Poezia Dorinta - comentariu

In creatia eminesciana, dragostea si natura sunt teme permanente, prima aflan-du-se in consonanta cu a doua, deoarece natura devine o stare care reflecta prin imaginea ei sentimentele eului liric. Aceasta osmoza intre dragoste si natura, in care sentimentul se armonizeaza permanent cu elementele de cadru natural, apare si in creatia lirica Dorinta.

Caracterul ei liric este evident de la inceput, intrucat natura apare insufletita, creand o atmosfera de vibranta emotie (izvorul tremura pe prund) si de taina (crengile plecate ascund prispa de brazde) in asteptarea miracolului iubirii.

Ca in orice opera lirica, sentimentul de dragoste manifestat pentru inceput ca prima etapa a unui ceremonial erotic - chemarea in codru - este exprimat direct prin verbul "vino" la imperativ. Acestui moment ii urmeaza momentele asteptarii si al intalnirii, vazute ca posibilitate, ca dorinta arzatoare exprimata prin verbele "sa alergi", "sa cazi", "sa desprind", "sa ridic" care reliefeaza totodata si nerabdarea asteptarii.
Ceremonialul erotic se continua cu jocul gesturilor tandre ("pe genunchii mei sedea-vei") prin care se face trecerea catre realizarea idealului erotic prin imbratisarea tandra si prin sarutul patimas, voluptuos.
Lirismul textului se accentueaza in momentul in care trairea maxima a idealului de iubire se realizeaza prin vis ("Vom visa un vis ferice"), natura insasi vibrand la starea profunda de fericire a celor doi indragostiti

("ingana-ne-vor c-un cant
Singuratice izvoare,
Blanda batere de vant"/).

Legatura indragostitilor cu natura este definitiva prin prezenta somnului ca semn al unei stari profunde de fericire, caci natura preia afectiv si intelectual intensitatea trairii sentimentului de dragoste, trairea idealului erotic aparand ca un flux permanent.

Ca in orice opera lirica, diversitatea si intensitatea sentimentelor sunt exprimate prin imagini vizuale, auditive sau de miscare, realizate prin intermediul unor figuri de stil: metafore ("prispa cea de brazde"), epitete ("singuratice izvoare", "fruntea alba", "parul galben", "blanda batere de vant" etc), personificari (izvorul "tremura pe prund", "armonia codrului batut de ganduri"), repetitiile ("singuri-singurei", "randuri-randuri") etc.

O alta trasatura specifica operei lirice, intalnita si in aceasta creatie erninesciana, este prezenta eului liric manifestata prin existenta formelor pronominale si verbale de persoana I singular sau plural:

"al meu", "mei", "mele", "noastra", "ne", "sa desprind", "sa ridic", "vom fi" etc.
Poetul realizeaza aici, ca in orice opera lirica, o anumita atmosfera. Atmosfera intregii poezii este melancolica, aceasta nota accentuandu-se spre final, cand aspiratia catre fericire prin iubire sa poate implini prin prezenta somnului, caci astfel indragostitii intra in rezonanta cu armonia intregii naturi.

Prin faptul ca autorul realizeaza o anumita atmosfera, ca exprima o anumita stare de spirit, ca sentimentele suntt si gradat prin structuri deosebit de expresive, poezia Dorinta intruneste toate calitatile unei opere lirice, de un lirism covarsitor.