George Topirceanu: RAPSODII DE TOAMNA

Intitulindu-dii de primavara
«i unele dintre poezii rapsodii (vezi, de ex., Rapso-i, Rapsodii de vara, Rapsodii de toamna), G. Topirceanu impune, de la inceput, cititorului atent, cultivat, o con­ventie. Pentru ca rapsodia este creatia unor rapsozi (gr. rhapsodos), poeti-cintareti care recitau, in cetatile antice, lungi fragmente na­rative, legate intre ele printr-un fir epic, printr-o intriga eroica si printr-un erou central. Stilul rapsodic presupune amploare, gesti­culatie larga, solemnitate, avint eroic.

Or, daca avem in vedere Rapsodii de toamna constatam ca lu­mea care le populeaza apartine universului marunt, "gize", "flori intirziate", pisari si plante car© traiesc emotia mereu repetata a sosirii toamnei.

Este adevarat ca poetul are un remarcabil simt dramatic, cele cinci parti ale poemului constituindu-se in cinci tablouri sau scene in care personaje diverse intra, isi debiteaza re­plica si dispar, colorind atmosfera si intretinind suspens-\xl pina in final. La inceput totul nu este decit "o veste" care "a facut senzatie", "un zvon", "alta veste stranie", inca incerte ("cica", "spun"), dar suficiente pentru a stirni nelinistea:

"Toti ciulinii pe carare
Fug cuprinsi de panica", frunzele pornesc in."bejanie".


In scena a doua, vietatile se string intr-un fel de adunare, cu vorbitori importanti ("un lastun, in Trac"), cu un public divers ("broscoii din rastoaca", "lisitele", "cocostircii"), cu un alt orator amuzant ("Un tintar nervos si foarte /Slab de constitutie"), cu fortele de mentinere a ordinei aflate la datorie ("...un erele
Politai din nastere"). Atmosfera tensionata provoaca si victime:

"O pasta­ie de sulcina /A facut explozie".

Decorul si personajele se schimba in scena a treia, dominata de eleganta unor fiori (dalia, petuniile) si de nelinistea altora (floarea-soarelui) si a gizelor (gargarita, mo­lie, greier). Scena se incheie, din nou, cu o "poanta": Barbatul gar­garitei este gasit "mort de inanitie", iar ea pleaca "sa anunje
Cazul Ta politie".

Intr-un alt colt din natura, buruienile incearca sa scape de la pieire alegind calea pocaintei, a calugariei, in timp ce "ru­menele lobode aleg calea unei vieti mai libertine, spre indignarea matragunei care il delega pe brusture "Sa le spuie-n fata una
Care sa le usture".

Aici, "poanta" este inlocuita cu un fin portret, plinde gratie, al libelulei.

In fine, cu un exceptional simt al gradatiei, poetul pune surdina miscarii, agitatiei, nelinistilor si infatiseaza, in toata grandoarea ei, venirea Toamnei "Zina melopeelor,
Spaima florilor si Doamna
Cucurbitaceelor".

Stilul aici este rapsodic, dar in maniera parodica. Sa nu uitam ca Topirceanu a publicat un volum de Parodii origi­nale, imitind, deci, cu stiinta si prin exagerare modele poetice din­tre cele mai diverse. Mai mult, poetul izbuteste sa creeze imagini diametral opuse pentru aceleasi realitati. Sa comparam de exem­plu, imaginea majestuoasa a toamnei de aici cu aceea din Balada unui greier mic: "...A venit asa, deodata,

Toamna cea intunecata.
Lunga, slaba si zaluda,
Botezind natura uda
C-un ma-nunchi de ciumafai..."

. S-a observat, de asemenea, tendinta poetului de a-si reprima pornirile sentimentale, de a insoti cu un zimbet, une­ori amar, o situatie grava, dramatica. Tehnica "poantei", a contras­tului, a finalului neasteptat o practica Topirceanu cu succes si in alte poezii. Asa, de pilda, in Acceleratul, constructia este asema­natoare cu cea din Rapsodii de toamna; zgomotul infernal facut de masina de fier care tulbura linistea cringului si a luncii provocind spaima intre vietatile mari si mici este comentat cu indiferenta si raceala, flegmatic aproape de un... pui de pitigoi:

"-Cine-i?... C&-i?... Ce-a fost pe-aici?7 Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pituli­ci.
Doar un pui de pitigoi,
intr-un virf de fag pitic,
Sta cu penele vilvoi
Si facind pe suparatul:
-Ce sa fie? Nu-i nimic,
A trecut Acceleratul..."

.
Sa fie Rapsodii de toamna o poezie despre natura? Da, s-ar putea raspunde, caci poetul surprinde un moment al anului, un anotimp, si reactiile vietatilor si plantelor la sosirea acestuia, ceea ce isi are corespondentul in poeziile despre natura ale lui Vasile Alecsandri sau, mai apropiat, George Cosbuc. In plus, G. Topir-ceanu are cunostinte de naturalist, "inventarul" fiintelor mici, al vegetalelor, al pasarilor si animalelor fiind extrem de bogat, iar notatia "realista" deosebit de exacta. Dar, in acelasi timp, lumea "celor care nu cuvinta" apare umanizata, fie prin procedeul comun al personificarii, adica al atribuirii de calitati omenesti unor ele­mente non-umane ("florile soptira", "un saicim privi", "plopii si rasurile spun", "un lastun in frac apare."

"ca sa tie o cuvantare , "broscoii... il insulta" etc.) fie - si aici Topirceanu reuseste o a-devarata performanta.- prin transpunerea, in lumea vegetalelor si a vietatilor din natura, a atmosferei de tristeti si nelinisti, de birfe si zvonuri, a targului moldovenesc de altadata, "locul unde nu s-a intimpiat nimic" aflat mereu in asteptarea unui eveniment, unui fapt senzational, iesit din comun. Prezenta eretelui "politai din nastere" care aresteaza pe cineva "pentru siguranta statului", ex­plozia, "in surdina", a unei pastai de sulcina ("sulfina" - "planta ierboasa comuna, din fam. Leguminosae, cu flori galbene, placut mirositoare"), "regretele" petuniilor, teama florii-soarelui "C-au sa-i cada in tarina
Dintii de mizerie" sint doar citeva exemple ale acestui transfer dinspre lumea umanului si a socialului spre aceea a vegetalului si animalului.
Asemenea slefuitorului de cristale care scoate din sticla fara valoare sclipiri si forme neasteptate, Topirceanu a trudit indelung asupra cuvintelor care, imbinate in versuri si strofe, lasa impresia Hhei lejeritati si spontaneitati deosebite. Pentru a ajunge aici, poe­tul a pus in joc intreaga sa maiestrie. Spre a i-o surprinde si intele­ge, trebuie sa urmam "cheia" de lectura pe care el insusi o suge­reaza:

"Cind imi citesti poemele si proza
Gindeste-te la geamul lui Spindza".