Costache Negruzzi a abordat in scrierile sale si tema istorica, dovada fiind cunoscutele opere literare Sobieski si romanii sl Alexandru Lapusneanul. Prin ultima dintre ele, datorita valorii ei, autorul a creat modelul nuvelei in literatura romana .

Daca nuvela este o opera epica cu o actiune mai intinsa, cu un singur fir narativ, cu un conflict concentrat si cu o actiune mai complicata la care participa mai multe personaje prezentate in mediul lor de viata si caracterizate complex, toate aceste trasaturi le vom intalni si in opera literara Alexandru Lapusneanul.

Fiind o nuvela si, implicit, o opera epica, modul de expunere predominant este naratiunea, prin intermediul careia autorul relateaza un st de intamplari, incepand cu sosirea lui Lapusneanu in tara inaintea celei de-a doua domnii si ter­minand cu moartea sa tragica.


Ca in orice opera epica, spatiul si timpul actiunii sunt bine precizate, intamplarile petrecandu-se fie in apropiere de Tecuci, fie la curtea domneasca, in biserica sau in Cetatea Hotinului, de-a lungul intregii sale domnii. Relatarea faptelor se face la persoAna a IlI-a si in mod obiectiv si de aceea autorul isi permite rareori sa exprime un punct de vedere personal (si atunci o face cu o mare retinere), putine fiind chiar abaterile de la consemnarile cronicii care i-a servit ca izvor. Atitudinea si sentimentele sale sunt exprimate insa indirect, prin intermediul intamplarilor narate si al personajelor care se caracterizeaza prin diversitate tipologica, incepand cu domnitorul Lapusneanu, doamna Ruxanda, vornicul Motoc si terminand cu Spancioc, Stroici si mitropolitul Teofan.
Intamplarile narate si personajele care participa la actiune constituie subiectul nuvelei riguros structurat in patru partiprecedate de cate un moto.

Actiunea este mai complicata decat a schitei, dar este lineara, pentru ca autorul infatiseaza mai intai sosirea lui Lapusneanu si discutia cu delegatia de boieri (expozitiunea), ca apoi, in urma refuzului, sa se urce pe tronul tarii (intriga) si sa porneasca lupta impotriva boierilor tradatori (desfasurarea actiunii) care culmineaza cu uciderea celor 47 de boieri, la asa-zisul ospat de impacare. Voievodul il pedepseste si pe Motoc, dar apoi se imbolnaveste si isi primeste pedeapsa pentru faptele sale de la Spancioc si Stroici, doi dintre boierii fugari peste Nistru si care o indeamna pe doamna Ruxanda sa-l otraveasca pe Lapusneanu (deznodamantul).

Actiunea este mai intinsa, pentru ca se si petrece in locuri diferite si infatiseaza mai multe intamplari petrecute intr-o perioada mai mare de timp. De aceea, ca in orice nuvela, exista aici si conflicte puternice - cum este cel dintre domnitor si boieri - care antreneaza un alt conflict, intre voievod si doamna Ruxanda, precum si un numar mai mare de personaje principale (Alexandru Lapusneanu), secundare (doamna Ruxanda, Motoc, Spancioc, Stroici), episodice (mitropolitul, Bogdan), acestor personaje individuale adaugandu-li-se un personaj colectiv - multimea care cere capul lui Motoc.

Fiind o nuvela, si in aceasta opera accentul cade pe evidentierea complexitatii personajului principal care il intruchipeaza pe tiranul crud si sangeros, razbunator si viclean. El nu este insa o simpla bruta insetata de sange, caci este lucid, prevazator, dar si orgolios, darz si neabatut in hotararile sale.

Este fin psiholog, dovedeste abilitate politica, insa este totodata crud, violent, brutal, ucigand fara mila. Astfel, prin aceste insusiri, uneori opuse, autorul creioneaza un personaj com­plex, memorabil tocmai prin complexitatea lui.

Ca in orice nuvela, nararea faptelor se face in mod obiectiv, respectand, in general, izvorul de la care s-a pornit, insa scriitorul isi ia cateva libertati in privinta unora dintre personaje (Tomsa, Spancioc, Stroici) si a actiunilor intreprinse de acestia, cu scopul de a asigura coerenta structurii narative si de a mentine intensi­tatea conflictului dintre domnitori si boieri.
Pe langa naratiune, care este modul de expunere predominant, autorul mai uti­lizeaza descrierea si dialogul, prima folosita si in inegalabilul portret pe care il realizeaza doamnei Ruxanda sau in reliefarea psihologiei maselor de tarani ridicati impotriva lui Motoc. Atat in naratiune, cat si in descriere, sunt folosite numeroase arhaisme prin care scriitorul oglindeste vestimentatia personajelor, obiceiurile, lim­bajul si atmosfera epocii evocate: "zobon", "benisel", "felendres", "slic", "jungher", "spahiu", "vornic", "aprod" etc.
Dialogul ocupa, de asemenea, un loc privilegiat in structura nuvelei, fiind una dintre modalitatile de seama prin care sunt reliefate trasaturile personajelor. De aceea, in functie de atitudinea si insusirile personajelor, el se poarta cand tensionat sau cinic, cand insinuant si ironic, cand sincer si disperat. Datorita imbinarii modurilor de expunere, a complexitatii personajului principal, a actiunii mai ample si tensionate, prin conflictul principal, opera literara Alexandru Lapusneanul ilustreaza in mod convingator specia literara a nuvelei, in general, si a celei istorice, in special.