"Amintirile din copilarie" reprezinta opera maturitatii artistice a marelui povestitor humulestean care aduce in fata cititorului un intreg univers geografic si uman, o multitudine de intamplari in centrul carora se gaseste personajul narator, caci relatarea intamplarilor se face de catre unul dintre personaje - Nica al lui Stefan a Petrei - , care povesteste fapte la care a participat direct sau a fost martor. Alteori, personajul, vorbind despre altii, gaseste prilejul sa se autocaracterizeze: "intre care eram si eu, un baiet prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea", caci, asa cum remarca George Calinescu, "Ion Creanga vorbeste nu ca autor, ci ca povesti­tor, ca un om care sta pe o lavita si istoriseste altora, fiind el insusi erou".


Personajul narator nu relateaza intamplarile detasat, obiectiv, ci se implica afectiv, dovada fiind pasajele evocator lirice referitoare la imaginea satului si a locuitorilor lui, precum si atitudinea admirativa fata de unele personaje (parintele Ioan, badita Vasile, Smarandita).

Naratorul are un rol complex in actiune. Pe langa menirea de a relata o intamplare sau alta, el vine sa-si argumenteze actiunile si atitudinea celorlalte personaje, explicandu-le starea de spirit, asa cum este si comportarea copiilor in momentul cand parintele aduce in clasa "Calul Balan" si pe "Sfantul Nicolai", dar si dupa aceea, cand Smarandita "mananca papara" si copiii sunt speriati peste masura.
De aici se desprinde si relatia naratorului cu celelalte personaje ale operei. El este solidar cu toti ceilalti scolari atat la bine, cat si la rau, le subliniaza in perma- nenta starea de spirit si de aceea unele verbe sunt folosite la persoana I plural:

"ne trezim", "am ramas inlemniti", "intram", "tineam" etc. Relatia cu alte personaje (parintele Ioan, badita Vasile) se manifesta prin respect si prin condescen­denta, determinate de calitatile deosebite ale acestora.

Prezenta naratorului este dovedita si de capacitatea lui de a relata intamplarile intr-o anumita nota de originalitate. in primul rand este vorba de alternarea re­gistrelor stilistice, deoarece, dupa partea evocator lirica de la inceput unde domina nostalgia si regretul dublate de mandria si admiratia celui care vorbeste, isi face loc umorul atat in relatarea unei intamplari cat si in creionarea unora dintre personaje, cum este Smarandita care "sedea cu mainile la ochi si plangea ca o mireasa de sarea camasa de pe dansa".

Antologic prin umorul lui este si episodul vanatorii de muste si bondari, cand "clampanind" ceaslovul, copiii prapadeau "cate zece-. douazeci de suflete [...] deodata".


Atmosfera de veselie, de voie buna, se realizeaza prin astfel de caracterizari pline de umor, dar si prin imbinari si jocuri de cuvinte din cele mai neasteptate:

"un dragut de biciusor de curele", "a mancat papara", plangea ca o mireasa", "durerile" "cuvioaselor muste si ale cuviosilor bondari", "potop era pe capul mustelor" etc.

Naratorul are o adevarata arta a rostirii, a zicerii, creand impresia de vorbit, de oralitate ca si in naratiunile populare. Aceasta impresie este creata de folosirea unor cuvinte si expresii populare "cruce-ajuta", "da, Doamne, bine", "a manca papara", "tot unul si unul", "in toata puterea cuvantului", "a face pocinogul" etc. sau de prezenta regionalismelor "zaplaz", "zgatie", "inc", "tintirim" etc. prin care se reali­zeaza si culoarea locala.

In acest fragment, ca si in intreaga opera literara "Amintiri din copilarie", naratorul recreeaza un anumit univers, cu specificul sau, evoca intr-un mod aparte intamplarile copilariei, exteriorizeaza o gama variata de sentimente si dovedeste si o extraordinara capacitate de creatie.