Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu













Dimitrie Cantemir (1673-1723) este scriitor, istoric, om de stiinta, domnitor, o personalitate enciclopedica din secolul al XVIII-lea, reprezentant de seama al umanismului romanesc.

Este fiul lui Constantin Cantemir, fost razes si domn intre anii 1685-1693, si frate al lui Antioh Cantemir, de asemenea domn al Moldovei intre 1695 si 1700 si 1705 si 1707. Dimitrie Cantemir urmeaza traditia familiei, fiind domn al Moldovei in doua randuri: dupa moartea tatalui sau, in martie-aprilie 1693, neconfirmat de turci, si in 1710-1711, perioada culminand cu infrangerea in batalia de la Stanilesti din 1711, purtata in alianta cu tarul Petru cel Mare impotriva turcilor, dupa care se refugiaza in Rusia. Dupa moda vremii, este ostatic la Poarta in timpul domniei tatalui sau si capuchehaie, un fel de ambasador al fratelui sau, Antioh Cantemir, avand prilejul sa studieze la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol cu unii dintre cei mai renumiti profesori ai vremii. isi formeaza astfel o vasta cultura, ajungand sa stie limbile greaca, slavona, latina, turca, persAna , araba, si cunoaste indeaproape realitatile Imperiului Otoman, prefigurand declinul acestuia si posibilitatile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia turceasca, pe care incearca sa le puna in aplicare in timpul domniei sale prin alianta cu noua putere ce aparea la rasarit, Rusia


Inca din primele scrieri, Dimitrie Cantemir se dovedeste un umanist in adevaratul sens al cuvantului, preocupat de problemele fundamentale ale existentei umane, un clasic stapanit de perfectiunea expresiei lingvistice, un erudit in domeniile esentiale ale cunoasterii. inca din "Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul", carte de morala crestina pentru credinciosi, scrisa in anul 1698, compusa dupa modelul dialogurilor platoniciene, Dimitrie Cantemir pune fata in fata cele doua atitudini umane, religioasa si laica, incercand sa concilieze aspiratia catre sacralitate cu tendintele rationaliste si umaniste ale naturii umane.

Hranindu-se din aceeasi substanta etica si filozofica, "Istoria ieroglifica", considerat primul roman (mai mult, roman-parabola) din literatura romana , este un prilej de a pune in discutie o , intreaga epoca istorica, intr-o scriitura criptica, folosind simboluri ezoterice si un numar impresionant de personaje. Daca "Divanul" incearca sa modeleze lumea, sa o construiasca dupa baze noi, in care nemurirea numelui nu mai este de ajuns, "Istoria ieroglifica" este un monument al literaturii baroce, cu multiple deschideri spre universalitatea si multiplicitatea situatiilor posibile, cutremurate de "luminos si lunecos cornul Inorogului", ingloband spatii ca izvoarele Nilului, pustiurile Arabiei, muntele Etnei si marea furtunoasa. "Istoria ieroglifica" construieste, in acelasi demers estetic si filozofic cu "Divanul", metafora universurilor inchise, dominate de spaima de moarte si de imposibilitatea de a rezista sagetilor sortii alunecoase, schimbatoare, existente in mii de variante posibile. Omul nu se poate resemna cu aceasta conditie de damnat al soartei, de fiinta sortita unei intelepciuni netranscendente, negeneratoare de eternitate. Ideea este subliniata de altfel, de mai multe ori, in alegoria lumii politice din "Istoria ieroglifica":

"Toti niste atomuri putrezitoare suntem, toti din nemica si din fiinta in putregiciune pre o parte calatori si trecatori ne aflam, una numai tamaietoare si in veci staruitoare sa tina si ieste, adeca sfarsitul carile in bunatate se plineste."








Urmarit de toti, in aceasta geografie imaginara, a "jiganiilor" si a pasarilor, Inorogul rosteste, intr-un registru liric profund, o incantatie universala, apeland la dezlantuirea elementelor naturii intr-un cataclism devastator. Muzica acestei caderi neasteptate, redata prin proza ritmata, este litania infrangerii unui destin; dusmanit din toate partile, numai Dumnezeu il mai poate salva de acest infernal complot, litania lui luand aspectul retoric al unui blestem infricosator:

"Munti, crapati, copaci, va despicati, pietri, va faramati! Asupra lucrului ce s-au facut planga piatra cu izvoara, muntii puhoaie pogoara, lacasele Inorogului, pasunele, gradinele, cerneasca-sa, paleasca-sa, vestedzasca-sa, nu infloreasca, nu inverdzasca, nici sa odrasleasca si pre domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele, suspinand, tanguind, nencetat sa pomeneasca."

Intriga elementelor naturii este enorma, intr-o litanie mioritica de proportii cosmice, cu un ritm interior de o inalta poezie:

"Ochiuri de cucoara, voi, limpedzi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va primeniti. [...] Clateasca-sa ceriul, tremure pamantul, aerul trasnet, nuarii plesnet, potop de holbura, intunerec de negura vantul sa aduca. Soarele zimtii sa-si ratedze, luna, siindu-se, sa sa rusinedze, stelele nu scantaiadze, nici Galatea sa lumin&ize."


Incantatia plina de jale copleseste spatiile, integrand in orizontul textului alte elemente ale divinului, intr-o ampla enumerare a tuturor sugestiilor astrologice din Zodiac, interpretate acum in zodie nefasta:

"Closca puii razsipasca, Lebada Lira sa-si zdrobeasca, Leul racneasca, taurul mugeasca, [...] Pestii fara apa sa sa inece, Gemenii sa sa desfratasca, Fecioara framsete sa-si grozavasca, cosita galbAna in negru vapsasca, Scorpiia ascutit acul sa-si tampasca, Streletul arcul frangand, tinta nu lovasca, Cumpana dreptatea nu mai arete, Apariul topasca-sa-n sete."

Destinul Inorogului sta, in conceptia populara, sub semnul divinitatii, oamenii fiind, potrivit cronicarului, "supt vremi", ca si Dimitrie Cantemir, care parca simte ca, in tarile romane, treptat se instaureaza domnia raului.
Fragmentul la care ne referim este, ca si punctul culminant din balada "Miorita", o alegorie, adica o poveste situata sub semnul unui simbolism profund, pentru ca fiecare personaj are un corespondent semnificativ in viata reala. Fiecare dintre personaje este un adversar al lui Cantemir, fiecare eveniment este parte a unui complot universal impotriva Inorogului. Actantii fac parte si din lumea nevazuta: ei reprezinta elemente naturale, cu putere de concretizare in abstract, in real, care pun personajul principal sub semnul unui destin inexorabil. Din acest punct de vedere, Inorogul este un personaj tragic: el sufera un sir de vitregii ale sortii, se simte supus unei adversitati a destinului.

Limba literara folosita de Dimitrie Cantemir are un farmec remarcabil, reprezentand un moment de tranzitie intre cuvantul domol, evocator al lui Neculce si involburatele experiente lingvistice pe care le va suferi limba romana in epocile literare viitoare, in special cea romantica. Fiind o invocatie ce antreneaza imense forte ale naturii, intr-o actiune concertata, predomina verbele, la o poetica forma a conjunctivului cu valoare imperativa:

"desfratasca", "mugeasca", "racneasca", "grozavasca", "tampasca" sau chiar imperativul gramatical. Multe cuvinte din text sunt arhaisme sau contin fonetisme arhaice:

"holm" = damb, deal, "silta" = cursa, lat, capcAna , "holbura" = volbura, "tampi" = a se strica, a se toci. Forma conjunctiei "iar" devine "iara", Scorpia devine Scorpiia.

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate