ALITERATIE. Termenul provine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", din fr. allite-ration, fiind, in poezie, o repetare in mod voit a unor consoane, cu efect muzical. Un exemplu de aliteratie este poezia "Clopotele" a lui Edgar Allan Poe:

"Clopote de-alarma, clopote de arama!
Ce fantastice terori tulburarea lor proclama!
Si-ntr-al noptii aspru vant
Cu ce spaima ne-spaimant".

in functie de consoana repetata, aliteratia se numeste lambdacism: 0 cal de val
Peste cavala" (Ion Barbu), mitacism: "Murmura glasul marii", iotacism: "Non fuit istum iudicium iudicii simile, iudices" ("Judecatori, aceasta judecata nu a semanat judecata", Cicero). Cunoscute sunt, in literatura romana, aliteratiile cu caracter onomatopeic din George Cosbuc:

"Salbatecul voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte."

("Pasa y4z4324yq26tss Hassan"), "Prin vulturi vantul viu vuia,
Vrun print mai tanar cand trecea" ("Nunta Zamfirei") sau din Mihai Eminescu:

"Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie" ("Scrisoarea III"). Aliteratia se realizeaza si prin repetarea unor vocale, cu efecte eufonice, sustinand astfel anumite trasaturi ale imaginii poetice, incadrabile in caracteristicile ei generale:

"Argint e pe ape si aur e-n aer" (Mihai Eminescu), in care efectele sonore ale vocalelor a si e, de plutire lina, diafana, completeaza imaginea nocturna, luminescenta, sublunara, creata de metaforele "argint" si "aur".



ASONANTA. Denumirea provine din fr. assonance, it. assonanza, dupa lat. ad, "la", si sortare, "a suna".



Este o figura de sunet legata de rima; consta in identitatea, la finalul versurilor, numai a vocalelor sau a diftongilor, incepand cu ultimul accent, in timp ce sunetele urmatoare nu mai sunt coincidente, creand ceea ce se numeste rima imperfecta: "Toate pasarile dorm,
Numai una n-are somn."

(L. Blaga); "Doamne, Doamne, mult zic Doamne,
Dumnezeu pare ca doarme."


ONOMATOPEE. Figura de sunet a carei denumire provine din gr. onomatopoiia, din onoma, "nume", si poiein, "a face", sugerand imaginea auditiva a unei actiuni, pe baza unor sunete imitative din alcatuirea cuvintelor:

"Haid, sariti, flacai, ce sfantul!
Dati cu toti tropotitura, Tot mai scurt si trop!" (G. Cosbuc). Sunt poeti care au obtinut armonii imitative prin efecte sonore onomatopeice: G. Toparceanu, in poezia "Duel" (lupta dintre doi cocosi):

"De ce va puneti gheara-n gat?
Sa lase unul cat de cat,
Sa dea si celalalt ceva -
Eu cat de cat socot c-o da!".

in "Mihnea si Baba", D. Bolintineanu obtine o onomatopee poetica cu ajutorul ritmului dactilic ce sugereaza tropotul calului:

"Mihnea incaleca, calul sau tropota,
Fuge ca vantul..."

. Al. Macedonski incearca, sub influenta instrumentalismului, sa redea dangatul clopotului: "Un an, dand d-ani, leag-an d-an, d-ani vani..."

.