Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat DRAMA
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


DRAMA




DRAMA. Conform "Dictionarului de termeni literari" (Editura Academiei, 1976), termenul provine din fr. drame, gr. drama, "actiune".

Drama este o piesa uneori tragica, alteori comica, avand o diversitate de personaje si de situatii existentiale. in antichitate existau drame satirice, care se prezentau pe scena dupa tragedii, pentru destinderea publicului. Drama liturgica este specifica Evului Mediu, fiind, in ceremoniile crestine, un amestec de supranatural si real. in secolul al XVII-lea, apar in Franta tragedia si tragicomedia (Corneille, Moliere). in Anglia, in secolul al XVIII-lea, drama domestica prezinta o actiune care se petrece exclusiv intre zidurile unei incaperi, mediocra prin gustul estetic, pentru ca propune o viata asezata, a unei clase in ascensiune, suficienta siesi. Drama burgheza apare $n Franta o data cu reprezentarea piesei "Melanide" (1741), pe care Diderot o numeste "gen serios".

Drama poetica este vazuta ca o modalitate de a transcende limitele poeziei: Carlo Gozzi ("Memorie inutili", 1797), Goethe, in "Shakespeare und kein Ende" (1813-1816), si Arthur Miller vorbesc de neconcordanta alaturarii a doi termeni, in sintagma "poezie dramatica".

Drama dobandeste acum o structura bine reliefata: se vorbeste de "intriga", "fabula", de protasis, expozitie sau argument, epitasis, intriga, catastasis si catastrofa sau deznodamant. Apar conceptele de Buchdrama, Lesedrama, in engleza de Scriptplay, Play-novelettes, opuse categoriei de Stage drama si Set play. Din aceasta categorie fac parte piesele lui Goethe, autorul lui "Faust", Shelley, Byron, Swinburne sau Eminescu. Creatorul "tragicomediei pastorale", "II pastor fido" (1585), italianul Guarini, propune aparitia pe scena a unor "eroi de rang inalt si de conditie joasa", in timp ce situatiile comice si cele tragice trebuie amestecate in mod gradat (miste insieme), in "Compendio della poesia tragicomica" (1599). Lope de Vega, in "Arte nuevo de hacer comedias in este tiempo" (1609), arata ca ideea tragicomediei este binevenita, din doua motive, pentru ca se reproduce natura si in acelasi timp se satisface gustul publicului.

Termenul de drama apare pentru prima data in 1707; in 1762, in "Dictionarul Academiei franceze", cuvantul drama apare cu un inteles oscilant, reprezentand fie "piesa de teatru", fie tragicomedia. Romanul este asociat cu drama si se numeste, in acest caz, "romanddie".

Termenul de tragedie domestica pentru drama este introdus de Diderot.

Prin "Nouvelle Heloise", de J. J. -Rousseau, drama devine burgheza, prezentand, cum spune Corneille, in "Don Sanche" (1651), "nefericirile persoanelor de conditia noastra".

Se urmareste "diversitatea prodigioasa a industriilor", care sunt mult "mai picante decat fleacurile marchizilor", piese de acest tip fiind "Le Pere de familie", de Diderot, sau "The London Merchant", de Lillo. Stilul dramei devine anticalofil, prezentand "incidente triviale", "lacrimogene", din dorinta de a da un aspect cat mai real imprejurarilor vietii. Tonul serios este recomandat atat de Diderot, cat si de Beaumarchais, in "Essai sur le genre dramatique se"rieux" (1767). Notiunea de drama presupune fie sensul de "piesa de teatru", fie de tragedie, crima, accident, catastrofa etc.

Dramele romantice apar ca un gest de abolire a regulilor clasicismului, moment marcat prin prefata la piesa "Cromwell" (1827) a lui Victor Hugo, manifest al romantismului francez. Drama incepe sa se substituie mai tarziu, in perioada moderna, oricarei piese de teatru si, sub semnul realismului, prezinta personaje tensionate, angajate in conflicte puternice. in literatura romana au fost scrise drame istorice cu caracter romantic: "Despot-Voda", de Vasile Alecsandri, "Razvan si Vidra", de B. P. Hasdeu, "Vlaicu-Voda", de Al. Davila, "Apus de soare", "Viforul" si "Luceafarul", trilogia istorica a lui Barbu Stefanescu-Delavrancea.

Drama mai poate fi clasificata si in urmatoarele subspecii: drama de idei, drama sociala, drama mitologica, drama parabolica. "Napasta" (1890), de I. L. Caragiale, este considerata o drama cu caracter tragic. Drama de idei apare la Camil Petrescu, in centrul acesteia aflandu-se intelectualul dilematic, incapabil sa se opuna caracterului uniliniar al vietii: Gelu Ruscanu, Danton, Pietro Gralla sunt tot atatea exemple de personaje care intra in contradictie cu legitatile comune, banale, uneori absurde ale vietii sociale. Drama de inspiratie mitologica este introdusa in literatura romana de Lucian Blaga, prin "Zamolxe" (1921) si "Mesterul Manoie" (1927), poetul transpunand in viziune scenica resurectia fortelor stihiale asociate cu doua mituri fundamentale, al jertfei creatoare si al mortii, al trecerii spre taramul transcendent, la fel ca in balada "Miorita".

Horia Lovinescu (in "Moartea unui artist") si Paul Everac propun drama sociala, in timp ce Marin Sorescu este adeptul teatrului-parabola, cu grave conotatii mitice, cum se intampla in "lona", in "Raceala" sau in "A treia teapa".


Dramele inceputului de secol douazeci se dezvolta ca efect al aparitiei expresionismului, iar personajele sunt stapanite de elanuri vitaliste sau cutremurate de nimicitoare forte launtrice. Ele se numesc "drame ale schimbarii" ("Verkundigundsdrama"). Din categoria teatrului mitic face parte si "Razboi cu Troia nu se va face" ("La Guerre de Troie n aura pas lieu"), "Amphytrion 38" si "Electra" de Jean Giraudoux. Mitul lui Sisif este unul esential pentru scriitorul francez. Alcmene, un personaj din "Amphytrion 38" declara ca spectacolul mortii, absurd in esenta, este specific uman, solidaritatea si unirea in fata acestui fenomen inexorabil fiind esentiale:

"Fiindca Jupiter, pe drept sau pe nedrept, a instituit moartea pe pamant, ma solidarizez cu planeta mea".

in teatrul existentialist, situatiile absurde se multiplica, asa cum se intampla in piesa "Cu usile inchise", de Jean-Paul Sartre, in care Ines, Estelle si Garcin sunt nevoite sa imparta eternitatea impreuna. Teatrul absurd propune modele existentiale neverosimile: "Cantareata cheala", de Eugen Ionescu, este un simbol al enclavei in care sunt inchise personajele, silite sa respecte mecanica greoaie a vorbirii, iar "rinocerizarea" reprezinta gama limitata a trairilor umane, generand predeterminari de comportament, uniformizarea individului intr-o turma care nu asteapta decat semnalul pentru a afla in ce directie sa se indrepte, in conditiile unei alienari profunde.

Alte referate romana, dar Necategorisite