Concepte operationale c3f175cx17ulz


TRADITIONALISM si MODERNISM sunt concepte si tendinte opuse ce se manifesta in domeniul cultural si literar, intr-o disputa evolutiva si permanenta, ca expresie a unui continuu proces de receptare a valorilor si de fixare a lor in patrimoniul umanitatii. Traditionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone, modernismul se indreapta spre viitor, prin tendintele manifeste de receptare a experientelor noi si de promovare a formelor artistice eliberate de orice conventie. Traditionalismul se caracterizeaza printr-un conservatorism ce il indreapta spre clasicitate, prin pretuirea mostenirii culturale a unui popor, a folclorului si a culturilor vechi, prin actualizarea fondului mereu viu al invataturilor trecutului. Modernismul se opune, prin noile experiente estetice, uneori radicale si violente, tendintelor de inchistare intr-o viziune revoluta asupra lumii si a artei, fiind o cale de integrare in arii culturale mai largi si de sincronizare cu evolutia generala, universala a cunoasterii artistice. Opozitia dintre aceste tendinte, acutizata in literatura romana la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul celui urmator, poate fi interpretata ca o prelungire, in varianta autohtona, a celebrei dispute dintre antici si moderni, axate pe ideea de progres in arta si in literatura.


In spatiul literar romanesc, traditionalismul este reprezentat, la inceputul secolului XX, in continuarea ideilor "Daciei literare", de samanatorism si poporanism, urmat de gandirism. Curentele literare moderniste sunt expresionismul, suprarealismul, dadaismul, constructivismul. Curentele situate intre cele doua tendinte sunt: simbolismul, barocul, realismul, curent "etern", dupa cum se exprima Ren6 Wellek, si romantismul, care poate exprima, ca stare de spirit, si o anumita razvratire a "geniului romantic", un "mal de siecle" general. Eugen Lovinescu, de pilda, separa simbolismul de modernism si va fi atacat de avangardisti. Prin urmare, in primele decenii ale secolului al XX-lea, in literatura romana apar trei segmente: traditionalism, modernism, avangardism.
SAMANATORISMUL. Revista infiintata de Al. Vlahuta si George Cosbuc, "Samanatorul" (1901-1910), este si cea care da numele curentului.

Principalul teoretician este insa Nicolae Iorga, el preluand conducerea ei intre anii 1902-1906, propagand ideile sale si in "Neamul romanesc literar".

Alte reviste cu aceeasi orientare sunt "Luceafarul", "Junimea literara", "Fat-Frumos".



Ideea principala a curentului viza lumea taraneasca: ea trebuia luminata, adusa la un nivel mai inalt de cultura, necesar pentru pregatirea reformelor sociale. St. O. Iosif, Octavian Goga, E. Garleanu, Sadoveanu (in prima faza a creatiei sale) sunt reprezentanti ai curentului. Caracteristici ale samanatorismului sunt:

1.  intoarcerea spre trecutul idealizat, lucru observat, de pilda, in "Nucul lui Odobac" de Emil Garleanu;

2.   Idilismul, imaginea pitoreasca, predilectia pentru peisaje bucolice, linistite ("Ciobanasul" din ciclul "Icoane din Carpati" de St. O. Iosif); 3. Sentimentul dezradacinarii de sat, in "Copil sarman" de St. O. Iosif, si "Nepotrivire" de Octavian Goga; 4. Predilectia pentru scene tari si pentru vitalism.
POPORANISMUL. Termenul provine de la cuvantul poporan; este numit narodnicism in Rusia, unde este reprezentat de o multime de scriitori, Zaicenko, Lavrov, Mihailovski, Korolenko, Uspenski. in Romania, miscarea incepe cu articolele lui C. Stere, in "Evenimentul", "Socialistii si miscarea nationala".

Ca ideologie, milita pentru combaterea marasmului in care traiau masele taranesti, prin inlaturarea inculturii, rol ce trebuie atribuit intelectualilor. Garabet Ibraileanu propune denumirea de poporanism in revista "Viata romaneasca", aparuta in 1906 si continandu-si activitatea pana in 1916, apoi in serii intre 1920-1940, 1944-1946, iar dupa aceea, cu alte orientari, din 1948 pana azi. Scriitori cu tendinte poporaniste sunt Jean Bart, Spiridon Popescu, Paul Bujor, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction.
GANDIRISMUL. Curentul se constituie in jurul revistei "Gandirea", care apare in 1921, sub conducerea lui Cezar Petrescu, si evolueaza, cu trecerea timpului, tot mai mult spre dreapta. Revista este condusa din 1922, dupa ce se muta din Iasi in Bucuresti, de Nichifor Crainic, care isi extinde influenta si asupra altor publicatii, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".

La
Gandirea" colaboreaza o serie de mari scriitori, Adrian Maniu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Gib Mihaescu, Mateiu Caragiale, Aron Cotrus. Filozofia promovata de aceasta grupare este influentata de cea a lui Spengler, filozofia vietii, in "Der Untergang des Abendlandes", in care sunt explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie. Sunt promovate autohtonismul si ortodoxismul.
MODERNISMUL gruparii "Sburatorul", din care vor deriva celelalte experiente estetice, initiat prin aparitia acestei reviste in 1919, se consolideaza teoretic prin aparitia lucrarii lui Eugen Lovinescu "Istoria civilizatiei romane moderne", in special a primelor doua volume, "Fortele revolutionare", 1924, si "Fortele reactionare", 1925. Punctul de pornire il constituie, in teoria lovinesciana, principiul imitatiei, preluat de la Gabriel Tarde, vizand in esenta imitarea societatilor avansate de catre cele ramase in urma. Lovinescu limiteaza acest fenomen in domeniul vietii sociale si culturale, iar, in critica literara, cu aplicatie nemijlocita la literatura. Sincronismul inseamna acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera modernitate si noutate fenomenului literar.

Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui spirit "provincial", evident traditionalist, si de aceea literatura trebuie sincronizata cu "spiritul veacului".

Eugen Lovinescu incearca sa corecteze teoria maioresciana a formelor fara fond, considerand ca formele superioare pot sa dinamizeze mutatiile necesare la nivelul unui fond ce trebuie racordat la "spiritul veacului".

GRUPARILE MODERNISTE AVANGARDISTE, rezultate ale unei civilizatii tehniciste exacerbate, alienante pentru fiinta umana, apar la inceputul secolului al XX-lea, fiind derivate unele din celelalte. Astfel, expresionismul fructifica experientele simboliste. Curentul apare in Germania, in perioada anilor 1911-1925, deosebindu-se fundamental, prin forma de manifestare, de naturalism si de impresionism. Spiritul creator nu mai ramane pasiv, nu mai este supus obiectului, ci se repercuteaza in exterior, venind sa dea expresie intregului. Expresionismul se manifesta cu intregul sau cortegiu de fenomene, trairile halucinatorii, reprezentarile fantaste, deformate ale lumii, constiinta finala, apocaliptica, toate generate de criza societatii contemporane.
CONSTRUCTIVISMUL cuprinde experiente estetice comune, in mare masura, cu ale expresionismului. O grupare expresionista si constructivista in acelasi timp este cea de la revista "Contimporanul", condusa de Ion Vinea, aparuta in anul 1922 si continuand pana in 1932. Asemanatoare cu ea sunt revistele "75 H.P."

(1924), "Punct" (1924-1925), "Integral" (1925-1928). Portretele expresioniste sunt grotesti, desfigurate. in "Luntre si punte", de Ion Vinea, un om pandeste pe omul cu servieta, in care sunt transportate fondurile, il loveste in cap si-i fura banii, pentru a se constata in final ca totul fusese perfectat, cu diabolica prevedere, de misteriosul trezorier.
SUPRAREALISMUL isi are originea in fr. surrealism, definit ca "automatism psihic pur, care-si propune sa exprime, prin viu grai, prin scris sau prin orice alt mod, functionalitatea gandirii".

Trairea superioara se realizeaza la nivelul oniricului, prin declansarea mecanismelor psihice, adanci ale inconstientului. Se dezvolta in perioada 1918-1924, printre tinerii poeti numarandu-se Andre Breton, Paul Eluard, Louis Aragon, Philippe Soupault, Guillaume Apollinaire.
DADAISMUL, promovat de Tristan Tzara, in februarie 1916, la Ziirich, e un curent ce isi ia numele prin deschiderea la intamplare a unui dictionar de limba franceza in dreptul cuvantului dada, care inseamna "calut".

De aceea, operele dadaiste sunt aleatoare, contestand arta preexistenta, tablourile acestui curent realizandu-se prin aruncarea tusei de pasteluri la intamplare pe plansa. Dadaismul cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, ca o reactie de protest impotriva unei lumi burgheze ce nu poate opri barbaria si crima. Miscarea se autodizolva in 1921.
Separat deaceste grupari traditionaliste, sincroniste, moderniste, si avangardiste, distingem si alte miscari literare. Astfel, "Revista Fundatiilor Regale", aparuta la Bucuresti intre 1934-1945, nu are un program estetic prestabilit, dar isi propune sa fie "o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale".

Reprezentant al acestui curent poate fi considerat Paul Zarifopol.