Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu









Mihail Sorbul, un pseudonim pentru Mihail Smolski (1885-1967), este dramaturg, romancier, literat cu o totala apetenta pentru  teatru. Debuteaza cu "Eroii nostri" (1906).  Capodopera sa, "Patima rosie", are premiera pe  3 martie 1916. Alte piese de teatru: "Letopiseti"   (1914), "Dezertorul" (1919), "A doua  tinerete" (1922), "Coriolanus secundus" (1928).

            Limbajul dramatic al pieselor sale reliefeaza  conditia umana a personajelor, aflate in asteptarea unui eliberari din marasmul existential propriu.   Experimentul realizat in literatura romana de
           Mihail Sorbul este un reflex al unui existentialism  dramatic.
Mihail Dragomirescu observa noutatea piesei "Patima rosie" a lui Mihail Sorbul, notand: "«Patima rosie» inseamna [...] o noua epoca in literatura noastra dramatica".

intr-o anumita masura, Mihail Sorbul este un precursor al comediei tragice, de tipul celei create, mai tarziu, de Eugen Ionescu sau Tenessee Williams. George Calinescu vedea insa tragicomedia sub un alt aspect:

"De fapt, denominatiunea de comedie tragica este fara motivare, deoarece piesa e amestec de comedie si de tragedie, cu note distincte de drama. Piesa apare intr-un moment al unei mari crize a umanitatii, primul razboi mondial, si, din aceasta cauza, poate fi considerata un reflex al evenimentelor, exprimand viziunea asupra unei lumi dezaxate, bolnave, apocaliptice, are se imparte in victime si calai, in vinovati si nevinovati, in final toti suferind aceeasi drama, i unui univers lipsit de guvernarea unui principiu ordonator.
Tofana este un personaj tragic, in stil ibsenian, putand sta alaturi de vestala Furia, de doamna inger de Orstraat, de Elida Vangel, de Hedda Gabler. in literatura romana, personaje incadrabile in aceeasi tipologie sunt doamna Chiajna, din nuvela lui Alexandru Odobescu, sau Vidra lui B. P.-Hasdeu. Actiunea piesei se petrece in Bucuresti, inainte de primul razboi nondial, intr-o lume atinsa de semnele unei decadente existentiale, circumstantiata in orizontul marunt al cartierelor marginase, adevarate mahalale, unde patimile sunt mari, scotand la iveala personaje sangvinare si violent justitiare, de felul insolitului Sbilt. Tofana are un hybris puternic, fiind inzestrata cu un orgoliu imens, in contrast insa cu situatia ei reala, de intretinuta a unui student la drept, Castris, personaj mediocru, facand insa parte dintr-o familie bogata. Tofana este studenta in ultimul an la Litere, fara prea mari aspiratii culturale si spirituale, mai puternica fiind dorinta de a parveni prin ascensiune pe scara sociala. Din acest punct de vedere, Tofana este o intelectuala ratata, un caz disperat al unei societati aflate in deruta, intr-o totala bulversare a valorilor, care actioneaza distructiv asupra personajelor. Nici varul sau, Sbilt, nu se afla mai departe de aceste dezastruoase inclinatii spre autodistrugere.

Titlul piesei, accentuat naturalist, denota inclinatia personajelor catre morbid, catre lume tenebroasa, manifestata brutal in primul rand prin Sbilt, personaj cu un nume predestinat parca, termenul facand parte din campul semantic al meseriei de hingher, practicata de un stramos sangvinar, care de altfel conditioneaza genetic inclinatiile monstruoase ale eroilor actuali. "Sbiltul" este accesoriul cu care hingherul isi sugruma victimele, eroul devenind, in piesa, instrumentul simbolic al unei patimi sangvinare cu sens de fatalitate, de care nu se pot elibera personajele. Sbilt isi duce viata cu ajutorul Tofanei, deci, in mod indirect, prin sprijinul lui Castris, concubinul acceptat al personajului feminin. Nedeterminarea existentiala a lui Sbilt il opreste sa-si duca la capat proiectele: de doisprezece ani, el lucreaza la un "op monumental", pe care insa refuza sa-l puna in pagina. Din punct de vedere tipologic, Sbilt este un ratat de tip superior, de felul lui Eljert Loevborg, din "Hedda Gabler", de Ibsen. Pentru el, munca este un exercitiu inutil, elaborandu-si, in consecinta, o teorie a elitei, dupa care putinii alesi trebuie sa traiasca din truda materiala, fara insemnatate, dispretuita, a celorlalti. Pe aceasta axa existentiala, personajele se dilata monstruos, creand treptat un cadru terifiant al existentei, dincolo de care se afla nimicul, I abisul lipsei de preocupari, infern avand ca reflex instabilitatea crescanda a lumii, aflata in pragul catastrofei unui razboi mondial. Sbilt si Tofana sunt personaje dominate de patimile bestiei. Pentru Sbilt, meseria de hingher, care da numele familiei, constituie o adevarata mandrie, el fiind un admirator fara rezerve al acestei arte a executiei, exersata cu maiestrie sangvinara. Sbilt propaga necesitatea unei lumi noi, prin autodistrugere, prin indemnul la j sinucidere, moment in care cei mai slabi nu vor rezista si se vor elimina singuri. El o I indeamna pe Tofana sa fuga in lume, pentru a scapa din determinismul legilor fixe ale ghetoului social din care fac parte. Pentru el, omul modern este bolnav de toate pacatele lumii, insasi nasterea acestuia stand sub semnul unei zodii nedrepte. Pe Sbilt, Tofana il considera un. Alter ego negativ", o matrice opusa ei, care cumuleaza toate rautatile omenesti, un "geniu pustiu" impins de pulsiuni necurate.

Ea este colega cu Tofana si reprezinta o alta ipostaza a lumii degradate a epocii. Castris staruie pe langa tatal lui sa-i permita sa se insoare cu Tofana, iar acesta accepta in cele din urma. Dar Tofana, spirit blazat, primeste vestea cu sarcasm si fara nici o emotie. Amantul ei vrea sa-si intrerupa studiile universitare pentru a se duce la tara si a cultiva pamantul. Tofana insa nu accepta noua situatie, pentru ca nu-i convine viata la tara si nici nu poate trece dincolo de diferentele dintre cele doua lumi.



Rudy este un personaj fantomatic, un reprezentant al aceluiasi gen de ratat intelectual, spre care se indreapta interesul Tofanei. Tipologic, Rudy este barbatul frumos si superficial, incapabil sa traiasca o emotie veritabila.

Este un intretinut al femeilor, un Julien Sorel ce isi abandoneaza studiile in strainatate pentru a face parte dintr-o lume bizara, asimilat pana la aneantizare de aceasta "la dolce vita" bucuresteana. Rudy poate fi comparat cu Rica Venturiano din "O noapte furtunoasa", de I. L. Caragiale, sau cu Lucien de Rubempre, din "Stralucirea si suferintele curtezanelor", de Balzac. Tipul de ratat, fara alt viitor decat acela de a fi protejat al femeilor corupte din inalta societate, este intalnit si la Camil Petrescu, in piesa "Act venetian", reprezentat de personajul Cellino. Preocuparile lui Rudy sunt facile, concentrate in intentia de a realiza "o gazeta frantuzeasca", un carnet monden pentru doamnele din inalta societate. El este insa un semidoct, de aceea nu reuseste nici macar sa-si scrie singur articolele facile. Tofana este atrasa aproape atavic de acest om de factura joasa, chiar ar vrea sa-i fie sotie, dar dupa ce ar obtine un post de profesoara in Bucuresti, prin influenta familiei amantului sau. in momentul in i care Sbilt devine mesagerul adevarului si ii dezvaluie legatura Tofanei cu Rudy, Castris, spirit altruist, merge chiar mai departe, promitand ca le va da celor doi iubiti casa unde se intalneau ei insisi, zece mii de lei, iar Tofanei ii va oferi postul dorit. Sbilt ii da insa Tofanei si vestea ca Rudy o iubeste pe Crina, punand in scena o intriga cu tenta tragica, daca piesa nu ar deveni un quiproquo specific unui loc minat de promiscuitate, in care personajele sunt marcate de pasiuni joase, maladive. Rudy intrezareste o ultima sansa de salvare, descoperind in Crina o fata i linistita, simpla, fara mari pretentii existentiale.
Rudy este un personaj simptomatic pentru a ilustra ratarea intelectuala: se simte

Inconfortabil in prezenta femeilor cultivate, acestea starnindu-i un complex de inferioritate.
Crina chiar ii reproseaza ca nu citeste nimic. Constient de limitele sale, incearca sa dobandeasca
starea de catharsis prin casatoria cu o femeie superioara cum este Crina si refuza propunerea lui
Castris:

"Eu nu-s fecior de vechil, ca sa ma casatoresc cu metresa stapanului meu."

Dincolo insa
de aceste putine insertii de subtilitate intelectuala si afectiva, personajele au un simt extraordinar
: al sangerosului: Castris este indemnat, din razbunare, de Tofana sa il sugrume pe Rudy,
spunand:

"Daca-l omori, sunt a ta pe veci!".

Crina si Tofana se reconciliaza, facilitand intalnirea
intre fostii amanti, in timp ce Sbilt aduce cu el un revolver, indemnand-o irevocabil pe Tofana la
crima:

"Vezi sa nu ne faci neamul de ras!".

Simturile atavice ale Tofanei si ale lui Sbilt sunt

Intretinute prin acest cult extraordinar al violentei, Sbilt clasificand, de altfel, fiintele umane in
doua categorii, naturi firesti si naturi exceptionale, din ultima categorie facand parte ei, "care
trec peste marginile firii omenesti si merg pana la capatul drumului".


Scena finala se petrece in acelasi registru al dramelor tragice: Rudy ii cere Tofanei sa renunte la el daca il iubeste cu adevarat. Tofana vrea, in schimb, o ultima partida de amor, chiar in patul neintinat al Crinei. Pentru Rudy, iubirea Crinei este ultima sansa de a evada din promiscuitate, de a renaste, el, "cel osandit sa satisfaca desfraul si sentimentalitatile bolnavicioase".

Rudy refuza o ultima si totala pervertire, fiind de aceea ucis de Tofana, in momentul in care se pregatea sa plece pentru totdeauna din viata ei. Pentru Tofana, dobandirea acestui ultim favor este o chestiune facila de onoare; ea insasi spune:

"nu sunt o femeie pe care prea tarziu insa, un sens superior intregii sale existente.
Finalul piesei aminteste, in alta epoca, de tragediile grecesti; Tofana este o Furie invocata de glasul ingrozit al lui Castris, care auzise detunatura revolverului:

"Tofano! Fofano!".

Personajele evolueaza intr-un registru clasic, al tragediei grecesti, fiind marcate de vina tragica mostenita sau dobandita prin propria existenta, supunandu-se unui destin necrutator. Entropia mare a propriilor existente le determina o miscare browniana, debusolata, ducand la disparitie. Tendintele distructive si suicidare ale Tofanei se combina cu degringolada amoroasa i lui Rudy, un don Juan oarecum vestejit, care abandoneaza cariera de june prim printre doamnele inaltei societati, si cu nehotararea lui Castris, ajungandu-se, in cele din urma, la un deznodamant tragic. Personajele evolueaza pe un esafodaj social decadent, intr-o lume in care principiile morale sunt eludate si inlocuite cu sentimente false, produse aparent moderne ale unei societati de carton. Dezagregarea personajelor se traduce tocmai prin conservarea unor reflexe sangvinare, mai puternice decat conventiile unei lumi decadente, crepusculare.




Alte referate romana, dar Necategorisite






Politica de confidentialitate