Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu








Gabriel Liiceanu (1942) este filozof, traducator si eseist. Dupa ce absolva Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973) devine cercetator la Institutul de Istorie a Artei. Doctoratul are tema "Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii", carte publicata in 1975.

Este bursier al Fundatiei Humboldt din Germania in 1982. Colaboreaza la revistele "Secolul 20", "Revue Roumaine de sciences sociales", "Viata Romaneasca".

Este un membru marcant al grupului intelectual de la Paltinis, publicand si "Jurnalul de la Paltinis. Un model paideic in cultura umanista" (1983) si "Epistolar" (1987). in 1981 publica un volum de eseuri, "incercare in politropia omului si a culturii".

Traduce din David Armeanul (1977), Platon (1978), Norbert Groeben (1978), Martin Heidegger (1982-1988), in colaborare cu Thomas Kleiniger. in "Jurnalul
de la Paltinis" se descrie autarhia unui grup, situat deasupra celorlalti prin apartenenta la un cerc filozofic exclusivist. Noica iese din "idee" si doreste existenta unui stat elitar, platonician, condus de 22 de genii, unul la fiecare un milion de locuitori ai Romaniei. Retragerea de la Paltinis devine mai mult decat un act de histrionism, cat o experienta de solitudine, de exploatare a tacerii, la fel ca in renumitele academii ale antichitatii. in "Epistolar" (1987), se restituie un adevar, urmarind dizolvarea oricaror forme de inchidere ale cercului de la Paltinis. La fel, "incercarea in politropia omului si a culturii" (1981) se vrea o punere sub semnul intrebarii a legitimitatii filozoficului, destinat sa marcheze apropierea de om, existentialul devenind o proiectie estetica a eseistului.

in acest eseu aparut in volumul "Despre limita" (1994), Gabriel Liiceanu descrie "ratarea" ca proces intrinsec existential:

"Ratarea decurge din duelul nefericit cu limita care te desparte de tine insuti. Ceea ce inseamna ca ratarea nu se poate naste decat intr-un univers care este populat de prejudecata faptei si in care promisiunea se insoteste cu asteptarea implinirii lui."

Ca intr-un univers populat de legi stocastice neiertatoare, si lumea contemporAna este populata de acest Jpectru al neputintei, in care nimic nu se poate impleti in mod veridic. Fiintele umane trebuie sa se imparta, este evident, in tineri si batrani, dar nimeni nu a dat un raspuns satisfacator la intrebarea de ce trebuie sa se intample neaparat asa...
De aceea, se vorbeste in van de "sensul vietii", pentru ca acesta nu exista in mod real, ei se stabileste in mod artificial, de catre un desfasurator al lumii reale. Contestarea lumilor interioare, in sensul accederii la un alt nivel de existenta, noetic sau eosic, se contureaza ca singura sansa de a sparge granitele lumii reale. Destinul se afla mereu intr-un spatiu de asteptare, departe de eul launtric:



"Destinul meu se afla mereu dincolo de mine in actualizarea a ceva care deocamdata nu e decat posibil."

Limita intervine intre virtualitatea actiunii si Capacitatea de a depasi aceasta bariera. Dar omul, fiinta ratata si damnata, situata intr-o lume submediocra, nu are ca singura speranta de salvare decat "promisiunea".

Promisiunea devine, pentru om, fiinta netranscendentala, "un avans al implinirii, o aluzie a ei."

Esenta fiintei umane este ratarea scopurilor ultime, dobandirea eternitatii, de aceea omul "isi rateaza esenta".


Singura posibilitate de viata fara tentatia limitelor superioare este lenea, care inseamna resemnarea de a trai in inferis, intr-o lume interioara, ale carei bariere se vad fara indoiala, cu exactitate. Lenea este "starea desavarsita a fiintei noastre nemiscatoare", lipsite de fluiditatea entitatilor nemuritoare, iar individul dotat cu acest sentiment "traieste infasurat hrisalidic in urzeala infinita a propriilor sale limite."

Lenesul nu are nici macar perspectiva unei "lumi de dincolo", de aceea el nu rateaza, el se simte intotdeauna fericit in propriul sau univers. Lenea este, in acelasi timp, un sentiment de totala abandonare in fata neantului, a repaosului:

"Lenea apare cu adevarat abia cand voluptatea repaosului devine neconditionata..."

.
Lenesul este liber in fata limitelor, tocmai pentru ca se complace in ele, iar respectul suprem este pentru "propriul meu imobilism."

Lenesul iubeste efemeritatea, moartea, pentru ca el nu cere sa infaptuiasca, se abandoneaza legilor inevitabile ale vietii si mortii:

"Lenesul e paradigma implinirii fara efort: el reuseste tocmai in masura in care nu face nimic.


Ca erou al stazei, cazut in inadecvarea mobilitatii universale, lenesul este un recidivist al paradisului dupa cadere, un insurgent al eternitatii in conditiile fmitudinii."

Vina fundamentala a lenesului situat in staza trecerii continue este aceea de a muri, de a se complacea intr-o lume cu legi biologice stricte, pe care nu are nici macar curajul sa le schimbe, sa le modifice.

Alte referate romana, dar Necategorisite

loading...