Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autori Referate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu












(11.04.1858 - 29.04.1918)


Barbu Delavrancea este fiul unui carutas din margi­nea Bucurestiului. isi incepe studiile la scolile din cartier si este primit ca bursier la Colegiul Sf. Sava. Urmeaza Facultatea de Drept din Bucuresti si desfasoara o bogata activitate de gazetar. Colaboreaza la Revista literarei. Familia, Romanul, Revista Noua.

Din 1888, dupa ce se casatoreste cu Marya Lupascu, intra in politica, mai intai la liberali, apoi la conservatori.

Este ales in mai multe randuri deputat, apoi ministru.

Este si primar al Bucurestiului. De asemenea, se distinge ca avocat, in procese celebre (de pilda, aparandu-l pe Caragiale) si i se duce vestea de orator fermecator.
a scris nuvele, dintre care mai cunoscute sunt: Sultanica, Hagi-Tudose, Truba­durul, Zobie, Milogul. Spre sfarsitul vietii scrie o trilogie compusa din dramele: apus de soare, Viforul, Luceafarul. aceasta creatie constituie capodopera lui Delavrancea.
apus de soare
1999 (drama istorica)

1.   Drama este inspirata din istoria nationala si respecta canoanele romantismului.

2.  Titlul constituie, in plan stilistic, o metafora pentru sfarsitul unei epoci aureolate din istoria romanilor.

3.   Conflictul principal urmareste confruntarea personajului cu moartea.
4.   In planul secund al piesei sunt conturate si alte laturi ale conflictului, ilustrate de atitudinea voievodului fata de copiii sai nelegitimi sau fata de boierii tradatori.



Tema

Drama trateaza sfarsitul unei personalitati - Stefan cel Mare - si al unei epoci i
istorice.


Subiectul
apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Perso­najul principal al dramei este Stefan cel Mare, surprins intr-un moment crucial, inainte de a muri. Personajul este introdus prin prezentarile celorlalte personaje, accentuandu-se latura lui legendara, de voievod neinfrant. Curtea domneasca este cuprinsa de jale pentru ca Stefan este bolnav, iar doctorii sunt neputinciosi in fata bolii sale. Personajul este preocupat sa prega­teasca urcarea pe tron a fiului sau, Bogdan. El stie ca dupa moartea sa vor incepe lupte crancene pentru putere si de aceea hotaraste sa-l inscauneze pe Bogdan inainte ca tara sa ramana fara voievod, ceea ce contravine traditiei.


In afara de aceasta preocupare, Stefan este macinat de gandul ca doi dintre copiii lui nelegitimi, OAna si Rares, pe care ii crescuse la Curte ca pe niste orfani, nu cunosc inca legatura de sange dintre ei si sunt in situatia de a comite un incest.
Desi batran si ruinat de boala, gaseste mijloacele de a limpezi aceste doua situatii. Pe Petru Rares il trimite la mama sa, Raresoaia, care ii marturiseste ca este fiul lui Stefan si fratele Oanei. De asemenea, voievodul ii spune fiicei sale adevarul, recurgand la un viclesug care ii indulceste situatia de parinte nevoit sa vorbeasca despre lucruri dureroase si vinovate: el se preface ca doarme si ca vorbeste prin somn, explicandu-i astfel Oanei ca este tatal ei.

De asemenea, identifica grupul boierilor care comploteaza impotriva lui Bogdan. Acestia sunt Ulea, Dragan si Stavar. Ei vor sa-l urce in scaunul Moldovei pe Stefanita, un nepot al lui Stefan. Voievodul isi exercita intreaga autoritate: il ucide pe Ulea si apoi il incoroneaza pe Bogdan in mod apologetic, cerandu-le supusilor sa-i respecte ultimele dorinte: pacea cu turcii si inscaunarea lui Bogdan.
apusul vine ca o alinare, voievodul murind cu constiinta datoriei implinite.

Comentariul
apus de soare este o drama romantica, inspirata din istoria nationala. Subiectul urmareste sfarsitul voievodului Stefan cel Mare, figura aureolata a medievalitatii romanesti. De aceea, drama construieste in spirit romantic un nivel mitic, conturat de replicile evocative, denotatia legendara si atmosfera grava. insusi titlul dramei constituie o sinteza a subiectului, iar, in plan stilistic, este o metafora pentru sfarsitul unei epoci legendare. De-a lungul piesei apar o serie de denotative care sugereaza personalitatea covarsitoare a voievodului; astfel, el este numit leul, vulturul, soimul, zmeul-metofbre care anticipa simbolul soarelui, prin care figura lui Stefan este absolutizata. Pe langa sensul unicitatii si al vietii, simbolul soarelui mai dezvolta si semnificatia de centru al lumii. Sfarsitul domnitorului nu este insa urmarit in latura lui profAna ; este doar un apus, o stingere vremelnica, deoarece el a creat prin domnia sa glorioasa un model pe care istoria il va repeta intr-un moment de renastere nationala.
Conflictul dramei este fixat in plan moral si se desfasoara intre personalitatea unui voievod legendar si sentimentul strivitor al mortii; batran si bolnav, Stefan isi asteapta sfarsitul intr-o atitudine de incrancenare, generata de grija lui fata de viitorul tarii, dar si intr-o postura de sublimare mioritica, prin evocarea mortii ca o doamna in negru. Paralel cu acest conflict, dramaturgul urmareste si ipostaza de parinte, care are constiinta incarcata. Stefan vrea sa dea o explicatie copiilor sai nelegitimi, OAna si Rares, dar, incapabil sa le comunice un adevar impovarator, pe Rares il trimite la mama sa, care ii va spune ca este fiul voievodului, iar Oanei ii marturiseste prefacandu-se ca vorbeste in vis. Conflictul acesta este de natura psihologica, deoarece dezvolta un tainuit sentiment de vinovatie si totodata il pune pe aprigul domnitor in fata unei primejdii pe care nu si-o putuse imagina: OAna si Rares, fara sa stie ca sunt frati, se indragostesc unul de altul. Dramaturgul surprinde aici latura omeneasca a personajului, slabiciunile si complexele sale. Discrepanta flagranta dintre aceasta ipostaza si autoritatea despotica pe care o exercita asupra supusilor constituie o trasatura romantica, personajul acestui curent fiind caracterizat prin imbinarea surprinzatoare dintre calitati si defecte.
Si conflictul politic intregeste portretul personajului prin amanunte care ii subliniaza forta de a se manifesta ca autoritate absoluta, intr-un moment de prabusire fizica. Ulea, Dragan si Stavar sunt trei boieri care uneltesc impotriva lui Bogdan, dorind sa-l aseze domn pe Stefanita. Voievodul descopera conspiratia si rezolva conflictul violent, ucigandu-l pe Ulea cu sabia sa voievodala. Episodul evoca marturia cronicarului Grigore Ureche despre firea autarhica a domnitorului (de multe ori la ospete omoraia jara jiudetu), dar si legendele lui Neculce, in care Stefan apare ca intrupare a unei vointe puternice si inflexibile.





Cele trei laturi ale conflictului (lupta cu moartea, confruntarea cu cei doi copii si infrangerea uzurpatorilor) amplifica esenta dramatica a operei si deschide noi perspective asupra personajului.
Stefan este surprins cel mai bine in ipostaza sa eroica. Multe personaje vorbesc despre tineretea lui glorioasa, ceea ce face ca drama sa semene cu un panegiric. Chiar incipitul este construit printr-o scena in care fetele de la curtea domneasca spala panza si prezinta cu solemnitate faptele legendare ale voievodului, dialogul lor semanand cu interventia corului din tragedia greaca. In acelasi sens se inscrie si evocarea facuta de clucerul Moghila in cel de al II-lea act al dramei. Acesta povesteste despre batalia de la valea Haliciului, cand lesii sunt invinsi in mod neasteptat, in ciuda numarului lor mare; insistand pe strategia domnitorului, clucerul face voievodului un portret apoteotic, surprinzandu-l in imagini dina­mice: Stefan gaseste o vale larguta si pune la cale o ambuscada, surprinzandu-i pe Iesi tocmai in momentul in care se credeau biruitori. Dupa ce invinge, cu pierderi omenesti minime, Stefan ii trimite pe cei trei mii de prizonieri inapoi, la cardinal, cu un mesaj mustrator. Apoi fixeaza hotarul pana la Nistru cu stalpi de piatra in care daltuieste insemnele Moldovei.

Insusi Stefan isi face un portret, in scena a Ii-a din actul al IV-lea, cand ii poves­teste Oanei despre parintele ei, facandu-si de fapt in mod subtil propria descriere.

Caracterul legendar al eroului se completeaza si prin numeroasele trimiteri mitice; astfel, moartea lui este anticipata de o serie de anomalii (nasteri ciudate, astre insangerate, intamplari bizare), iar momentul venirii lui pe lume se situeaza sub semnul a doua simboluri heraldice, caci la nastere a fost scaldat in sange de vultur si de sarpe.
abia in punctul culminant al dramei personajul se manifesta plenar, sintetizand toate sugestiile mitice de pana aici. Momentul este construit pe un discurs de inalta tinuta oratorica (actul al III-lea, scena VIII); este vorba despre celebrul discurs testamentar al personajului, prin care el isi motiveaza atitudinea de voievod autoritar, politica sa proturca si dorinta de a-l aseza domn pe fiul sau, Bogdan.
Monologul debuteaza, dupa toate regulile retoricii clasice, cu o evocare a faptelor pe cat de glorioase, pe atat de dramatice, menit sa capteze atentia auditoriului, dar si sa-i castige simpatia prin reamintirea faptelor sale de arme. Evocarea devine solemna prin metafore clare si memorabile si atinge apogeul printr-o enumeratie ampla a tuturor eroilor cazuti pentru tara: Oh!padure tanara!... Unde sunt mosii vostri? Presarati... la Orbie, la Chilia, la Baia, alLipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Razboieni... Unde sunt parintii vostri? La Ceta-tea-alba, la Catlabugi, la Scheia, la Cosmin, la Lentesti... Unde sunt... batranul Manuil si Goian, si Stibor, si Cande, si Dobrul, si Juga, si Gangur si Gotca, si Mihai Spatarul, si Ilea Huru comisul, si Dajbogparcalabul, si OAna si Gherman, si fiara palosului... Boldur? Pamant!... Si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi! (Se opreste ostenit.) Suflarea... batranetea... (Sageteaza cu privirile grupul lui Ulea.) C-am cercat sa unesc apusul intr-un gand, ca zic ca sunt crestini, si trimesii mei au batut din poarta in poarta, rugandu-se mai mult pentru ei ca pentru noi, sa lase razboaiele de zavistie si sa se ridice impotriva primejdiei obstesti a crestinatatii... Le trebuia un om?... Era... A fost... Acum e bolnav.
Sintaxa retorica, incongruentele de efect ori chiar portretele succinte pe care le face imparatilor vecini constituie elemente specifice stilului oratoric si confera discursului nu doar solemnitate, ci chiar dramatism.
abia dupa ce explica fragilitatea aliantei crestine, Stefan face elogiul turcilor pentru ca isi respecta cuvantul dat, justificandu-si hotararea de a plati tribut Portii Otomane. Asertiunea constituie argumentul intregii rostiri, incununate apologetic de cuvintele testamentare: Tineti minte cuvintele lui Stefan care v-a fost baci pana la adanci batranete... ca Moldova n-afost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri si a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor...
Pe langa faptul ca exprima profundul patriotism al voievodului, monologul transmite si o atitudine morala de exceptie.

Este vorba aici despre sentimentul respectului fata de stramosi, dar si despre responsabilitatea fata de urmasi. Fraza aceasta, cu accente aforistice, pregateste rostirea dorintei ultime a domnitorului, de a-l incorona pe Bogdan, asigurand astfel continuitatea politica a tarii. Drama apus de soare reaminteste datoria fundamentala a fiintei de a-si pastra constiinta nationala, sentimentul apartenentei la o natie cu radacini adanci in istorie si cu nadejdea unui viitor stralucit. De aceea, personajul principal este Stefan cel Mare, considerat soarele Moldovei; el este eroul total, aureolat, care se impune ca model al lumii medievale, dar si ca efigie vernaculara.

Referinte critice
"[...] in apus de soare dezlantuirea oratorica este extraordinara, sunt parti de inalta si sublima elocventa, la nivelul poeziei lui Victor Hugo si Eminescu. Enume­rarea, simetria, sacadarea, navala periodica, toate mijloacele bunei retorici infap­tuiesc o superba atmosfera epica" (G. Calinescu - Istoria literaturii..., Ed. Minerva, 1894, p. 574)

"Ce efect nemaipomenit va fi produs oare apus de soare la lectura marelui orator si actor Delavrancea? Numai cei care au avut norocul sa-i auda cuvantul la tribuna ar mai putea spune. Textul inca rasunator ne recompune imaginea. Tiradele se urmeaza o vreme linistit si senin, cu tonuri calde, mangaietore, ca apoi, luand o alura grava, sa izbucneasca intr-un formidabil bubuit de furtuna. Cuvintele eroului se rostogolesc vijelioase ca apele unei cascade, rupand totul in cale. Delavrancea isi canta poemul ca pe o melodie si-l rostea ca pe un discurs, cel mai nobil si cel mai pur pe care l-a harazit posteritatii. E si aici o gradatie, o pregatire a momentului culminant, insa pe fondul unei gesticulatii nebune, a miilor de alamuri pe care le domina vocea solemna, voivodala, testamentara, profetica a solistului contopit in simbol cu insusi glasul istoriei romanesti."

(al. Sandulescu - Istoria literaturii romane, voi. III, Bucuresti, Ed. Academiei, 1973, p. 773)

Alte referate romana, dar Necategorisite





Politica de confidentialitate