"Ape
vor seca in albie, si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau
cetate, si cite o stea va vesteji pe cer in indepartari, pina cind acest
pamint sa-si stringa toate sevele si sa le ridice in teava subtire a
altui crin de taria parfumurilor sale."
. Aceasta "introducere"
ar trebui memorata, pentru frumusetea expresiei si pentru adevarul ei.
Este ultima fraza a cartii lui G. Calinescu, Via{a lui Mihai
Eminescu. Poate ca nimeni nu a cuprins mai bine in cuvinte unicitatea
absoluta a poetului, durata geniului sau, comparabila cu a erelor geologice
si nasterea poeziei lui din "toate sevele" pamintului romanesc.
Cultura
noastra are radacini adinci in creatia populara. Eminescu a fost fascinat
de folclor, pe care l-a cules cu entuziasm, captindu-i miresmele in
citeva dintre creatiile sale desavirsite.
Calin
(file din poveste) s-a nascut dintr-un basm popular, versificat
intii sub titlul Calin Nebunul, in care fabulosul popular se
distileaza intr-un lirism de o densitate plina de suavitatile vrajei
specific eminesciene. Ultima parte a poemului surprinde in trei
lungi paragrafe lirice descrierea padurii de argint, nunta imparateasca
a lui Calin si nunta gizelor. Nuntirea, intr-un inteles mai general,
inseamna armonizarea tuturor elementelor universului, intre care este
cuprinsa si fiinta omului. Codrii in care se va sarbatori nunta sint
vazuti de departe, "albind".
Perspectiva este predominant
vizuala:
"vezi.albind".
Verbui "vezi" se repeta mareind succesiunea
elementelor pe care le dezvaluie patrunderea progresiva in teritoriul
stravechi al codrilor uriasi: albul sclipitor al padurii, izvoarele,
masa nuptiala. Epitetele "de arama" si "de argint" sint metafore,
prin urmare epitete metaforice ale termenului "codri".
Sugestia
este de fosnire metalica bogata, coplesitoare, strabatuta de reflexe
rosii sau albe. In basme, aceste determinari fantastice ale padurilor
se refera mai intii la o gradare a risipei de bogatie, la o progresie
a valorilor si abia pe urma la frumusete, dar in ambele cazuri ele privesc
tinuturi ale imaginarului, ale idea-
litatii, ale unui spatiu de dincolo de lumea aceasta, care exista de-a pururi, nealterat. Imaginea auditiva concentrata in epitetul "min-ara" ("mindra glasuire ), impresioneaza prin capacitatea de sinteza a acestui cuvint popular, insemnind frumusete, bogatie, noblete, inaltime, demnitate, semetie. Termenul vechi "glasuire" are sensul de "spunere", dar si de "cintare", "tinguire", sugerind sonoritati nenumarate, adunate intr-un singur flux sonor, armonios. Termenul "acolo" arata un loc unic, un tarim in care totul se afla sub puterea vrajei. Izvoarele cu prospetimea lor, alaturi de "omatul" (din comparatia "iarba pare de omat") albul racoros hibernal, in plina vara, creeaza un fior senzorial complex. Culoarea rece si pura a florilor albastre, rupta parca din culoarea cerului, este incalzita de sevele florale, cerescul unindu-se eu huma. Fragezimea florilor, reflectata de metafora "tremur", in asociatie, cu epitetul "ude", imbogateste imaginea de frumusete vaporoasa. "Vazduhul tamiiet" inseamna inmiresmat de parfumuri grele, ca miresmele arse intr-un templu, care imbata sufletul, inaltindu-l . Impresia de fosnet rascolitor al unei paduri batrine (codrii), creata de metafora "poarta suflete sub coaja,
Ce suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja", subtiaza hotarul dintre real si fabulos; "trunchii" ar putea fi vrajiti, dar aceasta vrajire apare prin mijlocirea unei comparatii, care o ambiguizeaza. Cel care asculta acest "basm" simte vibratia vie a padurii, fiind introdus treptat intr-un univers care il atrage in chip irezistibil. "Mindrul intuneric" al "padurii de argint" uimeste pentru ca termenii "intuneric" si "argint" se resping. Se creeaza, astfel, o tensiune lexicala ce sugereaza un teritoriu in care asemenea antinomii sint posibile. Epitetul "mindru", desi pare o-bisnuit, devine rar alaturi de substantivul intuneric, asociatie improprie in limbaj curent. Maiestatea padurii intunecate isi revarsa splendorile luminoase. Eminejscu este uii exceptional poet al apei. Sintagma "izvoare zdrumicate" este un epitet antitetic, deoarece apa si actiunea de a zdrobi (zdrumica) nu se pot acomoda. "Licu-rind da sugestia de sclipiri fugare. In zbuciumul apei, in miscarea ei cristalina, vizualul $e dinamizeaza, privirea aluneca repede ur-mind meandrele apei. In contextul anterior, cuvintul "izvoare" crea impresia de curgere blinda, linistita. Acum miscarea este capricioasa, plina de surprize, din acelasi unglji al insufletirii naturii ("suspina" - metafora personificatoare). "in ropot", adica ritmic, rapid, sonor, linga epitetul "dulce", cu sens de blind, in surdina, da impresia de imblinzire a apei, pentru ca imaginea urmatoare sa o contrazica:
"Ele sar in bulgari fluizi".
"Bulgari fluizi" caracterizeaza prin asocierea contrastanta solid-lichid miscarea iluzorie a volumelor de apa. "Cuibar rotind de ape."
este o metafora desa-virsita (analizata, intre altii, de Tudor Arghezi, care i-a reconstituit geneza) in care pluralul si gerunziul sugereaza alergarea concentrica a undelor, impletindunse mereu. "Zicerea" lunii infioara cu fixitatea reflectarii in fluidul neobosit:
"In cuibar rotind de ace, peste care luna zace".
Se produce aspectul de imaterialitate (apa-
lumina-umbra) si farmec misterios, promitator, datorita astrului incarcat de taina. Fluidului acvatic ii raspunde fluidul animat, din aer, suvoiul tremurator si inaripat al miilor de fluturi "mici - albastri" si al roiurilor de albine. Trupul de riu aerian, forfotitor, colorat in albastru si auriu introduce in cadru preaplinul vietii inepuizabile ca "popoarele de muste".
Lumina si culoarea devin mai intense in intunericul de fundal al noptii; albinele, florile, mierea, sint imagini solare, desi peisajul este nocturn. Racoarea si caldura, albastrui si auriul, sunetele cristaline se amesteca intr-o unica impresie de tara vrajita, de tarim al raiului, in care se gasesc toate izvoarele vietii, (elementele naturii: codri, izvoare, trunchiuri, ramuri, pietre, unde, bulgari, ape, fluturi, riuri, numite prin substantive la numarul plural sint nesfirsite). Trecerea spre a doua secventa se face prin ideea de revarsare sarbatoreasca a "popoarelor" de insecte, prin rotirea lor neistovita, incununind ca un triumf betia de senzatii (vizuale, olfactive, tactile, auditive), anticipind petrecerea nuntii imparatesti. Un efect de contrast uimeste pe cititor cind, dupa tumultul insectelor, privirea coboara asupra "lacului".
Lacul, o stare de pace a apei prin clatinarile lui egale, produce un
farmec adormitor, exprimat in epitetul personificator "somnoros".
Epitetele "somnoros" si "lin emana seductia adincurilor fermecate. Sintagma "masa mare" este subliniata de poet. Masa "cu faclii prea luminate" se afla situata, in anumite texte populare, pe un alt tarim, uneori in cer. in poemul eminescian, ea apare in codru, dar la fel de idealizat, pentru ca la aceasta masa se string "din patru parti a lumii imparati si-mparatese", Feti-Frumosi, Zmei, soarele, luna. Sint personaje ale basmului fantastic romanesc, contrastand prin pitorescul cromatic "par de aur" - "solzi de otele" (epitete metaforice). "Cititorii de zodii" presupunem ca au vesminte stranii, mai ales linga "sagalnicul Pepele".
Individualizarea "craiului" ne departeaza, insa, de basmul popular romanesc, apropiindu-ne de atmosfera fabulosului de curte medievala:
"in jilt cu spata", "poarta mitra", "cu barba pieptanata", "tapan", "drept", "cu schiptru-n mina, sede-n perine de puf , "cu crengi il apar pagii".
Intrarea nuntasilor,,a craiului, a mirilor, iar in final a nunului - "mindru soare" si a nunei - "mindra luna" este ceremonioasa. Mirii apar din codru, ca dintr-o imparatie a lunii. Se detaseaza portretul miresei, alcatuit vizual, cu exceptia fosnetului de frunze stirnit de poala rochiei, care mareste vraja in tacerea solemna, magica. Ideal de frumusete feminina, singularizata prin "steaua" din frunte, insemn astral, care impreuna cu "soarele" si "luna" o integreaza in perfectiunea cosmica, mireasa e luminoasa, purtind culorile naturii.
Prin ultimul paragraf liric al partii a VUI-a, poetul coboara din solemn in voiosia populara- Tonul e jovial, glumet; sint vizate efectele comice ale basmului popular si ale nuntii taranesti. Fantasticul e prezent in personificarea miniaturala. Metaforele aproape dispar, lasind loc unui vocabular uzual in lumea satului:
"saci", "placinte", "colaci", "mester", "purici", "popii", "sede", "lautarii", "pintec", "labe".
Gizele sint zgomotoase
precum "norodul" si tot ca el iubesc adunarile numeroase si risipa
de miscare, personajele nenumarate - "furnici", "albine", "purici", "tintari , "fluturi", "gindacei", "carabusi", "trec", "duc", "aduc", "vin".
Farmecul consta mai
ales in viziunea miniaturala si usor parodica:
"in vesrhint de catifele,
un bondar rotund in pintec
Somnoros pe nas ca popii glasuieste-ncet
un cintec;
O cojita de aluna trag locuste, podu-l scutur,
Cu musteata
rasucita sede-n ea un mire flutur".
"Eminescu
este cel mai dificil poet roman si cel mai de neinteles. Dindu-ne iluzia,
totusi, ca poate fi inteles", scria Nichita Stanescu. Ne amagim
cum putem cu aceasta impresie.