La Eminescu, codrul, marea, riul, luna, izvoarele nu sint simple elemente ale naturii, ci - asa cum s-a spus -, "idei".

Natura in­seamna pentru Eminescu "materia in vesnica alcatuire" (G. Cali-nescu). Acest lucru se observa si in poezia Fiind baiet paduri cu­treieram. Eminescu nu descrie un peisaj, ci evoca un complex de sentimente si senzatii ale copilariei, al carei spatiu este cel silvestru (de la silvae=padure). Din prima parte a poeziei reiese clar ca este vorba de gesturi repetate: pluralul "paduri", "nopti intregi", ad­verbul "ades", dar mai ales forma de trecut a verbelor, care sint numeroase si desemneaza o actiune continua, repetabila:

"cutre­ieram", "ma culcam", "puneam", "trecea", "venea".

Impresia este de miscare continua. Senzatiile sint diverse, dar predomina cele auditive:

"S-aud cum apa suna-ncetisor: /Un freamat lin trecea din ram in ram,
Blind inginat de-al valurilor glas".

Padurea apare ca protectoare (ocrotitoare) si in deplina armonie cu hoinarul "baiet".

Singuratatea nu devine nici o clipa apasatoare. Sunetul blind al valurilor, freamatul vintului, asociate mirosului adormitor, probabil de tei (senzatie olfactiva) fac posibila starea de visare, de reverie, ca si cum natura exterioara ar patrunde in interior, in tru­pul si in sufletul omului. Cea care deschide portile visului este "luna".

Luna produce o vraja incantatoare prin atingerea miracu­loasa cu razele ei. Aceasta magica senzatie tactila este prinsa in­tr-un vers de mare originalitate:

"Rasare luna, - imi bate drept in fata", "Luna" transforma totul intr-o feerie, imbogatind privelistea reala, dindu-i o luminozitate, o stralucire de tinut nepamintesc (de rai, de basm):


"Un rai din basme vad printre pleoape, /Pe cimpi un val de argintie ceata,
Sclipiri pe cer, vapaie peste ape,".

in acest fragment predomina imaginile vizuale (ca in orice vis sau visare). Observam ca se schimba timpul verbal. "Bate", "vad" si mai departe "cinta" sint la prezent.

Este prezentul irealului, al vi­ziunii (viziune=inchipuire, nalucire). Imaginile auditive care in­cheie strofa a doua - cintecul "tainic" al buciumului si "mersul cirdului de cerbi" (al "cetei") intensifica atmosfera de vraja tainica, pregatind parca o intimplare minunata, ca in basme. Provenienta acestor armonii sonore este diferita fata de prima strofa. Padurea pare a se insufleti de sonuri ca in preajma unei aparitii vrajite. "Cerbul" apare des in cadrul "faunei eminesciene. Fosnetul frun­zelor uscate si al ierbii, murmurul apei si al vintttlui, lumina lunii cufunda fiinja intr-o alta realitate - in "raiul" inchipuirii. Poetul nu sugereaza basmele pe care le cunoastem cu totii, ci "basmele" fara sfirsit ale visarii sale. Cadrul natural eminescian este adesea cel nocturn, ca si in aceasta poezie, deoarece este timpul cel mai favorabil visarii, adica ,al desfasurarii inchipuirilor minunate, de o frumusete desavirsita. In cele mai multe poeme, comunicarea poe­tului cu natura este totala. La mijloc de codru, Ce te legeni, Som­noroase pasarele, Freamat de codru, Povestea codrului, Revedere, Dorinta sint poezii in care regasim codrul, teiul, izvorul, ramurile, iarba, luna, lacul, stelele, noaptea.