Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Viziunea lui M. Eminescu despre viata si moarte din poezia Oda (in metru antic) este in stransa legatura cu conceptia sa privind soarta geniului in lume.

Imaginea poetului "pururi tanar" care-si inalta privirile visatoare "la steaua /Singuratatii" este asociata cu nemurirea ("Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"), in strofa intai, propunand astfel un portret al omului superior, al geniului in ipostaza de poet, sub influenta filozofiei schopenhaueriene.

Este poza romantica din Floare albastra a ganditorului preocupat de marile adevaruri, cufundat " in stele /Si in nori si-n ceruri nalte", a visatorului singuratic, a Luceafarului "nemuritor si rece" asupra caruia trecerea timpului nu are putere.

Aceasta inaltare apolinica asociata cu tineretea vesnica (identica pana la un punct cu a Luceafarului) este anulata de coborarea dionisiaca, de caderea in pacatul iubirii cauzatoare de suferinta "dureros de dulce", asociata cu efemeritatea si moartea. Astfel, poetul "pururi tanar" este, de fapt, un Hyperion caruia Demiurgul i-ar fi ingaduit dezlegarea de nemurire, accesul la umanitate si, implicit, la dragostea de o clipa a fetei de imparat.

Astfel, Hyperion ar fi cunoscut fericirea pamanteana (voluptatea), dar ar fi fost condamnat la suferinta si la moarte. Suferinta iubirii, comparata cu chinurile anticilor Nessus sau Hercul (strofa III), este "un rug" mistuitor, metafora a mortii. Mitul pasarii Phoenix, cea care poate reinvia din cenusa, este invocat (strofa IV) pentru regasirea identitatii pierdute. Suferinta a fost, de fapt, o purificare necesara, dar geniul este chemat de aspiratia spre inalt, care nu mai poate fi nemurirea celui "pururi tanar", neinvatat a muri, ci tocmai moartea.





Cand iubirea se va stinge ("piara-mi ochii tulburatori din cale"), indiferenta ("nepasarea trista") fata de cele lumesti ar putea reveni. Ele sunt invocate, dorite (strofa V), pentru ca numai astfel geniul isi va putea regasi identitatea pierduta prin coborarea in lumea omului comun (a iubirii care i-a pricinuit suferinta).
Intrarea in moarte nu se va face prin spaima ca la omul comun, ci "linistit", prin impacarea cu noua identitate, cea de muritor.

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate