Cuvantul basm isi are originea in vechiul slav basm, cu sensul de "poveste".

El denumeste o specie literara populara, cu trasaturi specifice in cadrul genului epic din care face parte. Basmele se clasifica in basme despre animale si basme fantastice, primele dezvoltandu-se din vechi legende totemice sau diverse alegorii si devenind naratiuni simple cu tendinta de evolutie spre legenda si chiar spre snoava. Notiunea de basm ilustrata prin textele din manualele scolare actuale are in vedere basmele fan­tastice, mult mai bine raspandite si reprezentate in folclorul romanesc decat prima categorie.

Aceste basme sunt opere epice de mare intindere, in care predomina naratiunea si in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice. Elementele fabuloase sunt dominante pentru ca basmul creeaza "o lume cu totul aparte, con­ceputa in coordonatele unui univers fantastic, opusa deci cotidianului, o lume in care vointa omului nu cunoaste limite, in care nu exista contrarii care sa nu poata fi rezolvate".

Basmul este, cu alte cuvinte, "o oglindire a vietii in moduri fabuloase" (George Calinescu), o modalitate de evadare din cotidian intr-un tinut mirific, intr-o lume minunata unde totul este posibil. Sub aspect etic, prin lumea pe care o creeaza, basmul contribuie la impunerea unor idei si norme morale, sanctionand cu asprime abaterile de la moralitate.

Infatisand o lume aparte, actiunea basmului se caracterizeaza prin complexitate si amploare, desfasurandu-se pe mai multe planuri narative, in locuri si timpuri diferite. Locul si timpul actiunii basmului nu sunt bine precizate, intamplarile petrecandu-se fie pe taramul acesta (al oamenilor, unul real), fie pe taramul celalalt (unul fabulos, ca si lumea pe care basmul o creeaza).

In aceasta lume fabuloasa, pe langa personaje reale, apar si personaje fantastice, inzestrate cu puteri supranaturale. Aceste personaje, fie ele reale sau fantastice, intruchipeaza fortele binelui si ale raului care se confrunta. Din aceasta confruntare vor iesi invingatoare fortele binelui, deoarece ele reprezinta dorinta de adevar si frumos, de dreptate si de cinste a poporului. Unele dintre personajele fantastice ale basmelor sunt animaliere, pentru ca animalele sunt personificate, inzestrate cu pu­teri supranaturale, avand un rol determinant in desfasurarea actiunii prin ajutorul pe care il dau protagonistilor in confruntarea lor directa. Pe langa aceste personaje, in basme apar si obiecte cu puteri miraculoase (buzdugan, cutit, basma) care vin, mai ales, in ajutorul personajelor ce reprezinta fortele binelui.

Basmele au si un anumit model structural care implica o situatie initiala, de echilibru, un eveniment sau mai multe evenimente care deregleaza echilibrul initial, actiunea reparatorie, nereala de cele mai multe ori printr-o aventura eroica, refacerea echilibrului si rasplatirea eroului.
Dupa interventia destabilizatoare, intervine eroul, cel care isi asuma misiunea restabilirii ordinii initiale, el fiind nevoit sa treaca prin mai multe "munci" sau "probe" si iesind, in final, biruitor.
Basmul are, in structura sa, diferite motive folclorice care se imbina intre ele: legatura om-natura, comuniunea om-vietuitoare, motivul animalului cre­dincios, al impostorului, motivul fratiei de cruce, al pactului cu diavolul, motivul pacalitorului etc. Acestora li se adauga si formulele narative specifice (de inceput, mediane si finale) care reliefeaza raportul dintre narator si ascultatori si atitudinea acestora fata de mesaj. Formulele initiale atrag atentia asupra carac­terului imaginar al intamplarilor ce urmeaza a fi relatate ("A fost odata ca nicio­data"), cele mediane asigura continuitatea comunicarii prin solicitarea sau verifi­carea atentiei ascultatorilor, iar cele finale il readuc pe ascultator la realitatea cotidiana, smulgandu-l din lumea mirifica a basmului, marcheaza sfarsitul intam­plarilor si creeaza o atmosfera de voiosie, de optimism.
Basmul are trasaturi specifice la nivel stilistic, caracterizandu-se prin oralitatea stilului, cu determinari stilistice locale. Se remarca imbinarea vorbirii directe cu cea indirecta, presupusa prezenta a unui auditoriu, exclamatiile, interjectiile, repetitiile si Comparatiile de tip popular etc.

Din cele relatate pana aici se poate concluziona ca basmul este opera epica populara de mare intindere in care intamplarile reale se impletesc cu cele fantastice, fiind savarsite de personaje cu puteri supranaturale, care reprezinta fortele binelui si ale raului si din a caror confruntare ies invingatoare fortele binelui. Basmele, desi au circulat mai intai pe cale orala, ca orice creatie populara, au intrat in atentia cititorilor la inceputul secolului trecut prin culegerea fratilor Grimm (1812), iar primele basme romanesti publicate dateaza din 1860 (Povesti culese si scrise de E.B. Stanescu Aradanul), desi cele mai vechi basme consemnate in scris dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Pe langa basmele populare adunate de diferiti culegatori de folclor, exista si basme culte create de scriitori cunoscuti ca Ion Creanga, Minai Eminescu, Ioan Slavici, Barbu Stefanescu-Delavrancea etc.