Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat CARACTERIZAREA PERSONAJULUI AGRIPINA, din nuvela La Vulturi
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


CARACTERIZAREA PERSONAJULUI AGRIPINA, din nuvela La Vulturi





           Personaj principal al nuvelei, cu titlu simbolic, La Vulturi (in care prozatorul Gala Galaction evoca un sir de intamplari dramatice, sugestive pentru viata de zbucium dusa de poporul nostru de-a lungul secolelor), Agripina, fiica mai mica a baciului Danila, "starostele ciobanilor" de pe culmile Scripetelui, se constituie ca un simbol al mamei capabile sa se sacrifice oricand pentru a-si salva copiii. Imaginea ei apare episodic in lunga expozitiune a nuvelei, mai ales in relatie cu batranul Danila, catre care alerga adesea (cu copilul cel mic, cu Paunas, "strans la san") spre a-si potoli incordarile din suflet si "gandurile cele rele" care ii tot "croncanesc in inima", din cauza ca nu mai stia nimc, de multa vreme, despre soarta barbatului ei - Paun Ozun, plecat sa lupte alaturi de Tudor Vladimirescu.

Dupa tensiunea acumularilor de imagini, realizate prin retrospectiva ce contureaza drumul devenirii lui Danila.(felul in care isi parasise locurile natale si, retras in creierii muntilor, se facuse cioban), constructia nuvelei, care debutase cu o descriere, revine la acel moment de tihna si de lumina, prezentat la inceput. Natura, mareata dar severa, : adevarat "cuib de vulturi" - cum o numeste, metaforic, autorul (pentru ca, deasupra lui, "in fata cerului, mai sus decat brazii cei mai inalti, vulturii pluteau neobosit, scaldandu-si aripile in lumina"), se umanizeaza. Gala Galaction infatiseaza acum gospodaria lui Paun Ozun, staruind pe imaginea primilor doi copii - Mariuca si Vlad (din cei trei care ii mai traiau). Acestia "se jucau langa suvoiul lablanicioarei" - paraul care, Izvorand de undeva, din munte, isi purta "undele otelite" si prin fundul gradinii lui Ozun. Paunas, foarte mic, nascut dupa plecarea tatalui sau la lupta, dormea in albie. De aici inainte, lumea nuvelei incepe sa fie dominata un timp foarte important (care marcheaza intriga discur sului narativ si desfasurarea acestuia pana ce atinge punctul culminant) de figura Agripinei. O serie de ima­gini, construite prin antiteza, (Gala Galaction este un maestru al gradarii contrastelor si al efectelor aces­tora), au si capacitatea de anticipare, de prevestire a nenorocirilor:

"Agripina vedea, prin usa deschisa, cateva casute de barne, ceva din ograda lui Mos Danila, drumul satului si adancitura Iablancioarei, iar incolo aripile negre ale padurii de brad, aruncand umbre adanci pe fanetele inflorite si gurile de secure ale Scripetelui, muscand din cerul albastru".


Peste "pacea adanca" a locurilor - descrisa in asa fel incat parca o simtim, in acea "fantAna dintre munti plina de chipul si aleanul soarelui" - navaleste un strigat sfasietor care zguduie sufletele si intreaga fire:

"Fugiti! fugiti! vin turcii!".

"Imediat - noteaza autorul slavile fura sfredelite de tipete, nechezaturi si impuscaturi".



Din acest, moment (care constituie intriga nuvelei), desfasurarea firului epic capata un ritm extrem de incordat, sugerand intr-un mod exceptional (ca realizare artistica), dramatismul trairilor Agripinei. Drumul ei alergand, cu cei trei copii, de mana sau in brate, luptandu-se cu muntele - cu moartea, de fapt - se contureaza, prin maiestria scriitorului, ca o pagina dintre cele mai frumoase din literatura noastra, o pagina clocotind de durere, vibrand de infiorate descrieri, in care se armonizeaza permanent lumini si umbre.
Surprinzandu-si eroina intr-o situatie limita, autorul isi creeaza astfel prilejul de a evidentia adevarata esenta a fiintei acesteia. Agripina este nevoita sa urce o adevarata Golgota.
Privind-o, la inceput, din exterior, autorul ii surprinde mai ales gesturile febrile:

"Se repezi la Paunas, il ridica din albie, il puse in poala si, prin usa din fund, tasni in gradina. Se strecura pe langa grajd, ajunse pe Mariuca si pe Vlad si, tarandu-i dupa ea, incepu sa urce coasta din fag in fag".


Suita de verbe folosita aici constituie mijlocul artistic principal de a sugera spaima ce cuprinsese persona­jul, ca si hotararea (luata cu barbatie) de a-si salva cu orice pret copiii, alegand pentru aceasta cararea "cea mai scurta, dar si cea mai anevoioasa".



De aici inainte, atentia scriitorului se imparte intre urmarirea personajului si prezentarea naturii.

Este folosita o gama larga de procedee aristice care, toate la un loc, scot in lumina coplesitoarea frumusete morala a Agripinei. Autorul noteaza, de data aceasta, gandurile eroinei, pentru ca, mai apoi, sa inregistreze senzatiile ei, unele de o vi­olenta rara, senzatii pe care le genereaza oboseala, dure­rea si marea tensiune nervoasa prin care trece personajul. Urmarim astfel o gradatie dinspre exterior spre adanc, spre interior, sugerata, intre altele, prin folosirea unor in­terogatii si exclamatii bine plasate, prin constructii elip­tice care maresc tensiunea, prin trecerea brusca de Ia vorbirea directa la cea indirecta etc:
"Mai bine sa lupte pana cand i-o plesni inima in piept! - gandeste eroina - (...) Daca ajunge la stAna , poate sa cada si sa moara; au scapat copilasii"; "Daca o ajuft; turcii, pe ea o batjocoresc sr poate o lasa cu viata, dar pe copii ii strivesc de stanci! Cum sa mai dea ochi cu tata-sau! «Ce mi-ai facut copiii? Unde e nadejdea si mangaierea mea?» Mai bine sa urce, sa urce!"... Si "Golgota" ei continua, desi:

"O sete groaznica ii frigea gatlejul si maruntaiele. Gandurile i se topeau In cap (...). O perdea de sange si de nebunie i se lasa incet pe creieri. In pieptul ei ardea toata padurea si bataile inimif erau bolovani incinsi, care sareau din loc si o loveau in coaste. Se mai oprea cateo­data, cu mainile inclestate de o radacina ori de o ramura ce atarna, si pieptul ii horcaia ca niste foaie..."



In intreaga nuvela exista (ca in literatura populara) o deplina concordanta intre aspectele naturii si sufletele oa­menilor, caracterele acestora - "otelite" si ele, parca, pre­cum undele Iablanicioarei. in momentele disperarii Agripinei, natura vibreaza in acord cu durerea ei halucinanta:

"Copacii dimprejur zvacneau si incepeau sa se faca rosii" - no­teaza scriitorul, intr-un limbaj artistic de mare expresivitate.
Incordarea din gradatia epica atinge punctul culmi­nant in momentul in care Agripina il ascunde pe Paunas in capita cu fari, din poiAna de sub stAna , ajungand apoi, aproape nebuna de durere si de oboseala, impreuna cu cei doi copii mai mari - Mariuca si Vlad - la mos Danila: ..."rosie-vanata la fata si cu camasa sfasiata pe pieptul umflat ca un cimpoi", Agripina cade la stAna , "molcoma ca o capra sfasiata de lup".


Intelegand totul intr-o clipa, Danila isi cheama ciobanii si pleaca sa-i intampine pe dusmani. Imaginea Agripinei ramane ca o amintire indurerata, in timp ce alta, de-a dreptul tragica, ii ia locul:

"Ochii ciobanilor cazura pe niste carpe insirate pe poiAna . Alergara la ele. Era sortul Agripinei si scutecele copilului, acum pline de sange (...) Pasarile cerului coborasera in poiAna si smulsesera pe Pau­nas din zbuciumul plansului, din chinurile foamei si din tot vaietul si chinul unei vieti omenesti, in mijlocul unui popor nenorocit si rob inca pe multa vreme!"
Destinul copilului jertfit, care intruchipa tocmai speranta intr-un viitor de lumina si de libertate ("Tu-mi aduci ce are sa fie peste patruzeci-cincizeci de ani pe plaiul dezrobit de Tudor" - exclamase, candva, batranul Danila, referindu-se la Paunas), se suprapune in aceste clipe peste cel al poporului intreg aflat in suferinta si supus la jertfire. Meditand la semnificatiile acestui personaj, ale lui Mos Danila, ca si la cele ale intregii nuvele, se poate afirma, o data cu Alexandru Vlahuta, ca:

"Jertfele oamenilor sunt florile ce se arunca in calea dreptatii".



Alte referate romana, dar Necategorisite