Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei




Dimitrie Cantemir (1673-1723) este scriitor, istoric, om de stiinta, domnitor, o personalitate enciclopedica din secolul al XVIII-lea, reprezentant de seama al umanismului romanesc.

Este fiul lui Constantin Cantemir, fost razes si domn intre anii 1685-1693, si frate al lui Antioh Cantemir, de asemenea domn al Moldovei intre 1695 si 1700 si 1705 si 1707. Dimitrie Cantemir urmeaza traditia familiei, fiind domn al Moldovei in doua randuri: dupa moartea tatalui sau, in martie-aprilie 1693, neconfirmat de turci, si in 1710-1711, perioada culminand cu infrangerea in batalia de la Stanilesti din 1711, purtata in alianta cu tarul Petru cel Mare impotriva turcilor, dupa care se refugiaza in Rusia. Dupa moda vremii, este ostatic la Poarta in timpul domniei tatalui sau si capuchehaie, un fel de ambasador al fratelui sau, Antioh Cantemir, avand prilejul sa studieze la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol cu unii dintre cei mai renumiti profesori ai vremii. isi formeaza astfel o vasta cultura, ajungand sa stie limbile greaca, slavona, latina, turca, persAna , araba, si cunoaste indeaproape realitatile Imperiului Otoman, prefigurand declinul acestuia si posibilitatile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia turceasca, pe care incearca sa le puna in aplicare in timpul domniei sale prin alianta cu noua putere ce aparea la rasarit, Rusia.

Inca din primele scrieri, Dimitrie Cantemir se dovedeste un umanist in adevaratul sens al cuvantului, preocupat de problemele fundamentale ale existentei umane, un clasic stapanit de perfectiunea expresiei lingvistice, un erudit in domeniile esentiale ale cunoasterii. inca din "Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul", carter de morala crestina pentru credinciosi, scrisa in anul 1698, compusa dupa modelul dialogurilor platoniciene, Dimitrie Cantemir pune fata in fata cele doua atitudini umane, religioasa si laica, incer­cand sa concilieze aspiratia catre sacralitate cu tendintele rationaliste si umaniste ale naturii umane.

Hranindu-se din aceeasi substanta etica si filozofica, "Istoria ieroglifica", considerat primul roman (mai mult, roman-parabola) din literatura romana , este un prilej de a pune in discutie o intreaga epoca istorica, intr-o scriitura criptica, folosind simboluri ezoterice si un numar impresionant de personaje. Daca "Divanul" incearca sa modeleze lumea, sa o construiasca dupa baze noi, in care nemurirea numelui nu mai este de ajuns, "Istoria ieroglifica" este un monument a! literaturii baroce, cu multiple deschideri spre universalitatea si multiplicitatea situatiilor posibile, cutremurate de "luminos si lunecos cornul Inorogului", ingloband spatii ca izvoarele Nilului, pustiurile Arabiei, muntele Etnei si marea furtunoasa. "Istoria ieroglifica" construieste, in acelasi demers estetic si filozofic cu "Divanul", metafora universurilor inchise, dominate de ;spaima de moarte si de imposibilitatea de a irezista sagetilor sortii alunecoase, schimbatoare, existente in mii de variante posibile. Omul nu se ipoate resemna cu aceasta conditie de damnat al soartei, de fiinta sortita unei intelepciuni netranscendente, negeneratoare de eterenitate. Ideea este subliniata de altfel, de mai multe ori, in alegoria lumii politice din "Istoria ieroglifica": "Toti niste atomuri putrezitoare suntem, toti din nemica si din fiinta in putregiciune pre o parte calatori si trecatori ne aflam, una numai ramaietoare si in veci staruitoare sa tina si ieste, adeca sfarsitul carile in bunatate se plineste."


in anul 1714 incepe scrierea cartii "Descriptio Moldaviae", terminata in 1716 si publicata 53 de ani mai tarziu.

Cartea are trei parti, prima geografica, a doua politica, a treia despre biserica, limba vorbita, scoli, obiceiuri, relevand calitati ale moldovenilor (veselia, ospitalitatea), defecte (irascibilitatea), diferite rituri si zeitati: Lado, Mano, ZAna , Dragaica, Ursitele, Sanzienele, fiind amintit pentru prima oara mitul Zburatorului, fiinta supranaturala inzestrata cu o putere deosebita, aceea de a insufla sentimentul dragostei la tinerele fete.

Cartea devine un adevarat monument inchinat etnografiei si geografiei unui intreg popor. Tot in aceeasi perioada, 1714-1716, scrie "Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae" ("Istoria cresterii si descresterii curtii otomane") in care infatiseaza cresterea influentei si a puterii Imperiului Otoman, incepand cu secolul al XHI-lea si durand pana la batalia de la Camenita, din 1672, dupa care urmeaza o lunga perioada de declin, prin care Dimitrie Cantemir anticipeaza sfarsitul Imperiului. Alte lucrari ale eruditului Dimitrie Cantemir sunt "Vita Constantini Cantemyrii", "De muro Caucaseo" (Despre zidul caucasian), "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor. Hronicron a toata Tara Romaneasca".


Descrierea Moldovei

"Descrierea Moldovei" ("Descriptio Moldaviae") a fost scrisa in limba latina, intre anii 1714-1716, la cererea Academiei din Berlin, fiind publicata mult mai tarziu, mai intai in germana (1769-1770), apoi in rusa (1789). in 1825, apare in varianta romana cu titlul "Scrisoarea Moldovei", urmata in 1851 de traducerea lui Costache Negruzzi, sub titlul "Descrierea Moldaviaei".

Dimitrie Cantemir, un umanist in adevaratul sens al cuvantului, recunoscut de universitatile Europei, iluminist avant la tettre (abia incepea veacul luminilor), un poliglot si un om erudit apreciat la curtea tarului Rusiei (unde si petrece o mare parte din viata dupa pierderea bataliei de la Stanilesti), face din descrierea tarii Moldovei un document stiintific si literar de certa valoare. Punand in pagina informatia bogata a omului de stiinta si valorificandu-si calitatile de scriitor, Dimitrie Cantemir este un exponent stralucit al prozei savante in literatura romana .
"Descrierea Moldolvei" este riguros structurata in trei parti, rezultand o sinteza admirabila de factori ce contribuie la individualitatea unui popor, de natura geografica, istorica, economica, politica, etnografica, folclorica, religioasa, administrativa sau militara. Prima parte, geografica, prezinta "numele cel vechi si de acum al tarii", cu evocarea legendei lui Dragos, asezarea si hotarele Moldovei, tinuturile si targurile, apele, muntii si mineralele, campiile si padurile, animalele domestice si salbatice. A doua parte, politica, infatiseaza structura de stat, "felul de carmuire" a tarii, obiceiurile de inscaunare si de scoatere din domnie a voievozilor, dregatoriile si diversele functii boieresti, veniturile, tributul si peschesurile platite Portii Otomane, "naravurile" si obiceiurile moldovenilor. Ultima parte este un document important continand informatii despre religia si manastirile Moldovei, despre limba, scriere si invatatura, si in care autorul insista asupra originii latine a limbii romane, cu demonstratii comparative intre latina, romana si italiAna , fara a neglija cuvintele pe care el le considera de origine daca.


Ca un adevarat patriot, care nu renunta insa la obiectivitatea omului de stiinta, Dimitrie Cantemir scoate in evidenta originea comuna a moldovenilor cu locuitorii din Muntenia si Transilvania, pe temeiul limbii vorbite si al faptelor istorice din vechime, de pe vremea cuceririi Daciei de catre romani si a transformarii ei in provincie romana . Moldova este tinutul dinspre rasarit al acestui intins teritoriu, cu cele mai multe deschideri spre tara cazacilor si spre stepele nesfarsite, unde isi gaseau adapost tatarii. Referitor la originea romanilor, Cantemir contrazice cu strasnicie ipoteza lui Aenaeus Sylvius Piccolomini, care considerase ca toti cei ramasi pe teritoriul Daciei erau romani surghiuniti, autorul combatand crearea unei false ipoteze, aceea ca romanii au o origine ignobila.
Moldova este o tara bogata, de o frumusete neobisnuita, cu forme de relief diversificate, fiecare purtand bogatiile pamantului, minerale, paduri, ape cu mult peste, livezi, campuri pline de roade. Ceahlaul este un munte maret, fabulos, comparabil cu Olimpul grecilor, in zilele senine putand fi zarit tocmai de pe tarmul marii, de la Cetatea Alba, un adevarat bastion al rezistentei prin veacuri impotriva dusmanilor.

Campiile contribuie la aceeasi stare generala de belsug, fiind pline de "paduri intregi de pomi cu roada", focurile sunt prielnice pentru cresterea vitei de vie, vinul de Cotnari fiind renumit inca din vremea lui Stefan cel Mare. Codrii nesfarsiti ofera adesea protectie contra navalitorilor, fiind folositi, in cetatea naturala a muntilor, ca refugiu al poporului in vremuri de restriste. Bourii, animale legendare si emblematice in istoria Moldovei, ajung pana departe, in regiunea Dantzigului, iar prisacile Moldovei sunt vestite pana in tari indepartate. Timpul descris de Cantemir este unul fabulos, in care tara este bogata, animalele sunt in numar mare si locuitorii rezista in fata eventualelor cotropiri straine. "Descrierea Moldolvei" initiaza un anume fabulos al imaginii Moldovei, ca topos ideal, paradiziac, in care bogatiile tarii nu se termina niciodata, fiind revarsate dintr-un adevarat corn al abundentei, de aceeasi natura cu cel preluat si dezvoltat mai tarziu de Mihail Sadoveanu in romanele sale.

Inscaunarea domnilor, in timpul lui Cantemir, se desfasoara din nefericire sub tutela functionarilor de la Poarta Otomana , vizirul stabilind cine va fi noul domn al Moldovei. Scriitorul aminteste insa de vremurile apuse, cand tara era stapana pe ea insasi si domnitorul se alegea pe temeiul dreptului la mostenire sau dintre cele mai bune neamuri ale tarii, astfel ridicandu-se marii voievozi din familiile Dragotestilor si Musatinilor, cei mai insemnati fiind Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, acesta din urma largind hotarele cunoscute ale tarii. Dimitrie Cantemir descrie ceremonia de inscaunare a domnilor Moldovei, un adevarat ritual, condus de marele spatar si de mitropolitul Moldovei. Dupa domnia lui Stefan cel Mare urmeaza decaderea maretiei Moldovei, domnitorii pierzandu-si slobozenia o data cu disparitia ultimului dintre domnii Musatini, Stefan al VUI-lea, fiul lui Petru Rares. De data aceasta, ceremonia de inscaunare are loc la palatul turcesc, cu umilitoarea inchinare la sultan si la marele vizir, a lui si a intregii curti domnesti, formata din boieri. Firmanul de domnie ii este dat de rais-effendi, logofatul cel mare al sultanului, iar noul domn este insotit de o solie, formata din osteni turci, ce pot fi pedepsiti de catre domnul insusi in caz de nesupunere. Abia apoi are loc incoronarea dupa ritualul domnilor pamantului. Totusi au existat domni care nu s-au supus acestui pact, precum Ioan Voda cel Cumplit, platind cu viata actul de nesupunere. Nestatornicia domnilor si a domniilor vine din aceasta perioada, cand domnitorii nu pot sta mai mult de doi ani la domnie fara a avea intarire din partea marelui vizir sau a sultanului, care incep a-i schimba dupa bunul lor plac si dupa peschesurile din ce in ce mai mari oferite.                              i

Ca oranduire statala, Moldova a fost o tara bine organizata, ramasa asa chiar in timpul stapanirii turcesti, creandu-si o ierarhie stabila a dregatoriilor si a rangurilor boieresti. Boierii de sfat, cei mai apropiati domnului, sunt logofatul cel mare, vornicul de Tara de Jos, vornicul de Tara de Sus, hatmanul, postelnicul cel mare, spatarul cel mare, paharnicul cel mare si vistiernicul. Boierii de divan sunt impartiti in trei stari, cu atributii precise. Oastea, care pe vremea lui Stefan cel Mare putea fi de saptezeci pana la o suta de mii de osteni, ajunge la un numar neinsemnat, de sase pana la opt mii, in vremea domniilor cu incuviintare de la Poarta. Bogatiile pe care le obtinea domnia in vremurile de aur erau mari, de peste sase sute de mii de taleri imparatesti, scazand in mod continuu pe masura ce tara era impilata, pana la o suma de o suta de mii de taleri, care abia ajungeau pentru implinirea treburilor domniei si ale tarii.

Incercand sa alcatuiasca un prim portret moral al poporului despre care scrie, Dimitrie Cantemir vede in moldoveni oameni avand calitati extreme: sunt buni bautori, dar si buni osteni, mai ales cei din Tara de Jos, care, atunci cand nu au dusmani, isi gasesc unul in capeteniile temporare. Cei din Tara de Sus sunt mai putin luptatori, dar au o credinta mult mai puternica, pe teritoriul lor intalnindu-se cel mai mare numar de manastiri si biserici de piatra, invatatura de carte le pare nefolositoare. Femeile maritate nu trebuie sa-si poarte la vedere parul, la fel cele tinere sa poarte ceva pe cap, iar fiii celor morti trebuie sa-si pastreze capul descoperit timp de sase luni. Obiceiurile acestea sunt inradacinate la moldoveni din vechime, fiind dovezi ale constantei modului lor de viata.
Interesante sunt si studiile pe care le face Cantemir asupra limbii: el stabileste o asemanare intre latina, italiAna si romana .

Este poate unul dintre cele mai precise studii de limba ale unui carturar roman. Scriitorul condamna departarea de la limba comuna, pe cei care pronunta precum femeile "chiatra", "ghine", in loc de "piatra", "bine", numindu-i "feciori de baba", pentru ca numai femeile pronunta astfel cuvintele. Argumentul este de ordin lingvistic si patriotic: limba este aceeasi, "valahii si ardelenii au acelasi grai ca moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspra, precum giur pe care valahul il rosteste jur, ca lesescul z sau frantuzescul j..."

.
Stabilirea originii comune a celor trei tari despartite politic, in care locuitorii vorbesc aceeasi limba, precum si combaterea unor ipoteze neverosimile, denigratoare, puse in circulatie de istorici interesati, reprezinta unul din marile merite ale fostului domn moldovean, care avea sa-si petreaca ultimii ani de viata in exil, la curtea ruseasca. Limbajul folosit de autor dovedeste o stilizare neintalnita la predecesorii sai, la Miron Costin sau Grigore Ureche, dand lucrarii unitate, rigoare stiintifica, valori literare autentice in evocarea tinuturilor si obiceiurilor moldovenilor. impreuna cu "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor", "Descrierea Moldovei" constituie un mesaj de o nepretuita valoare, pe care, la timpul sau, Dimitrie Cantemir l-a adresat lumii si viitorului pentru mai buna cunoastere a tarii in care a trait.

Alte referate romana, dar Necategorisite