Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu









Drama personajului Stefan Gheorghidiu (din romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu), sta sub semnul a doua metafore: cea a patului procustian si cea a jocului ielelor.

Mitul celebrului talhar Procust care, prinzand drumetii pe drumul dintre Atena si Megara, ii aseza intr-un anumit pat "lungindu-i" sau "scurtandu-i" dupa dimensiunile acestuia, are aici semnificatia unui spatiu al inadecvarii: autorul aplica acest mit conditiei existentiale a omului superior - intelectualul care a vazut Ideea si va fi pedepsit asemeni tanarului care vede noaptea ielele dansand.

Este cazul lui Stefan Gheorghidiu {Ultima noapte...), al lui Ladima {Patul lui Procust), al lui Gelu Ruscanu {Jocul ielelor), al lui Andrei Pietraru {Suflete tari), al tuturor indragostitilor de absolut, care incearca zadarnic o conciliere a idealului cu realul.

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi substituie spatiului inadeevarii cele doua experiente fundamentale pe care le traieste Stefan Gheorghidiu: dragostea si razboiul.
Privita retrospectiv, cu acuitatea omului lucid, iubirea pentru sotia sa, Ela, este retraita in etapele ei semnificative si considerata un factor generator de suferinta: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de universitate si banuiam ca ma inseala. Din cauza asta, nici nu puteam sa-mi dau examenele la vreme (...) Era o suferinta de neinchipuit care se hranea din propria ei substanta".


Pentru tanarul student, dragostea constituia un motiv, dar si un mijloc de recreare a fiintei iubite dupa liniile unui ideal propriu: Ela participa la cursurile si seminariile lui, ii rasfoieste - serioasa si cuminte - cartile de filosofie si este initiata in Critica ratiunii pure a lui Kant, intr-o incercare de modelare a felului ei de a gandi, dusa pana la comuniunea spirituala.
Incetul cu incetul, Stefan Gheorghidiu reface mitul lui Pygmalion, sculptorul care s-a indragostit de statuia Galateei pe care el insusi o facuse. De aici incepe drama: mai tarziu, pe masura ce iubirea se spulbera, tanarul va trai suferinta creatorului caruia ii este negata capacitatea de a zamisli.

Prin extensie, omul cu constiinta fiind creatorul-lumii ca reprezentare, are libertatea de a-si alege o alta constiinta pe care o considera egala cu a lui; or, de data aceasta, alegerea fiind gresita, libertatea interioara ii fusese contrazisa.
Iubirea pentru Ela devine "pat procustian" pe masura ce cautatorul de ideal coboara in realitate: prima revelatie este determinata de mostenirea lasata de Tache Gheorghidiu, eveniment care scoate la iveala nepotrivirea dintre cei doi: noul Adam care-si faurise femeia rupand-o din propriul suflet, constata ca s-a inselat. "Ma cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu,nu intelegea ca poti sa lupti cu indarjire pentru triumful unei idei, dar in acelasi timp sa-ti fie sila sa te framanti pentru o suma, fie ea oricat de mare..."




Al doilea moment al revelatiei il constituie excursia la Odobesti, cand tanarul trece printr-o suferinta atroce din cauza" permanentei prezente a lui G. (Grigoriade); dincolo de orgoliu si gelozie, drama nepotrivirii este accentuata de conceptia ca fiecarui
barbat ii este destinata o anumita femeie, inca de la inceputul lumii. In aceasta acceptie, despartirea devine insasi negare a unui dat existential, imposibilitate de a mai reconstitui, in eternitate, unitatea dintre soti.
Suferinta este amplificata de luciditate ("Cata luciditate, atata drama"), tradarea femeii amenintand sa-l desfiinteze ca personalitate; demersul demiurgic devine de semn contrar. "Patul procustian" al dragostei se va concretiza in "noaptea" intrebarilor fara raspuns si a concluziei despre imposibilitatea de a trai in lipsa femeii iubite: "Avem in fata noastra un Des Grieux, care, inselat, parasit, nu poate trai fara o Manon".


Cel de-al doilea "pat procustian" este razboiul. Privit, la inceput, ca o experienta necesara, ("... n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc"), razboiul il pune pe Stefan Gheorghidiu fata in fata cu un alt absolut: moartea.
Peisajul straniu, fetele palide, oamenii care par alungiti, dimensiunea cosmica a tragediei, constituie coordonatele unei realitati neconcordante cu imaginea initiala. in tabloul apocaliptic in care oamenii se intorc in regnul mineral, in "pamantul lui Dumnezeu"**moartea devine un dureros mijloc de cunoastere:

". .. ca numai acolo, in fata mortii si a cerului inalt poti cunoaste oamenii".


Drama razboiului provine si din pierderea personalitatii in iuresul colectiv, din anularea omenescului ("Nu mai e nimic omenesc in noi") si mutarea vietii pe alte coordonate, pe fundalul unui timp suspendat, incremenit ca eternitatea. Cel care, pana atunci, traise cu spiritul in lumea "frumusetii nevalente", adica in transcendent, cunoaste acum o realitate dura careia nu i se poate adapta: intr-o nota de subsol la romanul Patul lui Procust autorul mentioneaza ca Stefan Gheorghidiu "si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei" acuzat de tradare. "Gheorghidiu e un om din galeria inadaptabililor tip Bratescu Voinesti, e un invins".

Alte referate romana, dar Necategorisite






Politica de confidentialitate