Ion Budai-Deleanu (17607-1820) este cel mai important reprezentant al Scolii Ardelene. S-a nascut in satul Cigmau, langa Orastie. Scoala primara o face in satul natal, dupa care in 1772 pleaca Ia seminarul de la Blaj. Urmeaza facultatea la Viena. Devine prin concurs secretar al cancelariei chezaro-craiesti din Lemberg, Galitia. Ion Budai-Deleanu face parte din pleiada scriitorilor iluministi, incluzand in operele sale notiuni fundamentale de teologie, filozofie, istorie, filologie.

Elaboreaza o gramatica avand la baza regulile limbii latine, "Fundamenta", in care sunt incluse formele an, anvara, vocativele vechi, doamnao, oame, genitivul pronumelui personal, miserere mie, forme vechi de optative, va in pace, din latinescul vade, dar nu propune un latinism exagerat si recomanda cultivarea limbii romane, eliminarea imprumuturilor de cuvinte de origine turca si maghiara.

Este preocupat de originea populatiilor din Transilvania, in "De originibus populorum Transylvaniae", folosind ca izvoare "Metamor­fozele" lui Ovidiu, "Theogonia" lui Hesiod, "Pasarile" lui Aristofan. In aceasta lucrare stabileste ca termen de referinta o varsta de aur a omenirii, un illo tempore, identificat in vremea tracilor descinsi din Iafet. in capitolul "De origine Valachorum" aduce argumente in favoarea latinitatii limbii romane si a continuitatii
pe aceste taramuri a poporului roman. Combate ipotezele nestiintifice dupa care romanii s-ar fi nascut din amestecul slavilor din sudul Dunarii cu romanii.
Opere sale principale sunt "Fundamenta gramaticae linguae romanicae", "Temeiurile gramaticii romanesti", "Lexicon romanesc-nemtesc si nemtesc-romanesc", "Tiganiada sau Tabara tiganilor", "Dascalul romanesc pentru temeiurile gramaticii romanesti".


Tiganiada", capodopera sa literara, este creata in stilul "Istoriei ieroglifice" a lui Dimitrie Cantemir si al literaturii travestirilor de tipul "Virgile travesty", de Scaron, limbajul fiind adaptat dupa cel popular. Actiunea este complexa, punandu-l in evidenta, pe langa intamplarile eroi-comice ale taberei tiganilor, si pe Vlad Tepes, pastrat intr-un portret din Ambras, Tirol, sub o forma diferita de cea cunoscuta, cu fata smeada si sprancene mari, negre. Domnitorul muntean le stabileste tiganilor o tabara ia Spateni, intre Barbatesti si Inimoasa, nume simbolice, pentru a nu fi folositi ca iscoade de catre turci. Parpangel porneste in cautarea Romicai, furata de Satana, si se intalneste cu voinicul Argineanu, bea din apa vie, in timp ce al doilea adoarme, luand apa din fantana somnului. Astfel revitalizat, este gata sa porneasca la lupta impotriva turcilor, cand vederea unor pete de sange ii aduce aminte de iubita sa.


Ca unul din acei eroi byronieni din secolul romantismului, vrea sa-si ia viata, dar, din fericire, este facut invulnerabil, ca Ahile, fiul zeitei Thetis, si atunci porneste intr-una din ratacirile sale prin padurea vrajita. Pentru a incerca vitejia tiganilor, Tepes vine cu soldati imbracati in haine turcesti si, dupa ce acestia fug, isi arata adevarata identitate. Quiproquo-ul este interesant, mai ales ca, atunci cand vin adevaratii turci, tiganii lupta cu vitejie. Dupa batalie, se incearca, in sensul ideilor iluministe ale timpului, formarea unui stat tiganesc, cu legi proprii, dar tiganii nu se inteleg, asa ca incep sfada, lupta, dupa toate regulile cunoscute, si tot planul lor se naruie. Vlad este detronat de boierii intriganti si ia calea exilului; este interesant comportamentul tiganilor, care cer sa fie dusi "macar in ce parte,

Ori la slobozie, ori la moarte".

intr-o prima varianta, eroul este Bescherec, un Don Quijote plecat in cautarea Dulcineii lui.
Ion Budai-Deleanu ridiculizeaza ideea unui paradis terestru, in viziunea lui Parpangel, imaginat parca dupa gusturile unui gurmand:

"in locul da arburi si copace
Cresc rodii, naranciuri s alamai
Si tot feliu da pom ce la gust place,
[...]
Iar, in loc da nasip si tarana,
Tot graunta da-aur iai in mana".

Pretiozitatea baroca a limbajului aduce aminte de romanele lui Honore d Urfe, iar bizarul, inegalul se constituie intr-un curent asemanator. Utopia lui Ion Budai-Deleanu este o tara bazata exclusiv pe satisfacerea simturilor banale, a foamei dominante: o lume demitizata, in care toti traiesc imbelsugati, Iara nici un ideal, aserviti poftelor trecatoare. Raurile sunt de lapte dulce, tarmurile de mamaliga, izvoarele au rachie, dealurile sunt din cas, branza si slanina. O imagine grotesca a paradisului, demna de unul din tablourile lui Paul Klee. Un paradis al flamanzilor, bun pentru vulg, intotdeauna pacalit de-a lungul istoriei, visand perpetuu la panem et circenses.
Dedicat peripetiilor prin iad ale personajului principal, fragmentul din "Cantecul VI" contine o morala practica la adresa oamenilor care sunt prea mult indreptati spre rele:

"Aici Mamona sa scula, mare
Vistemicul Domnului Satanei,
Pe mana lui sunt toate comoare
De subt pamant, aurul si banii.
«Tot iadul (grai dans) bine stie
Cat ii face-a mea dregatorie!..."

Personaje ale Infernului, Satana si Mamona sunt nume de diavoli care au o influenta malefica asupra oamenilor:

"Chipul si cararea mea batuta
Care pre-om la strambatate duce,
Este pofta de-averi desfranata,
intralt chip lacomie chiemata."


Iadul este un creuzet al patimilor umane, unul din pacatele fara leac ale omului fiind lacomia:

"Omul e plecat spre lacomie
Din leagan, caci firea buna-i dede
indemnul curat de-a prii sie,
Din care, ca din izvor, purcede
Crutarea vietii si-o salanta
Spre-a-s, plini trupeasca trebuinta."

inclinatia spre lacomie duce la "fapte rele,
Tot fiice-a lacomii s a mele".


Printre celelalte pacate capitale se numara, intr-o enumeratie parca fara sfarsit, si "Talharia, furatul, votria,
inselarea, stramba judecata,
Ucigarii, vanzari, tirania,
Fataria, camata cruntata,
Si pe rand faptele rele toate,
Mai vartos ce trag spre bogatate."

Stapanitorul lumii este banul, sub multiplele sale forme:

"Aurul acum stapaneste-in lume;
Prin acesta cumpar eu toate
Inimile; cu mici sau mari sume
Negutez tot feliu de pacate:
Cela-si vinde patria pe mita,
Cesta spre ucidere sa-invita."


Nici marii prelati, din chiar varful piramidei, nu scapa de teribila atractie a banului exercitata de Satana:

"Papa vinde darurile sfinte
Pentru galbanasi, iar patriarhul
Din Vizant le cumpara-inainte.
Din episcop pana la eclisiarhul,
Toti isi prevand cele cumparate
Ce trebuiea sa fie-in dar date.

Craii si ministrii avand sete
De-argint, atita razboaie crunte;
Aurul ia cununa de la fete
Sparge casatorie si nunte;
in scurt, lacomia nesatula
Toate ce-s bune le-intoarce-n hula."



Lumea este supusa de la inceput acestei determinari negative, pentru ca omul, fiinta din huma, chiar insufletita de suflul divin, este incapabil sa-si nege natura omeneasca, devenind o victima usoara pentru diabolicele masinatii ale lui Satana.