Nascuta in stravechimi de vreme, din marea primordiala a geniului romanesc, ""Miorita" - "cea mai frumoasa epopee pastorala a lumii" (cum o caracteriza Alecu Russo), a fost descoperita de catre acesta intr-un spatiu pastoresc arhetipal si anume, in Muntii Vrancei; "Miorita" circula sub forma fle balada, colind, cantec liric sau bocet, in peste o mie de variante, cea mai cunoscuta fiind varianta publicata de Alecsandri, in volumul "Poezii poporale. Balade (Cantece batranesti), adunate si indreptate de V. Alecsandri".


In puritatea astrala a silabelor baladei se concentreaza o ocupatie straveche (pastoritul ) si o conceptie filosofica asupra destinului uman.

  Tematic, in "Miorita" "e simbolizata existenta pastorala a poporului roman si chiar unitatea lui in mijlocul real al tarii reprezentat de lantul carpatin " (G. .Calinescu); alegoria moarte-nunta din partea ultima a baladei, pune si problema mortii ca universalia ("...o mandra craiasa /A lumii mireasa" ), vazuta ca o eterna reintoarcere in marele Cosmos din care omul s-a rupt prin nastere.                                                       .
Este neindoios ca substratul este autohton si cercetatorii au facut trimiteri pertinente la transhumanta ori la obiceiul ca tinerii care mor "nelumiti" (necasatoriti) sa fie ingropati in costum de mire.               ^v

Dincolo de acest substrat, tulburator ramane sentimentul apartenentei umane la marele Univers in care fiecare om isi are steaua lui.

Structura compozitionala:
Analizele intreprinse de numerosi comentatori au relevat existenta in balada a cinci motive literare: l=complotul ipotetic; 2-mioara nazdravana; 3=testamentul ciobanului; 4=maicuta batrana si 5=alegoria moarte-nunta.

Ca orice text fundamental al literaturii romane, balada pastorala - Miorita" este susceptibila si de alte interpretari, astfel incat structura ei compozitionala ar putea include si urmatoarele motive:
    Motivul jertfei rituale (versurile l-21).
    Motivul animalului oracular (versurile 22-46).
    Testamentul ciobanului moldovean (versurile 47-123), alcatuit din patru secvente
motive:
-   motivul mormantului (versurile 47-71);
-   motivul mortii ca nuntire cosmica (versurile 72-87 si 108-123);
-   motivul maicutei indurerate (versurile 88-95);
-   motivul "mirelui" celest (versurile 96-107).

Motivul jertfei rituale (versurile l-21).
Balada incepe prin descrierea unui cadru spatial de o frumusete nepamanteana, in care turmele coboara "la vale", ca si cand s-ar fi intrupat din timpul mitic.

Cele doua metafore initiale ("picior de plai" si "gura de rai") caracterizeaza un spatiu paradisiac, in a carui solemnitate hieraticase va savarsi "nuntirea" cosmica a celui "nenuntit" in ordinea terestra.
Metafora "gurii de rai" ca si repetarea cifrei "trei" ("Trei turme de miei / Cu trei ciobanei") devin insemnele sacre ale unui toposneobisnuit, in care se va savarsi jertfa ca rascumparare a integritatii Creatiei dintai.

In lumina tarziului de toamna, doi dintre pastori pun la cale uciderea.celui de-al treilea (caracterizat ca fiindu-le superior, adica fiind un ales).
Este mai putin important daca acestia sunt doi ucigasi sau doi sacerdoti chemati sa infaptuiasca sacrificiul; important este ca moartea ciobanului moldovean poate fi privita ca o jertfa rituala prin care omul se intoarce in Universul din care s-a rupt prin nastere, reconstituind astfel superba lui integritate; de aici, feeria nuptiala din final - imagine a unui Cosmos rascumparat prin jertfa.
Destinul fiintei umane fiind cosmic, momentul mortii tanarului baci este legat de rotatia planetelor ("Pe l-apus de soare") si coincide cu noaptea astrului.
In prima secventa a textului, folosirea dativului etic ("Ca sa mi-l omoare") poate exprima compasiunea autorului anonim fata de cel harazit mortii.
Dintre mijloacele de expresivitate artistica ale primei secvente, mai pot fi mentionate: diminutivele ("ciobanei"), anafora ("Unu-i moldovan, Unu-i ungurean I Si unu-i vrancean"), epitetele ("ortoman", "mandre", "invatati", "barbati").

Motivul animalului oracular (versurile 22-46) aminteste de animalul vorbitor din basme, cu deosebirea ca, in balada, cuvintele mioarei au rol premonitor .                       

"Dar cea miorita Cu lana plavita De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace, Iarba nu-i mai place- "
Folosirea, in primul vers, a formei "cea miorita" (si nu "o miorita") arata ca este vorba despre o anume mioara, subliniind unicitatea celei care avea presimtirea mortii stapanului sau; diminutivele si epitetele ("draguta mioara", "bolnavioara", "miorita", "dragutule bace", "miorita laie") releva legatura dintre mioara si tanarul cioban. Din aceasta cauza, zbuciumul ei launtric (subliniat prin repetitie si dialog) este coplesitor:
"-Miorita laie, Laie, bucalaie, De trei zile-ncoace Gura nu-ti mai tace! Ori iarba nu-ti place, Ori esti bolnavioara, Draguta mioara? "

Al treilea episod al baladei este testamentul ciobanului moldovean.
Daca primele doua fragmente sunt epice, testamentul este un monolog liric- de sublima seninatate; din silabele lui pure, se desprinde ideea ca omul este trecator (muritor), ca ucigasul este -chiar soarta omeneasca. in aceasta lumina, versul "Si de-a fi sa mor" are sensul lui "Daca imi va fi sortit sa mor".

Aceasta constiinta a atotputerniciei destinului va conferi testamentului o minunata seninatate.
Sarcina ingroparii le revine celor doi pastori, numai locul contopirii cu tarana trebuie sa fie ales "in dosul stanii", ca o prelungire a vietii in moarte.
Versurile care urmeaza accentueaza nota elegiaca, prin folosirea paralelismului sintactic si a repetitiei:
Iar la cap sa-mi pui        Fluieras de fag,
Mult zice cu drag!                  Fluieras de os,
Mult zice duios!
Fluieras de soc,                             
Mult zice cu foc!
Vantul cand a bate,
Prin ele-a razbate
S-oile s-or strange, ^;                  Pe mine m-or plange,
Cu lacrimi de sange"
"Metafora oilor care plang "cu lacrimi de sange" reprezinta bocitoarele care, in.ritualul funebru, insotesc mortul la groapa si-l plang.
Impresionanta este insa vointa pastorului de a-si transforma nenorocul intr-un sublim moment al reintoarcerii in Univers:
"Sa le spui curat                Ca m-am insurat
C-o mandra craiasa,                           
A lumii mireasa; Ca la nunta mea A cazut o stea; Soarele si luna Mi-au tinut cununa. Brazi si paltinasi I-am avut nuntasi, Preoti, muntii mari, Paseri, lautari, Pasarele mii Si stele faclii!"
Aceste versuri cuprind alegoria moarte-nunta (reluata in final si alcatuita dintr-un sir de metafore de o mare frumusete).


In termeni mitici, daca sufletul omului este celest (cum afirmau anticii), baciul moldovean reprezinta "Strainul" in lumea terestra. Decazut temporar din patria originara, el va pastra in suflet nostalgia seninatatii si pe cea a eternului, constiinta ca fiecare om este solidar cu steaua lui. Din aceasta cauza, intoarcerea la origini va deveni fastuoasa "nunta" iar moartea va fi transfigurata intr-o "mandra craiasa".


Dar, cum acest destin le este dat tuturor oamenilor ("A lumii mireasa"), tanarul devine un personaj arhetipal.
Acceptarea mortii (atat de mult discutata) nu este decat o astamparare a setei de eternitate, prin intoarcerea vremelnicului in vesnic; de aici, feeria nuptiala la care iau parte elementele intregului Univers.

In interiorul testamentului, se mai reliefeaza doua portrete: al maicutei indurerate si al fiului disparut din viata.

Primul, (realizat cu ajutorul epitetului "batrana" si al gerunziilor) reprezinta chiar chipul Durerii, este imaginea - suma a tuturor mamelor care, de la Fecioara Maria incoace, isi cauta fiii disparuti in moarte; cel de al doilea este un portret metaforic ai carui termeni sunt elemente ale naturii.
Ultima secventa a textului constituie o reluare a alegoriei moarte-nunta, iar frumusetea sublima a cadrului ar putea sugera ca jertfa s-a savarsit: insotit de sunetele sacre ale liturghiei cosmice, sufletul se intoarce in lumea celesta rascumparandu-i fiinta eterna.