Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat COMENTARIU 
            - Enigma Otiliei
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


COMENTARIU - Enigma Otiliei



G. Calinescu (1899-1965) a fost Ganditorul deplin al spi­ritualitatii romanesti, iar geniul sau s-a manifestat in toate do­meniile legate de arta cuvantului: istoria literaturii, critica li­terara, estetica, roman, poezie, teatru, publicistica.


"Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" (1941) este o lucrare monumentala, viziune exhaustiva asupra evolutiei literaturii noastre, de la primele ei manifestari si pana la data aparitiei cartii; "Viata lui Mihai Eminescu" (1932) este o biografie literara si portret al geniului, alcatuita in cadente de poem epic; "Opera lui Mihai Eminescu" (1934-1936) este un studiu sistematic asupra operei eminesciene (incluzand si postumele). De asemenea, G. Calinescu a mai scris monografii inchinate unor scriitori romani (I. Creanga, V. Alecsandri, N. Filimon), studii de literatura universala, studii de estetica.

Creatia literara a lui G. Calinescu include toate cele trei mari ramuri: poezia (volumele: "Poezii" - 1937 s\ "Lauda lucrurilor" - 1963), proza (romanele: "Cartea nuntii" - 1933, "Enigma Otiliei" 1938, "Bietul Ioanide" - 1953, "Scrinul negru" - 1960) si dramaturgia ("Sun sau Calea netulburata" - 1943, "Ludovic al XlX-lea" - 1964).

"Enigma Otiliei" este o mare panza rupta din viata, roman :adin incadrat in formula realismului clasic, cu accente ro­mantice si chiar moderniste.

  Tema romanului o constituie soarta cuplului adamic, de inocenti (cum scria N. Balota), in interiorul unei lumi aflate in disolutie.

   Titlul initial al romanului a fost "Parintii Otiliei".

Acesta ar fi sugerat felul in care personajele antrenate in actiune au grija de viitorul Otiliei.

La sugestia editorului, titlul a devenit "Enigma Otiliei" formulare care reliefeaza misterul si ambiguitatea personajului central.
Sortita sa oscileze "intre da s nu, intre solar si mister, intre real si utopic [...] inscriindu-se simultan in eternul feminin si in clipa" (C.Ciopraga), Otilia ramane, pana la sfarsit, o fiinta enigmatica.
Structura:

Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre romane si fara titluri.
Actiunea incepe in iulie 1909 si se incheie dupa mai mult de zece ani (dintre care, ultimii sunt rezumati in doar doua pagini).
Cuvintele: "Aici nu sta nimeni" care incheie romanul constituie o repetare a cuvintelor pe care mos Costache le rostise la inceputul actiunii; descrierea casei lui Giurgiuveanu (cu care incepe opera) este reluata in final, cu deosebirea ca, acum, aspectul ei paraginit sugereaza moartea lucrurilor.
Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:
  Drumul formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.
  Stradania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.
Ambele planuri au ca fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea. Universul operei

Actiunea incepe intr-o seara de vara (iulie 1909), cand tanarul Felix Sima soseste in Bucuresti, la ruda sa prin alianta, Costache Giurgiuveanu.
Timpul si spatiul actiunii sunt fixate inca din incipitul romanului: "intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim..."


Autorul descrie, la modul balzacian, casa lui mos Costache - spatiul in care Felix se va forma ca intelectual, dar si spatiul in care se vor naste iubirea, speranta si incertitudinile sale legate de frumoasa si misterioasa Otilia.
Totodata, casa veche, cu ornamentatii ieftine si de prost gust, reprezinta "scena" pe care va defila o galerie de figuri grotesti, antrenate intr-un "spectacol" caricatural. Pe masura ce se deruleaza momentele actiunii, "mastile" ies la iveala in fata tanarului Felix (personaj-martor la acest "balci al desertaciu­nilor").


Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care ramasese orfan dupa ce-i murise ti tatal), venise la tutorele sau necunoscut, intentionand sa urmeze Facultatea de Medicina.
Primit in batrAna casa din strada Antim, tanarul se inte­greaza vietii putin ciudate din acest spatiu, cunoscand intreaga familie si modul sau de viata. Alcatuita din doua ramuri, fai milia lui Costache este reprezentativa pentru burghezia bucu-resteAna a inceputului de secol: autorul descrie cadrul materi­al al existentei (case, interioare), relatiile familiale si sociale, jocul de interese (care au ca mobil banii), infatisarea oame­nilor, aspecte ale Bucurestiului de atunci. Toate aceste aspecte l-au determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa con­sidere ca romanul este "o fresca din viata burgheziei bucu-restene".



In familia lui Giurgiuveanu, pe treapta cea mai inalta a varstei se afla mos Costache, si sora sa Aglae Tulea.
Cel dintai traieste in casa din strada Antim, alaturi de fiica sa vitrega - Otilia Marculescu (pe care o iubeste sincer) si pandit cu rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei.
Rentier bogat, Costache intentioneaza sa-i faca o situatie Otiliei, infiind-o, dar teama de Aglae si propria avaritie il impiedica; in compensatie, decide sa-i lase fetei o casa (ridicata, evident, cu cheltuieli cat mai mici). in acest scop, isi procura materiale ramase de la demolari, pe care le depoziteaza in curte, apoi le muta in casa (punand in primejdie vechea cladire).


Din pricina efortului, Costache este lovit de apoplexie, prilej pentru familia Aglaei de a ocupa "militareste" casa, in asteptarea decesului.
Batranul insa nu moare acum (ba trece chiar printr-un scurt episod "conjugal") recapatandu-si sanatatea, desi Stanica Ratiu (ginerele Aglaei) incearca sa-l sperie cu scopul de a afla unde-si tine banii.
De familia lui Costache s-a atasat si Leonida Pascalopol, mosier bogat si fin, indragostit de Otilia; de dragul acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) si al serilor petre­cute, la joc de carti, in casa lui Giurgiuveanu, Pascalopol accepta prezenta intregului clan.
Cealalta ramura a familiei este condusa ferm de Aglae (al carei sot - Simion Tulea - este un fel de "anexa" ciudata, pre­lungita in mezinul familiei - Titi - la fel de ciudat). Si, cum tatal era maniac (ii placea sa brodeze, inainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele doua fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea consta doar in "obiectul" maniei: casa­toria. Singura care "se salveaza" este Olimpia (casatorita cu Stanica), a carei placiditate va fi folosita, mai tarziu, ca pre­text de divort.


In aceasta lume a rautatii si a mizeriei sufletesti, infloreste iubirea dintre cei doi inocenti (Felix si Otilia). Studenti amandoi (el la Medicina, iar ea, la Conservator), tinerii traiesc o dragoste pura, umbrita doar de intrigile lui Stanica si de teme­rile lui Felix.

Din pacate, in curand, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat de Stanica Ratiu, care-i fura banii ascunsi sub saltea, provocand moartea batranului.
Dupa o noapte casta (petrecuta in camera lui Felix), Otilia (a carei infiere nu fusese legalizata) pleaca impreuna cu Pascalopol.

Din epilog aflam ca Felix a devenit un renumit profesor universitar si ca s-a casatorit in chip stralucit. Dupa razboi, revazandu-l pe Pascalopol, Felix este informat ca acesta se despartise de Otilia (din delicatete sufleteasca), dar ca ea ramasese o mare enigma.
Finalul romanului aduce imaginea aceleiasi case, vazuta de acelasi Felix, dupa mai multi ani:

" Casa lui mos Costache era leproasa, innegrita. Poarta era tinuta cu un lant si curtea toata napadita de scaieti (...) I se paru ca teasta lucioasa a lui mos Costache apare la usa si vechile lui vorbe ii rasunara limpede la ureche: «Aici nu sta nimeni!»"
Aceasta imagine dezolanta naste un sentiment de melancolie: spatiul iubirii lunecase in moarte, iar cel care fusese izgonit din Paradis, il regasea acum sarac si devastat.
Personajele alcatuiesc o tipologie bogata: Avarul (Costache Giurgiuveanu), Arivistul (Stanica Ratiu), "Baba abso­luta..."

(Aglae Tulea), Maniacul (Simion Tulea), Maniacul in devenire (Titi Tulea), Fata batrAna (Aurica), Femeia placida (Olimpia).
Acestia sunt antrenati in principalul conflict al romanului: lupta pentru mostenirea averii lui Costache.

Din cealalta grupa fac parte Felix si Pascalopol, conflictul dintre ei fiind secundar si avand ca obiect iubirea Otiliei (con­flict erotic).
Fiecare personaj este caracterizat prin mai multe mijloace si releva un portret in miscare aflat sub tirania timpului.
Otilia Marculescu este personajul eponim al romanului, prin intermediul caruia autorul exemplifica universalul.

Din ce limpezimi ale trecutului stins se va fi inchegat, in mintea autorului, chipul suav al Otiliei?
Se intretaiase, de mult, pe "ulita copilariei", cu o alta Otilie (care ii era ruda); mai tarziu, i s-a nascut in suflet chipul Otiliei din roman: "in multitudinea imaginilor suave ale femeii, una, imprecisa, fireste, domina: fata cu parul ca un fum, exuberanta si reflexiva, culta, nebunatica, serioasa, meditativa, muzicanta (si Otilia copilariei canta la pian, Dumnezeu stie cum). Ori de cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta fe­minina, in ea era un minimum de Otilie".

Romanul incepe si se incheie cu cate o imagine a Otiliei (reconstituita de personajul - martor Felix Sima).
Prima Otilie (cea vie) ii arata tanarului sosit in strada Antim " un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand peste umeri" si ii intinde cu franchete "un brat gol si deli­cat"; ultima Otilie (cea din fotografia pe care Pascalopol i-o arata lui Felix, in tren), este imaginea neinsufletita a unei doamne frumoase, cu linii fine, dar care nu mai era Otilia de altadata, isi pierduse inefabilul. Vraja se risipise in curgerea vremii, iar timpul magic ramasese doar in cuvintele fetei de alta data: "Noi nu traim decat cinci-sase ani!"

Intre cele doua momente se incheaga chipul Otiliei: faptura apartinand vietii si visului adolescentin, imaginea fetei este in­conjurata, permanent, de o aura misterioasa, este pusa sub sem­nul tainei, pentru fiecare tanar, fata pe care a iubit-o la optspre­zece ani, ramanand o enigma.

In fiecare pagina a romanului, se simte prezenta suava si invaluitoare a acestei fapturi gingase - amestec de exuberanta si seriozitate, nebunateca si nestatornica asemeni trecatoarei tinereti: alergand prin gradina, catarandu-se pe stogurile de fan de la mosia lui Pascalopol, sau revarsandu-si prea plinul sufletesc in acordurile tumultuoase ale pianului, Otilia reprezinta insasi feminitatea.

Din aceasta trasatura deriva gustul ei pentru lux, placerea calatoriilor, capriciile marunte si chiar o anume doza de iratio­nal (la fel de fermecator) in atitudini si comportament ("imi vine uneori sa alerg (...) sa zbor (...). Vrei sa fugim? Hai sa fugim!").
Tot din feminitate se naste abilitatea cu care Otilia evo­lueaza intre iubirea platonica, aproape mistica a lui Felix si cea potolit-crepusculara a lui Pascalopol.
Toti cei din jur (inclusiv mos Costache) sunt subjugati de aceasta feminitate debordanta si invaluitoare si cauta sa-i faca pe plac Otiliei.
Total dezinteresata de banii si de averea lui Giurgiuveanu, sincera si sensibila la suferinta (scena atacului cerebral pe care-l are Costache), Otilia are un suflet de artista, traind une­ori lent, alteori intens, asa cum canta la pian.
Eroina lirica de mare clasa, capabila de sentimente profunde si alese, uitand si iertand raul, daruindu-le celor din jur lucrurile si zambetul ei, Otilia reprezinta, pentru Felix, " un factor feminin care-i lipsise".


Conventia vietii privita ca un joc este doar aparenta: esen-tialmente, Otilia este inteligenta, profunda si responsabila: dupa noaptea pura a logodnei lor mistice, Otilia dezvaluie, in scrisoarea catre Felix, motivul plecarii ei: teama de a nu fi "o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor".



Ca si in lirica eminesciAna a visului de iubire, cei doi tineri s-au intalnit, o clipa, in inalt, ca doua pasari albe care se despart apoi, zburand pe traiectorii diferite.

Lasandu-si iubitul "cufundat in stele", adica in lumea Ideii si a stiintei, Otilia va deveni o "Floare albastra" pierduta in departarea amintirii si o "dulce minune" a mitului tineretii.
Felix Sima este cel de al doilea membru al cuplului adamic (alaturi de Otilia), "cazut" in "Casa cu molii" din stra­da Antim, intr-o seara de iulie a anului 1909.


Portretul
pe care autorul i-l face in deschiderea romanului este acela al unui tanar in uniforma neagra, cu fata "juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau pe sub sapca, dar culoarea maslinie a obrazu­lui si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota volun­tara intaia impresie."


Orfan (ca si Otilia), tanarul vede in aceasta un factor fe­minin care-i lipsise si care reunea functia materna cu aceea erotica.
Suflet cast si lipsit de ascunzisuri, Felix traieste, la modul romantic, iubirea pentru Otilia, fara a indrazni sa i-o martu­riseasca: "Se inchidea in odaie cu o fotografie a fetei si se lasa in voia visarii. O cuprindea de maini, o tragea spre el, isi apropia buzele de urechea ei si-i soptea indefinit: «Te iubesc, te iubesc, te iubesc»".


Crescuta din minunatul vis adolescentin, iubirea devine suferinta "dureros de dulce", in care mahnirea, incertitudinea, amaraciunea, dezamagirea se impletesc cu iluzia fericirii.
Astfel, daca o discutie sau o plimbare cu Otilia sunt nasca­toare de sperante, in schimb, vizita la mosia lui Pascalopol sau excursia pe care cei doi o fac la Paris, nasc dureroase nedu­meriri.
Felix fiind personaj-martor si actor, intreaga desfasurare a actiunii este axata pe schimbatoarea psihologie a acestui ado­lescent aflat in epoca formarii sale.
Ambitios, inteligent si muncitor, Felix il reprezinta pe intelectualul autentic, situat deasupra omului comun. Aceasta detasare de lumea profesionistilor obisnuiti apare inca din fa­cultate si se va vadi in cariera stralucita de mai tarziu: "Dupa incheierea pacii, fu aproape numaidecat profesor universitar, specialist cunoscut, autor\ de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de medicina cu profesori francezi".

Co­borat, ca Luceafarul, in lumea efemera, el se intoarce in spa­tiul atemporal al stiintei.
Pe de alta parte, Felix este Inocentul prin ochii caruia este infatisata lumea de masti care il inconjoara.
Naiv, generos, sincer si gata oricand sa-i ajute pe ceilalti, tanarul traieste intr-o lume meschina si rapace care si-a pier­dut iremediabil insusirile umane.
Dupa moartea lui Costache, timpul paradisiac al iubirii se frange, iar cuplul adamic decade in timpul profan: Felix se va casatori cu o alta femeie, iar visul de dragoste se va risipi in curgerea vremii.
Stanica Ratiu.
Tipologic, Stanica Ratiu se inscrie in seria arivistilor, ala­turi de: Dinu Paturica ("Ciocoii vechi si noi..."

de N. Filimon), Tanase Scatiu (" Viata la tara" si " Tanase Scatiu", de Duiliu Zamfirescu), Lica Trubadurul ("Concert din muzica de Bach", de Hortensia Papadat-Bengescu).
Comparat cu Tartuffe, Stanica este alcatuit din pasta lui Pirgu ("Craii de Curtea-Veche", de Mateiu Caragiale), cu deo­sebirea ca lumea in care-si va realiza el ascensiunea, este alta decat cea crepusculara a celor "trei hagialacuri".


Palavragiu vulgar ca si Pirgu, Stanica isi traieste, totusi, rolul cu o anume sinceritate, atunci cand este vorba despre familie: orfan in copilarie, are sentimentul neamului si-si vi­ziteaza rudele cu placere, chiar daca, la plecare, nu uita sa le ia si niscaiva suveniruri scumpe.
Acest ..Catavencu al ideii de paternitate" (cum il numea Ov. Crohmalniceanu), simuleaza o durere sfasietoare atunci cand ii moare copilul (de altfel, din pricina neglijentei sotilor) si-si exprima, pe jumatate in serios, dorinta de a avea in fa­milie "un Eminescu".


Olimpiei (placida lui sotie) ii pretinde "fii", transformand apoi solicitarea nesatisfacuta in motiv de divort; cu banii furati de la mos Costache, isi va deschide un cabinet de avocatura, in centru, si se va casatori cu Georgeta - "fata faina" care nu-i va darui "fii", dar ii va servi ca "trambulina" in viitoarea lui ascensiune politica.
Este viclean fara retineri si-l provoaca mereu pe Costache (spre a afla ascunzatoarea banilor); nereusind nici prin intre­bari, nici prin spaima de moarte (pe care i-o inoculeaza, perfid, batranului), pandeste pe la ferestre si, la momentul potrivit, scoate brutal pachetul cu bani de sub salteaua lui Costache. Acum, Stanica devine odios, provocand moartea lui Giurgiuveanu.
Este grosolan si fata de Otilia - careia ii strecoara aluzii necuviincioase, este obraznic si guraliv, facand parte din categoria oamenilor care, dati afara pe usa, intra pe fereastra.
Stanica are si trairi subiective (in timpul carora se iluzioneaza ca ar fi capabil de fapte bune), dar fondul sau ramane negativ.
Cuvintele prin care se autocaracterizeaza ("Stanica e pro­fund, degeaba incercati dumneavoastra sa-l luati peste picior!") sunt cat se poate de adevarate.
Costache Giurgiuveanu


Portretul fizic
al lui mos Costache este "pictat" pe fundalul casei intunecate din strada Antim si-i sugereaza psihologia ne­fericita, sfasiata intre mania banului, iubirea pentru Otilia si teama de Aglae.

In fata personajului-martor Felix Sima, chipul lui Costache apare pe fondul sonor al scartaielilor unei scari de lemn prea vechi care, impreuna cu intreaga casa, sugereaza avaritia pro­prietarului; desi detinea mai multe imobile in Capitala (chiar si un restaurant), Costache Giurgiuveanu traia destul de re­strans, adunand bani (eventual si pentru Otilia), dar neavand taria sa se desparta de ei.
Fiziceste, el este "un omulet subtire si putin inconvoiat", avand "capul atins de o calvitie aproape totala" si buzele in­galbenite din pricina fumatului; cei doi dinti (comparati cu niste aschii de os) trimit la copilarie, iar clipitul "rar si moale" al pleoapelor, ca al bufnitelor speriate de lumina ii sugereaza caracterul ascuns: nimeni nu stie cum isi administreaza Costache banii, chiar Felix fiind contrariat de "cheltuielile" imaginare trecute in contul lui.
Putin ciudat in comportament, Costache face rost de bani intr-un mod original: confisca instrumentarul medical de la studentii pe care-i avea chiriasi, spre a-l revinde, "imprumuta" de la Pascalopol, ("uitand" sa restituie datoria), isi umple curtea cu materiale ramase de la demolari etc.

Imaginea in care Costache (lovit de dambla) "tinea strans la subsuoara cutia de tinichea cu bani, iar in maini inelul cu chei" ii releva avaritia si teama de hoti.
Cu toate ca luase averea sotiei sale (mama Otiliei) nu se poate desparti de bani, pentru a-i inapoia fetei ceea ce i se cuvenea.
0 alta atitudine menita sa-i acopere adevaratele planuri, este balbaiala voita; auzind ca vizitatorul era tanarul Sima, Costache cauta o scapare, rostind celebra propozitie care-i insumeaza esenta: "Aici nu sta nimeni!"
Plasat de unii comentatori in galeria maniacilor (alaturi de Simion, Titi si Aurica), mos Costache se afla la limita dintre grotesc, tragic si comic; el este, totusi, un om blajin care o iu­beste pe Otilia, amanarea infierii ei datorandu-se fricii de Aglae.
Al doilea atac de apoplexie ii va aduce moartea (cauzata de gestul criminal al lui Stanica).
Ultimele cuvinte ale lui Costache ("Banii, babanii pu-pungasule!") ii rezuma existenta.
Aglae Tulea este "baba absoluta, fara cusur in rau" (cum o caracterizeaza Weissmann).
Rautatea (prevestita de "buzele subtiri, acre" si de "nasul incovoiat si acut") se revarsa asupra tuturor.
Astfel, la sosirea lui Felix, Aglae ii reproseaza lui Costache ca face azil de orfani, in timp ce pe Otilia o blameaza mereu.

Lui Aglae ii lipseste pana si instinctul matern: scapa de fiica ei, Olimpia (prin casatoria acesteia cu Stanica), apoi o "iubeste" pe Aurica numai in vederea unui mariaj avantajos. Cand isi da seama ca Aurica va ramane fata batrAna , o repu­diaza, varsandu-si dragostea asupra nevolnicului Titi.
Avida de imbogatire, il terorizeaza pe Costache, a carui boala n-o impresioneaza.
Scena in care cadavrul fratelui sau "statea inert peste plapuma", in timp ce Aglae rascolea casa (in cautarea banilor) ii releva dezumanizarea.

La monstruozitatea morala a personajului se adauga si atitudinea fata de Simion: dupa ce sotul ei este dus la ospiciu, Aglae il "uita" acolo, ca si cand nici n-ar fi existat vreodata. Curente literare
Comentatorii au observat ca in "Enigma Otiliei" se interfereaza mai multe curente literare:
Clasicismul (inteles ca "un mod de a crea durabil si esential", dupa cum afirma chiar autorul) poate fi descoperit in realizarea unor personaje care au o trasatura dominanta de caracter, careia i se supun toate actele lor; " Enigma Otiliei" este romanul cu cea mai mare densitate de modele caractero­logice, autorul gasind universalul in individual.
Romantismului ii sunt subordonate antitezele: intre cuplul de inocenti si lumea de masti care ii inconjoara; intre Otilia si femeile din clanul Tulea; intre Felix si Titi.
Tot romantica este descrierea grandioasa a Campiei Baraganului, vazuta de Felix din trasura care il ducea la mosia lui Pascalopol.
Comentatorii au incadrat romanul in formula realismului clasic, metoda folosita fiind preponderent balzaciAna .
Astfel, cele doua subteme ale romanului (a mostenirii si a paternitatii ) constituie o aplicare a modelului balzacian, cu ele­mente originale.

Prima se materializeaza in lupta surda a clanului Tulea, pen­tru mostenirea averii lui Costache Giurgiuveanu.
Aceasta inclestare scoate in relief pasiunile, rautatea, porni­rile rudimentare, zgarcenia, intr-un spectacol caricatural, ca un carnaval al mastilor. Scena antologica este descrisa in capitolul XIII, dupa ce mos Costache este lovit de apoplexie, iar fami­lia ocupa "militareste" casa.
Acum, dialogul absurd (in care fiecare vorbitor isi urmareste propriile obsesii), veselia "rudelor" (care jefuisera proviziile din dulap) si nepasarea fata de bolnav, dau masura micimii sufletesti a acestei lumi.
Tot balzaciAna este descrierea mediului ambiant, ca mijloc de caracterizare a personajelor (spre exemplu, descrierea casei lui Costache din ampla expozitiune a romanului).

De asemenea, concentrarea vointei pentru atingerea scopu­lui propus, face din Stanica un Rastignac bucurestean, obraznic si demagog, depasindu-si modelul.
Apropiat de prototipul balzacian este si Costache, care amin­teste de Grandet ("Eugenie Grandet"), umanizat insa de iubirea pentru Otilia.
Pe de alta parte, zugravirea unor personaje grotesti, stu­diul unor manii sau al unor aspecte maladive (nebunia lui Simion), releva o pronuntata tendinta spre modern.
  Specia literara:
"Enigma Otiliei", de G. Calinescu, prezinta urmatoarele trasaturi:
.  Este o lucrare epica in proza, de mare amploare.
. Are o actiune bogata, organizata pe doua planuri.
.  Conflictul este bine conturat.
.  Personajele au un mare grad de complexitate. "Enigma Otiliei" este un roman.

Alte referate romana, dar Necategorisite