Cuvantul fabula provine din lat. fabula cu sensul de "povestire".
in sens larg, termenul denumeste "nucleul faptelor din care este constituita actiunea unei opere literare", iar in sens restrans reprezinta specia genului epic in versuri sau In proza in care sunt povestite diferite intamplari puse pe seama animalelor, a pasarilor, a plantelor sau a unor obiecte personificate. Acestea sunt imaginate in situatii omenesti, iar faptele narate constituie o alegorie.
Fiind
o opera lirica, in fabula sentimentele si atitudinea scriitorului sunt
exprimate indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor.
La orice fabula se intalneste o prima parte narativa alegorica, in care sunt relatate intamplarile, dar naratiunii, ca mod de expunere predominant, i se adauga si dialogul, care imprima o anumita vioiciune si naturalete intregii actiuni. Totodata, acest mod de expunere, precum si unele scurte secvente descriptive au menirea de a evidentia trasaturile specifice ale personajelor.
Acest fapt - reliefarea insusirilor personajelor - este esential in fabula intrucat autorul isi propune sa critice anumite defecte omenesti intruchipate de personaje. Astfel
se reliefeaza si o alta trasatura a fabulei - caracterul ei satiric
si moralizator-, caci scriitorii urmaresc ca, printr-o atitudine
critica, sa indrepte anumite trasaturi de caracter negative, sa transmita
unele invataminte.
Asa
se explica faptul ca fabula contine si o a doua parte, mult
mai redusa decat cea narativa, numita morala, care este asezata, de obicei, la sfarsit si contine o concluzie formulata concis
si clar. Uneori, morala poate lipsi din fabula, dar in aceasta situatie
ea se desprinde cu usurinta din naratiune.
Cele
doua parti ale fabulei - naratiunea alegorica si morala - se afla
intr-o stransa legatura, caci morala, pe care se pune accentul,
este o concluzie a intregului discurs, iar naratiunea este vesmantul
care o pune in relief. Claritatea moralei depinde, in foarte mare masura,
de claritatea firului epic, de maiestria cu care autorul stie sa intruchipeze
prin personajele sale anumite tipuri umane.
Animalele,
pasarile, plantele, obiectele din fabula (intr-un cuvant - personajele
fabulei)
reprezinta o anumita trasatura de caracter in deplina
concordanta cu conceptia pe care fabulistul o are despre fiecare dintre
ele. Astfel, trasatura reprezentata de iepure este teama, cea reprezentata
de vulpe este siretenia; lupul este lacom, leul este puternic si abuziv,
la fel ca elefantul, boul este prostanac, dar si arogant etc.
Din cele aratate pana aici, se poate conchide ca
fabula este
o
opera epica in versuri sau in proza, in care sunt povestite intamplari
puse pe seama animalelor, a pasarilor, a plantelor, a obiectelor si
care are caracter satiric si moralizator, criticand anumite defecte
omenesti.
Categoria
estetica realizata prin fabula este comicul, care se intalneste
intr-o diversitate de
forme -
umor, satira, ironie -, avand
ca scop provocarea bunei dispozitii si a hazului, dar si o atitudine
critica fata de cei ipocriti, lacomi, prosti, infatuati etc.
In
ceea ce priveste versificatia, fabula nu respecta regulile
stricte ale poeziei clasice, luandu-si o mare libertate referitor
la ritm, rima, masura, strofe, naratiunea fiind, de cele mai multe ori,
continua.
Ca
specie literara, fabula s-a dezvoltat in Orient inca din secolul al
VII-lea i.Hr. si a fost pusa in circulatie de culegerile indiene
Panciatantra
si Hiptppadesa compuse in sanscrita de Bidpay (sau Pilpay) si traduse
in araba, dar creatorul ei este considerat grecul Esop (secolul al Vl-lea
i.Hr.). La romani sunt cunoscuti Fedru, Avianus, la francezi - La Fontaine,
Florian, Lachambeaudie, la englezi -Gray, Moore, la germani - Lessing,
Pfeffel, iar la rusi este renumit Krilov.
In
literatura romana au scris fabule D. Tichindeal, Gh. Asachi, I.
H. Radulescu, Gr. Alexandrescu, Alecu Donici, G. Topirceanu, T. Arghezi
si Aurel Baranga etc.