Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Modernismul - PARTICULARITATI ALE MODERNISMULUI 
            IN LIRICA LUI ION BARBU - Riga Crypto si lapona Enigel
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Modernismul - PARTICULARITATI ALE MODERNISMULUI IN LIRICA LUI ION BARBU - Riga Crypto si lapona Enigel




Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: Ion Barbu, Din ceas, dedus... (Joc secund), Timbru, Dupa melci, Oul dogmatic, Ritmuri pentru nuntile necesare, Riga Crypto si lapona Enigel, Nastratin Hogea la Isarlak.

Orientari teoretice

Intr-un articol polemic la adresa lui Lovinescu, Barbu afirma ca eticheta "modernismului", aplicata literaturii este "improprie", iar atribuita unui poet, ea este "de-a dreptul o ocara", caci orice concentrare si rafinare a liricului, susceptibile de a fi etichetate ca "moderniste", nu sunt decat "recastigarea prin cel mai recules act de amintire a unui sens pierdut de frumusete" -deci intentii de recuperare a modelului poetic orfic.


Ca si in cazul altor individualitati creatoare puternice, Ion Barbu nu gaseste adecvata incercarea criticilor de a afilia poezia sa unui curent sau scoli literare, cu atat mai mult cu cat el isi instituie singur "programele" - de fapt etapele prin care creatia sa trece. Poezia barbiana este, fara indoiala, conectata la marea tendinta a "dezumanizarii artei" manifestata in poezia europeana in prima jumatate a secolului trecut prin Mallarme si Valery. Eliminarea din poezie a "faptului uman" si anecdotic, opacizarea sensurilor textului, in incercarea de a face din poezie un discurs autoreferential, un "joc" pur, fara legatura cu lumea reala si accesibil doar celor alesi, precum si schimbarea radicala a statutului eului liric - prin epurarea vocii lirice de subiectivitate si a discursului poetic de confesie si prin instaurarea in centrul discursului a unei voci impersonale, oraculare - sunt evenimente petrecute in lirica modernismului tarziu, "radical", detectabile si in poezia lui Barbu. in ceea ce priveste similitudinile dintre poetica barbiana si cea a marilor sai confrati romani "modernisti" (Blaga, Bacovia, Arghezi), e evidenta singula­ritatea formulei lirice barbiene, adeseori subliniata polemic in chiar unele articole doctrinare (v. Poetica domnului Arghezi). Poet "fara precursori si fara urmasi", tocmai datorita unei "formule lirice dintre cele mai orgolioase", Barbu e un modernist ce intrupeaza chiar punctul de varf- si prin el, impasul -modernismului, anticipand, asa cum intuieste Ioana Em. Petrescu, o noua poetica, cea a postmodernismului, definit de autoarea cartii Ion Barbu si poetica postmodernismului ca "noua antropologie" nascuta la confluenta artei cu descoperirile stiintelor secolului XX.

Daca intr-o prima etapa a sa, modernismul moderat lovinescian reclama poeziei romanesti "sincronizarea" cu rafinatele modele lirice occidentale, ca modalitate de depasire a ruralismului si militantismului samanatorist, modernismul barbian presupune instituirea, prin poezie, a unor "cosmosuri probabile", in "limbajul eliptic al teoremelor": "Suntem, marturisea poetul, contemporanii lui Einstein care concureaza cu Euclid in imaginarea de universuri abstracte, (dezantropomorfizarea artei, transcenderea indivi­dualului in transindividual) fatal trebuie sa facem si noi [...] concurenta demiurgului in imaginarea unor lumi probabile. Pentru aceasta, visul e o noua sursa de inspiratie.


Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta. Domeniul visului este larg si intotdeauna interesant de explorat. In felul acesta inteleg suprarealismul care devine infrarealism".

(Interviu cu Ion Valerian)

Etapele din creatia lui Ion Barbu, asa cum le-a fixat Tudor Vianu, au ca element de unitate modelul cultural al Greciei, inteles diferit de la o etapa la alta. Etapa parnasiana {Copacul, Lava, Muntii, Umanizare, Nietzsche, Pytagora) realizeaza modelul Greciei in viziunea lui Nietzsche, diferit de Grecia academica ce ar defini, dupa Barbu, poezia parnasiana propriu-zisa. in aceasta etapa, poezia barbiana surprinde tiparul unei lumi duale, apolinica si dionisiaca, elanul cutreierand dinamic fiintele si ridicand extatic un cer platonician. Nietzsche si Pytagora sunt cele doua masti arhetipale ale spiri­tului: primul e o constiinta ce sondeaza "abisul numenal" convertind adanca lui absurditate in sens (sensul e deci o creatie a spiritului), cel de-al doilea e spiritul ce-si limpezeste privirile de rasfrangerea "in orbul marii limpezi" a "multiplei aparente si vesnicii schimbari" si contempla prin "golul noptii" cetatea siderala dezvelindu-si "in Numar vertebra ei de fier".

Ambele ipos­taze ale spiritului strabat un traseu de cunoastere-participare. Etapa baladica si orientala, alcatuita din doua cicluri distincte, Isarlak si Uvedenrode, propune un alt model al Greciei:

"Credeam a fi recunoscut in pitorescul si umorul balcanic o ultima Grecie. O ordine asemanatoare celei de dinaintea lasarii pe aceste locuri a zapezii rosii - dreapta, justitiara turcime."

Tot acum apare in poezia barbiana tema "fundamental-solemna", Moartea si Somnul. Cetatea Isarlak (numele turcesc al Troiei) este punctul de convergenta a contrariilor "umor, pitoresc" si solemnitatea Mortii/Somnului. Eroul emble­matic al cetatii este Nastratin Hogea. Aparitia lui in Isarlak este un mister, o epifanie. Hogea este "sfantul soitariu", bufonul si ascetul acestei lumi, el isi face aparitia intr-o luntre-sicriu (ce parodiaza buf corabia argonautilor) si reveleaza multimii aducatoare de ofrande autofagia sacra:

"Sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el."

Ca si sarpele Ouroboros ce se inghite pe sine, Nastratin dezvaluie intr-o forma grotesca supremul mister al ciclicitatii viata-moarte. Uvedenrode, cel de-al doilea ciclu al etapei baladic-orientale, marcheaza prin anumite poezii {Uvedenrode, Paralel romantic) realizarea unui limbaj in care "individualitatea notionala a cuvantului" sa se topeasca in "aceea, fonetica, a versului".

Motivul nuntii, ca punct critic al traseului Fiintei si forma a cunoasterii-participare, este prezent in mai multe poezii ale acestui ciclu: Ritmuri pentru nuntile necesare, Riga Crypto si lapona Enigel. Nunta este sinteza dintre principiul masculin, al intelectului - Hermes - si cel senzual feminin - Afrodita -, ea da nastere Hermafroditului, fiinta-sinteza a principiilor - apolinicul si dionisiacul, spiritul si teluricul, instinctul si inte­lectul. Venera si Mercur sunt trepte partiale de cunoastere si de integrare in unitate. "Roata Soarelui" este Hermafroditul ce ingemaneaza si transcende treptele inferioare, realizand sinteza principiilor fragmentare. Soarele este "a treia cheie" esentiala pentru de-criptarea marilor mistere. Etapa ermetica, reprezentata prin ciclul Joc secund, marcheaza disparitia figurativului in poezia lui Ion Barbu. insusi titlul ciclului defineste poezia ca proces/joc al trans-figurarii, al depasirii figurii, ca forma a lumii create. Spatiul jocului secund este mantuitul azur al virtualitatii si totalitatii in idee (ocean si eter, adanc si creasta). Nadirul latent invocat este polul etern auroral, oglindire si oglinda in care e posibila ridicarea si insumarea harfelor rasfirate ce inalta cantare imnica genezei inocente. Facutul in spatiul lumii, nededus din ceas e vinovat, pe cand lumea creata prin joc secund are puritatea primordiala a gradinii cu ingeri.

Ion Barbu: Riga Crypto si lapona Enigel
Poezia a fost publicata in "Revista romana" (iunie, 1924) si, ulterior, in Antologia poetilor de azi alcatuita de Perpessicius si Ion Pillat si in volumul Joc secund (1930), unde este integrata ciclului Uvedenrode. Subintitulata "balada" abia la a doua ei tiparire, in Antologia..., poezia apartine celei de-a doua etape de creatie barbiene, cea baladic-orientala. Complexitatea textului si ambiguizarea sensurilor a produs, si in cazul acestui text barbian, lecturi diferite: Luceafar cu roluri inversate, cufundare in abisul oniric si haluci-natoriu al infrarealitatii psihice, alegorie a raportului spirit-materie, basm al padurii, comentariu ironic al nuntii, ca ratare a uniunii si dezvaluire a incompatibilitatii intre parteneri etc.

Poemul este constituit dintr-un prolog si balada propriu-zisa. Prologul evoca, prin dialog, momentul "zicerii" baladei de catre "menestrel" -cantaret, si nu autor al ei. Prezent la ospete, potrivit statutului sau, menes­trelul e pus sa aleaga din repertoriul lui "un cantec larg" (in Timbru, poezia e definita ca un "cantec incapator" ca "fosnirea matasoasa a marilor cu sare
Sau lauda gradinii de ingeri..."

) - discurs sublimat in muzica, purtand inteles esential si dimensiune spirituala. Momentul ales pentru spunerea lui este nunta, aflata la "spartul" ei, cu alte cuvinte atunci cand calitatea evenimen­tului de inceput sfant {Oul dogmatic) e in declin. Rostirea "trist, incetinel", desi analoaga momentului, e independenta de semnificatia lui. Replicile dialogului sunt glumete, menestrelul e "mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nunta", iar ospatul a "fript" limba cuvantatorului, provocand un hartag de chef, propriu momentului de declin al sarbatorii, cand aceasta se invecineaza cu parodia ei.
Balada "zisa" si in alte ocazii similare (deci repetata ritualic) respecta structura acestei specii: prezentarea eroilor, aventura, deznodamantul.

Cadrul spatio-temporal participa la inscrierea personajelor intr-o ordine a realului, dar, prin reteaua de semnificatii, el trimite la o lectura simbolica, pe mai multe nivele. Timpul se defineste prin succesiunea anotimpurilor, deter­minat, asadar, de ciclul solar, iar momentul intamplarii e unul al pragului, al trecerii "in noul an".

Spatiul aventurii ii e caracteristic lui Crypto, pentru lapona el fiind doar locul de popas in cadrul traseului parcurs intre "tari de gheata urgisite" si locul de destinatie, plasat vag, ca directie a miscarii, "tot mai la sud".

Regatul rigai Crypto e un loc al cumpenei, al tranzitiei. Definit prin cateva atribute ale fertilitatii/sexualitatii/germinatiei - "roua", "pat de rau
si huma unsa", "somn fraged si racoare" - imparatia este una nedesprinsa din increat si de aceea conectata la eternitate, la "fantana tineretii", la "vesnic tron".


Personajele, cuplul predestinat, dar imposibil, alcatuiesc o pereche gro-tesca, mai ales datorita faptului ca personajul nonantropomorf - riga Crypto -apartine unei forme de viata familiare, ciuperca. Numele lui poate fi raportat la grupul criptogamelor (kryptos - "ascuns", gamos - "unire"), forme vege­tale ce se inmultesc prin spori, sugerand o existenta hermafrodita. in tara padurateca, numele eroului ce o "imparateste", e descifrat ca "inima ascunsa", cu un ciclu al devenirii oprit ("nu voia sa infloreasca"). inflorirea, moment al iesirii din increat, este sinonima cu nunta. Astfel, Crypto este analog Oului din Oul dogmatic. Al doilea personaj, lapona Enigel, pastorita de reni, este originara din "tari de gheata urgisite", din Nordul ce apare in Umanizare ca spatiu al "castelului de gheata - Gandire", parasit pentru "caldul taram de miazazi".

Cei doi protagonisti au, asadar, in comun doar timpul:

"pe-acelasi timp traia cu el", nu si spatiul sau regnul.

Intalnirea ciupercii cu lapona in spatiul "vitalitatii fecunde" (Ioana Em. Petrescu) al "poienii", definit prin "fragezime", "aer ud", "muschiul crud", "covoare de racoare", constituie intriga baladei. Faptura feminina, ispitita de somn si vis, este un oaspete primit cu fast in regatul umbros si umed de insusi regele acestuia, insotit, ca intr-o ceremonie, "de enunucul lui batran" - forma caricaturala si revers absolut al hermafroditului cu care realizeaza, in fapt, cuplul perfect. Ispitirea - petitul - si refuzul ei apar prezentate intr-un dialog. "Fragii", fruct al ispitei, sunt alesi, probabil, pentru apropierea fonetica exprimata prin aliteratia "fragii fragezi", astfel incat imparatia pe care mirele i-o ofera virtualei sale mirese isi are nucleul simbolic in acest fruct analog marului din gradina Edenului. Ispita este reluata si amplificata prin "dul­ceata" din a doua oferta si apoi prin trofeul maxim - mirele insusi:

"Daca pleci sa culegi
incepi, rogu-te, cu mine."


Pentru Enigel, "somnul fraged si racoarea" definesc devenirea carnii -"unduirea", potrivit vocabularului poetic barbian. Umbra racoroasa este tranzitia intre intunericul inghetat al Nordului si lumina Sudului. Soarele, astrul tutelar si calauzitor spre Sud, e si stapanul "sufletului-fantana" si al "roatei albe" din adancurile lui, determinandu-i cresterea, dupa cum umbra sporeste "carnea":

"La soare, roata se mareste
La umbra, numai carnea creste
Si somn e carnea, se dezumfla,
- Dar vant si umbra iar o umfla..."

De remarcat, metafora sufletului-fantana (adanc si oglinda ce capteaza lumina), reprezentand constiinta si intelectul, cu capacitatea sa de a forma
ascunde imaginea lumii exterioare, este atribuita doar fiintei umane - "fiara batrana" dependenta de soare, dar fascinata de lumea somnolenta a visului infrarational si a carnii. Pentru "necoptul" riga, soarele nu e lumina, ci "macel" "rosu" cu "pete fel de fel" - dubla trimitere: la petele solare, cunos­cute din astrofizica, dar si la infatisarea ulterioara, "nebuna" a ciupercii. Firavul rege "fraged" incearca tardiv sa treca "de partea umbrei moi", dar Soarele "aprins inel" nunteste cu Crypto, oglindindu-se in "pielea-i cheala", facand sa plezneasca "ascunsa-i inima".

Afundurile ciupercii, analoage "sufletului-fantana" uman, vor musti de "venin si rosu untdelemn", arse de focul Soarelui. "Marele
Nun si Stea" {Ritmuri pentru nuntile necesare) il pecetluieste, adica il insemneaza si il descifreaza definitiv. Riga devine "nebun", nebunia fiind forma bufa, degradata a intelepciunii.
Deznodamantul - adresare directa - ca forma de imbarbatare, dar si de revelare a invataturii, prezinta noua stare a personajelor: desi indurerata, Enigel nu se schimba, ea ramane "prea-cuminte", echilibrata ("linistita", "dreapta") prin ratiune. Crypto insa va rataci (asa cum mintea lui e ratacita) intr-o tovarasie infernala: in locul batranului eunuc, "laurul-balaurul" -recunoastem in eufonie cuvantul "aurul" corupt in semnificatiile sale alchi­mice - si "masalarita", perechea lui feminina, otravitoare. Cu alaiul lui ratacitor, Crypto va pleca fara tinta (ratacire inseamna si abatere de la drum, pierdere), purtand cu sine pretutindeni imparatia otravii si a nebuniei. Asa cum observa Ioana Em. Petrescu, "Incompatibilitatea «fapturii firave» cu lumea solara a gandului transforma povestea nuntii interzise din epitalam in bocet.f...] Retinand din «sfanta raza a Alexandriei» disjunctia gnostica dintre materie si spirit, balada rigai Crypto converteste aceasta opozitie din prin­cipiu - antropocentric - de ierarhizare cosmica in viziune a unor destine paralele. Universul inocent al materiei, lipsit de suflet solar si animat de «inima ascunsa»... traieste etern, centrat in jurul fantanii paradisiace a tineretii; universul uman - al «preacumintii Enigel» - traieste centrat pe axa propriului suflet - «sufletul-fantana» - reflex al focului ceresc, cerebrand nu eternitatea «nedesfacuta», nediferentiata a umbrei, ci "roata alba" care stapaneste «sufletul-fantana»."


Simbolul central al textului este Soarele, agent al Nuntii, eveniment al reunirii in Tot sau in Unu si punct critic al devenirii. Spre deosebire de traditionala pereche de "nuni" cosmici - soarele si luna -, la Ion Barbu, soarele este unic. El se oglindeste in fapturi, acvaticul ("sufletul-fantana" sau "sucul dulce") captandu-i imaginea. La "lampi de gheata" - lumina gandirii -el cerceteaza visul polului, luminandu-l . "Greu taler scump cu margini verzi
De aur.."

si "roata alba" din sufletul abisal sunt expresii ale transcenderii opozitiilor.
Riga Crypto este faptura frageda, predispusa germinatiei pure, fara inflo­rire, "mirele poienii" racoroase si adumbrite.

Prin Crypto, asa cum observa criticul citat anterior, Barbu celebreaza "eternitatea materiei insomnurate", la
poetul nostru materia avand radacini paradiziace, nu infernale, ca in religiile lumii:

"Caci Barbu e un mare poet al materiei - dar nu al materiei trium­fatoare (ca Heliade sau Calinescu), nici al voluptatii universului material al rodului, ci al unei materii fragile, plapande, etern amenintata, dar suav inconstienta de aceasta amenintare. Poezia lui coboara in somnul materiei si descopera aici, infiorata, umbra viitoare, nebanuita, a mortii. Goana nauca, «din loc in loc» a ultimului centaur «in ziua lui din urma» si carnea topin-du-i-se, «melc de abur», in asfintitul verde, [...] albusul inocent adormit in «trei atlazuri» inainte de a fi «ros de galbenus»; «melcul prost, incetinel», scos din eternitatea somnului de un descantec mincinos - toate aceste chipuri ale materiei inocente, trecand din somn in moarte, sunt infatisari predilecte ale Fiintei, traindu-si «punctele critice» in poezia lui Barbu. Toate caracte­risticile ei - umiditatea (uneori vascoasa), racoarea, fragezimea plapanda -reapar in «ciupearca cruda de padure» pe care Enigel se teme s-o culeaga."

{Ion Barbu si poetica postmodernismului) Suava ispitire a regelui este demoniaca doar pentru cei apartinand unui alt nivel; asa cum bine intelege "cumintea" Enigel, vietuirea la "vesnic tron de roua" pe care el i-o ofera ar echivala cu damnarea eterna. Carnea e povara trupului neluminat, ea creste vizitata de gandul-otrava - fantasma nascuta la umbra.

Lapona Enigel, "vara dreapta" a ursului alb, este "om-fiara batrana".

Batranetea/rezistenta ei miraculoasa este cea a speciei, iesite invingatoare datorita puterii (de a indura povara cunoasterii, de a-i sacrifica pe cei mai slabi) pe care i-o confera mintea, "sufletul-fantana".

Lapona este emblema spiritului dual, e "urgisita" prin caderea spiritului in materie, pe pamant. Lumea ei e centrata asupra propriului suflet-oglinda, iar refuzul de a se lasa ispitita de Crypto e un mod de a celebra "vocatia celesta", "pastrata de samanta divina a sufletului".

Alte referate romana, dar Necategorisite