a)  Proza narativa
Expresia "proza narativa" denumeste totalitatea operelor literare scrise in stil beletristic si care nu sunt supuse regulilor versificatiei; intrucat verbul "a nara" inseamna "a povesti, a istorisi", rezulta ca proza narativa include operele literare in care sunt povestite intamplari, evenimente etc. puse pe seama unor personaje.


In decursul timpului, proza narativa a evoluat, de la primele mituri (care erau niste "istorii" sacre) si de la primele povesti ("O mie si una de nopti"), spre forme tot mai profunde ale discursului epic:
.  proza romantica - orientata spre exaltarea faptelor marete, a eroilor si avand drept personaje oameni deosebiti (geniul, demonul, damnatul, personajul fatal etc); eroii romantici pot fi nefericiti, neintelesi de lumea in care traiesc, inadaptabili, visatori, insetati de cunoastere, avand un destin marcat de urcu­suri si caderi uneori spectaculoase.


In cadrul prozei romantice apar noi categorii estetice: ura­tul, grotescul, macabrul, bizarul, fantasticul, pitorescul.
.  proza realista are drept sursa de inspiratie realitatea (pre­zentata in mod veridic). Personajul este, de multe ori, tipic, in­fatisand un grup/o categorie umana sau sociala, omul este infa­tisat in societate, in mediul sau de viata, autorii cercetandu-i si trairile sufletesti complexe.
Speciile literare cultivate: schita, nuvela, romanul.
.  proza fantastica include acele lucrari narative in care in­tamplarile povestite sunt ireale (plasmuite de imaginatie) si in care miraculosul se imbina cu bizarul.

b)  Specii narative:
.  Basmul = naratiune in proza (mai rar, in versuri), in care se relateaza intamplari supranaturale, iar personajele poarta va­lori simbolice.
.   Povestirea = naratiune in proza, in care faptele sunt relatate din unghiul povestitorului (participant sau martor la episodul petrecut); interesul cititorului se concretizeaza mai mult asupra intamplarii decat asupra personajului.
.  Nuvela = specie a genului epic, de intindere medie, pre­zentand fapte verosimile si avand o intriga si un conflict riguros construite; personajele centrale ale nuvelei se reliefeaza puternic.

O clasificare mai des intalnita a nuvelei cuprinde urma­toarele tipuri:
-  nuvela istorica;
-  nuvela psihologica;
-  nuvela fantastica;
- nuvela filozofica;
.  Romanul = opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, avand o intriga complexa si personaje numeroase.
Data fiind multitudinea de formule romanesti utilizata, o clasificare a romanelor poate fi oricand incompleta. Programa examenului de bacalaureat propune doua criterii de clasificare:
-  in functie de ideologia literara adoptata: romanul tradi­tional si romanul modern;
- in functie de perspectiva narativa: romanul obiectiv si ro­manul subiectiv.

c) Structura textului narativ
Instantele comunicarii (diferite de acelea ale discursului liric sau dramatic) sunt: autorul, naratorul, personajele si cititorul.
.  Autorul = persoana care creeaza o opera literara si care traieste in realitate, independent de creatia sa.
.  Naratorul = cel care nareaza intamplarile cuprinse in acti­une; daca autorul este o fiinta reala, naratorul este "o figura creata, care apartine ansamblului operei literare".


In foarte multe cazuri, naratorul se confunda cu scriitorul si se afla in afara actiunii (pe care o dirijeaza asa cum doreste); stiind totul despre desfasurarea intamplarilor si despre soarta personajelor sale, el este un narator omniscient: in aceste ca­zuri, relatarea se face la persoana a IlI-a. Alteori, naratorul apare ca personaj sau ca martor la intamplarile povestite.
.  Cititorul este cel caruia ii este destinata opera si care o recepteaza; este o persoana concreta si reala.
.  Personajul este persoana care participa la actiunea unei opere literare sau dramatice, imaginea fictiva a unei fiinte umane.
Personajele literare difera in functie de anumite criterii si nu pot fi caracterizate in mod uniform:

a)  in functie de specia literara, personajele pot avea valori simbolice (in basme), pot fi exceptionale (in balade), legendare (in poemele eroice), tipice (in unele schite, romane sau lucrari dramatice) s.a.m.d. Personajele din nuvele si cele romanesti cunosc o mare varietate (romantice, realiste, simbolice, legen­dare, istorice, dilematice, mitice, arhetipale, biblice etc.)

b)  in functie de locul ocupat in opera, personajele pot fi principale, secundare si episodice.

c)  in functie de trasaturile lor de caracter, clasificarea in personaje pozitive si negative este depasita, date fiind trairile sufletesti surprinse in romanul modern: obsesiile, starile psi­hice incerte, impulsurile contradictorii, oscilarea intre sublim si abject, dramele de constiinta, cautarea absolutului, lucidita­tea, vina, confruntarea cu absurdul etc.

3. Modalitati de caracterizare:

a)  directa:
.  facuta de autor;
.  facuta de alte personaje;
.  autocaracterizare, introspectie, monolog interior.

b)  indirecta:
.  prin actiunile la care ia parte;
.  prin limbaj;
.  prin mediul in care traieste.
Constructia subiectului si a discursului narativ impune:
.  existenta unei actiuni, adica a unei desfasurari a intam­plarilor/evenimentelor povestite;
.  existenta unui conflict, adica a unei contradictii intre per­sonaje (exterior), idei (conflict de idei), in constiinta unor eroi (interior) etc;
. existenta unor momente ale subiectului: expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctul culminant si deznodamantul;
.  existenta unei structuri (incipit, secvente narative, epi­soade, final, prolog, epilog s.a.).


In legatura cu structura operei literare, se cuvine sa mai lamurim cateva notiuni (incluse in programa):
.  povestirea in rama respecta trasaturile speciei, distingan-du-se prin incadrarea ei intr-o serie: in cazul utilizarii acestei tehnici, povestitorul (naratorul) devine personaj al actiunii ("Hanu Ancutei").
.  pauza descriptiva "intrerupe naratiunea ca sa prelungeasca momentul culminant sau apare chiar intr-un moment de ma­xima tensiune, prelungind-o printr-o descriere".
.  alternanta si inlantuirea = tehnici ale succesiunii epice uti­lizate, mai ales, in naratiunea generata de memoria involuntara ("in cautarea timpului pierdut", de Marcel Proust).
.  elipsa = omiterea unor elemente, evenimente, perioade din interiorul discursului epic.