Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu











ascendenta lui Bogdan Petriceicu Hasdeu,
pana in evul de mijloc romanesc, la Petri­ceicu-Voda, pare sa fie tot atat de fabuloasa ca a lui Mihai Eminescu, explicand, poate, chiar prin acest fapt, personalitatea tumultuoasa, complexa, covarsitoare a marelui scriitor si savant, de formula renascentista, infiltrata prin timp pana la noi si manifestata plenar printr-o opera literara si stiintifica de o reala profunzime si varietate. Cert este ca, dincolo de speculatii biografice pline de farmec romantic, Hasdeu ramane o personalitateliterara si stiintifica de prim rang, un spiritenciclopedic ce deschide numeroase carari de cunoastere, unele de-a dreptul incitante, fapt confirmat prin scrieri literare, lingvistice, folclorice, istorice, bazate pe cercetari indelungate si pe o eruditie iesita din comun. Cercetarile sale, marcate profund de pierderea prematura a fiicei sale, Iulia Hasdeu, ea insasi purtand semnele unei genialitati precoce, se vor prelungi pana tarziu, in secolul nostru, in domeniul magnetismului animal si al existentei spiritelor, aratand, prin aceasta, o deschidere pe care nici oamenii de stiinta moderni nu indraznesc sa o abordeze. Cu Hasdeu se incheie, probabil, seria de mari personalitati enciclopedice romanesti, in care se Inscriu, de-a lungul timpului, Nicolaus Olahus, in secolul al XVI-lea, Dimitrie Cantemir, in secolul al XVIII-lea, Ion Heliade-Radulescu, in secolul al XlX-lea. Trasatura cea mai frapanta a operei sale este monumentalitatea, prin dimensiunile ei rar intalnite, prin diversitatea domeniilor de cunoastere, conexe totusi in punctele fundamentale, prin cantitatea informatiei, dar si prin capacitatea de abstractizare si prin rafinarea continua a ideilor filozofice.

Este de ajuns sa citam principalele sale opere filologice, "Cuvente den batrani", in trei volume (1877-1881), si mai ales "Etymologicum Magnum Romaniae" (1886-1898), impunatorul monument lingvistic, cu un singur autor, expresie a unei temeritati singulare in domeniul fexicografiei, ajuns, in cele aproximativ trei mii de pagini, numai pana la cuvantul "barbat", conceput nu numai ca o lucrare exclusiv lingvistica, ci si ca o epopee, "o enciclopedie a traiului", "intreg, trecut si prezent", al poporului roman. Hasdeu se remarca si prin alta opera stiintifica proiectata la dimensiuni vaste, imposibil de realizat de un singur om, "Istoria critici a romanilor", din care au aparut numai doua volume, cuprinzand epoca dacica si procesul formarii statelor romanesti. in aceeasi sfera de cercetare, publica, in 1865, monografia "Ion Voda cel Cumplit", scrisa in registru romantic.

Spirit incomod, in polemica permanenta cu lumea literara si stiintifica, Hasdeu opune moralei invechite a vremii, inca din faza debutului, "imoralitatea" nuvelei "Duduca Mamuca" (1863), care ii aduce un rasunator proces, la fel cum altadata Shakespeare il impunea ca personaj pe Falstaff, in "Nevestele vesele din Windsor", sau Moliere pe Harpagon din piesa "avarul".

De imoralitatea aparenta a pieselor sale a fost criticat si Caragiale, fapt ce i-a dat prilej lui Titu Maiorescu sa il apere in articolul "Comediile d-lui I. L. Caragiale" (1885), prin enuntarea teoriei inaltarii impersonale prin arta. Scrierile literare ale lui Hasdeu se inspira, cele mai multe, din trecutul istoric, caruia ii dedica dramele "Raposatul postelnic" (1862), "Razvan si Vidra" (1867), "Domnita Ruxanda" (1868) si romanul "Ursita" (1876). in 1879 publica "Trei crai de la rasarit", comedie de moravuri, care-i satirizeaza pe "stricatorii de limba" ai timpului, tendintele frantuzite si latinizante ale lingvistilor vremii.

Dintre ele, piesa cea mai importanta este "Razvan si Vidra", drama romantica ce se inscrie in tiparele si motivele unei astfel de creatii, o veriga importanta in istoria dramaturgiei romanesti, care pana atunci consemnase cateva realizari notabile, prin Vasile alecsandri, cu "Iorgu de la Sadagura" (1844), "Iasii in carnaval" (1845), "Chirita in Iasi" de Mihail Kogalniceanu, "Muza de la Burdujani" (1851), de Costache Negruzzi. Evolutia dramei romantice si istorice se continua cu "Despot-Voda" (1879), de Vasile alecsandri, "Vlaicu-Voda" (1902), de al. Davila, trilogia lui Delavrancea, "apus de soare" (1910), "Viforul" si "Luceafarul" (1911). Hasdeu se manifesta ca dramaturg de timpuriu, inca din 1862, cu "Raposatul postelnic", fiind influentat, cum el insusi marturiseste, de Shakespeare, numit "un semizeu dramatic", un "sublim geniu literar".

Esential pentru Hasdeu este, in ceea ce scrie, "efectul dramatic", adica "creatia".

"Razvan si Vidra" este o drama romantica si psihologica de inspiratie istorica, avand surse de documentare in "Letopisetul Tarii Moldovei" al lui Miron Costin, intr-un studiu al lui Nicolae Balcescu despre domnitorul Razvan-Voda, in creatia populara, in unele scrieri ale vremii, apartinand lui Negruzzi, alecsandri, Bolliac, Puskin, axate pe o tema de actualitate, dezrobirea tiganilor. Subiectul piesei infatiseaza destinul unui personaj exceptional, ascensiunea lui spectaculoasa de la conditia de rob tigan pana la aceea de domn al Moldovei, urmata de o cadere inevitabila, ca un blestem asupra celui care, prin calitati deosebite, si-a depasit conditia sociala. Primul cant, "Un rob pentru un galben", prezinta imprejurarile in care Razvan isi pierde libertatea: eliberat de doi ani din robie de propriul stapan, Razvan gaseste o punga de bani pierduta de boierul Sbierea, daruieste din ea un ban cersetorului Tanase si o restituie posesorului, dar acesta il cere rob de la marele vataf Basota in schimbul galbenului lipsa. Motivul intoarcerii in starea de robie nu este insa acesta, ci starea de razvratit romantic a lui Razvan, care scrie si afiseaza pe un stalp un pamflet impotriva stapanirii:

"Foaie verde de negara,
De cand domneste in tara
Petru-Voda schiop si slut,
De ras tara s-a facut!..."

. Desi se trage dintr-un tata tigan si o mama moldoveanca, Razvan are stiinta de carte ("Numai singur eu supt soare,
Dintre mii de tiganime, stiut-am sa-nvat scrisoare") si idealuri nestinse de libertate, care il vor calauzi intreaga viata.
al doilea cant, "Razbunarea", il prezinta pe Razvan dupa trei ani de robie, acum in ipostaza de capitan de haiduci in Codrii Orheiului, iubit de oamenii simpli si de tigani si temut de boieri. Razvan este angajat de Ganea, un boiernas hotarat sa parvina, ca sa o rapeasca pe Vidra, nepoata "din osul acelui vornic Motoc
De care Moldova-ntreaga mi se temea ca de foc".

Scena cea mai relevanta pentru caracterul lui Razvan este, in acest cant, aceea a prinderii si judecarii boierului Sbierea, pe care, in cele din urma, il elibereaza, ca un elogiu adus ideii de libertate:

"Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau
E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau!..."

, fapt ce ii atrage razvratirea haiducilor ("Se cunoaste ca-i tigan!"), dar atentia si pretuirea Vidrei, surprinsa de marinimia insolitului personaj.

Cantul trei, "Nepoata lui Motoc", releva influenta hotaratoare pe care o are Vidra asupra lui Razvan. Personaj feminin extrem de voluntar, memorabil in literatura romana , cu o ambitie iesita din comun, Vidra il indeamna si il calauzeste pe fostul rob sa urce pe treptele maririi. Razvan paraseste codrul si se angajeaza mercenar in armata polona, devenind capitan, dar, la indemnurile Vidrei, nu se multumeste cu atat. il reintalneste pe Sbierea, care avusese si el o istorie iesita din comun, fiind luat rob de tatari, vandut apoi rusilor, iar in cele din urma hatmanului lesesc, dar conditia de rob ii convine, pentru ca, in ciuda acestui fapt, averea lui creste. Prototipul lui Sbierea, arivistul material, ii convine Vidrei, aceasta femeie apriga dandu-l ca exemplu demn de urmat lui Razvan:

"O! daca si tu, Razvane...
Precum Sbierea mii de galbeni din nimic a secerat,
Tu dintr-o capitanie ai ajunge imparat".




In cantul patru, "inca un pas", Razvan devine polcovnic in armata polona si, chemat de aron-Voda, tocmai prin boierul Basota, vechiul sau asupritor, revine in Moldova pentru a prelua functia de hatman, vazuta de fostul "rob pentru un galben" ca o revansa asupra conditiei anterioare de umilinta, datorata originii sale etnice. Pentru Vidra insa acesta este "inca un pas" - _-J «.



marini, "s-apuci cu fala scaunul lui Stefan cel Mare",

lucru pe care Razvan il accepta acum ca ideal absolut:

"Voiesc a fi mare..."

.
Cantul cinci, "Marirea", contine punctul culminant si deznodamantul dramei. Razvan, dupa ce il detroneaza pe aron-Voda, devenind voievod, tinde, prin urarea Vidrei, sa devina si imparat al pamanturilor din vechea Dacie, simbol al idealului national sprijinit pe o ambitie fara seaman:

"Tu sa legi intr-o cununa toate tarile romane,
incat de la Marea Neagra pan la falnicul Carpat,
Sa nu domnesti ca voda, ci ca Razvan-imparat!".

ascensiunea insa atinge inaltimi nepermise, periculoase; ca in mitul romantic al ingerului cazut, apropierea prea mare de divinitate, aici de un ideal pentru care Razvan nu are puterile necesare, forta adevarata fiind vointa de marire a Vidrei, este pedepsita printr-o cadere din inalt.

Prin tradarea lui Basota, una dintre cele multe din istoria Moldovei, lesii intra in Iasi si Razvan, desi iese invingator, moare in lupta, ultimele cuvinte subliniind paradoxurile destinului sau sfasiat de mari tensiuni launtrice, specific romantice:

"am biruit si mor!..."

si mai ales "Tigan!...Tigan!..."

, expresie a marii drame romantice pe care o traieste personajul de-a lungul intregii piese.
Razvan este un personaj romantic, aparent naiv, manat numai de vointa de marire a Vidrei, angajat, prin puterea ei neabatuta, intr-o ascensiune treptata pe ierarhia sociala si a puterii. "Nasterea", conditia lui etnica isi pune insa amprenta asupra destinului sau, el fiind osandit sa suporte rigorile vremii, sa lupte impotriva stapanirii nedrepte, ipostaziat astfel intr-un titan aflat fata in fata cu dusmanul, reprezentat simbolic de "fortuna", de soarta nemiloasa. Romantica este si evocarea repetata a pamanturilor natale, atat din partea lui, cat si a Razasului si a lui Vulpoi, in cantul IV: patria se constituie ca un tinut legendar, cu zari albastre si munti avantati spre cer, cu sunetul frunzelor purtate de vantul toamnei, de-a lungul anotimpurilor. Patria este toposul nostalgic al celor izgoniti din Paradis, amplificat, in cazul lui Razvan, si de originea etnica: el este pe jumatate moldovean, prin mama, in plus este si rob, deposedat total si de libertatea fiintei. Aflat "sub cerul intunecos al strainatatii", departe de ceea ce se cheama acasa, el vrea sa ajunga stapanitor tocmai din cauza acestor deficiente ale fiintei, de a nu mai fi de doua ori instrainat, ca rob si ca tigan:

"...Vidro! Vidro!... Eu voiesc
Negresit una din doua: sau moarte, sau sa domnesc!".

ambele variante reprezinta, pentru personajul romantic, depasirea conditiei umilitoare in care se afla. Din aceasta perspectiva, dragostea de tara il face sa invinga orice fagaduinta straina, chiar cunoscutul dicton latin "Ubi bene ibi patria", raspunzand hatmanului polonez cu neclintire:

"Nu, hatmane! Niciodata!... Fie painea cat de rea!
Tot mai dulce mi se pare
Cand o stiu din tara mea!".

Nu se poate vorbi, asadar, de meritul si de vina totala a Vidrei in tot acest periplu al vietii; ea este numai aceea care il calauzeste catre tinta, idealul existand insa, in stare latenta, in structura psihica originara a personajului. Din aceasta deriva si destinul lui tragic.
Pentru Razvan, ca si pentru oamenii din popor care apar de-a lungul celor cinci canturi, cinstea este, pe tot acest drum, farul calauzitor. Gasind o punga de galbeni, Razvan o daruieste taranului Tanase, care cerseste nu din viciu, ci numai pentru a nu-i muri copiii de foame. Acesta nu vrea insa toata punga, stiind ca banul este izvor de rele:

"Nu! Eu nu vreau asta punga!... Si chiar foame de mi-ar fi, painea, astfel cumparata, ma tem ca m-ar otravi!..."

. Banul este si un instrument al diavolului, al celui care cumpara suflete, identificat aici cu boierul Sbierea, care il obtine pe Razvan in schimbul unui singur galben, al nimanui, cel gasit de el si daruit celui mai neajutorat. De altfel, Razvan il va ierta pe Sbierea pentru a-l fi condamnat la robie, relevandu-i astfel inferioritatea morala:

"Razbunarea cea mai cruda este cand dusmanul tau
E silit a recunoaste ca esti bun si dansu-i rau".

Maruntelor acte vindicative Razvan le prefera aspiratia catre depasirea limitelor ancestrale care il marcheaza. Treptele sale existentiale, gradate, sunt determinate de o evolutie neintrerupta: tigan rob, haiduc, capitan de haiduci, polcovnic, hatman, voievod, finalizata prin moarte, semnificand totusi destinul oricarui se inalta extrem de sus. Razvan va accepta inevitabilul, se va indrepta spre moarte, fiind singura solutie ce-i elimina tensiunea interioara si nedeterminarea existentiala. El este supus presiunii timpului, care il propulseaza pe cele mai inalte culmi ale maririi sociale, dar il si doboara extrem de repede. Existenta lui Razvan sta sub semnul acelui fatum din tragediile grecesti, caruia nimic nu i se opune, ramanand, in consecinta, numai un pion pe o scena mult mai vasta, a istoriei. Personaj romantic condus de mari combustii interioare este si Vidra; ea este fiica de boier, dintr-un neam de mare notorietate, hotarata sa "iasa" la suprafata, sa patrunda in istorie cu orice pret, ca si alte personaje istorice romantice: Doamna Chiajna, evocata de Odobescu, sau Clara din piesa lui al. Davila. Spiritul sau expansiv se traduce prin nevoia de marire, de bogatie, de ascensiune continua:

"Ca personaj, Vidra este construita, aproape in exclusivitate, pe o singura directie caracterologica, aceea a exaltarii si a ambitiei de a urca treptele maririi" (Mihai Dragan). Din punctul de vedere al replicilor, ea se comporta ca Lady Macbeth din piesa shakespeariAna , cand isi apostrofeaza sotul las:

"Fugi! Mi-e sila si mi-e jale! Mic, tot mic, si iarasi mic!
in desert din injosire eu incerc sa ma radic
Du-te dar de te-nvarteste in ingusta-ti vizuina:
Cearca-ti mintea-n intuneric, scalda-ti sufletul in tina!
Eu te las! Te las, Razvane! Om tampit si sfiicios!
O prapastie ne desparte: eu prea sus si tu prea jos!".

in perspectiva acestei antinomii, "Razvan, acest Ruy Blas al nostru" (Mihai Dragan), va urma programul existential impus de Vidra si se va pierde, ca fiinta, o data ce ajunge la punctul de inflexiune al ascensiunii. Pe o panta caracterologica negativa, ca si Vidra, dar fara aceleasi ambitii acerbe, se situeaza si alte personaje, Sbierea, boierul infumurat si mercantil, fara consideratie pentru drepturile celorlalti, vataful Basota, instrument orb al stapanirii si al propriei limitari spirituale, bine cunoscut pentru dispretul aratat carturarilor (de fapt, istoria carturarului, in toate timpurile, a fost cea a scribului, a sclavului, silit sa-si vanda abilitatile altora, tinut in gazda si hranit de stapan):

"Slujitori! lasati pe dascal, macar ca eu cu arcanul
Pe toti dascalii as prinde s-as spanzura cu arcanul", Ganea, arivistul intamplator, care cauta sa puna mana pe averea nepoatei lui Motoc.


In consecinta, vointa de putere a lui Razvan se sfarseste tragic, prin moarte; orizontul se intuneca nefast iri fata lui si eroul ramane in amintirea urmasilor ca un voievod viteaz si indraznet; "Mi se-ntuneca vederea, dar vad ceva de departe,
O jumatate din mine de cealalta se desparte".

De altfel, dintr-un spirit de justitie divina, scriitorul il pedepseste pe eroul ce destramase domnia lui aron-Voda, dedicandu-i un moto in ultimul cant, preluat din MirOn Costin:

"asa s-a platit si lui Razvan raul ce-l facuse el lui aron-Voda".

intr-un fel, soarta personajului se compara cu aceea a lui Macbeth, predestinat sa dispara de pe scena istoriei in momentul in care padurea Birnam din fata castelului indepartat, Dunsinane, situat intr-o Scotie misterioasa si plina de povesti cu fiinte fantastice si vrajitoare, se va misca si il va ataca. Roata timpului inregistreaza o accelerare extraordinara a vitezei, eliminandu-l pe indraznetul ce incercase sa-si forteze norocul.

Alte referate romana, dar Necategorisite






Politica de confidentialitate