Doina este una dintre credintele specifice poporului nostru, cu un puternic caracter liric, ceea ce explica fapul ca romanul are o fire sensibila, inclinata spre subiectivitate, spre interiorizare. Sentimentele exprimate direct prin doine sunt diverse, dar si deosebit de intense.

Toate aceste trasaturi se intalnesc si in poezia populara "Mult mi-e dor si mult mi-e sete", in care, ca in orice doina, caracterul subiectiv este dovedit de prezenta eului liric, reprezentat prin haiducul care exprima dorinta de a se intoarce in codru o data cu reinvierea naturii. Acestei dorinte i se asociaza bucuria determinata de acelasi fenomen repetabil si dragostea pentru natura revenita la viata.

Prezenta eului liric este dovedita de folosirea formelor pronominale de persoana intai singular - mi, ma- si a verbelor la aceeasi persoana - sa vad, sa strang, sa aud etc. - vinele dintre ele fiind repetate pentru a accentua sentimentele exprimate. Fiind o doina, in aceasta poezie eul liric se confeseaza si sentimentele exprimate (dorinta de haiducie, de libertate, bucuria pentru reinvierea naturii si dragostea fata de aceasta) sunt deosebit de puternice, dovada fiind adverbul mult repetat si asociat, in primul vers, substantivelor dor si sete. Acestui procedeu i se alatura folosirea verbelor la conditional-optativ sau la conjunctiv cu valoare optativa, ori imperativa (ar veni, sa ma las, sa strang, sa rad, sa aud s.a.), menite sa gradeze ascendent dorinta exprimata de haiduc. Gingasia si delicatetea sentimentelor exprimate sunt generate si de folosirea diminutivelor ierbulita si copilasi.

In doina se intalnesc si unele motive specifice creatiei populare. Astfel, in aceasta opera literara, ca in multe alte doine, este prezent motivul haiduciei caruia i se asociaza, implicit, cel al codrului, al legaturii omului cu natura, caci haiducul isi duce existenta in mijlocul acesteia. Legatura dintre el si natura este atat de stransa incat schimbarile din natura determina mutatii in starea sufleteasca a voinicului (a eului liric) si in modul sau de manifestare:


"Frunza-n codru cat se tine
Toti voinicii traiesc bine,
Iara frunza daca-l lasa
Toti voinicii merg pe-acasa
Si la para focului
Zac de dorul codrului./"

Pentru reliefarea acestei legaturi poe­tul anonim apeleaza la descriere, aceasta fiind o alta caracteristica a operei lirice si, implicit, a doinei. Astfel, se explica faptul ca multe dintre versurile poeziei se constituie intr-un adevarat pastel al desprimavararii:

"Primavara, muma noastra,
Sufla bruma din fereastra
Si zapada de pe coasta" [...]

Frunza verde de susai
De-ar veni luna lui mai,
Sa-mi aud ceriul tunand,
Sa vad norii fulgerand,
Ierbulita-n sesuri dand,
Sa mai vad focuri pe-afara.
Copilasi eu pielea goala,
Cai in campuri nechezand
Si voinici pe plai suind."



Ca in orice doina, autorul anonim apeleaza la limbajul poetic pentru a-si exprima gandurile si sentimentele. Asa se explica faptul ca se intalnesc numeroase imagini vizuale (zapada care se topeste, inverzirea codrului, rasaritul ierbii, stralucirea ful­gerului etc.) sau auditive (tunetele cerului, nechezatul cailor), realizate prin metafore si personificari ("primavara, muma noastra, Sufla bruma", "frunza-l lasa", "ceriul tunand" etc).

Si sub aspectul structurii si al versificatiei, textul prezentat are caracteristicile unei doine: este de dimensiuni reduse (24 de versuri scurte), are masura de opt silabe, rima imperecheata sau monorima si ritmul trohaic, ceea ce sporeste muzicalitatea versurilor si accentueaza lirismul discursului poetic.
Desi are toate trasaturile generale ale unei doine, aceasta creatie populara se caracterizeaza si printr-o anumita nota de originalitate izvorata din imbinarea motivelor populare si din inegalabilul "pastel" al desprimavararii.