in "Letopisetul Tarai Moldovei de la Aaron-Voda incoace", Miron Costin infatiseaza evenimente din istoria Moldovei cuprinse intre anii 1595 si 1661, dar inca din "predoslovia" acestuia isi manifesta regretul de a nu putea sa-si inceapa lucrarea de la cel dintai "descalecat", de la cucerirea Daciei de catre romani:

"Fost-au gandul mieu, iubite cititoriule, sa fac letopisetul Tarai noastre Moldovei din decalecatul ei cel dintai, carele au fosta de Traian-imparatul si urdzisam si incepatura letopisetului. Ce sosira asupra noastra cumplite acestea vre"mi de acmu, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri."

"De neamul moldovenilor", scrisa in ultimii ani ai vietii, vine sa implineasca acest vechi deziderat, relevand, in chip sintetic, in "Predoslovie", conceptia despre istorie a cronicarului, atat despre adevarul istoric, cat si despre responsabilitatea celui care "da seama" despre ale sale, cate scrie.

Ideea fundamentala, pe care o exprima ca adevar istoric de necontestat, este aceea a originii latine a poporului roman si a limbii romane. Miron Costin este primul umanist autohton care incearca sa traseze coordonatele universal valabile ale existentei poporului roman intre celelalte popoare europene. Au fost, desigur, inaintea lui, si alti cronicari si carturari preocupati de originea si de trecutul mai indepartat al poporului roman, fara a da insa acestei idei o intentionalitate expresa si o tratare unitara. Mai intai Nicolaus Olahus si apoi Grigore Ureche sustin, dupa Aeneas Sylvius Piccolomini, ca numele de Valahia (si implicit de valahi sau vlahi) vine de la generalul roman Flaccus (corupt, succesiv, in Flaccia, Flachia, Vlahia), pe care insa cronicarul moldovean nu il accepta si pentru Moldova. in plus, Grigore Ureche aduce si argumente de ordin lingvistic in sprijinul latinitatii limbii romane, recunoscand ca "de la Ram ne tragem":

"...de la ramleni, ce le zicem latini, paine, ei zic panis, carne, ei zic caro, gaina, ei zicu galena, muieria, mulier, fameia, femina, parinte, pater, al nostru, noster si altile multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amaruntul, toate cuvintile le-am intelege."


Demersul istoric al lui Miron Costin se vrea insa complet, la nivelul posibilitatilor de documentare de atunci, argumentativ, onest, responsabil, polemic, fiecare dintre aceste idei directoare fiind reprezentata mai intai in "Predoslovie", apoi in insusi continutul lucrarii. Exista un plan in nuce inca de la inceput, din fluenta frazei putand fi segmentat astfel:

"felul neamului, din ce izvor si semintie santa lacuitorii tarai noastre"; "de unde santa veniti stramosii loru pre aceste locuri"; "supt ce nume au fosta intai la discalecatul lor"; "de canda s-au osebit si au luat numele cest de acum, moldovan si muntean"; "ce limba tin si pan-acum"; "in ce parte de lume
ieste Moldova, hotarale ei pan-unde au fostu".

Cronicarul este constient de dificultatea unei astfel de intreprinderi, de "osteneala aceasta", de care "se sparie gandul", fiindca de la primul descalecat au trecut "atata veci", "cateva sute de ani peste mie", si se poate naste intrebarea cum, dupa atat timp, "sa voru putea sti povestile adevarate".

Pentru a preveni o eventuala suspiciune asupra veridicitatii faptelor, erodate de patina timpului, Miron Costin aduce exemple celebre din istoria universala a cartii:

"marile Moisi" a scris dupa 2400 de ani "letopisetul de la zidirea lumii", avand ca "dascal" pe insusi Dumnezeu, Homer a compus dupa 250 de ani "rasipa Troadii" si "razboaiele lui Ahileus", Plutarh a consemnat dupa 400 de ani viata si faptele lui Alexandru Macedon, Titus Livius a intocmit "Ab Urbe condita" dupa 700 de ani de la intemeierea Romei. Simpla mentionare, in "Predoslovie", a acestor exemple releva intinsul camp informativ, de esenta umanista, in care cronicarul moldovean isi inscrie documentarea. Nutrit la cultura umanista occidentala a timpului sau, sub influenta Renasterii, Miron Costin aduce argumente desprinse din valorile culturii si literaturii antice, mai mult, vorbeste, pentru prima oara, de o antichitate proprie, indisociabila de a celorlalte popoare europene, pe care incearca sa o inscrie in universalitate.

De aceea, el condamna cu vehementa tendintele de abatere de la adevarul stiintific, de falsificare a istoriei, in primul rand combate "basnele" unor interpolatori autohtoni ai cronicii lui Grigore Ureche - Simion Dascalul si Misail Calugarul -care "nu letopisete, ce ocari santa", precum si pe ale unor istorici straini, "zavistnici" si "neprieteni", de pilda Aeneas Sylvius, despre care crede totusi ca nu greseste prea mult cand stabileste etimologia numelui de vlah din "Fleac, hatmanul Ramului", dar mai ales istoricul Szamoskazy Istvan (Costin il considera polon, numindu-l Iane Zamovschii), care contesta originea latina a romanilor, caci ca "orbfl navaleste, zicandu ca nu santu moldovenii, nici muntenii din raml6ni, ci, trecandu pre aicea, pre aceste locuri, Traianu-imparatul si lasandu slujitori de paza, au apucat o sama de dachi limba ramleneasca."


Cum se observa, in ambitia de a face o descriere cat mai adecvata a realitatii, verbul lui Miron Costin adopta si un ton sarcastic, pamfletar, necrutator uneori cu istoricii rauvoitori la adresa poporului roman.


In intregul ei, "Predoslovia" contine idei umaniste usor identificabile, ca o expresie a contextului cultural, filozofic si politic in care s-a format si a trait cronicarul moldovean. Necesitatea cautarii si afirmarii identitatii nationale l-a determinat sa argumenteze originea latina a poporului si a limbii romane. Gandul ca ar putea ramane necunoscute radacinile istorice ale romanilor izvoraste dintr-un profund patriotism, numit, in chip plastic, "dragostea tarai", de care este animat in toate scrierile sale. Caracterul educativ al acestei lucrari reiese din faptul ca Miron Costin scrie pentru vremuri mai bune, pentru "mai slobode veacuri", cand "cetitul cartilor a face iscusita zabava", si indeosebi pentru a invata din greselile trecutului, caci putem din "acele trecute vremi sa pricepem cele viitoare."

"Predoslovia" cuprinde si note de meditatie filozofica si religioasa asupra destinului uman, individual si colectiv, indeosebi al popoarelor, nasterea semintiilor fiind pusa tot sub semnul divin, ca si facerea lumii:

"staturile si-ncepaturile taralor lumii, ce si singura lumea, ceriul si pamantul, ca santu zidite dupa cuvantul lui Dumnezeu celui puternic".

Se remarca, in acelasi timp, si eforturi de obiectivare stiintifica a observatiei istorice, printr-o documentare riguroasa, cuprinzand nume mai vechi sau mai noi, Plutarh, Titus Livius, Quintus, Bonfini, Eutropius, Toppeltin s.a., o stire putand fi considerata adevarata numai daca este sustinuta de cat mai multe izvoare istorice.
Peste toate acestea, ca o incununare a conceptiei sale umaniste, Miron Costin exprima un uluitor si extrem de modern elogiu al cartii, comparabil poate numai cu acelea formulate de Mallarme ("lumea exista pentru a se ajunge la o carte") si in secolul douazeci de Leon Bloy ("istoria este un imens text liturgic") sau de Jorge Luis Borges, care cauta expresia unei carti infinite, gasita in cele din urma in ceea ce el a numit Cartea de Nisip, "pentru ca nici cartea, nici nisipul n-au inceput si nici sfarsit".

Pentru cronicarul moldovean, cartea, "scrisoarea", este, metaforic vorbind, "iscusita oglinda mintii omenesti", este eterna, caci "traiescu si acum scrisorile in lume si vor trai in veci", autorul si cititorul dobandind deopotriva "nemuritoriu nume".

De aici pana la celebra formulare despre "cetitul cartilor" nu mai e decat un pas, care incununeaza insa dimensiunea umanista a personalitatii lui Miron Costin:

"...ca nu ieste alta si mai frumoasa, si mai de folos in toata viiata omului zabava decatu cetitul cartilor".