Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Caracterizarea lui Constantin Brancoveanul, Sultanul
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Caracterizarea lui Constantin Brancoveanul, Sultanul




Poporal a simtit nevoia sa cante in operele sale figurile lui reprezentative, eroii neamului, personalitatile de seama ale istoriei sale. De aceea, autorii anonimi au infatisat in creatiile populare faptele de vitejie ale inaintasilor, le-au evidentiat insusirile alese - curajul, demnitatea, omenia, patriotismul - acestia devenind modele demne de urmat datorita valorilor morale pe care le-au intruchipat. Asa se explica faptul ca legendele si baladele vorbesc despre haiduci si viteji ca Bujor, Toma Alimos, Pintea, Corbea, Gruia, Novac sau de domnitori patrioti, atasati de popor, cum sunt Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Constantin Brancoveanu, Cuza-Voda.

Unul dintre acestia este si Constantin Brancoveanu, domnitorul Tarii Romanesti in perioada 1688-1714, personaj principal al baladei istorice care poarta ca titlu chiar numele sau, publicata in colectia de poezii populare a lui Vasile Alecsandri.

Personaj real, personalitate marcanta a acelei perioade istorice, a contribuit la dezvoltarea culturii si a artei, creand in arhitectura un stil cunoscut sub numele de stilul brancovenesc. El a ramas in constiinta poporului prin dorinta sa de libertate nationala, de independenta, prin reformele infaptuite, dar mai ales prin sfarsitul sau tragic.

Personajul este infatisat in acesata situatie limita, cand, impreuna cu fiii sai, este ucis de turci, intrucat refuza sa renunte la legea crestina in schimbul vietii. Sub aspect fizic, poetul popular evidentiaza doar doua insusiri: "barba alba", simbolul senectutii, dar si al intelepciunii si al puritatii morale, si "fata blanda", oglinda a sufletului sau cald, a bunatatii sufletesti nelimitate.
Inca de la inceput este evidenta insa una dintre trasaturile dominante ale eroului - credinta sa nestramutata in Dumnezeu - sugerata prin gestul crestinesc al inchinarii la icoane: "Brancoveanu se scula/Fata blanda el spala,/Barba alba-si pieptana,/La icoane se-nchina."


Domnitorul este inzestrat cu un acut spirit de observatie, caci constata ime­diat prezenta turcilor. Om de actiune, isi trezeste feciorii si-i indeamna sa ia masuri de aparare, dar gestul sau este tardiv, caci sunt prinsi de turci si dusi la Stambul.
Adevarata frumusete morala a lui Constantin Brancoveanu, complexitatea personalitatii sale ni se dezvaluie in confruntarea cu sultanul si in momentele dramatice ale uciderii fiilor sai.
Fin diplomat, cu o ascutita intuitie, sesizeaza din intrebarile sultanului pericolul care-l pandeste si de aceea raspunde evaziv, facand aluzie la situatia delicata in care se afla, incercand sa-i schimbe hotararea:

"- De-am fost bun, rau la domnie,/Dumnezeu singur o stie;/De-am fost mare pre pamant,/Cata-acum de vezi ce sunt!".
Cu toate acestea, in momentul in care sultanul ii ameninta cu moartea pe el si pe feciorii sai cerandu-i in schimbul iertarii renuntarea la credinta strabuna, voievodul roman refuza demn, hotarat, categoric acest compromis pentru ca un astfel de gest ar avea semnificatia unei tradari nationale.
El indura cu o tarie iesita din comun suferinta produsa de moartea fiilor sai, deoarece numai credinta in Dumnezeu ii da puterea sa reziste. De aceea, dupa fiecare crima savarsita de turci, tatal indurerat si ravasit sufleteste se adreseaza divinitatii:

"- Doamne! fie-n voia ta!".


Prin atitudinea sa demna, prin vointa sa de neinfrant, prin taria sa morala starneste uimirea si compasiunea adversarului sau, care evita folosirea expresiei "ghiaur hain" si-i cere din nou sa renunte la legea crestineasca:

"Sultanul se minuna/si cu mila se-ngana: /- Brancovene Constantin,/Boier vechi si domn crestin.../"
Constantin Brancoveanu refuza insa cu aceeasi demnitate propunerea sulta­nului, acceptand in schimb sacrificiul suprem - moartea: "- Crestin bun m-am nascut eu,/Crestin bun a muri vreu./"
In spiritul credintei crestine isi educa si copiii si de aceea il sfatuieste pe fiul cel mic sa accepte cu demnitate si curaj moartea, dobandind astfel imparatia cerurilor:

"Taci si mori in legea ta,/Ca tu ceru-i capata./"
Parinte devotat, isi iubeste nespus de mult copiii, carora li se adreseaza afectuos de fiecare data:

"- Dragii mei, coconi iubiti!", "Taci, draguta, nu mai plange".

Dragostea paterna este uneori sugerata indirect de catre autorul anonim:

"Si pe blandul copilas/Dragul tatei fecioras/"
Brancoveanu este o fire interiorizata si forta sa interioara ii da taria sa reziste, dar atunci cand paharul suferintei s-a umplut izbucneste, se dezlantuie intr-un lim­baj vehement impotriva turcilor.
Astfel el isi exprima ura si dispretul fata de ucigasi, ii apostrofeaza, ii blestema, in cuvinte dure:

"Alelei! talhari pagani!
Alei! Voi feciori de cani!
(...) Sa va stergeti pre pamant,/Cum se sterg norii la vant,/Sa n-aveti loc de-ngropat,
Nici copii de sarutat!"(...) "Caini turbati/Turci, lifta rea!/" si isi exprima chiar in momentul apropierii mortii cumplite, prin jupuire, adeziunea neconditionata la credinta crestina: "De-ti manca si carnea mea,/Sa stiti c-am murit crestin,

Brancoveanu Constantin/".

Asadar, el prefera moartea dezonoarei, pentru ca renuntarea la legea crestina ar fi insemnat abdicarea de la niste principii morale, tradarea si pierderea identitatii nationale.
Prin acestea, desi traieste o drama personala, Constantin Brancoveanu se incadreaza tipologic in categoria domnitorilor patrioti, care au luptat pentru inde­pendenta tarii, pentru legea stramoseasca si au tinut vie flacara crestinismului in constiinta poporului.
De aceea, autorul anonim isi exprima indirect admiratia pentru insustile sale alese, traieste alaturi de el cumplita drama si face loc compasiunii pentru soarta tragica a familiei domnesti.
Insusirile deosebite, puternica si complexa personalitate a voievodului roman sunt evidentiate atat direct, cat si indirect, in functie de intamplarile narate si de relatia sa cu celelalte personaje. Astfel, el este privit diferit de celelalte personaje ale baladei. Daca pentru autorul anonim este "boier vechi si domn crestin" pentru sultan este, in functie de imprejurare,, fie "boier vechi, ghiaur hain", fie "boier vechi si domn crestin", iar pentru ucigasii de rand, doar "ghiaur vechi, ghiaur hain".

Trasaturile caracteristice se dezvaluie si din felul de a vorbi, din atitudinea pe care o adopta de fiecare data, din reactiile sale determinate de evenimentele situatie-limita in care se afla.

De asemenea, antiteza sa cu sultanul este modalitatea cea mai potrivita prin care se pun in lumina insusirile de exceptie, cele dominante fiind credinta in Dumnezeu si taria morala cu care indura destinul. Lor li se subordoneaza celelate trasaturi caracteristice, intre care se remarca dragostea paterna, demnitatea, spiritul de sacrificiu, ura si dispretul fata de turci, sentimentul onoarei etc, toate acestea conturand portretul moral al unui personaj exemplar, de exceptie.
Prezentat in antiteza cu Constantin Brancoveanu, sultanul este un personaj secundar, avand insa un loc insemnat in cadrul baladei.
El apare in postura de stapan atotputernic, care actioneaza dupa bunul plac, iar trasaturile sale caracteristice se dezvaluie din convorbirea pe care o are cu voievo­dul roman si din atitudinea pe care o adopta fata de acesta si fata de fiii acestuia.
Insetat de putere, de avere si de marire, ca orice sultan, este "ingrijorat" de faima si averile stranse de Constantin Brancoveanu si invidios, prin uneltire si intrigi, hotaraste moartea acestuia:

"de averi ce tot strangea/Sultanul se ingrijea/Si de moarte-l hotara".



La inceput, printr-o serie de interogatii si exclamatii retorice, el insinueaza faptul ca are cunostinta de incercarile de nesupunere ale lui Brancoveanu:

"Adevar e c-ai chitit/Pan a nu fi mazilit/Sa desparti a ta domnie/De a noastra-mparatie?
Ca de mult ce esti avut,
Bani de aur ai batut,/Far-a-ti fi de mine teama,/Far-a vrea ca sa-mi dai seama!/".

Stapan pe sine (puterea ii da siguranta), infatuat, dar nelip­sit de oarecare inteligenta si abilitate, sesizeaza sensul ascuns al raspunsului evaziv al lui Brancoveanu, fapt pe care i-l reproseaza, ca apoi sa treaca la amenintarea cu moartea: "- Constantine Brancovene,/Nu-mi grai vorbe viclene.
De-ti e mila de copii/Si de vrei ca sa mai fii,/Lasa legea crestineasca/Si te da-n legea turceasca."

Sultanul este autorul moral al celor patru crime (patru in balada, cinci in realitate), caci ele se infaptuiesc din porunca sa: "Sultanul din foisor/dete semn lui Imbrohor,/Doi gelati venea curand,/Sabiile fluturand./"
Puterea il dezumanizeaza si face din el un tiran de o cruzime feroce care asista impasibil la crimele care se infaptuiesc sub ochii sai. Totusi, el ramane uimit de taria morala si de demnitatea lui Constantin Brancoveanu si in sufletul sau isi face loc sentimentul de mila - in masura in care un ucigas este capabil de o astfel de traire sufleteasca - si incearca oprirea macelului prin reinnoirea pretentiei ca domnitorul roman sa renunte la legea crestina. Dorinta sa de a opri varsarea de sange nu este insa una reala, caci, daca ar fi vrut, era suficient un singur semn ca odioasele crime sa inceteze. Asadar, nu este vorba nici macar de o licarire de omenie, caci sultanul, din postura de stapan atotputernic, nu cunoaste ce inseamna acest sentiment, ci compasiunea sa izvoraste dintr-o momentana slabiciune omeneasca.
Insusirile sultanului, trasaturile lui caracteristice sunt evidentiate de autorul anonim mai ales indirect prin faptele narate, prin comportarea, atitudinea si felul sau de a vorbi. La acestea se adauga antiteza cu celalalt personaj, asa incat insusirile nega­tive ale sultanului sunt mai puternic reliefate. Poetul popular a creat astfel tipul stapanului odios, insensibil la durerile altora, capabil de cele mai abominabile crime, atunci cand poruncile nu-i sunt indeplinite. De aceea, el isi exprima dezaprobarea totala, dispretul sau nemarginit fata de acest tiran insetat de putere si de sange.

Alte referate romana, dar Necategorisite