Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Iapa lui Voda - comentariu
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Iapa lui Voda - comentariu






In octombrie 1961, cand omul Mihail Sadoveanu (nascut in 1880), trecea in eternitate, scriitorul isi insemnase popasul in veac printr-o opera monumentala, ale carei componente erau: trecutul, Moldova si taranul.

Naratiunea "Iapa lui Voda" deschide volumul intitulat "Hanu Ancutei" (1928), fiind prima dintre cele noua povestiri reunite in aceasta carte.

Particularitati compozitionale:

In acest volum, autorul a utilizat tehnica insertiei (povestirii in rama), procedeu pe care il intalnim si in literatura universala.
Aceasta consta in faptul ca intr-o povestire se insereaza o alta povestire, prima constituind "rama" celei de a doua.
Textul ar putea fi impartit in trei secvente:
  Prima (de la inceput si pana la " dar rasul ei tot traieste, si se sparie de el alta Ancuta") reprezinta primul plan narativ si ar putea fi intitulata:

"intr-o seara de toamna, la Hanul Ancutei".


 A doua secventa narativa (de la " Cum va spuneam, domnilor mei..."

si pana la "... el se uita zambind de la fereas­tra deschisa si-si mangaia barba") corespunde celui de al doilea plan si ar putea fi intitulata:

"O intamplare din vremea lui Mihail Sturza".


 A treia secventa (de la "Iaca de ce... "si pana la sfarsit) constituie o revenire la primul plan si ar putea fi intitulata "Urmasul iepei lui Voda".



Universul operei:
Primul plan al povestirii se incadreaza intr-un trecut indepartat ("intr-o toamna aurie", "intr-o departata vreme", "demult"), apartinand parca basmului ("si spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri, deasupra puhoaielor Moldovei").

In aceea toamna gemand de roade, naratorul se afla la Hanul Ancutei, impreuna cu alti drumeti (care ospatau si beau vin nou conform unui ritual stravechi).
Asezat langa apa Moldovei, la rascruce de drumuri si de destine, vechiul han are o aura de legenda. intrucat in preaj­ma lui s-au petrecut intamplari "infricosate" despre care po­vestesc drumetii stransi in jurul focului.
Dupa ce descrie cadrul actiunii, naratorul aduce in prim-plan pe unul dintre oa netii hanului: comisul Ionita de la Draganesti.


Portretul
acestuia pare a fi al unui om obisnuit: "Era un om inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata. in jurul mustatii tusinate si la coada ochilor mititei, pielea era scrijelita in creturi marunte si nenumarate. Ochiul lui era aprig si ne­guros, obrazul cu mustata tusinata parea ca rade cu tristeta".

Acest razes strain imbracat in haine de stofa aspra, le starneste uimirea celorlalti drumeti prin calul "vrednic de mirare" pe care venise: "Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia cu jar. Numai pielea si ciolanele! Un cal roib, pintenog de trei picioare, cu saua inalta pe dansul, neclintit intr-un dos de parete, cu manunchiul de ogrinji sub bot..."

.

Vorbele ironice ale lui mos Leonte la adresa calului, il provoaca pe comisul Ionita la o destainuire: el promite sa le spuna celor aflati la han, povestea acestui animal care se tragea "dintr-o iapa tot pintenoaga (...) la care s-a uitat cu mare uimire chiar maria sa Voda Mihalache Sturza".


Acesta este primul plan narativ in care povestitorul este si personaj.
Al doilea plan narativ cuprinde istorisirea comisului Ionita, ale carei intamplari se petrecusera intr-un trecut si mai indepartat, pe vremea domniei lui Mihail Sturza.
Comisul este al doilea narator-personaj, iar calul sau con­stituie doar un pretext pentru a povesti, caci toamna, la han, era vremea povestilor.
Relatarea este precedata de un adevarat ritual pregatitor, menit sa creeze o atmosfera propice ascultarii:

"... pe cand noi toti cei de fata, gospodari si carausi din Tara de Sus, ne asezam in juru-i pe butuci si pe protapurile caralor, cu bar­biile inaltate si cu ochii rotunzi".



In vremea tineretii sale, comisul Ionita calatorea spre Iasi (capitala Moldovei), cu intentia de a i se infatisa domnitoru­lui, intr-o pricina cu niste pamanturi.

Ca si acum, comisul se oprise la hanul Ancutei si statuse in preajma focului "cu alti oameni care acuma-s oale si ulcele"; iar in jurul lor umbla "Ancuta cealalta, mama aces­teia, care si ea s-a dus intr-o lume mai putin vesela".


Tocmai cand Ionita se pregatea de plecare, pe poarta ha­nului a intrat trasura unui boier insotit de slujitori.
Acestui boier "marunt la stat, cu barba rosa rotunjita" si cu lant de aur la gat, i-a placut felul in care l-a intampinat comisul si l-a intrebat unde se duce.
Cu multe vorbe, razesul i-a povestit boierului ca se duce la Voda, pentru ca acesta sa-i dea inapoi pamanturile rapite de altii; si daca nici domnitorul nu-i va face dreptate, "atunci sa pofteasca maria sa sa-i pupe iapa nu departe de coada".


Boierul s-a veselit auzind vorbele comisului si a primit din partea acestuia o oala cu must rosu; dupa aceea, s-a urcat in trasura si a plecat.
A doua zi, ajungand la Iasi, comisul este poftit la Voda; si cazand cu fata la pamant isi varsa tot amarul adunat in atatia ani.

Cand Mihail Sturza i-a poruncit sa se ridice, razesul si-a dat seama ca-l are in fata pe boierul de la han. Teama lui nu tine insa decat o clipa, intrucat domnitorul - om cu simtul umorului - apreciase gluma si nu se suparase.


In consecinta, un trimis al Domniei pleaca la Draganesti sa faca dreptate.
Revenirea la primul plan narativ se face in ultima parte a textului.
Acum, comisul le cere din nou drumetilor sa se uite la calul lui "ca la un lucru rar":

"pentru ca aista-i mostenire din iapa lui Voda".


Personajele alcatuiesc doua grupuri simetrice:
  Ancuta cea tanara
Ancuta cea de demult: Povestitorul o prezinta pe prima ca fiind "tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana", rumena in obraji si iute, impartind bucate si raspandind voie-buna.

Cand comisul isi incepe istorisirea, "Ancuta cea tanara sta in prag, rezemata de usor".


Imaginea celeilalte Ancute (cea de demult) se contureaza din cuvintele comisului, care isi aminteste ca: "si Ancuta cea­lalta sedea ca si asta, tot in locul acela, rezemata de usorul usii".


Avem impresia ca doua fotografii se suprapun, ca si cand ar reprezenta acelasi chip.
  Comisul de acum
comisul cel tanar se aseamana prin placerea de a inchina vinul si de a-si face prieteni: "inchina oala catre toate obrazele, asculta cu ochii dusi cantecele lautarilor" (acum) si "Cum s-a apropiat (boierul venit la han n.n.), eu i-am inchinat oala cu vin si i-am poftit sanatate" (comisul cel tanar).
Mereu gata de drum (dar amanand, de fiecare data, plecarea), acestui barbat ii place sa spuna "istorii" din trecut, reinviind astfel timpul devenit amintire.
  Calul de acum al comisului
..iapa lui Voda" par a fi coborati din basm/legenda. Primul "Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia cu jar. Numai pielea si ciolanele ".


Atunci cand in han se face, un moment, liniste, calul "necheza deodata subtire si ranji inspre noi ca un demon ".



Din spusele comisului, reiese ca si "iapa lui Voda" era tot pintenoaga si "rancheza si radea" ca si urmasul ei.
Contopirea celor doua imagini se face in final: "Iaca de ce (spune comisul) trebuie sa va uitati ca la un lucru rar la calul meu roib, pintenog de trei picioare: pentru ca aista-i mostenire din iapa lui Voda. Si cand rancheaza el si rade, parca ar avea o amintire din alt veac si din acele zile ale tineretii mele".


 Imaginea hanului:
Hanul ca spatiu in care se aduna drumetii mai apare in li­teratura romana (la Slavici sau Caragiale), dar si in literatura universala.
Hanul Ancutei este insa deosebit de toate acestea, de parca ar apartine unei geografii magice.
Situat langa apa Moldovei (adica, intr-un spatiu legendar), hanul are ziduri groase, ca de cetate si porti ferecate care il izoleaza de lumea din afara.

In interiorul lui, se spun "povesti" despre intamplari trecute, istorisiri prin care naratorii pastreaza viu timpul de altadata.

In acest mod, hanul devine un salas de nemurire, in interiorul caruia expresii ca: "vremea veche" sau "departata vreme" echivaleaza cu "A fost odata..."

al basmelor.
Spatiu al belsugului si al veseliei, hanul este si locul in care drumetii mediteaza asupra vietii si asupra mortii.
 Specia literara:
"Iapa lui Voda" este o naratiune in care faptele sunt relatate din unghiul povestitorului (participant la episodul petrecut). Interesul cititorului se concentreaza mai mult asupra intamplarii decat asupra personajului.
Prin aceste trasaturi, opera literara discutata se incadreaza in specia literara povestirea.

Alte referate romana, dar Necategorisite