Poezia proletcultista, literatura comunista in genere, cea angajata politic, cu program ideologic strict, dominanta indeosebi in deceniul 50- 60, "obsedantul deceniu" al culturii si constiintei civice si estetice romanesti, dar cu prelungiri pana la revolutia din 1989, reprezinta o excrescenta monstruoasa a istoriei pe trunchiul viguros al valorilor literare, culturale si stiintifice romanesti.

Introdusa prin directive de partid, prin epurari de scriitori si de opere literare de mare valoare, multi creatori fiind aruncati in inchisorile comuniste, sustinuta prin activisti si politruci zelosi, multi dintre ei scriitori, si prin programe ideologice indeplinite cu scrupulozitate, poezia pusa in slujba noii clase conducatoare a intrerupt evolutia fireasca a literaturii romane, abandonand temele literare fundamentale, experientele stilistice si de sensibilitate literara dobandite dupa eforturi indelungate de sincronizare cu literatura europeana.

Criteriile politice de evaluare axiologica inlocuiesc pe cele estetice, bulversand climatul literar romanesc si schimband radical relatiile dintre membrii comunitatii literare.

Mari scriitori, ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, sunt pusi la index, lipsind din activitatea publicistica si literara un numar important de ani. Multi dintre ei iau calea exilului, fenomen care se continua, cuprinzand nume tot mai multe, pana la sfarsitul regimului comunist. Altii, nu putini, se convertesc la noile criterii ideologice, facand concesii, prin anumite opere ale lor, noilor orientari literare sau punandu-se cu toata forta si talentul in slujba promovarii cu abnegatie a noii culturi, proletcultiste. S-a creat astfel un imens spatiu de manifestare a imposturii, a lipsei de talent si de valoare, domeniul literar fiind ocupat cu usurinta de activisti culturali, de nechemati, de personaje lipsite total de contingenta cu valorile intelectuale, cu literatura si cultura.


Incepand cu anii 60, in literatura romana apare o generatie noua de scriitori, care incearca, timid si reticent la inceput, cu tot mai mare indrazneala si talent o data cu trecerea timpului, sa reinnoade firele rupte ale poeziei, prozei, criticii literare si eseisticii romanesti, sa produca o resurectie a lirismului in poezie, sa redimensioneze realismul si autenticitatea in proza, sa reabiliteze criteriile estetice in teoria si critica literara.

Este perioada in care se afirma poetii Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Adrian Paunescu, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Ileana Malancioiu, Mircea Dinescu, prozatorii Marin Preda, Fanus Neagu, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ion Lancranjan, criticii literari Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Marin Mincu. Cu toate acestea, in toti anii regimului comunist libertatea de creatie a fost riguros controlata, cu brutalitate la inceput, cu mai multa discretie dupa 1970. Scriitorii autentici au gasit mereu metode de a-si asigura un teritoriu propriu de creatie, de a face cat mai putine concesii estetice si ideologice timpului in care au scris.