Gellu Naum (1915-2001). Poetul suprarealist obsedat de libertatea cuvantului, de incercarea de a evada din realul restrictiv, chiar prin metode originale, prin utilizarea imaginarului de sorginte suprarealista. El propune limbajul agresiv, dat de o deviza graitoare, "sa cretinizam limbajul".

Dintre volumele sale de versuri, mentionam "Drumetul incendiar" (1936), "Libertatea de a dormi pe o frunte" (1937), "Vasco de Gama" (1940), "Culoarul somnului" (1944). Un capitol distinct e reprezentat de "Poem despre tineretea noastra" (1960), "Soarele calm" (1961). Revenirea la suprarealistii este consacrata de volumele de poezii "Athanor" (1968), "Copacul-animal" (1971), "Tatal meu obosit" (1972), "Poeme alese" (1974), "Descrierea turnului" (1975), "Partea cealalta" (1980). Volume de proza sunt "Medium" (1945); "Teribilul interzis" (1945); "Castelul orbilor" (1946), "Poetizati, poetizati" (1970).



Gellu Naum, integrandu-se, alaturi de Gherasirn Luca, Virgil Teodorescu, Paul Paun si D. Trost, celui de "al doilea val a! suprarealismului" romanesc prelungit pana in 1945, isi concepe poemul in proza, devenit manifest, cu inventii lexicale iesite din comun:

"Va spun drept am vazut o gaina moarta si in poheme n-au ce cauta in nici un caz gainile moarte pentru ca suntem si regret domnule dar eu am alta parere despre pohem."

Logica textului se pierde intr-un amalgam general al sensurilor si al cuvintelor:

"si vorbim ca si cum vorbim si rostogolim si ele se rostogolesc multumesc cu placere mi-ai facut un serviciu ca si cum ar putea sa ne mai intereseze cea mai formidabila exhibitie de la Thales si Hipocrat din Chios pana in zilele noastre sau chiar si mai incoace."



Evenimentele si dimensiunile lumii sunt masurate cu aparate stranii de Thales si de Hipocrat, incercand sa stabileasca o matrice cognoscibila a realitatii:

"si Thales parca nu-l stiu eu sau chiar Hipocrat parca nu-l stiu eu vream sa zambesc daca asa erau evenimentele si ei imi masurau inca de pe atunci unghiul de deschidere al maxilarului din Milet sau vream sa urlu daca asa erau evenimentele si ei (plus ceilalti) scoteau camertonul din urechea dreapta sau din nara stramba sau din gura lor putrezita."

Acestia sunt personaje atemporale care au sau nu au nimic comun cu poetul:

"si eu n-aveam nimic comun cu ei sau ce pot avea comun cu niste atemporali temporali sau cu un ipocrit ca Hipocrat pe un plan sau pe altul ei vin la tine si zic gata sa-ti explic eu uite asa sau asa sau invers iti dau adeverinta te simti inteligent chiar daca esti cretin."


In aceasta lume suprareala, toate lucrurile sunt posibile: un fotograf determinand de plida mersul vietii cuiva in concordanta cu starea afectiva a poeziei, sora poetului face stranii prognoze meterorologice ascultand la radio pretul produselor lactate, poetul marginalizat are accese de plans spontan, din motive necunoscute. "Pohemul" nascut dintr-o asemenea inclestare a fortelor este cu totul ciudat, marturisit cu parcimonie altui poet, care e de fapt un "alter-ego" al scriitorului.
"Pohemul" de fata, propunand o imagine inedita a lumii, este scris de mult timp; momentul surprins al declansarii fiashback"-ului este pescuitul:

"dar toate astea s-au petrecut demult ce sa mai vorbim si uite am stat linistit pe balta (eram acolo inca dinainte de-a rasari soarele) si acum am scris pohemul acesta bravo mie fiindca mi s-au udat ciorapii stii baschetii au niste gauri ca sa intre apa si bravo lor".