IDILA. Termenul provine din fr. idylle, gr. eidyllion, "mic tablou poematic", desemnand o specie a liricii pastorale care evoca, intr-o viziune naiva si sentimentala, tablouri rustice, linistite, cu scene de viata simpla, uneori cu povesti de dragoste inocenta si plina de gratie. Decorul pastoral sau rural joaca un rol deosebit de important in idila, devenita un mijloc de exprimare a sentimentului de dragoste. S-a dezvoltat in Grecia antica, prin "Idilele" lui Teocrit. Poezia anacreontica si "micul clasicism" al scriitorilor romani premoderni artificializeaza idilismul pastoral, dandu-i coloratura de salon aristocratic.


In literatura romana, au scris idile Vasile Alecsandri ("Rodica"), George Cosbuc ("La parau", "Rea de plata" etc), St. O. Iosif ("Doina"), Nicolae Labis ("Idila"). in literatura universala sunt cunoscute "Bucolicele" ("Egloga"), de Vergiliu, "Idile", de Teocrit, "Pastorul", de Heinrich Heine.
SAMANATORISM. Revista infiintata de Al. Vlahuta si George Cosbuc, "Samanatorul" (1901-1910), este si cea care da numele curentului.

Principalul teoretician este insa N. Iorga, el preluand conducerea ei intre anii 1902-1906, propagand ideile sale si in "Neamul romanesc literar".

Alte reviste cu aceeasi orientare sunt "Luceafarul", "Junimea literara", "Fat-Frumos".

Ideea principala a curentului viza lumea taraneasca: ea trebuia luminata, adusa la un nivel mai inalt de cultura, necesar pentru pregatirea reformelor sociale. Era facuta critica institutiilor, a orasului, vazut ca sursa de rele, opus spatiului rural, care excela prin puritate. Tendintele samanatoriste se manifesta inca din secolul al XlX-lea, in revistele "Viata", "Vatra", "Povestea vorbii".

Idilismul, exaltarea nostalgica a trecutului, romantismul legat de asezarile rurale si bucolismul sunt tot atatea idei manifestate in interiorul curentului. St. O. Iosif, Octavian Goga, E. Garleanu, Sadoveanu (in prima faza a creatiei sale) sunt reprezentanti ai curentului. Caracteristici ale samanatorismului sunt: 1. intoarcerea spre trecutul idealizat, lucru observat, de pilda, in "Nucul lui Odobac", de Emil Garleanu; 2. Idilismul, imaginea pitoreasca, predilectia pentru peisaje bucolice, linistite ("Ciobanasul" din ciclul "Icoane din Carpati", de St. O. Iosif); 3. Sentimentul dezradacinarii de sat, in "Copil sarman", de St. O. Iosif, si "Nepotrivire", de Octavian Goga; 4. Predilectia pentru scene tari si pentru vitalism.

POPORANISM. Termenul provine de la cuvantul poporan; este numit narodnicism in Rusia, reprezentat de o multime de scriitori, Zaicenko, Lavrov, Mihailovski, Korolenko, Uspenski. In Romania, miscarea incepe cu articolele lui C. Stere, in "Evenimentul", "Socialistii si miscarea nationala".


Ca ideologie, milita pentru combaterea marasmului in care traiau masele taranesti, prin inlaturarea inculturii, rol ce trebuie atribuit intelectualilor. Garabet Ibraileanu propune denumirea de poporanism in revista "Viata romaneasca", aparuta in 1906 si continuandu-si activitatea pana in 1916, apoi in serii intre 1920-1940, 1944-1946, iar dupa aceea, cu alte orientari, din 1948 pana azi. Dintre ideile curentului mentionam necesitatea reflectarii veridicului in arta, exiltarea trecutului istoric si a rolului taranimii, promovarea unei literaturi realiste, democratice, .inarea taranimii si simpatia fata de aceasta categorie sociala, atitudinea realist-critica. Poporanismul se opune, prin structura lui, samanatorismului. Pentru Ibraileanu, poporanistul trebuie sa fie capabil sa raspandeasca in lumea culta simpatia pentru taran.
Scriitori cu tendinte poporaniste sunt Jean Bart, Spiridon Popescu, Paul Bujor, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction.