Viata carturarului moldovean Nicolae Milescu Spatarul este expusa intr-o legenda biografica, penultima din "O sama de cuvinte".

Ca personaj istoric, Nicolae Milescu (1636-1708) a fost contemporan cu Miron Costin si Dosoftei. in 1659 Gheorghe Ghica ii acorda rangul de spatar, iar in 1661 se afla la inalta Poarta.

Este taiat la nas de Stefanita-Voda, pentru a fi mers, cum spune legenda, la Constantin Basarab cu viclenie. Diplomatul Foy de Neuville spune ca a fost crestat la nas pentru ca ar fi dezvaluit un tratat secret al lui Grigore Ghica cu Polonia, pentru care domnitorul a fost mazilit in 1664. in acelasi an ia calea Apusului, fiind gazduit de Friedrich Wilhelm vreme de doi ani. in 1671 este recomandat ca bun poliglot tarului Alexei Mihailovici de catre Dosoftei al Ierusalimului. in 1673 prelucreaza "Hresmologhionul", iar in 1675 primeste gradul de polcovnic si e trimis la Pekin. Relatarea calatoriei in China se implineste prin aparitia, in 1678, a cartii "Calatoria de-a lungul Siberiei de la Tobolsk pana la fortul Nercinsk. Raportul oficial al soliei (Stateinii Spisok)", fiind influentat, dintre scriitorii occidentali, de Philippe Avril, autorul lucrarii "Voyage en divers Etats d Europe et d Asie entrepris pour decouvrir un nouveau chemin a la Chine" (Paris, 1692).

Cartea este extrem de interesanta, prin peripetiile numeroase si prin modul incitant de relatare.
Pe acest fond real, "Legenda lui Nicolae Milescu Spatarul" este o scriere cu caracter evocator, care aduce in prezent fapte dintr-un trecut ce parea iremediabil pierdut. Povestirea are un incipit abrupt, ca in basmele romanesti:

"Era un boier, anume Neculai Milescul Spatariul, de la Vaslui de mosia lui, pre invatat si carturar, si stie multe limbi: elineste, sloveneste, greceste si turceste. Si era mandru si bogat, si umbla cu povodnici inainte domnesti, cu buzdugane si cu palose, cu soltare tot sirma la cai."


Puterea si intelepciunea lui Milescu il fac pe Stefanita-voda sa-l indrageasca, luandu-l la masa si jucand carti cu el, pentru ca "era atunce grammatic la dansul".

Dar binele, nu este rasplatit cu bine:

"Iar cand au fost o data, nu s-au saturat de bine si de cinstea ce ave la Stefanita-voda, ce au sedzut si au scris niste earti viclene si le-au pus intr-un batu sfredelit si le-au trimis la Constantin-voda cel Batran Basaraba in Tara Lesasca, ca sa sa ridice de acolo cu osti, sa vie sa scoata pre Stefanita-voda din domnie."

Acest act de tradare se intoarce asupra Spatarului, caruia, domnitorul pune sa i se taie nasul:


"Scotind Stefanita-voda in graba hamgeriul lui din brau, au dat de i-au taiat calaul nasul. Si n-au vrut sa-l lasa pe calau sa-i taie nasul cu cutitul lui [de] calau, ce cu hamgeriul lui Stefanita-voda i-au taiat nasul."


Proceduri medicale reparatorii existau, se pare, si in aceasta epoca, pentru ca Nicolai Carnul se refugiaza in "Tara Nemtasca", unde descopera un "doftor" care "slobodzie singeli din obraz si-l botie la nas, si ase din dzi in dzi sangele se inchega, de i-au crescut nasul la locu, de s-au tamaduit."


Viata aventurierului Milescu urmeaza acum o alta cale: el se refugiaza la "Moscu, la mareli imparat, la Alecsii Mihailovici, la tatal marelui Petru imparat, carele au vinit la noi aice in Moldova."

Carturarul se ocupa de educatia lui Petru Alecsievici. Ulterior, Milescu este trimis in solie la imparatul "chitailor", unde este primit cu multa cinste: primeste cadou "un blid, plin de pietri scumpe si un diiamant ca un ou de porumbu."

Soarta ii sta din nou impotriva, pentru ca dupa moartea lui Alecsii Mihailovici, senatorii ii iau darurile si il trimit in surghiun la Sibir. Petru Alecsievici, Petru cel Mare, care se ridica imparat si se bate cu turcii "la Prut, la Stanilesti, din gios de Husi, in tinutul Falciiului", primeste scrisori de la Milescu, in care acesta il instiinta ca e surghiunit. intorsatura pe care o iau intamplarile este pe masura faptelor surghiunitorilor:

"Atunce Petru Alecsievici imparat indata au chemat senatorii si au intrebat dzicand: «Unde este dascalul mieu cel ce m-au invatat carte? Acum curund sa-l aduceti»".



Carnul este adus din "surgun":

"Si l-au intrebat ce-au vadzut si ce-au patit si i-au platit lucrurile toate acele de la senatori ce-i luasa, pana la un cap de ata, si diiamantul cel mare."

in plus, Milescu primeste, din "haznaoa ce imparateasca [...] optdzaci de pungi de bani."

Milescu devine sfetnic si ramane astfel pana la moartea sa, in timpul celei de-a "doa domnie a lui Mihai-voda Racovita".

Cinstea care i se face la inmormantare se potriveste unui mare demnitar. in urma lui Milescu raman multi urmasi, deveniti mai apoi polcovnici in ostire:

"Ca sa insurase el acolo, de luasa o moscalca. Si s-au mai dus dupa dansul de aice din Moldova trii nepoti de frate, de sa asedzase si ei pe langa unchiu-sau. Si aceie ave mila de la imparatie, si acolo au murit."