Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat In vie
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


In vie




In toposul edenic de la Florica, toamna este un anotimp al aromelor profunde, al abundentei fara limite si al unei lumi indestulate si lipsite de griji:

"Tot mai miroase via a tamaios si coarna,
Mustos a piersici coapte si crud a foi de nuc...
Vezi, din zavoi sitarii spre alte zari se duc;
Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de ma-ntoarna?".

intr-o viziune de pastel modern, deosebit de Alecsandri printr-o prezenta mai puternica a eului liric in peisaj, dar si prin sublimarea clementelor acestuia in stari de suflet bazate pe ambiguitate si sugestie de tip simbolist, Ion Pillat alege via ca topos si simbol al rodniciei pamantului natal, vazut ca un corn al abundentei, al unui Eden situat, ca in "Biblie", la confluenta a doua rauri autohtone:

"Acolo unde-n Arges se varsa Raul Doamnei
Si murmura pe ape copilaria mea,
Ca Negru-Voda, care descalecand venea,
Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei."

E aici o comuniune programatica a omului cu natura, pe care eul liric o transfigureaza poetic printr-o imagistica bogata, tehnica traditionala a versului imbinandu-se cu sugestia si sinestezia simbolista, manifestate din plin in poezia "in vie", aparuta in volumul "Pe Arges in sus".


Poezia, alcatuita din patru catrene, ca majoritatea pastelurilor lui Vasile Alecsandri, debuteaza cu efluvii olfactive persistente, de "tamaios si coarna", la care se adauga mirosul "gustos" de "piersici coapte" si cel "crud" de "foi de nuc", receptate intens, cu simturile incordate de placere. Interiorizat senzitiv, "peisajul intreg, spune G. Calinescu, devine o camara ce trebuie mirosita, savurata cu nasul".

Tabloul toamnei este vazut panoramic, printr-o mobilitate oculara ce permite schimbarea secventelor descriptive, cu mentinerea totusi a unei priviri de ansamblu, care da unitate structurala poeziei. Apare astfel, in aceasta maree olfactiva, motivul melancolic al plecarii pasarilor calatoare ("Vezi, din zavoi sitarii spre alte zari se duc"), creand eului liric o stare de neliniste nedefinita, comunicata prin personificare si prin interogatie retorica: "Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de ma-ntoarna?"

Panorama zilei aflate inca "pe rod" creeaza un tablou de o cromatica intensa, in tonuri simboliste, textul cumuland figuri de stil extrem de expresive:


"Nu e amurgul inca, dar ziua e pe rod
Si soarele de aur da-n parg ca o gutuie."

Plinatatea luminii, rodind si ea dintr-o fecunditate cosmica revarsata in plan terestru, transforma toate elementele in principii vegetale, soarele insusi, "de aur", fiind comparat cu o gutuie parguita. in acest orizont al sevelor reunite, cosmice si telurice, chiar un artefact al lumii moderne, trenul, metaforizat, punct de inflexiune a energiilor universului, devine "omida neagra", atrasa, intr-o fireasca logica a viului, de "poama lui", de roadele pamantului bogat:

"Acum - omida neagra - spre poama lui se suie,
Taras, un tren de marfa pe-al Argesului pod."


Imaginea codrului implineste aceasta diorama perfecta, predominand culorile aprinse, intr-un amestec al luminii transcendente, biologizate, transpuse, irizate in ordine vegetala, sub semnul metaforei relevante si al epitetului cromatic evocator:

"Cu galben si cu rosu isi tese codrul iia.
Prin foi lumina zboara ca viespi de chihlimbar.
O ghionoaie toaca intr-un agud, si rar
Ca un ecou al toamnei raspunde tocalia..."

. Comparatia luminii cu "viespi de chihlimbar" determina apropierea intregului cadru si a simtirii poetice de atemporalitate, filtrarea luminii in clipe nesfarsite de liniste. Sunetele se percep intr-o tonalitate joasa, linistitoare, intr-o lume pe cale sa se abandoneze sentimentelor hedoniste, starii de somn. De departe, ca un ecou, se simte raspunzand lumina. Ecoul se risipeste dintr-o departare benefica, reverberandu-se, cu intarziere, in suflet, intr-o stare lirica ce prelungeste intr-o armonie deplina imaginile intregului tablou:

"S-a dus. Si iarasi suna... si tace. Dar aud
- Ecou ce adormise si-a tresarit deodata -
in inima cum prinde o toaca-ncet sa bata
Lovind in amintire ca pasarea-n agud."


Alte referate romana, dar Necategorisite