Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat COMENTARIUL - 
            La hanul lui Manjoala
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


COMENTARIUL - La hanul lui Manjoala




  Publicata in 1898, in "Gazeta sateanului", si, ulterior, in volumul "Nuvele, povestiri", nuvela "La hanul lui Manjoala" se incadreaza, alaturi de "La conac" in proza fantastica a lui Caragiale: in ambele, un eveniment misterios se petrece la un han, in vreme de noapte si implica prezenta diavolului.

Din aceeasi categorie mai fac parte nuvelele "Calul dracu­lui" si "Kir Ianulea"; in toate, fantasticul se infiltreaza in lumea realului si este de sorginte folclorica.

  Tema nuvelei o constituie ispitirea oamenilor de catre Necuratul.
Aceasta se concretizeaza in intamplarea stranie pe care o tra­ieste un tanar (Fanica), intr-o noapte de toamna tarzie, la un han.

  Titlul este numele acelui han care se dovedeste a fi un spatiu malefic, o "insula" a Iadului.
Aflat intr-un loc izolat, hanul trecuse printr-o perioada proasta, cand Manjoala voise chiar sa-l vanda. Moartea hangiu­lui si preluarea hanului de catre femeia lui, adusese acest loc sub protectia Iadului.
Spatiu al focului si al ritualelor infernale, hanul are drept "portar" o "cotoroanta" (Talpa Iadului) si este pazit de demoni (care iau infatisari de motan si de ied).
Stapana hanului incheiase pactul faustian si va fi daruita Iadului, impreuna cu spatiul malefic, prin focul final.

Structura:

Din punct de vedere compozitional, lucrarea mentionata se caracterizeaza prin existenta a doua planuri temporale: trecutul si prezentul.
Astfel, dupa cum aflam din epilog, "La hanul lui Manjoala" este rememorarea unei intamplari petrecute cu ani in urma si al carei erou fusese un barbat (Fanica), pe vremea cand era tanar (naratiune ulterioara istoriei).
Primul paragraf al nuvelei (prologul) aduce actiunea in pre­zent, protagonistul celor petrecute atunci fiind chiar naratorul, intreaga relatare se face la persoana I.
Daca in basme, supranaturalul este mereu prezent, in aceasta nuvela, actiunea este plasata la limita dintre real si stra­niu.

  Universul operei:
Nuvela se deschide cu prezentarea gandurilor povestitorului (monolog interior), un tanar calator intarziat, care dorea sa ajunga la un anume polcovnic Iordache (viitorul lui socru):
" Un sfert de ceas pana la hanul lui Manjoala... de-acolea, pana-n Popestii de sus, o postie: in buiestru potrivit, un ceas si jumatate (...). Acu sunt sapte trecute: al mai tarziu pana la zece, sunt la pocovnicu Iordache".


In timp ce-si calcula astfel distantele, calaretul vede "ca la o bataie buna de pusca" hanul lui Manjoala si se grabeste sa ajunga acolo.

In acest punct, planul prezentului este parasit temporar, cele cateva amanunte legate de trecutul hanului pregatind insertia elementului fantastic: proprietarul fusese un anume Manjoala (care murise), afacerea fiind condusa acum de sotia sa. Femeie vrednica si priceputa, aceasta isi platise datoriile, reparase cladirea, ba chiar se spunea ca ar avea si bani.

O intamplare misterioasa pregateste aparitia fantasticului: odata, cand niste talhari au atacat hanul, ca prin minune, unul dintre ei a cazut mort (tocmai cand "a tras cu sete" cu toporul in poarta), iar fratele lui a ramas mut. Interventia unei forte
obscure, chemate parca de cineva, nu se opreste aici: cand hangita a inceput sa strige, jandarmii erau deja la poarta, parca ar fi fost preveniti.
Revenind in prezent, naratorul descrie momentul in care ajunge la han, in curtea plina de oameni si de focuri (ultimele sugerand, mai tarziu, un spatiu malefic, de Infern).
Hangita (Marghioala) aflata langa cuptor, cunoaste tinta drumetului (de parca ar fi instiintat-o cineva despre aceasta), in preajma vaduvei, tanarul simte o ispita demonica ("m-a impins dracul s-o ciupesc"), pregatind astfel terenul pentru intalnirea cu Necuratul.

Camera in care este invitat calatorul il incanta: totul este alb, o caldura placuta il cuprinde, dar lipsesc icoanele. Cand oaspetele se aseaza la masa (facandu-si cruce, ca totdeauna), se aude "racnetul" unui cotoi care navaleste pe usa, afara, lasand aerul rece sa intre si sa stinga lampa.
Mai tarziu, in timp ce naratorul era servit cu o cina imbel­sugata, afara se starneste o vijelie cumplita (chemata de Uciga-l crucea, la porunca hangitei).
Hotarat sa ajunga la logodnica sa, Fanica se pregateste de plecare, observand prea tarziu ca hangita ii tinea caciula in mana, uitandu-se adanc in fundul ei. Efectele vrajitoriei vor aparea destul de curand: "Mergand cu capul plecat ca sa nu ma-nece vantul, incepui sa simt durere la cerbice, la frunte si la tample fierbinteala si bubuituri in urechi (...). Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea..."


Inghetat pana la oase, tanarul incearca sa-si continue dru­mul, dar calul "sforaie si se opreste pe loc ca si cum ar vedea in fata o piedica neasteptata".


Obstacolul se vadeste a fi un ied (de culoare neagra!) care zburda in fata calului tot mai spe­riat. Atunci cand drumetul face imprudenta de a pune iedul intr-o desaga, pe spinarea calului, animalul innebunit dardaie si alearga naucit, peste gropi si busteni, inapoi spre han.
Trantit jos din goana nebuna a calului, tanarul Fanica este gasit de un pandar; acum afla, stupefiat, ca ratacise vreo patru ore in jurul hanului, retinut parca de o mana nevazuta.
Grabit sa se intoarca in spatiul malefic ("in cativa pasi am ajuns la poarta"), naratorul gaseste iedul negru, pe prag, ani­malul intrand in odaie si culcandu-se cuminte sub pat.
Tanarul este luat cu forta de polcovnic, dar se intoarce de trei ori si numai dupa ce se purifica, timp de patruzeci de zile, la un schit, se-cuminteste si accepta casatoria.
Mult mai tarziu, naratorul afla ca hanul a ars, iar hangita si-a gasit sfarsitul in flacari.
Personajul narator apare in doua ipostaze:
  in planul real. Fanica este un tanar obisnuit, logodit cu fata polcovnicului Iordache, al carei sot va deveni, dupa ce se purifica, intr-o manastire, timp de patruzeci de zile.
  in planul miraculos, tanarul va trai aventura intalnirii cu Necuratul si a iesirii din normalitate.

Din cuvintele hangitei ("Dumneata gandesti ca, daca te-ascunzi sub caciula, nu te mai vede nimeni ce faci..."

),
reiese ca Fanica isi "ascunde" "fata" reala, caciula fiind obiectul magic sub care se infatiseaza in spatiul diavolesc; mai tarziu, tot caciula va fi descantata de femeie si-i va provoca tanaru­lui inconfortul din timpul ratacirii (" Caciula parca ma strangea de cap ca o menghinea", "imi pun iar caciula... Deodata san­gele incepe iar sa-mi arza peretii capului").
Atras de luminile hanului-Iad si sensibilizat de legenda acestuia, tanarul cauta caldura bucatariei (unde hangita veghea langa cuptor, ca si cand s-ar fi aflat la gura Infernului).
"Tanar, curatel si obraznic, mai mult obraznic decat cu­ratel" (dupa cum se autocaracterizeaza), Fanica este "impins" de "dracul" sa se apropie de femeie.

Din naivitate, ignora lipsa icoanelor si-si face cruce, provocand reactia Diavolului intrupat in pisica.

Din acel moment, timpul real se modifica, iar prin stingerea lampii, Fanica intra intr-un intuneric de iad.
Mai tarziu, vremea napraznica, peisajul inspaimantator si frigul constituie cadrul in care va avea loc o noua intalnire cu Necuratul (iedul negru). Nedumerit si inspaimantat de reactia calului sau, dezorientat pe un drum altminteri cunoscut, Fanica se intoarce in spatiul malefic.
Desigur, autorul folosind echivocul si ambiguitatea, s-ar putea crede si ca "aventura" tanarului este rezultatul atractiei unei femei placute.
Fantasticul este o categorie estetica, in sensul ca infatiseaza o modificare posibila a frumosului. Etimologic (fr. fantastique, lat. phantasticus, gr. phantastikos - "privitor la imaginatie", phantasma - "plasmuire"), termenul se refera la ceea ce nu exista, fiind un produs al imaginatiei.

Literatura fantastica a fost definita ca "intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale" (P.G. Castex). Altfel spus, in lumea cunoscuta de noi, intervine un eveniment pe care nu-l putem explica prin legile acestei lumi.


In nuvela "La hanul lui Manjoala", fantasticul apare ca o ruptura in ordinea fireasca a intamplarii si implica prezenta diavolului (cu care hangita avea legaturi): odaia fara icoane, usa care se tranteste atunci cand drumetul isi face cruce si in­cendiul final fac din han un spatiu apartinand Infernului si pro­tejat de Satana. Tot asa, cotoiul si iedul sunt intrupari ale dia­volului si pazitori ai spatiului malefic: ultimul dispare din camp atunci cand pandarul rosteste formula consacrata (" Uciga-te toaca, duce-te-ai pe pustii!") si se refugiaza in spatiul protec­tor al hanului.
Autorul-narator incearca sa dea o explicatie realista fiecarei secvente, astfel incat fantasticul nu este inspaimantator, ci se mentine in limitele viziunii populare.
. Specia literara: "La hanul lui Manjoala" este o lucrare epica, de intindere mijlocie, scrisa in proza. Actiunea, avand o intriga bine construita si un conflict marcat (intre fortele Binelui si cele ale Raului) se desfasoara la limita din­tre real si fantastic.
"La hanul lui Manjoala" este o nuvela fantastica.

Alte referate romana, dar Necategorisite