Junimea este un curent cultural si literar din a doua jumatate a secolului al XlX-lea, cuprinzand o intreaga pleiada de scriitori, istorici si filozofi care schimba radical evolutia literaturii si a culturii romane.

Este intemeiata, ca asociatie literara, culturala si stiintifica, in 1863, la Iasi, de cinci tineri veniti de la studii din strainatate, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Pogor si Carp se formeaza la scolile din Franta, ceilalti la universitatile germane, in timp ce conducatorul de drept al gruparii, Titu Maiorescu, de origine ardeleana, studiaza atat la scolile din Franta, cat si la cele din Germania. Titu Maiorescu se dovedeste un spirit de formatie clasica, receptiv la valorile stiintei, critic lucid al fenomenului cultural anterior din Romania, proaspat regasit prin Unirea de la 1859, dar si din celelalte tinuturi romanesti.

Prima etapa de activitate a tinerilor junimisti se inscrie in perioada ieseana, ilustrata mai ales prin actiuni de culturalizare, prin prelegeri populare cu o tematica diversa. Astfel, paria in 1864, Titu Maiorescu tine zece "prelegeri populare", in timp ce Carp si Pogor cate doua, moda aceasta raspandindu-se si dobandind subiecte unitare, incepand mai ales cu anul 1866. "Elementele de viata ale popoarelor" si "Cartile omenirii" sunt cateva dintre temele abordate de conferentiarii de la Junimea. Din anii 1874-1875, ciclurile se axeaza pe problemele nationale ale limbii si literaturii noastre. Un moment memorabil il reprezinta anul 1867, cand se infiinteaza, sub conducerea lui Iacob Negruzzi, "Convorbiri literare", una dintre cele mai importante reviste din literatura romana, cu aparitie neintrerupta pana in martie 1944 (din 1970, reapare la Iasi, intr-o serie noua, prin transformarea unei reviste locale, "lasul literar", in "Convorbiri literare"). Perioada de glorie a fost aceea a marilor clasici, in paginile ei aparand cele mai importante opere literare scrise de Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici. Revistei Junimii i se adauga si o editura, la care se publica, intre altele, studii fundamentale sau de mare importanta in momentele stiintifice si culturale respective, "Despre scrierea limbii romane", de Titu Maiorescu, "Epitome Historiae Sacrae", de Pavel Paicu, traducerea domnisoarei Emilia Maiorescu dupa "Moartea lui Wallenstein" a lui Schiller, traducerea lui Petre Carp dupa "Macbeth", de Shakespeare. Junimea provoaca, in epoca, cele mai multe polemici, la care se angajeaza personalitati culturale si stiintifice importante.

Activitatea cea mai incitanta o reprezinta sedintele de cenaclu, tinute, in faza ieseana a Junimii, in casele lui Vasile Pogor sau Titu Maiorescu, in care au citit toti marii scriitori ai vremii, marcate de momente si intamplari memorabile, care vor face subiectul catorva carti de memorialistica de mare interes, dar vor deveni si anecdote cunoscute in lumea literara. Sedintele sunt prezidate de Vasile Pogor si de Titu Maiorescu, care, prin personalitatea sa energica, se impune ca un veritabil mentor in toate manifestarile gruparii.

Cum consemna Tudor Vianu in "Istoria literaturii romane moderne" (1944), prima etapa a Junimii se incheie in anul 1874, cand Titu Maiorescu se muta la Bucuresti, devenind ministru al Instructiunii Publice. intre anii 1874 si 1885 urmeaza a doua faza a Junimii, sedintele de cenaclu continuand la Iasi, dar si in casele lui Maiorescu de la Bucuresti. Locul predilect devine casa din strada Mercur, unde Alecsandri citeste "Fantana Blanduziei", "Despot-Voda" si "Ovidiu", iar Caragiale "O noapte furtunoasa".

in 1885, Iacob Negruzzi se muta si el Ta Bucuresti, luand si revista, al carei director este singur pana in 1893, apoi asociindu-si un comitet de redactie pana in 1903. intre anii 1885-1900, Junimea isi dezvolta principiile estetice, in 1892-1893 avand loc polemici aprige cu socialistii lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, grupati in jurul revistei "Contemporanul", disputa in care Titu Maiorescu este sprijinit de Petre Missir, P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu s.a. in aceasta perioada,
revista devine prin excelenta una universitara, la ea incepand sa colaboreze numeroase personalitati ale stiintelor naturii. Caragiale continua sa publice in "Convorbiri literare", la care adera si George Cosbuc. in grupare intra Grigore Antipa, P. Missir, A. Naum, D. Onciul, M. Seulescu, N. Volenti. Animatorul miscarii este din 1903 Ion Bogdan, iar in 1907 comitetul trece sub conducerea lui Simion Mehedinti, revista devenind una de importante cercetari istorice.

Este epoca marilor polemici ale lui N. Iorga cu A. D. Xenopol si Grigore Tocilescu, ale lui I. Bogdan cu Ionescu-Gion, ale lui St. Orasanu cu Pompiliu Eliade. A cincea perioada incepe in anul 1907, societatea fiind condusa de Simion Mehedinti si completandu-se cu o sectiune de filozofie, la care participa I. Petrovici, Mircea Djuvara, Mircea Florian. Eugen Lovinescu apare doar pentru scurt timp aici, el formandu-si propriul cenaclu literar. "Convorbirile literare" poarta polemici cu "Viata romaneasca" si cu "Vieata noua".


Tudor Vianu, in lucrarea sus amintita, scrisa in colaborare cu Serban Cioculescu si Vladimir Streinu, stabileste un camp ideatic definitoriu pentru activitatea Junimii, avand in vedere mai ales epoca de maxima stralucire, cand se afla sub spiritus rector al lui Titu Maiorescu. El se refera mai intai la spiritul filozofic al gruparii, constituita din filologi, filozofi, esteticieni de mare eruditie, care, la sedintele Junimii, preferau referatelor istorice sau filologice discutiile pe teme generale, cu implicatii filozofice. De altfel, si in critica literara, in primul rand la Maiorescu, se resimtea influenta filozofiei germane, in special in afirmarea conceptiei kantiene a impersonalismului in arta si a preeminentei hegeliene a frumosului in arta. Interesul pentru formatia filozofica a membrilor Junimii se traduce prin numeroasele burse pe care gruparea le oferea unor tineri studiosi pentru a se forma in universitati straine. Unul dintre acestia a fost insusi Mihai Eminescu, care trebuia sa devina, dupa intoarcerea din strainatate, profesor de filozofie la Universitatea din Iasi.


O alta caracteristica a gruparii este spiritul oratoric, cultivat cu asiduitate de junimisti in multele polemici sustinute in paginile "Convorbirilor literare", in activitatea juridica si, mai tarziu, in lupta parlamentara.


Ca urmare, fiecare dintre cei prezenti stapanea bine arta discursului si a compozitiei, oratorul fiind preocupat de toate detaliile care ii asigura succesul de la amvon, tinuta, gestica, elocinta.
Clasicismul gruparii este o trasatura marcanta. "Gustul junimistilor este clasic si academic", afirma Tudor Vianu, relevand faptul ca membrii Junimii erau "oameni de formatie universitara, stapanind umanitatile vechi si moderne, inclinati a judeca dupa modele si a crede in valoarea canoanelor in arta".

De aceea, interesul cel mai mare il manifesta fata de operele clasice, traducand din Horatiu, dar nu sunt reticenti nici fata de romantism, prin traduceri gasind suficienta audienta: Lamartine, Musset, Vigny, Hugo, Gautier, din literatura franceza, Heine si Uhland, din literatura germana. Naturalismul si simbolismul nu produc nici o reactie in grupare, Titu Maiorescu mentionand doar o singura data naturalismul german. Pogor traduce in 1870 din Baudelaire, dar junimistii sunt, in general, impotriva noilor experiente literare, simbolismul si parnasianismul, purtand chiar polemici cu orientarea catre o literatura modernista promovata de revista "Vieata noua" a lui Densusianu.
Ironia, celebra "zeflemea junimista", este alta calitate a gruparii, exersata mai intai in memorabilele sedinte, dar indeosebi revarsata cu virulenta in polemicile sustinute de-a lungul timpului. Apanaj al unor spirite superioare, independente, cu o indiscutabila mobilitate intelectuala, ironia produce sintagme si anecdote celebre, care alimenteaza din plin scrierile memorialistice ale timpului, cele mai cunoscute fiind ale lui Gh. Panu si Iacob Negruzzi. intre deviza societatii "intra cine vrea si ramane cine poate" si formula cu care Iacob Negruzzi, "secretarul perpetuu", incepea banchetul anual de aniversare a infiintarii societatii, "Originea Junimii se pierde in noaptea timpurilor", se insira vorbele de duh si sarjele amicale sau mai acide la adresa membrilor grupului, criticile ironice destinate celor ce isi citeau productiile literare, cu o anume inclementa fata de aspectele nereusite. Astfel, lui Caragiani i se spune "bine hranitul Caragiani", lui Naum, "pudicul Naum", lui lacob Negruzzi, "carul cu minciuni".

Spiritul polemic si aciditatea fac ca membrii gruparii sa se intepe mereu unii pe altii, sa strige "faul!" cand glumele nu reusesc, "Gogomanilor!", expresia lui Carp, cand spiritele se incing, sau "Prost ii Paicu! Afara Paicu!", atunci cand respectivul latinist lansa una dintre glumele lui nesarate. Pogor oficiaza botezul de lepadare de Satana, cand este gasit numele de Junimea pentru grupare, "S-a lepadat copilul de Satana pedantismului?".

Pogor este spiritul ironic cel mai inversunat, in cazul lui primand anecdota, in timp ce Titu Maiorescu se pare ca facea exceptie de la acest spirit spontan creativ-ironic, care uneori degenera in celebrele batalii cu pernele canapelelor.
Spiritul critic este trasatura cea mai importanta a Junimii, constand intr-o evaluare de ansamblu a societatii romanesti si a noilor institutii ale statului roman, cuprinsa in celebra teorie a formelor fara fond, care stipuleaza ca intreaga evolutie de dupa 1848, poate chiar mai devreme, de pe la 1820, sta sub semnul unei inautenticitati funciare, care a falsificat intregul spirit public romanesc. Formele neautentice, imprumutate fara spirit critic, nepotrivite realitatilor romanesti, sunt repudiate, respectul adevarului fiind una dintre calitatile extreme impuse de mentorul Junimii, Titu Maiorescu. Acestei idei fundamentale ii sunt supuse, prin analiza critica, toate compartimentele manifestarilor sociale, politica, stiinta, invatamantul, teatrul, artele frumoase, care, in lipsa unui corespondent profund in realitatile autohtone, sunt "productiuni moarte, pretentii iara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar".

in studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu semnaleaza tara echivoc eroarea in care se afla societatea romaneasca a timpului, pregatind demersul junimistic ameliorator:

"inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica,.."

. Titu Maiorescu deschide astfel calea "directiei noi" in cultura romana, supunand unei radiografii critice uneori necrutatoare grafia in limba romana, eruditia imprastiata, "betia de cuvinte", stilul bombastic, retorica haotica si confuza, aplecandu-se cu mare atentie asupra literaturii, careia ii dedica studii esentiale pentru evolutia literelor romanesti, incepand cu "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), prima lucrare in care il. mentioneaza pe Mihai Eminescu, "in fine, poet in toata puterea cuvantului", imediat dupa Vasile Alecsandri. intreaga sa opera de mentor si de critic literar este, de altfel, subordonata acestei idei dominante, care, pusa in practica, se regaseste in scrierile marilor clasici, in unele capodopere de necontestat ale acestora.
Prin faptul ca i-a adunat pe mai toti marii scriitori ai epocii si personalitati remarcabile din stiinte, ca a avut un program ideologic si cultural care a promovat valorile artistice autentice si exigenta in procesul de creatie, indrumandu-l spre desavarsire, Junimea reprezinta un fenomen complex, cea mai importanta miscare literara din a doua jumatate a secolului al XlX-lea.