George Topirceanu este autorul care descrie lumea mica a gazelor, a fiintelor traind la scara micronaturala, compunand adevarate opere lirice. Debuteaza in revista umoristica "Belgia Orientului", colaborand si la alte reviste: "Duminica", "Revista noastra", "Revista ilustrata".

Volumele sale de versuri sunt: "Parodii originale" (1916), "Balade vesele si triste" (1920), "Migdale amare" (1928). Poetul este traditionalist, apropiindu-se de Duiliu Zamfirescu, George Cosbuc si Mihai Eminescu. "Balada mortii" este o "Miorita", moartea fiind vazuta ca un element integrator al omului in ordinea universala. "Rapsodii de toamna" exprima tragedia fiintelor plapande,
resemnate in fata toamnei, care soseste inexorabil. "Testamentul unui poet cunoscut" este o scriere in genul poemului lui Alexandru Macedonski, "Noaptea de mai", prilej pentru a se realiza reflectii amare asupra vietii si a mortii. "Parodiile originale" sunt, dupa spusele scriito­rului, "pagini de critica literara in pilde".

Alte scrieri ale George Topirceanu sunt: "Amintiri din luptele de la Turtucaia" (1918), "Amintiri din Bulgaria si schite usoare" (1920), "Scrisori fara adresa" (1930).
Inteligent si fin umorist, spirit activ, cu o perceptie acuta a miscarii ideilor, George Topirceanu s-a diferentiat de maniera literara a epocii, situata indeobste, la inceput de veac douazeci, intr-un bland epigonism, in umbra modelelor clasice. Doua sunt modalitatile prin care George Topirceanu ia distanta necesara fata de literatura timpului: mai intai prin intertextua-litate, printr-o ofensiva din interior, cu mijloace imprumutate, dar stralucit folosite, asupra scriiturii unor inaintasi si contemporani, unii ilustri, in "Parodii originale"; apoi, prin cenzu­rarea sensibilitatii usor sentimentale si maladive a momentului, prin persiflare in sens superior, prin umor si prin ironie, in principalele volume ale sale, "Balade vesele si triste" si "Migdale amare".


Topirceanu da astfel la iveala o poezie a carei finete a viziunii artistice este mascata de simplitatea formei, ambele caracteristici fiindu-i insa benefice, una asigurandu-i rezistenta la
trecerea timpului, cealalta succesul imediat si neobisnuit de public. Cautandu-si un loc inconfundabil, poetul abordeaza si teme grave, de pilda aceea a stingerii mioritice, in "Balada mortii", sau ilustreaza freamatul ciclic al naturii, splendorile si tristetile ei, fixandu-se asupra universului marunt, potentandu-l cu semnificatii estetice si morale.
Parodie sau fabula, pastel de un colorit somptuos sau .desen animat de o dinamica extraordi­nara ("Rapsodii de toamna", "Rapsodii de vara"), lirica lui George Topirceanu face tranzitia intre traditie si modernitate, deschizand orizonturile noii sensibilitati, anticipeaza poezia "boabei" si a "faramei" a lui Tudor Arghezi sau, peste ani, avand comuna aceeasi distanta ironic-necesara fata de realitate, pe aceea a lui Marin Sorescu.


Sarbatoarea cartii - Cuvantare tinuta de pe scena Teatrului National din Iasi in ziua de 20 mai 1933
Discursul lui George Topirceanu este o pledoarie in favoarea cartii, intr-un stil ironic si fantezist, atat de specific poetului.

Cartea este un prilej de sarbatorire pentru breasla scriitorilor, iar Toparceanu remarca acest lucru:

"in speta, se pare ca resemnarea si spiritul d-voastra de sacrificiu ating proportii miraculoase, care va aseaza pe d-voastra de-a dreptul in randul sfintilor mucenici si martiri ai umanitatii..."

. Discursul mentioneaza si aspecte ale vietii personale:

"Era sa vin astazi aici, doamnelor si domnilor, numai ca sa va spun - ca nu pot veni.

Este si acesta un fel de a veni, la spartul iarmarocului. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata, cum scrie la Sfanta Scriptura."

La sarbatorire a fost chemat de oficialii primariei care au facut apel la originea lui:

"nascut la Bucuresti, originar din Ardeal si crescut in Bulgaria".


"Ofensiva cartii" este, paradoxal, una dintre cele mai inofensive ofensive, in comparatie cu aceea a tancurilor; lipsa de apetenta pentru carte este subliniata in mod ironic de poet:

"Si tare ma tem ca multi dintre d-voastra, mirosind cam despre ce-i vorba, au pornit de acasa cu buzunarele cusute gata pe din afara, ca sa nu fie pricina."



Cartea este realizata de tipografi si de editori, de scriitori, fiind un "obiect neinsufletit"; in momentul cand exista prieteni multi, se pot intampla si lucruri ciudate: cartile pot face picioare. Procesul invers este la fel bine pus la punct: impricinatul se duce la un prieten cu inima slaba, ii cere o carte scumpa, numai pana maine si scrie pe ea "Ex meis libris!" Un alt mijloc de a realiza o biblioteca este acela de a cumpara cartile, pentru ca "exista in acest oras niste magazine suspecte, numite librarii."

Cartile pot fi imbracate intr-o coperta groasa, "cum se imbracau bunicile noastre" si subtiri, "ca o rochita de bal".



Cartile pot fi de stiinta si de literatura, morale si imorale. O carte mai mult sau mai putin piparata este "Istoria literaturii romane", de Bogdan Duica, in timp ce o carte citita de o serie de adolescente este "Amantul doamnei Chatterley".

Cartea nu este citita de specia cu "piatra la creier", the nard boiled eggs. Unii cumpara o carte si o lasa netaiata in biblioteca, in timp ce altii ferfenitesc cartea. Cartile se invechesc, dar acest lucru nu este un impediment, pentru ca ele pot fi cumparate din nou. O alta pacoste pentru scriitori o reprezinta cititorul in tren. El poate sa se plimbe cu trenul doar o data la cinci ani. Concluzia este neiertatoare:

"Numai animalele necuvantatoare nu citesc carti."

Un lucru este indispensabil in cazul cartilor: citirea de catre propriul popor, altfel popoarele in cauza sfarsesc prost.