Plugusorul nu este numai titlul unui text literar, ci un obicei de Anul Nou, foarte vechi dar ramas>iu si astazi. Obiceiul fiind legat de muncile pamintului, se practica primavara (dupa aceea calendarul s-a schimbat). Plugusorul are in totalitate un caracter de urare. Textul este recitat de cete de uratori, adulti sau copii, inainte se umbla cu un plug cu boi. Astazi se foloseste un plug in miniatura (de aici numele obiceiului) sau numai instrumentele ca­re redau sonor muncile agricole: talangi, clopote, bice, buhai si altele (buhaiul imita mugetul taurului).


In vechime, rolul urarilor si al "povestii piinii" era de a fertiliza pamintul, de a asigura o recolta buna, intregul obicei putind-o influenta in chip supranatural, dupa credinta poporului.


In Plugusor sint prezentate toate muncile necesare pentru ob­tinerea piinii: aratul, seceratul, treieratul, macinatul, cernutul, coa­cerea plinii. Acestea sint realizate in chip desavirsit de catre un personaj exceptional, care le savirseste cel dintii; el este primul plugar. In textul nostru acest personaj a fost numit de Alecsandri, nu de popor, Traian, din dorinta poetului de a aminti originea latina a poporului nostru. Poetul a procedat insa in felul poporului, care imagineaza uneori ca plugar desavirsit pe un imparat - ima­ginea omului perfect. Acest lucru e simtit de popor ca aducator de . noroc la muncilercimpului. Modul de a munci descris in Plugusor este foarte vechi. Vechimea o dovedeste si faptul ca Plugusoarele nu se refera decit la cultivarea griului; porumbul, cum se stie, a patruns mai tirziu ca planta de cultura.

Ca orice text popular, Plugusorul nu a fost scris ci spus (a cir­culat pe cale ora% nu scrisa) si din acest motiv exista nenumarate texte de Plugusor atit de asemanatoare. Anumite formule, cuvinte, grupuri de cuvinte, versuri se repeta in Plugusoare diferite.

Ele incep cu formula "Aho, aho!" Prin aceste interjectii, urato­rul invita la aminarea pornirii plugului pentru a se asculta versu­rile, inceputul oricarei munci in satul romanesc vechi, traditional, avea un caracter sfint, era o adevarata ceremonie, ea urmind sa asigure sporul si norocul. Plugusorul ofera un model de desfasurare a muncii cimpului. Numindu-l pe Traian, Alecsandri subliniaza nu numai originea latina a poporului, ci si vechimea si nobletea tra­ditiilor agrare. Calul si modul in care este incalecat aminteste de eroul din basme. Calul "invatat", cu saua de aur si friul de matasa este un cal imparatesc. Atitudinea celui care, ridicat in scari, pri­veste cimpurile este plina de maretie. La secerat, Traian ia un cal "nazdravan", "negru ca corbul", "iute ca focul", "cu potcoave de argint" ca in povesti. Toate personajele exceptionale care inaugu­reaza in Plugusor lucrul pamintului sint imagini ale desavirsirii, precum Traian si Dochia.

Exagerarile intentionate "Era-n spic ca vrabia.
Era-n pai ca trestia"

- creeaza impresia unei rodnicii fa­buloase, de basm. Muncile se desfasoara eu un mare numar de vite, adica tot in chip exceptional, ideal. Numarul boilor (12) si soiul lor bun - "cudalbei", "tmtatei" - arata modul ideal in care se des­fasoara aratul. Treieratul se face ca in timpuri vechi, cu cai - in text: zece iepe sirepe (aproape salbatice). Dumnezeu trimite vint mare si ploi, pentru coacerea holdelor, soare pentru uscajea cla­ilor. Apar uneori si personaje secundare, precum morarul. In multe Plugusoare gasim episodul hazliu al morii. Macinatul e prilej de mare bucurie, intrucit reprezinta punctul final al ostenelii taranu­lui. Cita vreme se macinau boabele, oamenii aveau timp de povesti si glume, morarul insusi fiind adesea un om vesel, hitru, amator de anecdote. Pe de alta parte, morile fiind in general de apa, se mai intimpla, cind apele cresteau, sa fie luate la vale de suvoaie. Din aceste realitati presupun cercetatorii folclorului ca s-ar fi nas­cut insufletirea morii, care isi "pune coada pe spinare", adica plea­ca. Ea apare ca o vietate fantastica, salbaticita, dar readusa la su­punere de morarul hitru, care imbraca pe dos cojocul. Hazlia eoni portare a morii si violenta, nu mai putin glumeata, a pedepsirii si reasezarii ei arata ca risul este obligatoriu in momente sarbatoresti, cum sint acelea in care se rostesc urarile Plugusorului. De altfel, si in alte imprejurari cind bucuria inunda sufletele oamenilor, ei o "echilibreaza prin imaginarea unui fals obstacol, inlaturat pe data in chip hazliu.

Dochiana este un nume introdus tot de poetul patriot, mereu cu gindul la originea legendara a neamului. Nevasta plugarului din textele de Plugusor poate fi tinara si frumoasa ori virstnica, dar innobilata de miinile ei, purtind urmele muncii neintrerupte. Se observa frumusetea si mai ales curatenia specifica ceremoniei dupa vechea rinduiala. Bratele "dalbe" si minecile "albe", frumoase si curate, cern o faina ca ninsoarea:

"Ninsoarea se asternea."

Cernu­tul, si el festiv, se face cu o sita deosebita ("Tot cu pinza de ma­tasa") si e descris poetic printr-o imagine artistica ce il face sa apara neobisnuit, asemanator cu fenomenele naturii:

"Si cernea, mari, cernea,
Ninsoarea se asternea.
Pe sus tobele batea,
Ne­gurile gios cadea."

Scoaterea colacilor calzi din cuptor face posibila trecerea de la timpul indepartat si neprecizat altelor doi gospodari din Plugusor (pentru ca oricit ar fi de maret prezentati, ei nu re­prezinta decit doi foarte buni gospodari) la prezentul urarii. Co-
Iacii impartiti uratorilor par a fi chiar aceia despre care s-a povestit in text (timpurile se. suprapun). Plugusoarele se incheie cu urari, caci se doreste gospodarului la casa caruia merge ceata cu Plu-gusorul acelasi noroc si belsug pe care l-a dat Dumnezeu lui Traian si Dochianei, eroului si eroinei din text. Formula finala este aceeasi din Sorcova, intrucit intre multe texte folclorice apar inrudiri si formule identice. Formulele cele mai frecvente care intervin pe parcursul textului (mediane, mijlocii), nelipsite din orice Plugusor, sint indemnurile de a se mina vitele:

"Minati, mai!..."

Acestea cre­eaza o puternica impresie de miscare, de forta, de veselie, dar si de realitate a muncii cimpenesti. Ele dau senzatia inaintarii pe cimp cu vitele. Fiecare fragment in care se infatiseaza una din mun­cile taranilor e separat in text de acest indemn intarit de zgomotele instrumentelor. Astfel, alcatuirea textului se potriveste perfect continutului.
Marea raspindire a Plugusorului, rezistenta acestui obicei cu caracter agrar pina astazi, arata puternicele traditii ale agriculturii la romani, importanta griului (hrana de baza a locuitorilor) si in­semnatatea inceperii oricarei munci prin respectarea unor obice­iuri sfinte pentru implinire. Dar nu mai putin Plugusorul eviden­tiaza respectul taranilor pentru cultivarea pamintului si capacitatea lor de a transcrie artistic realitati nu o data aspre.