"invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie", opera baroca, numita de B.P.-Hasdeu "falnic monument de literatura, politica, filozofica si elocinta la strabunicii nostri", scrisa in spiritul Renasterii, este o carte de invatatura, un manual de educatie morala si politica si in acelasi timp un testament pentru urmasi, cuprinzand sfaturi, maxime si invataturi ale domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) pentru fiul sau si urmasii acestuia la tronul Tarii Romanesti. "invataturile..."

seamana cu o serie de scrieri avand caracter politic, religios, social si chiar filozofic, din perioada Evului Mediu, un "jurnal de bord" al domnitorului sau "oglinda principelui", cum sunt "invataturile Iui Vasile Macedoneanul catre fiul sau Leon", "invataturile lui Theofylact, arhiepiscopul de Ohrida" sau tratatul lui Constantin Porfirogenetul "De administrando imperio" sau "invataturile lui Vladimir Monomahul catre fiii sai".


intre izvoarele folosite de Neagoe Basarab se afla scrieri religioase, indeosebi "Biblia", cu "Vechiul si Noul Testament", si cartile populare care circulau in epoca, "Varlaam si Ioasaf", "Alexandria", "Fiziologul", "Calatoria Maicii Domnului in iad", legenda despre "Lemnul crucii".



Capitolele cele mai importante sunt V-XI, cuprinzand ideile politice si morale ale domnitorului, potrivite epocii sale, indeplinirea treburilor domniei, protocolul curtii medievale si cinstirea cuvenita a supusilor:

"V... cum si in ce chip vor cinsti pre boieri si pre slugile lor care vor sluji cu dreptate"; "VI... cum vor pune boiarii si slugile lor la boierie si la cinste si cum vor scoate dintr-acestea pentru lucrurile lor"; "VII... cum sa cade domnilor sa saza la masa si cum vor manca si vor bea"; "X... ca sa fie milostivi si odihnitori".

Diplomatia, dupa cum recomanda domnitorul, nu trebuie sa eludeze legile umaniste, initiativele izvorand adesea dintr-o meditatie profunda asupra destinului uman, avand in vedere ca omul este o fiinta pieritoare, traind in permanenta intr-o lume schimbatoare:

"...ca omul, in lumea aceasta, sade intre viata si moarte."

Este cunoscutul motiv renascentist fortuna labilis, tema accentuata si de imprejurarea mortii premature a fiului sau Petru, pentru plangerea caruia Neagoe Basarab scrie una dintre cele mai frumoase pagini elegiace din literatura romana veche.
Textul foloseste parabola, incriptata in metafore extinse, cum este aceea a gradinii din capitolul al V-lea, despre cinstirea boierilor si a slugilor care slujesc cu dreptate. Boierii si apropiatii sunt comparati cu o gradina, de care stapanul are multa grija:

"Ca eu, fetii miei, am o gradina. Si aceasta gradina cu darul si cu ajutorul lui Dumnezeu intre multele me"le osteninte si nevointe, o am facut si o am crescut frumos si bine."


Gradina, ca spatiu deschis, folosit pentru cresterea "roadelor", este chiar spatiul ideatic al domnitorului, pentru ca in ea sunt "boiarii miei cei mari si cinstiti".

Domnul traieste "supt umbra lor si a florilor lor", iar cu ochii observa "veseliia florilor lor".

Rolul domnului este sa pazeasca gradina, sa nu "sa dazgradeasca", fiindu-i zid de aparare, grija pe care, cu glas testamentar, o lasa fiului sau, caci domnul are constiinta propriului sfarsit:

"sa mearga trupul mieu in pamant, cum iaste poruncit de cel ce l-au zidit, iar sufletul sa mearga supt ceriuri..."

.
Sorocul de moarte este presimtit de domnitor cu mult timp inainte:

"Venira toti si plangea catra mine si eu catra dansii si eram toti in niste griji si in niste scarbe multe far de seama si suspinau unii catra altii".

Tema baroca a desertaciunii lumii, vanitas vanitatum, determina o disolutie a sacrului in profan:

"Fetii miei, slava lumii acestia asa iaste, far di ridicina si far di credinta si far di tocmeala; ca iata, veni porunca Dumnezeului mieu la mine, ca sa ma daspartu acum di vioi si voi di mine..."

. Pentru paza gradinii amenintate cu pustiirea, ca sa-i fie sprijin, il investeste pe tanarul domn, care trebuie sa tina in mana securea si sa asculte de legea lui Iisus Hristos, sa o curete de uscaturi, dupa regulile vechi din Sfanta Evanghelie:

"Pomul care nu face rod bun, din pamant sa va taia si sa va arunca in foc."

Dupa o conceptie maniheista, lucrurile sunt fie rele, fie bune, iar raul trebuie starpit din radacini, prin aruncarea "uscaturilor" in foc, caci pomul fara roada trebuie curatat "de toate cranghinile cele uscate".

Aceasta este o invatatura buna, dar viitorul domn are toata libertatea de a alege, decizia finala fiind a lui:

"Ci-i face cum iti iaste voia".




In stilul retoric, vocea impersonala a naratorului, care priveste evenimentele dintr-un "off auctorial" (exterior auctorial), este inlocuita de implicarea totala in discurs, acesta prezentand marcile auctoriale specifice: adresare directa, exprimata prin frecvente vocative, persoana a doua a pronumelor si a verbelor. Pe acestea se aplica ornamentele artei oratorice: amplificarea discursului, perioada frastica, ritma rea frazei, atitudinea persuasiva accentuata, folosirea unor figuri de stil specifice, metafora, alegoria, parabola. Timpul narativ este prezentul, creand totusi o impresie de irealitate, de voce venind de dincolo de timp, tocmai din aceasta proiectie a intregului spatiu epicizat intr-un abis temporal al vremurilor viitoare. "invataturile..."

lui Neagoe Barsarab tin de o indelungata experienta a vietii, de conturarea unor norme de conduita pentru un personaj situat cel mai sus in ierarhia laica a vremii. Stilul gnomic al textului aduce aminte de vechile sentinte ale clasicilor greci, de posibilitatea acestora de a apela la inteligenta zeiasca, la oracole si la profeti divini.