aveau putere de circulatie, de exemplu "ziduri proptitoare", "spaimanteaza", "cap d-opera" pentru "capodopera"; "pre" este pastrat in limba poporului si-n limba cronicilor, Balcescu il foloseste si el asociind constructiile vechi cu termenii moderni, adaptand neologismele la spiritul limbii: "armonizand impreuna", "se pravalesc in cataracte" (termenul insemnand cascada, cadere naturala de apa).
Prin toate aceste procedee, Istoria romanilor supt Mihai Viteazul este o capodopera a literaturii noastre din secolul al XlX-lea, iar N. Balcescu, unul dintre artistii desavarsiti din epoca sa, este "un mesianic pozitiv", cum il considera G. Calinescu.

Alte referate romana, dar Necategorisite