Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu













Eugen Lovinescu (1881-1943) s-a nascut la Falticeni, ca fiu al profesorului de istorie Vasile T. Lovinescu, director al gimnaziului din localitate, unde isi va face studiile impreuna cu Sadoveanu. intre 1899-1903, el absolva cursurile Facultatii de Litere, avand ca profesor pe Titu Maiorescu. Preda cel mai adesea la catedre din cursul secundar de invatamant. in 1909, isi ia doctoratul la Sorbona cu lucrarea "Jean-Jacques Weiss et son oeuvre litteraire", prefatata de Emil Faguet. "Istoria civilizatiei romane moderne" apare intre anii 1924-1925, iar "Istoria literaturii romane contemporane", intre 1926-1929. "Pasi pe nisip" (1906) si "Critice" sunt doua dintre primele lucrari literare ale lui Lovinescu, din care se desprinde o metoda critica proprie. Alte studii de istorie si de critica literara sunt: "Grigore Alexandrescu" (1909), "Costache Negruzzi" (1913), "Gh. Asachi" (1921), "T. Maiorescu" (2 volume, 1940); "Titu Maiorescu si contemporanii lui" (1943 - volumul 1; volumul 2 - 1944), "Titu Maiorescu si posteritatea lui critica" (1943), "Memorii", in patru volume, 1930, 1932, 1937, 1941, romane:

"Bizu", "Firu-n patru"
(1932); "DiAna si Mili", 1936, "Acord final", 1938-1939, "Mite" si "Balauca", despre Mihai Eminescu, 1934-1935.
Eugen Lovinescu este un neojunimist, la fel de bine impresionist, adept hotarat al autonomiei esteticului in arta. Modernismul gruparii "Sburatorul", din care vor deriva celelalte experiente estetice, initiat prin aparitia acestei reviste in 1919, se consolideaza teoretic prin aparitia lucrarii "Istoria civilizatiei romane moderne", in special a primelor doua volume, "Fortele revolutionare", 1924, si "Fortele reactionare", 1925. Punctul de pornire il constituie, in teoria lovinesciAna , principiul imitatiei, preluat de la Gabriel Tarde, vizand in esenta imitarea societatilor avansate de catre cele ramase in urma. Lovinescu limiteaza acest
fenomen in domeniul vietii sociale si culturale, iar, in critica literara, cu aplicatie nemijlocita la literatura. Sincronismul inseamna acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera modernitate si noutate fenomenului literar.

Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui spirit "provincial", evident traditionalist, si de aceea literatura trebuie sincronizata cu "spiritul veacului".

Eugen Lovinescu incearca sa corecteze teoria maioresciAna a formelor iara fond, considerand ca formele superioare pot sa dinamizeze mutatiile necesare la nivelul unui fond ce trebuie racordat la "spiritul veacului".



Ca expresie a unor procese de adaptare privite din perspectiva sincronismului, Eugen Lovinescu elaboreaza si teoria mutatiei valorilor, prin care considera ca, Sub actiunea timpului, prin sincronizare, operele literare isi modifica valoarea estetica, unele dintre ele devenind inactuale, nereceptate de lectorii viitorului. intre scriitorii marcati de patina timpului Lovinescu situa insa si pe Caragiale, scriitorul clasic cu cea mai semnificativa contemporaneitate in zilele noastre. impotriva teoriei mutatiei valorilor se pronunta, intre altii, George Calinescu, fost discipol in tinerete al lui Lovinescu. Pe baza acestor teorii, a sincronismului si a mutatiei valorilor estetice, Lovinescu promoveaza, in critica literara, indemnul modernizarii literaturii romane, prin trecerea de la liric la epic, de la subiectiv la obiectiv, de la literatura de inspiratie rurala la aceea citadina, care ar permite, prin complexitatea si diversitatea personajelor din acest mediu, si aprofundarea analizei psihologice, ca modalitate de expresie literara. Cu toate aceste deziderate, Lovinescu nu va ezita sa considere, in 1920, la aparitie, romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, de inspiratie rurala, drept "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane".



Prin romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, ferventa participanta la sedintele cenaclului "Sburatorul", Eugen Lovinescu vedea implinirea ideilor estetice pentru care milita, sincronizarea literaturii romane cu experientele literare moderne, evolutia de la romanul rural la cel citadin si de la romanul obiectiv la cel subiectiv. Lovinescu introduce din nou polemica asupra autonomiei esteticului in arta, evoluand, ca metoda critica, spre "impresionism", ceea ce il situeaza aproape de critica lui George Calinescu. Ideile lovinesciene se impun prin "Istoria civilizatiei romane moderne" (trei volume), dar si prin "Istoria literaturii romane contemporane".




Ideea lui Lovinescu, de sincronizare a popoarelor mici cu cele mari, tine de complexul lumii situate la granita dintre Orient si Occident. Nu trebuie uitat faptul ca popoarele antice ale Orientului Apropiat, Mijlociu si indepartat au culturi vechi de mii de ani, continand parabole si legende axiologice si gnoseologice extraordinare.

Romanul Hortensiei Papadat-Bengescu tine de o introspectie ascutita, de un "lirism atat de involburat", de faza "de creatie obiectiva" a scriitoarei, din ciclul Hallipilor: "Fecioarele despletite, Concertul din muzica de Bach si Drumul ascuns".

Notele lirice ale textului se retrag, pentru a da la iveala "cea mai mare sfortare epica a scriitoarei si una din cele mai pozitive valori ale literaturii romane."

Figurile principale ale celor trei romane sunt Doru Hallipa, "seniorul de la Prundeni", "frumosul, echilibratul, sportivul, decorativul Hallipa", Lenora, un personaj mediocru, "castelAna adorata si adoratoare de la Prundeni, patriciAna languroasa dupa amorul barbatului sau".

Drama romanului se constituie dupa acumulari de esenta: Elena se va desparti de printul Maxentiu, din cauza "tantarului", "lacustei" Mika-Le. De aici decurge boala sufleteasca a Lenorei. O ciudata repulsie o provoaca Mika-Le, "care nu e copilul lui Doru, ci rodul unei clipe de uitare de sine cu un zugrav italian ce lucrase de mult la o aripa a casei ramase si acum neterminata."

Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu au aceasta predilectie pentru personajele incremenite intr-un tipar genetic retardatar, apartinand aceleiasi tipologii de "psihologie morbida".


"Concertul din muzica de Bach" (1927) devine "o mare fresca a vietii orasenesti, unde toate straturile sociale sunt reprezentate, de la acel Lica Trubadurul, crai de mahala, in care germineaza virtualitatile ascensiunilor fulgeratoare", pana la printul Maxentiu, element patetic si istovit al unei clase sociale pe cale de disparitie, "floarea de sera a unei rase istovite".

Ordinea compozitiei, mai apreciaza criticul in demersul sau ordonat, este perfecta, iar "literatura romana nu are ce-i pune deasupra".


Al treilea ciclu al romanului este "Drumul ascuns", in care se povesteste drama grupului "doctorul Walter-Lenora", a Cocai-Aimee, fiica Lenorei, precum si trioul Elena Draganescu-Draganescu-muzicianul Victor Marcian. Lumea maladiva se constituie dintr-o serie de morti in avalansa:

"Moartea de cancer a Lenorei si de inima a lui Draganescu se alatura mortii de tuberculoza a lui Maxentiu, triptic clinic de o vigoare nemaicunoscuta in literatura noastra, si prin cunostinta tehnica a bolilor, si prin notatia progresiva a tulburarilor de ordin psihologic provocate de descompunerea materiei."


Structura demersului ciclic respecta o compozitie savanta, o analiza de structura a creatiei obiective si subiective a scriitoarei, o .posibilitate de a pune in evidenta structurile sociale ale mediului citadin. Dramele citadine, chiar ale inaltei societati, demonstreaza impasul vietii in acest veritabil spatiu-enclos, al unei lumi fara intriga existentiala deosebita. sufleteasca a celui care le intrebuinteaza."

Reflexivitatea acestor comunicari este scazuta, fiind anulata de "tocirea" sensurilor eterne ale limbajului. Limbajul trebuie sa transmita "ceva", altfel devine lax, fara generalitate. Stratul social include in el "o realitate individuala".

Dirijarea spatiului social tine de aceasta perspectiva a eului psihologic:

"Dar aceasta realitate poate apartine ea insasi straturilor mai socializate si mai impersonale ale constiintei individuale, sau poate apartine paturilor ei mai intime si mai subiective."




Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate