Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












Poezia "Glossa" (publicata in 1883), a fost incadrata de George Calinescu in clasicismul gnomic eminescian; aceasta integrare poate fi explicata prin doua trasaturi caracteristice: x8t6919xb85jcj
  Este o poezie cu forma fixa si apartine clasicismului, prin chiar perfectiunea alcatuirii sale.
  Cuprinde o seama de maxime, sentinte, reflectii, sfaturi morale, adica are caracter gnomic.
"Glossa" este alcatuita din zece strofe de cate opt versuri fiecare (octave); prima dintre acestea este strofa-tema a poeziei:

" Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val, ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece."


Fiecare dintre strofele a Ii-a - a IX-a (inclusiv) comenteaza succesiv cate un vers din strofa-tema; acesta se si repeta, ca o concluzie, la sfarsitul strofei respective. Finalul poemului constituie o reluare a primei strofe, dar cu versurile inversate:

" Tu ramai la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama; Ce e val, ca valul trece, Nu spera Si nu ai teama; Te intreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate; Vreme trece, vreme vine.
Studierea manuscriselor eminesciene dovedeste ca va­rianta "Glossei" publicata in volumul din 1883, nu a fost ulti­ma; alte variante aduc o inseninare a viziunii autorului asupra lumii (a carei vanitate fusese condamnata inca de la primele foi scrise pe aceasta tema). Una dintre acestea cuprinde ver­surile:

" Tu te-ndreapta dup-o raza
Si ramai senin si rece"
(care amintesc de finalul poemului "Luceafarul").
Apare astfel ideea soartei geniului in raport cu lumea; si cum dispretul autorului se revarsa asupra celei din urma, se cuvine sa comentam ideile poemului, pornind de la planul
uman:

Ideea lumii ca teatru (in jurul careia pivoteaza strofa a IV-a si intregul poem):
"Privitor ca la teatru Tu in lume sa te-nchipui: Joace unul si pe patru Totusi tu ghici-vei chipu-i"
Recunoastem aici ideea indiana a reincarnarii sufletului, pre­luata de Eminescu din filozofia lui Schopenhauer.
Acesta din urma compara lumea cu o "scena" pe care apar "actorii" (oamenii) care isi ,Joaca rolul" (traiesc viata) si apoi dispar in culise; dupa o vreme, aceeasi "actori" apar in alte "roluri" (sufletul migrand, dupa moarte, intr-o alta incarnare si traind o noua viata). Toti sunt miscati in scena de Regizorul uni­versal (despre care Schopenhauer scria ca este Vointa de a trai).
Rezulta ca, fiecare om este doar reprezentarea vremelnica si neinsemnata a Vointei universale. Curgerea continua din viata in moarte si din moarte in viata, ca si banalitatea oamenilor comuni (negeniali) trezesc dispretul autorului.
Aceasta lume marunta ademeneste geniul, asa cum sirenele marii i-au atras in adancuri pe insotitorii lui Ulysse:
"Cu un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena Te momeste in varteje."


Geniul este sfatuit sa ramana surd la amagitoarea chemare a lumii comune, intrucat numai astfel isi va realiza menirea de a-si pastra esenta eterna:
" Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama."






Lumea este o structura statica, intepenita, in care nimic nu se schimba ("Toate-s vechi si noua toate") si putine lucruri merita sa fie bagate in seama:
"Multe trec pe dinainte, in auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?
De acest spectacol al zadarniciei (metafora "zgomote de­sarte") geniul trebuie sa se detaseze; solutia o constituie re­gasirea sinelui propriu, prin autocunoastere:
" Tu aseaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Cand cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine."


Intalnim aici vechiul dicton grecesc "Cunoaste-te pe tine insuti", atat de apreciat in lumea antica.
  Ataraxia stoica, renuntarea la tumultul unei lumi care nu este decat un joc al mastilor, i-ar aduce geniului linistea contemplativa atat de ravnita:
"De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramai la toate rece."


Situat deasupra lumii si ignorandu-i framantarile vane, gniul o poate privi cu o rece seninatate (asa cum o face Luceafarul, in finalul poemului cu acelasi titlu).
  Ideea prezentului etern in care traim este preluata tot din filozofia lui Schopenhauer; in "Glossa", aceasta apare in strofele a IlI-a si a V-a, la realizarea ei contribuind doua ima­gini: cumpana gandirii (care-si inclina axul spre clipa sus­pendata intre trecut si viitor) si foaia de hartie (ale carei fete sunt doua timpuri iluzorii identice).
Clipele fiind "vechi" si "noua" nu alcatuiesc decat niste secvente, o durata divizata; clipa efemera se poate transforma in fericire, dar aceasta nu este decat o masca, nefericirea fiind trama neschimbata a vietii.
Nefericit este si geniul (care nu confunda mastile), intrucat mintea lui luminata ii permite sa vada raul din lume.
  Sarcasmul eminescian se intrevede, dupa cum observa Calinescu, in strofele a Vil-a - a IX-a; satira este insa mas­cata, integrata mecanicii lumii, in care cantecul "de sirena" reprezinta principiul universal al mortii.
\ Ultima strofa "e socoteala totala a lumii, linia trasa de­desubt pentru aceasta suma" (Calinescu).
Versul " Vreme trece, vreme vine" ocupa o pozitie aparte, incadrand poezia si incheind strofa I: asemenea codrului din elegia filozofica "Revedere", geniul priveste nepasator la curge­rea vremii, conditia sa fiind aceea de flinta eterna.
Doua versuri ramase in manuscris apropie geniul de per­sonajul mitologic Orfeu (pe care il regasim si in alte creatii eminesciene):
"Numai muzica din sfere* Izvorand de sus, te cheama."


Sortit sa participe la eternul cant al lumilor cosmice, geniul se invecineaza cu Demiurgul, fiind un eon.
Titlul poeziei este numele unei specii literare apartinand genului liric - glossa.
Termenul "glosa" (fr. "glose", it. "glossa", germ. "Glosse", lat. "glossa") mai numeste notele explicative pe marginea unui text.



Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...





Politica de confidentialitate