Motivul alegoriei moarte-nunta, care impresioneaza atat prin semnificatie, cat si prin realizarea artistica, contine sensul profund al baladei Miorita si tema ei fundamentala. Alegoria cuprinde o suita de personificari, comparatii si metafore care pun in lumina conceptia despre viata si moarte a ciobanului moldovean, atitudinea lui in fata mortii si ii evidentiaza unele insusiri, sporind totodata elemen­tul fabulos si lirismul textului.

Prin alegorizare, moartea este vazuta ca o nunta de proportii cosmice, impresionante, cu participarea masiva a tuturor elementelor naturii.
Prin intermediul acestei alegorii, poetul transpune, in primul rand, in plan artistic, o datina romaneasca, potrivit careia desfasurarea ceremoniei funebre a tinerilor necasatoriti ia forma unei nunti simbolice, intrucat casatoria este consi­derata o etapa atat de importanta in existenta umana, incat neimplinirea ei ar insemna neimplinirea vesnica a omului.

Datina aceasta stramoseasca consta in mod concret in inlocuirea elementelor ceremonialului funebru cu cele ale ceremonialului nuptial, dar, in balada, acestea din urma sunt substituite, la randul lor, cu elementele naturii, ale intregului cosmos. Astfel ia nastere o impresionanta imagine poetica a contopirii omului cu natura, caci ceremonialul mortii vazut ca nunta are loc intr-o veritabila catedrala cosmica ce infioreaza prin dimensiuni si neclintire.

Personajele nelipsite din ceremonialul nuntii (mireasa, preotii, lautarii, nuntasii), ca si obiectele folosite in mod traditional (cununa, lumanarile), devin elemente concrete ale cadrului natural romanesc (brazi, paltinasi, munti, pasari) si ale celuijcosmic (soarele, luna, stelele).

Intreaga natura, pamantul si cosmosul in elementele lor, esentiale, participa la marea trecere a ciobanului in eternitate. Atmosfera este solemna, dar si luminoasa, caci soarele, luna si stelele calauzesc drumul baciului spre vesnicie, iar mandra "craiasa" sporeste stralucirea prin presupusa ei prezenta. Brazii si paltinasii vegheaza trecerea ciobanului mioritic in lumea celor drepti, ca martori ai implinirii sale ca om, prin nuntire; muntii batrani binecuvanteaza aceasta unire, iar pasarile si "pasarele mii" intregesc prin trilurile lor muzica diafana a sferelor inalte. Numai steaua cazatoare brazdeaza cu lumina ei tariile, infinitul, marcand astfel calea catre locurile vesnice. In al doilea rand, aceasta alegorie exprima conceptia poporului nostru despre moarte. Vazuta ca o nunta, moartea este considerata ca o forma de integrare a vietii in cosmos, un mod de continuare a existentei in natura, o expresie a legaturii per­manente a omului cu mediul in care traieste. Astfel, moartea nu inseamna un sfarsit, ci un nou inceput, o reintoarcere a omului in elementele naturii vesnice din care a izvorat (intoarcerea pamantului in pamant), un moment de jubilatie sufleteasca. Baciul moldovean cheama in jurul sau soarele si luna, stelele, muntii, brazii si paltinasii, pasarile si pasarelele, deoarece toate simbolizeaza imensitatea, infinitul si vesnicia naturii, ideea de stabilitate, de dainuire in timp, de continuitate si de per­manenta.

Doar prin caderea stelei, simbol al mortii in conceptia populara, ordinea cosmica se tulbura, dar ea se restabileste tocmai prin reintegrarea omului in circuitul cosmic universal

In al treilea rand, alegoria nuntii cosmice face si dovada sensibilitatii si a optimismului celui sortit pieirii, a dragostei lui de viata, chiar in momentul mortii ipotetice, pe care o priveste cu seninatate, cu detasare, a iubirii fata de tovarasele de viata - mioarele - , fata de mama sa, pe care vrea sa le crute de o mare durere sufleteasca.

In al patrulea rand, aceasta alegorie straluceste prin fabulosul ei, pentru ca ele­mentele fantastice, de basm, prezente in intreaga balada, culmineaza in acest frag­ment, natura intreaga este insufletita prin personificari si metafore. Astfel, actiunea este scoasa din real si plasata in plin fantastic, autorul anonim atenuand in acest mod gravitatea si durerea mortii, dandu-i una din formele cele mai putin tragice.
Sub aspect stilistic, alegoria surprinde prin imbinarea fireasca si originala a epitetelor, a metaforelor si a personificarilor cu ajutorul carora se realizeaza ima­gini grandioase intr-o ampla pendulare intre cosmic si teluric. Alternarea acestor imagini sugereaza, pe langa amplificarea alegoriei, si potentarea nestavilita a zbuciumului sufletesc, a sentimentelor baciului moldovean.