Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Ion Luca CARAGIALE - O 
            scrisoare pierduta
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Ion Luca CARAGIALE - O scrisoare pierduta




(30.01.1852-22.06.1912)

Dupa unele surse, I. L. Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852, iar dupa altele, data lui de nastere este 2 februarie 1852. Locul in care a vazut lumina zilei era un sat din judetul Prahova - Haimanale.

Isi face studiile gimnaziale in particular si la scoala Sf. Petru si Pavel din Ploiesti. Apoi isi castiga existenta ca sufleor si copist si se inscrie la Conservatorul din Bucuresti (clasa de mimica si declamatie), in anul 1879 se face cunoscut prin comedia O noapte furtunoasa. intre timp, il cunoscuse pe Eminescu, de care il va lega o prietenie statornica. Colaboreaza la mai multe reviste, (printre care Ghimpele, Claponul), iar pe altele chiar le initiaza {Moftul roman, Vatra). in acelasi timp, este functionar, profesor, apoi patronul mai multor berarii (printre care si vestita berarie bucuresteana Gambrinus). Sub influenta lui Eminescu, participa la sedintele cenaclului Junimea.

Prin comediile sale: O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, De-ale carnavalului, Conul Leonida fata cu reactiunea, este considerat intemeietorul teatrului romanesc modern, creatorul tipologiilor de factura clasicista si unul dintre cei patru clasici ai literaturii noastre. De asemenea, a scris si o drama -Napasta. I. L. Caragiale este si un prozator valoros prin nuvele {O faclie de Paste, In vreme de razboi, La hanul lui Manjoala, Kir Ianulea) schite, si mai ales prin vestitele sale momente {Caldura mare, C.F.R., Amici, Justitie, D-l Goe..., Bacalaureat etc).
A murit la Berlin, la data de 22 iunie 1912.

O scrisoare pierduta
1884 (comedie)

1.   Comedia lui Caragiale respecta in buna masura canoanele clasicismului.

2.   Dintre acestea, caracterele (personajele reprezentative pentru o categorie umana bine definita) se disting cel mai bine.

3.   In comedia O scrisoare pierduta, apar tipuri umane caricaturizate, dintre care: incornoratul, vicleanul ascuns sub masca decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul.

4.   Conflictul se desfasoara intre doua grupuri care lupta pentru putere.

5.   Intriga este declansata de pierderea scrisorii si de consecintele acestei in­tamplari.

6.   Punctul culminant este legat de intentia lui Catavencu de a citi scrisoarea in adunarea electorala.

7.   Deznodamantul este cladit pe aparitia in scena a lui Agamemnon Dandanache si pe impacarea celor doua grupuri.

8.   Categoria comicului este bogat reprezentata in piesa prin comic de caractere, comic de situatie, comic de intentie si comic de limbaj.

Tema

In prim-planul comediei se afla tema compromisurilor morale desfasurate in lupta pentru ascensiune politica. intr-un plan general, piesa prezinta "culisele" oricarei biruinte.


Subiectul
Actiunea, plasata intr-un oras de provincie, urmareste confruntarea dintre doua grupari politice in preajma alegerilor parlamentare. intr-o tabara sunt conserva­torii, aflati la putere, adica marii proprietari, cum este Zaharia Trahanache, un mosier care de fapt stapaneste orasul, avocatii (Farfuridi, Branzovenescu) si prefectul judetului, Stefan Tipatescu. in tabara opusa se afla intelectualii care afiseaza idealuri liberale: avocatul Nae Catavencu, Ionescu, Popescu, dascalimea, preotul Pripici.
Prefectul Tipatescu este prietenul lui Trahanache si amantul sotiei acestuia, Zoe Trahanache. Aceasta pierde o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese prefectul, iar scrisoarea ajunge, dupa mai multe peripetii, in mainile lui Catavencu. Acesta este proprietarul ziarului Racnetul Carpatilor si ameninta ca va publica scrisoarea lui Tipatescu, daca nu va primi sprijin politic din partea conservatorilor. Nae Catavencu este avocat si a initiat o societate economica pe actiuni, Aurora Economica Romana, sub acoperirea careia ii escrocheaza pe creduli.

Scrisoarea care determina intreaga actiune este intr-adevar scrisa de prefect, dar ea are un continut inofensiv: o anunta pe Zoe ca intr-o anume seara nu poate veni pentru ca asteapta un mesaj telegrafic de la un ministru. Ea se incheie cu o formula conventionala: vino tu la cocoselul tau care te adora si te saruta de o mie de ori, Fanica. Totusi, nici un personaj nu pare sa se indoiasca de identitatea destinatarului sau de cea a expeditorului. Atat Cetateanul turmentat, cat si Cata­vencu sunt convinsi ca scrisoarea e scrisa cu slova prefectului desi este semnata cu numele intim.
Tipatescu si Zoe intra in alerta, sunt ingroziti de posibilitatea publicarii acestei scrisori si inclina sa-l ajute pe Catavencu in planurile sale politice. Convins ca documentul este fals, Zaharia Trahanache gaseste o polita falsificata de Catavencu si care dovedeste ca acesta a furat banii actionarilor inscrisi in societatea sa economica. Desi nu se explica in ce mod are Trahanache acces la actele lui Catavencu, este evident ca pentru venerabilul mosier nu exista nici un secret in orasul pe care il controleaza discret.

Intre timp, Tipatescu incearca sa-l intimideze pe Catavencu, ordonandu-i politaiului Pristanda sa-l aresteze, apoi incearca sa trateze conditiile recuperarii scrisorii. ii propune lui Catavencu diverse functii importante in judet, chiar si o mosie a sa, Zavoiul, insa Catavencu nu vrea decat sprijin politic.
Apoi, Trahanache este anuntat de la centru, adica de sefii sai de partid, ca trebuie sa sprijine candidatura unui anume Agamemnon Dandanache. Acesta este un bucurestean batran in a carui modesta casa se intalnesc uneori amatori de jocuri de carti. Dupa una din intalniri, un barbat tanar si necasatorit {becher), cu o pozitie sociala buna {persoana insemnata), isi uita haina la Dandanache, iar acesta, scotocind in buzunare, gaseste o scrisoare de dragoste adresata becherului de o femeie cunoscuta. Agamemnon Dandanache, intocmai ca Nae Catavencu, ame­ninta ca va publica scrisoarea in ziarul Razboiul in cazul in care nu va fi ajutat sa capete deputatia unui judet. Becherul ii satisface dorinta, Dandanache este ales deputat cu sprijinul lui Zaharia Trahanache, insa nu inapoiaza scrisoarea compro­mitatoare, hotarat sa se foloseasca si altadata de ea.

Catavencu pierde scrisoarea si afla ca polita pe care o falsificase era la Trahanache; partidul independent, constituit de Catavencu, se sparge. Scrisoarea ajunge din nou la Cetateanul turmentat, care i-o aduce, in fine, Zoei.
Comedia se incheie cu o scena de impacare generala: Catavencu cere iertare si accepta cu umilinta sa conduca festivitatea organizata pentru Dandanache, ajuns deputat.

Comentariul
Comedia O scrisoare pierduta este construita pe un conflict bine subliniat, desfasurat intre doua grupuri de interese: un partid independent, reprezentat de Catavencu, si conservatorii lui Trahanache; exista, insa, si un conflict intern, sugerat la toate nivelurile operei, intre esenta si aparenta, intre un sablon moral (care determina o incrancenata lupta pentru a ascunde adevarul inconvenabil) si adevaratele placeri ale personajelor. Intriga este legata de pierderea scrisorii compromitatoare, iar rasturnarile de situatie, determinate de trecerea acestei scrisori de la un personaj la altul, pregatesc punctul culminant din actul al III-lea, cand Nae Catavencu ameninta ca va face public documentul. Atmosfera se tensioneaza gradat, dar este dezamorsata printr-o lovitura de teatru: in agitatia pusa la cale de catre politaiul Pristanda, scrisoarea este pierduta. Deznodamantul este marcat de aparitia candidatului de la centru, ceea ce restabileste armonia printr-o carnavalesca impacare a partilor.
Asadar, conflictul comediei se desfasoara intre doua grupuri de interese: cel al lui Trahanache, prezidentul partidului conservator, si cel al dascalimii liberale, reprezentata de catre Catavencu. Aceasta confruntare este accentuata de schim- barile de situatie care au loc: scrisoarea compromitatoare este pierduta de Zoe, gasita de Cetateanul turmentat, de la care o fura Catavencu; apoi acesta pierde scrisoarea; este gasita din nou de Cetateanul turmentat, si dusa in cele din urma andrisantului.

Intr-un alt plan, pierderea scrisorii declanseaza o serie de actiuni; mai intai Tipatescu este ingrozit ca Trahanache va afla de legatura sa cu Zoe, dar tensiunea se stinge repede caci sotul inselat ii marturiseste prefectului ca il considera pe Catavencu plastograf. Totodata, Zoe si Tipatescu traiesc cu deznadejde situatia, fiind gata sa satisfaca orice dorinta a lui Catavencu, fara sa stie ca Trahanache descoperise o polita falsificata de acesta, prin care voia sa-l contrasantajeze si sa stinga orice conflict. Din aceasta confuzie se naste scena care marcheaza punctul culminant, cand Tipatescu da ordin politaiului sa-l aresteze pe Catavencu si, in invalmaseala creata, Catavencu isi pierde palaria in captuseala careia se afla scrisoarea care tulbura viata din urbea X.
Pierderea scrisorii declanseaza conflictul in jurul caruia se concentreaza intreaga actiune a piesei, de unde si titlul ei. Chiar si deznodamantul este legat de acest eveniment, caci castigatorul in alegeri, Agamemnon Dandanache, a folosit tot o scrisoare compromitatoare pentru a santaja o persoana insemnata, obligand-o sa-i sprijine candidatura.


In aceasta tesatura de quiproquo-xai, tipologiile de factura clasicista confera fermitate actiunii. Apar aici tipuri umane caricaturizate, dintre care incornoratul, vicleanul ascuns sub masca decrepitudinii, seducatorul ridicol, slugarnicul. in comedia de factura clasica (asa cum este cea a lui Moliere), fiecare personaj se defineste printr-o trasatura fundamentala, ingrosata si caricaturizata, aflata in contrast flagrant cu ceea ce ar vrea sa para personajul, si aceasta il face reprezen­tativ pentru o categorie umana, autentica pentru orice epoca si pentru orice tara, adica este vorba despre un personaj tipic. Astfel, ipocritul, avarul, snobul, ipohon­drul, gelosul, mizantropul sunt personajele predilecte ale comediei, plasate in contexte care sa le puna in evidenta defectul pe care insista autorul. De aceea se spune ca in comedia clasicista apar personaje tipice in imprejurari tipice.


In comedia O scrisoare pierduta, toate personajele sunt tipice: Trahanache intruchipeaza individul capabil de toate compromisurile, camuflat sub masca onorabilitatii, Pristanda este lingusitorul, Farfuridi ilustreaza prostia orgolioasa, Catavencu reprezinta tipul demagogului. Scriitorul caricaturizeaza trasatura dis­tincta a fiecarui personaj, obtinand efecte comice din discrepanta creata intre atitudinea reala si parerea pe care o are personajul despre sine.
De pilda, tipul demagogului latrans este reprezentat de Nae Catavencu. Canalie si om de temut, el are toate atributele rolului sau: este proprietarul ziarului Racnetul Carpatilor, intemeietorul societatii Aurora Economica Romana, avocat cu vederi liberale, adica are toate armele pentru a intra in politica. Masca sa ludica se caracterizeaza prin ostentatie si grandilocventa. Catavencu nu este surprins in atitudini particularizatoare. El apare ilustrat prin discursurile demagogice, actiu­nile propriu-zise ale personajului fiind repovestite de alte personaje (Trahanache, Cetateanul turmentat) sau surprinse in scene succinte (arestarea, aducerea din arest la intalnirea cu Tipatescu). Una dintre actiunile sale este povestita Cetatea­nului turmentat: dupa ce il vede pe acesta citind o scrisoare sub un felinar, incearca sa i-o ia si, pentru ca esueaza, il acuza ca primeste scrisori de la prefect (ii cunoscuse slova). Cetateanul turmentat nu se intimideaza, dar nici Catavencu nu renunta. incearca sa cumpere scrisoarea pe doi poli, apoi il imbata pe cetatean si ii fura scrisoarea in timp ce acesta dormea. Perseverenta lui este indreptata exclusiv spre adversarii politici, dar modul de manifestare ramane discursiv: el incearca mai intai sa-l convinga prin elocventa pe Cetatean. Nici chiar atunci cand, infrant, isi manifesta obedienta fata de fostii sai dusmani, nu renunta la frazele pompoase si lipsite de continut. in final, desi ametit de bautura, la concurenta cu Cetateanul turmentat, Catavencu isi pastreaza abilitatea si, inainte de-a tine un discurs pe tema lui preferata - progresul -, ii cere iertare lui Tipatescu tot prin replici demagogice si zgomotos-ridicole: Sa ma ierti si sa ma iubesti! pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani!... mai mult sau mai putin onesti!
Nici una dintre replicile acestui personaj nu-i deconspira natura interioara, adevaratele sentimente sau emotii. Trasatura lui dominanta, demagogia, este abso­lutizata; Catavencu are in exclusivitate replici sablonarde, pompoase, bombastice, marcate de cuvinte mari, dar lipsite de substanta si chiar de sens. Discursul din actul III pastreaza cliseele retorice conventionale, dar afirmatiile sunt lipsite de logica: industria romana este admirabila, sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire; noi aclamam munca, travaliul, care nu se face deloc in tara noastra! Personajul acorda importanta doar sonoritatii si tonului declamator, fara a fi atent la sensul cuvintelor, ceea ce autorul subliniaza prin indicatiile parantetice; astfel, Catavencu ingroasa vorbele, isi dilueaza vocea, alteori tonul devine brusc vioi si latrator.

Intentia personajului este aceea de a se inregistra in memoria opiniei publice prin cuvinte memorabile, cel mai adesea de un patriotism sforaitor.


Ca orice demagog, el isi pune in slujba acestor intentii toata puterea de convingere, sfarsind prin a fi incredintat ca are dreptate; de aici se naste nevoia lui de ideal si atitudinea de o constanta absurda in urmarirea aspiratiilor lui. Aproape ca pare onest atunci cand refuza alternativele propuse de Tipatescu, in numele unui ideal patriotic. Prefectul ii ofera functii inalte (un loc de membru in Comitetul permanent, avocat al statului, primar) sau recompense materiale (mosia Zavoiul), dar Catavencu este blocat in dorinta sa de a deveni deputat, caci aceasta ipostaza ii stimuleaza nevoia de a se manifesta prin discurs public. Demagogia personajului este deja viciu. De aceea este dispus la orice compromis pentru a-si atinge telul: santajul, furtul calificat, obedienta isterica (atunci cand ii spune lui Tipatescu: Te rog!... Nu ma combate.. Sustine-ma... Alege-ma...) dovedesc, este adevarat, caracterul odios al personajului, dar ilustreaza si fixatia lui: Catavencu este convins ca i se cuvine sa reprezinte politic judetul: vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel d-ntai... intre fruntasii politici... El nu are constiinta mediocritatii sale si de aceea formuleaza in fraze frumos sunatoare prostii monumentale. Deformeaza maxime celebre, ca, de pilda, honeste vivere (a trai onest) care devine oneste bibere; crede ca falit inseamna finantist; face afirmatii paradoxale de tipul: Dupa lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani [...].
Atitudinea sa declamatoare, superficialitatea, insistenta grotesca, pretentiile, in­fumurarea sunt trasaturile caracteristice pentru tipologia demagogului, ilustrata aici.
Un alt caracter de interes este Pristanda, politaiul orasului. Acesta se crede intruchiparea vicleniei, pentru ca adopta o atitudine obedienta fata de cei puter­nici, cu scopul declarat de a obtine avantaje materiale; in realitate, "avantajele" sunt furturi ordinare, unanim stiute (povestea cu steagurile), iar el este o fiinta jalnica, profund nemultumita de conditia sa (familie mare, remuneratie mica), a carui slugarnicie devine inutila, monstruoasa si absurda. Caragiale il surprinde doar in scene tipice, subliniindu-i grotesc serviabilitatea simulata. Politaiul se declara cu emfaza omul coanei Joitica si al prefectului Tipatescu, il saluta cu reverentiozitate exagerata pe Trahanache si devine ostentativ de amabil cu Nae Catavencu. in acest din urma caz, comicul frizeaza absurdul: Pristanda il aresteaza pe Catavencu si, cand il aduce din arestul politiei la intalnirea cu Tipatescu, ii face complimente exagerate, anticipand eventuala victorie a acestuia - ii marturiseste ca il respecta, ca ii citeste gazeta ca pe Evanghelie, uitandu-si cu totul rolul de autoritate opresiva. Aceasta atitudine de sluga a oricui detine puterea este comica prin exagerare, dar mai ales pentru ca Pristanda, politaiul orasului, este cel care trebuie sa mentina ordinea urbei, adica sa fie o autoritate neutra si verticala.


Ca si in cazul celorlalte personaje, defectul gros subliniat anuleaza personalitatea indi­vidului, care traieste doar prin aceasta dimensiune a caracterului sau (slugarnicia), iar modalitatea de realizare artistica poarta numele de comic de caracter.
Si numele personajelor caragialesti se afla in directa legatura cu defectul caricaturizat sau sugereaza diverse nuante ale semnificatiei comice a personajului, construind comicul de limbaj. Aceasta particularitate a fost pentru prima data semnalata de catre G. Ibraileanu, care explica si numele proprii din O-scrisoare pierduta, subliniind efectul comic generat de deformarea sau diminutivizarea numelui; Agamemnon Dandanache, candidatul trimis de la centru, balbait, incoe­rent in exprimare, lipsit de scrupule (mai canalie decat Catavencu), poarta numele eroului din Iliada homerica (Agamemnon) alaturi un alt nume care sugereaza incurcatura de proportii creata de candidatura sa: dandana - "alarma militara, tambalau".

Sufixul de origine greaca ache, care apare la mai multe nume caragia-lesti, este unul de diminutivizare, fapt subliniat deTrahanache, care, neputand sa pronunte numele intreg al candidatului, ii va spune Gagamita, ceea ce sugereaza imaginea unui erou in caricatura. Discrepanta dintre nume si prenume marcheaza contrastul ilar dintre pretentiile personajului si ceea ce este el. in realitate Danda-nache face caz de descendenta lui pasoptista, se autoprezinta ca revolutionar si poarta numele regelui atrid care a invins Troia, dar in fapt nu este decat un escroc, un santajist mandru de felul in care a intrat in politica. Din pozitia lui de candidat trimis de centru face impresie acelor pentru care lumea se masoara doar in valori sociale; astfel, lui Trahanache i se pare destept, dar cam siret. in schimb, Zoe si Tipatescu sunt oripilati de lipsa lui de onestitate: povestea despre scrisoarea becherului ii frange inima Zoei. Numele lui Agamemnon Dandanache subliniaza caracterul personajului si contine valente comice prin alaturarea a doua sfere semantice inadvertente: eroismul de care face caz si intrigile vulgare care il propulseaza.
Stefan Tipatescu are un nume care ilustreaza anonimitatea sa intr-o lume cu caractere puternice, caci el este un Don Juan de conjunctura, aflat intr-o functie aparent importanta, dar in care face doar figuratie, caci Trahanache este adevaratul stapan al judetului. Tipatescu este un tip oarecare si de aceea poarta un nume insignifiant, impodobit cu sufixul cel mai banal al numelor romanesti (eseu). Tocmai pentru ca nu este un caracter in sens clasicist este receptat de celelalte personaje foarte diferit. Trahanache ii reproseaza lipsa de diplomatie si crede sincer ca nu face pentru un prefect, desi e baiat bun si destept. Branzovenescu il acuza de ipocrizie, iar Catavencu mizeaza pe onestitatea lui si nu se inseala: dupa ce Dandanache povesteste istoria cu scrisoarea, Tipatescu regreta afectat infran­gerea lui Catavencu.
Numele coanei Joitica sugereaza energia debordanta a personajului, precum si implicarea ei totala in existenta urbei, in care este cea mai buna dama (in limba greaca, zoe inseamna "viata").
Pristanda sugereaza prin numele sau limitarea si balcanismul degenerat, caci substantivul comun pristanda denumeste o hora venita in traditia romaneasca in timpul domniilor fanariote. Farfuridi si Branzovenescu, personaje care constituie un cuplu ilar, poarta nume constituite de la cuvinte cu sugestii culinare, ceea ce ilustreaza inseparabilitatea celor doi eroi.
Numele lui Zaharia Trahanache, dupa cum au observat mai multi critici, evoca ramolismentul (zaharjsirea), dar si versatilitatea personajului; el este trecut prin multe experiente, consumat, dar totodata este si cel care trage toate sforile, in jurul lui se concentreaza actiunea, el face substanta acestei lumi.

Prin cuvantul trahana era denumit aluatul pentru taiteii de supa in epoca fanariota. Cuvantul sugereaza flexibilitatea si substantialitatea, dar mai ales, ca si in cazul numelui lui Pristanda, trimite la o epoca simbolica. Toate numele au semnificatii legate de caracterul comic al personajelor si sonoritati sugestive, majoritatea trimitand la epoca fana­riota - inregistrata in constiinta noastra ca un univers fara reguli, de unde impresia generala de carnaval pitoresc si haotic.
Comicul de limbaj se constituie si din concizia si inventivitatea lingvistica. Denotativele, simple de altfel, sunt comice prin context; Trahanache este introdus in scena prin cateva replici, ca intr-un inalt protocol, fiecare exprimand afectiunea vorbitorului. Excentric prin retorica subliniata si particularizator prin argou, limbajul se intemeiaza pe extreme. Retorismele confera aspectul ilar-bombastic, in timp ce argoticul particularizeaza: puscaria este numita Hardaul lui Petrache, cel care se face ca nu intelege devine chinez, dascalimea este numita printr-un termen generic (moftangii). La acestea se adauga sabloanele, ticurile verbale, confuziile paronimice.
Atitudinea autorului fata de personajele sale este ironica; el le urmareste in situatiile tipice, care le fac ridicole, si sugereaza parerea pe care o are despre personaj in indicatiile scenice. Mult comentata, scena in care Nae Catavencu isi tine discursul este completata de observatiile acide ale autorului, asezate intre paranteze; personajul aduce la tribuna un vraf de hartii pentru a impresiona auditoriul, isi sterge fruntea cu eleganta avocateasca, izbucneste in plans isteric in momentele culminante ale discursului, care de fapt nu comunica nici o idee, nici un sentiment. Parantezele contin amanunte distinctive pentru fiecare personaj. Farfuridi, conservator, se sterge cu basmaua, pe cand ultraprogresistul Catavencu are batista. Ridiculizarea directa a personajului, prin consemnarile parantetice ale autorului constituie comicul de intentie.

De asemenea, Caragiale creeaza situatii comice; multe scene sunt construite pe incurcaturi sau pe contrastul ilar creat intre ceea ce stie o parte a personajelor sau chiar cititorul si ceea ce crede, uneori, un singur personaj ramas in afara jocului. Asa, de pilda, este scena in care Trahanache ii vorbeste lui Tipatescu despre scrisoarea de dragoste si despre santajul pus la cale de Catavencu (actul I); acesta ii destainuie prefectului abia in finalul expunerii, dupa ce Tipatescu traieste toate emotiile cu putinta, ca el nu crede in autenticitatea scrisorii. Dupa cum, in acelasi act, venirea inopinata a lui Zaharia Trahanache la Tipatescu creeaza o scena de miscare comica, la care cititorul este partas: Zoe trebuie sa iasa din scena, Pristanda ii acopera iesirea, Tipatescu este in mod evident tulburat, iar venerabilul Trahanache nu observa nimic din aceasta agitatie.

Dincolo de reteta clasicista pe care o adopta Caragiale, comedia sa cuprinde o mentalitate romaneasca sintetizata in scene si replici memorabile. Lumea creata de Caragiale nu este o copie fidela a unei istorii anume, ci una care aduce in prim-plan gesturile stereotipe ale unei colectivitati in care mecanismul social functioneaza. Idealurile personajelor sunt, in fond, valorile unanim recunoscute: lupta pentru un loc mai bun si pentru pastrarea acestui loc. Cand Tipatescu afla de santajul lui Catavencu, rationeaza repede: Vrea sa ne omoare, trebuie sa-l omoram! Or, acest principiu primitiv al supravietuirii este aplicat in mod constant, pentru ca, asa cum avertizeaza Trahanache inca de la inceputul piesei, in lumea comediei nu exista nici principii si nici morala. Tocmai de aici deriva comicul solid al operei; actiunile eroilor pun in evidenta mentalitati dramatice pentru evolutia generala intr-un registru nu doar ilar, ci de subliniata comicitate, adeseori frizand absurdul. Avand in centru o poveste cu partide si oameni politici, comedia ataca tocmai principiul de baza al oricarui grup: solidaritatea. in universul Scrisorii pierdute, toate personajele incalca principiul loialitatii: Zoe ii este infidela lui Zaharia Trahanache, Tipatescu inseala loialitatea aceluiasi, pe care il considera prieten, Pristanda incalca legea pe care o reprezinta si afisata loialitate fata de cei pe care ii declara stapani, Cetateanul turmentat este inscris in societatea econo­mica a lui Catavencu, dar voteaza cu cine vrea Trahanache, Branzovenescu si Farfuridi trimit scrisori anonime impotriva propriului partid, Catavencu inseala increderea actionarilor (carora le fura banii), membrii partidului independent se iau la bataie dupa ce Catavencu pierde scrisoarea, iar partidul se sparge, Traha­nache se sustrage intrebarilor lui Farfuridi (facandu-se chinez) si hotaraste rezulta­tul alegerilor, incalcand organizarea lor democrata. in aceste conditii, replicile personajelor se deformeaza si modeleaza structuri absurde. Astfel, cand Zoe ii cere politaiului Pristanda sa-si exprime loialitatea, nu-i taxeaza simtul datoriei sau al recunostintei, ci ii spune simplu si explicit amenintator: Daca tii la mine si la familia ta... Raspunsul este prompt, absurd, dar fixat in acelasi cod al comunicarii: Cum sa nu tiu, coana Joitica. Unsprezece suflete. Pe acest sablon al comunicarii in cheie absurda se desfasoara dialogurile piesei. Afirmatii solemne, precum ma gandesc la tarisoara mea, capata valoare comica prin plasarea intr-un context neverosimil. Dizolvarea principiilor secatuieste orice manifestare din ordinea normalitatii. De aceea, invingatorul este un cartofor batran (Dandanache), un arhetip care stapaneste tocmai jocul fara reguli morale, iar canalia (Catavencu) sfarseste prin a-i cersi lui Tipatescu, in mod bizar, iubire: sa ma iubesti!

Alte referate romana, dar Necategorisite