Eugen Simion (n. 1933) este unul dintre cei mai reprezentativi critici literari afirmati dupa anii 60 in spatiul literar romanesc, manifestand deschidere deopotriva catre experienta autohtona in domeniu si catre inovatiile criticii literare pe plan european. Colaboreaza la majoritatea revistelor literare ale timpului, avand cronici literare la "Gazeta literara", "Romania literara", "Contemporanul", "Flacara".

Debuteaza editorial in 1964, cu volumul "Proza lui Eminescu", continuand cu o impunatoare analiza a operei literare si critice a autorului teoriei sincronismului si a mutatiei valorilor estetice, "Eugen Lovinescu, scepticul mantuit" (1971). Aceasta constituie teza sa de doctorat, prima incercare de reconstituire a impunatoarei imagini intelectuale a celebrului critic literar, trecut printr-o perioada de incisiva negare in regimul trecut. Contactul cu experienta criticii literare franceze, produs intre anii 1971-1973 chiar la sursa, ca profesor asociat la Sorbona, se traduce printr-o diversificare si sensi­bilizare a exercitiului critic, printr-un stil devenit inconfundabil, comparabil cu al marii critici literare romanesti. "Timpul trairii, timpul martu­risirii. Jurnal parizian" (1977), "Dimineata poetilor" (1980), "intoarcerea autorului" (*981), "Sfidarea retoricii" (1986) se inscriu in aceasta orientare prolifica si de aprofundare a observatiei critice. Paralel cu acest demers de orientare catre noua critica, de sincronizare cu teoriile criticii literare moderne, Eugen Simion elaboreaza o ampla panorama a literaturii romane contempo­rane, "Scriitori romani de azi", in patru volume, distribuite in perioada 1974-1989.

Dupa 1989, teritoriul observatiei critice se extinde si asupra spatiilor interzise, completandu-se cu volumele "Moartea lui Mercutio" (1993), "Convorbiri cu Petru Dumitriu" (1994), "Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii" (1995), "Fragmente critice. I. Scriitura publica, scriitura taciturna" (1998). Din 1992 este membru al Academiei Romane, iar din 1998 presedinte al acestei prestigioase institutii de stiinta si de cultura.

Eugen Simion reia in acest studiu o mai veche disputa, cearta dintre "clasici si moderni", existenta in toate timpurile, pronuntandu-se, cu exemple notorii din literatura romana , pentru un echilibru al valorilor, pentru elogiul firesc adus marilor inaintasi, dar si o privire critica, evaluativa a operei lor:

"Calinescu lua in ras, in 1937, pe acei recenzenti obstinati care se foloseau de clasici ca sa loveasca in literatura contemporAna ."

George Calinescu, vorbeste, la fel, despre faptul ca "singura forma de iubire in literatura nu se poate manifesta decat prin mijlocirea spiritului critic."

Calinescu renunta la spiritul de piosenie fata de scriitorii mai vechi, dupa cum se observa in "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" si in monografiile despre Ion Creanga si Mihai Eminescu, pentru a lasa loc adevarului estetic, singura masura a lucrurilor.                                                                                                  *

Pentru Eugen Simion, Eminescu constituie intr-o adevarata piatra de hotar in dezvoltarea noilor curente literare, o constiinta moderna chiar in timpul de astazi, prin perfectiunea modelelor cosmogonice:

"...mitul lui continua sa creasca pentru ca opera sustine o biografie exemplara, iar biografia vine in intampinarea unei mari opere. Rar caz in care omul si opera formeaza un tot inseparabil, fericita intalnire intre o creatie si un destin ce se sustin reciproc. De aceea, pentru noi, romanii, Eminescu este mai mult decat un mare poet, Eminescu este, cum zice cineva, constiinta noastra cea mai buna, un model etern, un arhetip. Ar mai fi el, intreb, daca poezia si proza ar inceta sa mai spuna ceva, sa mai placa in sens estetic noilor randuri de cititori excedati, amenintati de o productie literara in progres geometric ?"
Eugen Simion se pronunta impotriva celor care il criticau pe Calinescu pentru "neglijabile erori de gust", afirmand ca, "in genere, detest pe cei care, din ignoranta sau snobism, se napustesc impotriva clasicilor cu atata absurditate, reprosandu-le ingustimi, scaderi ce apartin istoriei."

Nici atitudinea contrara, desfasurata din prisma afirmatiilor ditirambice, a dorintei neaparate de a epata, fara un simt critic clar, fara intentia descoperirii a noi valente ale textului, nu trebuie luata in considerare:

"Dar nici transformarea clasicilor intr-un obiect de cult orb nu-i buna. Clasicii, ca sa traiasca estetic si sa se bucure de pretuirea noastra, trebuie sa se supuna repet examenului nostru critic, singura forma de omagiu."

Alecsandri ramane "o prezenta culturala impunatoare", chiar daca, din punct de vedere estetic, o parte din opera "s-a datat, mentinandu-si numai insemnatatea culturala".

Fanatismul nu este recomandat de spiritul critic, fiindca * nu protejeaza, nu distruge si nici nu impune o opera", creand "doar o stare de iritare in jurul unui autor, indepartand - prin negatie absurda sau lauda jignitoare - opera de publicul sau."


Clasicii continua sa ramana in Panteonul literaturii romane, participand la noile batalii literare:

"Exista, in fond, o singura categorie de scriitori, intr-o comuniune secreta. Clasicii participa aproape cu regularitate la bataliile literare contemporane, scriitorii contemporani deschid, adesea, o fereastra spre intelegerea unui autor din trecut."

Un exemplu pentru schimbarea modalitatilor de interpretare este Bacovia:

"Bacovia, care nu reprezenta, pentru generatia dintre cele doua razboaie, un mare poet, a inceput sa fie inteles ca atare odata cu afirmarea tinerilor poeti in jurul anului 1960. Ei l-au descoperit pe Bacovia intr-un chip mai profund, tipul de sensibilitate al poeziei lor a facut posibila intelegerea de catre marele public a poeziei din Plumb si Scantei galbene".


Clasicii raman, in acest fel, un punct de reper, fiind necesar sa fie intelesi la adevarata lor valoare, fara exagerari:

"Clasicii nu trebuie batuti protector pe umar, nu trebuie nici transformati in temple infricosatoare. Ei trebuie sa circule firesc, infruntand, laolalta cu scriitorii contemporani, exigentele epocii noastre."