Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat EUGEN LOVINESCU 
            - Istoria civilizatiei romane moderne
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


EUGEN LOVINESCU - Istoria civilizatiei romane moderne




(31.10.1881-16.07.1943)


Eugen Lovinescu se naste la Falticeni, unde isi incepe si studiile. Face liceul la Iasi, urmand apoi Facultatea de limbi clasice la Universitatea din Bucuresti. isi incepe cariera didactica la Ploiesti, iar dupa ce obtine, in Franta, titlu de doctor in filologie clasica se stabileste la Bucuresti, ca profesor de liceu.


In locuinta sa din strada Campineanu organizeaza sedintele unui cenaclu literar care va aduna scriitori de marca ai literaturi noastre. Lovinescu editeaza revista Sburatorul (1919) si creeaza o grupare literara in jurul acestei reviste, intemeiate pe doctrina modernista. A scris studii de critica si istorie literara (Critice, Istoria literaturii romane contemporane), monografii, intre care cea dedi­cata lui Maiorescu este inca de actualitate, opere de fictiune, memorii. insa opera lui capitala este Istoria civilizatiei romane moderne, un studiu de sociologie ce consti­tuie baza argumentativa a tezelor lovinesciene.


Istoria civilizatiei romane moderne
1924-1925 (studiu de sociologic culturala)

Tema
Studiul defineste trasaturi fundamentale pentru spiritualitatea romaneasca, recurgand la o seducatoare analiza de situatii, evenimente istorice, mentalitati si opere literare.


Subiectul
Istoria civilizatiei romane moderne este structurata in trei parti:
. Fortele revolutionare, II. Fortele reactionare si


. Legile formatiei civilizatiei romane. in primul volum, Lovinescu prezinta sursele spiritului revolutionar al civilizatiei noastre, identificandu-le in contactul medieval cu Polonia, in contributia Scolii Ardelene si in exodul tinerimii spre Paris, dupa 1829.
Volumul al Il-ea demonstreaza ca, esential, spiritul romanesc este totusi reac­tionar, Lovinescu sustinandu-si teza prin investigarea ideilor scriitorilor junimisti.


In ultima parte sunt prezentate caile de consolidare a civilizatiei romanesti, anume sincronizarea cu civilizatiile superdezvoltate, imitatia, prin preluarea formelor si adecvarea lor la fondul autohton. Valorile trebuie sa circule si sa fie reevaluate periodic.

Comentariul
Initiator al cenaclului si al revistei Sburatorul (1919), Eugen Lovinescu este unul dintre criticii literari de prestigiu ai perioadei interbelice.

Principiile sale estetice s-au impus in operele unor scriitori mari, formati la cenaclul lovinescian, intre care Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu si Ion Barbu.
Studiul acesta, pe langa faptul ca reprezinta o captivanta analiza asupra civili­zatiei romanesti, impune cateva idei care fundamenteaza modernismul in litera­tura noastra. Lovinescu este de parere ca literatura unui popor izvoraste din natura specifica a sensibilitatii sale si de aceea fenomenul constituie totodata si un esantion de psihologie etnica. In perioada in care a fost scrisa Istoria civilizatiei..., curentul traditionalist era destul de puternic si considerat fundamental in cresterea gradului de civilizatie. Intrand intr-un dialog elegant cu adeptii poporanismului, samanatorismului ori cu cei ai revistei Gandirea, Lovinescu afirma ca traditio­nalismul caracterizeaza
Oare tinere, de formatie revolutionara. Fortele revo­lutionare, despre care vorbeste in primul volum, constituie o dimensiune esentiala a spiritualitatii romanesti, in ciuda conditiilor existentiale. Desi ortodoxismul a insemnat pentru natia noastra cel mai activ ferment al orientalizarii, prin contactul medieval cu Polonia, prin contributia Scolii Ardelene si prin exodul tinerimii spre Paris, dupa 1829, romanii au reintrat in legatura cu spiritul latin si fiecare contact a generat nevoia de revolutie. Citandu-l pe Soloviev, Lovinescu atinge unul dintre punctele sensibile ale climatului cultural romanesc, in care discutia despre orienta-lizarea ori occidentalizarea romanilor constituia un subiect polemic. Soloviev spune ca orientalul se roaga, pe cand occidentalul se roaga si lucreaza. Aceasta inseamna ca atitudinea religioasa a ortodoxului este contemplativa, in opozitie cu cea activa a catolicului, si de aceea orice contact cu latura activa a spiritualitatii crestine a creat un impuls pentru romani. Din perspectiva lui Lovinescu, evolutia istorica a determinat o structura sociala revolutionara a neamului, desi spiritul romanesc este in mod fundamental reactionar.
Dupa ce prezinta dezvoltarea anevoioasa a statului roman, tintuit de conditiile istorice si de ortodoxism, Lovinescu fixeaza inceputul civilizatiei romane dupa 1829, dupa Pacea de la Adrianopol. Tinerimea romana incepe sa-si faca studiile in Occident, iar acest lucru constituie un serios factor de progres. Cu justete si cu argumente numeroase, Lovinescu arata ca miscarea pasoptista si, implicit, litera­tura de la jumatatea secolului al XlX-lea imprima mersului general o directie revolutionara. Din generatia scriitorilor revolutionari (I. H. Radulescu, I. Ghica, N. Balcescu, Cezar Bolliac), in mod deosebit C. A. Rosetti a reprezentat, cu exaltare, latura democrata a spiritului revolutionar. Structuri ale civilizatiei so­ciale patrund navalnic peste un suflet reactionar, ceea ce va bulversa evolutia societatii romanesti. Lovinescu explica tendintele literare din epoca prin schim­barea aceasta brusca in plan social. Radiografia pe care o face asupra epocilor de tranzitie este nu doar justa, ci si actuala: O societate dislocata din vechea sa asezare si aruncata pe povarnisul prefacerilor vertiginoase este fatal dezarmonica; oamenii sunt azvarliti in situatii nepotrivite; intre forma si fond se sapa un contrast din care literatura isi scoate elemente pretioase de observatie. Satira sociala infloreste tocmai in aceste epoci de neadaptare; epoci de tranzitie, in care o lume veche a murit inainte de a sefi consolidat lumea noua... Spiritul satiric este doar varful de lance al unei anomalii, care determina numeroase alte metamorfoze; ele se pastreaza cu precadere la nivelul formelor, fara sa altereze fondul, caci forma nu este o expresie pura a fondului; in creatiunea ei intervin si agenti exteriori.

Astfel, prin generatia de la 1848 se deschide drumul Junimii si calea curentelor innoitoare. Acestia stavilesc prin ideologia culturala avantul revolutionar al socie­tatii, tocmai pentru ca aduc principii solide. Dar, cum formele se prefac revolutio­nar, iar sufletele se transforma evolutiv, marea literatura se opune progresului: Expresie a sufletului colectiv in latura lui cea mai intima si mai permanenta, literatura nu putea reprezenta decat o forta reactionara. Volumul al doilea al studiului este dedicat acestei tendinte, al carei punct originar este inertia spiritului omenesc. De aceea, obsesiva respingere a ideilor si a formelor revolutionare, mentinuta constant din veacul al XVII-lea pana in pragul secolului al XX-lea, a conservat spiritul romanesc, estompand evolutia istorica. Moldovenii, mai cu seama prin spiritul criticist al Junimii, fac opozitie fortelor revolutionare. Dar nu numai. Lovinescu il considera pe Eminescu un scriitor reprezentativ pentrubr/e/e reactio­nare, adica traditionalist, ostil progresului si revolutiei, dar puternic atasat de valo­rile traditionale, fiind de parere ca acesta este spiritul care ii anima pe toti scriitorii nostri mari. Desi acuza scrierile eminesciene de o exaltare nesanatoasa, care s-a impus in spiritualitatea autohtona ca refuz total fata de intelegerea prezentului, Lovinescu subliniaza in mai multe randuri ca aceasta nu a condus la diminuarea valorii estetice a operei poetului. Din punctul sau de vedere, Eminescu viseaza la trecut, cantonat in misticismul nationalist, iar atitudinea sa lirica a influentat adanc atitudinea generala fata de viata sociala. De asemenea, Maiorescu respinge formele fara fond, Caragiale, expresia cea mai violenta a reactiunii, prin caricaturizarea burgheziei, neaga prezentul si germenii viitorului; Cosbuc idilizeaza.

Pentru Lovinescu, atitudinea reactionara reprezinta un mod de aparare specific atat existentei istorice precare, cat si tuturor epocilor de tranzitie.


In acest context, de forme revolutionare si fond reactionar, civilizatia se cere redefmita, ceea ce criticul face (in volumul al III-lea). Pornind de la un studiu al lui H. S. Chamberlain, Lovinescu face distinctia intre stiinta, civilizatie si cultura: prima tine de cunoasterea prin descoperire si experiment, caci religia, morala si arta sunt domenii ale culturii, in timp ce civilizatia cuprinde industria, economia, politica si biserica.
Fondul ideologic pe care il creeaza Lovinescu dizolva pe nesimtite polemicile nu­meroase din epoca sa despre traditionalism si modernism ori despre orientalizare si occidentalizare.

Este evident ca prin invaziunea grabita a ideologiei apusene in suflete cu totul nepregatite, prin rasturnarea brusca a formelor si a valorilor sociale, prin schimbarea conditiilor de viata morala si materiala, s-a produs si la noi adanca perturbare a epocilor de tranzitie; pe un fond oriental s-a altoit o civilizatie occidentala, din acest amestec a iesit o civilizatie hibrida, pe care criticii si istoricii culturali au condamnat-o. Iesirea la liman inseamna occidenta­lizare pe baze de normalitate. Meritul capital al criticului literar il constituie instituirea unor legi de dezvoltare, inca de o subliniata actualitate: sincronismul, imitatia si mutatiile.
Prin sincronism, Lovinescu defineste nevoia oricarei civilizatii de a se raporta in permanenta la modelele pe care timpul le impune; literatura romana , de pilda, trebuia sa se sincronizeze cu literatura franceza, punctul cel mai inalt al literaturii universale in acel moment, prin imitatie. Din punctul sau de vedere, popoarele civilizate practica o imitatie selectiva, pe cata vreme tarilor mici, aflate intr-un proces revolut, le este specifica o imitatie integrala. De interes este minutioasa analiza pe care o face fenomenului, criticul aducand argumente pro si contra, ilustrand cu extrem de diverse cazuri si momente ale civilizatiei universale. De pilda, o obiectie pe care Lovinescu o aduce sincronismului este comunismul din Rusia, care la vremea aceea ameninta sa se impuna ca doctrina imitabila printr-o neobosita propaganda. Din nefericire, temerile criticului s-au dovedit intemeiate.

Cat priveste legea imitatiei, situata la baza sincronismului, ea actioneaza de sus in jos, de la aristocratie la plebe, de la orasele mari catre provincii. Valorile circula si sunt imitate, dar imitatia nu se produce in mod egal, ci in functie de perso­nalitatea fiecarui popor. Si aici exemplele sunt numeroase, iar conexiunile ideolo­gice tradeaza supletea spirituala a criticului. intre acestea se numara si romantis­mul romanesc, preluat din literatura occidentala fara sa fi existat o baza clasicista in literatura noastra si care, asezat la temelie, devine principala dimensiune a scrisului romanesc.
Mutatiile au loc langa matca, sunt numeroase, se dezvolta constant si, mai ales, se propaga in toate directiile.

Incadrandu-se in sociologia moderna, pe linia lui Durkheim, dar mai ales a lui Gabriel Tarde, studiul lovinescian face o pertinenta si originala analiza asupra civilizatiei romanesti si aduce pentru prima oara argumente viabile impotriva traditionalismului obtuz.

Alte referate romana, dar Necategorisite