Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat  BaRBU STEFaNESCU DELaVRaNCEa - Palatul de 
            clestar
Home Trimite comentariu Contact
Meniu autori
Home
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu


BaRBU STEFaNESCU DELaVRaNCEa - Palatul de clestar





Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918) este autorul trilogiei dramatice inspirate din istoria Moldovei, "apus de soare" (1909), "Viforul" (1910) si "Luceafarul" (1910). Scriitorul debuteaza in proza cu "Sultanica" (1885), scrie in continuare "Trubadurul" (1887), "Parazitii" (1892), "intre vis si viata" (1893), "Hagi-Tudose" (1903). Delavrancea a dramatizat doua dintre scrierile sale,, "Irinel" (1912) si "Hagi-Tudose" (1913), fara succes insa. A scris si drama psihologica "a doua constiinta" (aparuta in 1932). Descrieri excelente ale anotimpului hibernal sunt in "Sultanica", sau ale imprejmuirilor triste ale
Gradinei Icoanei, in "Milogul" si "Iancu Moroi".

La alegerea in academie, in 1912, a rostit discursul "Din estetica poeziei populare", adeva­rat manual de experimentare a simtului inefabilului. Preocuparile pentru folclor se traduc si prin scrierea catorva basme: "Neghinita", "Norocul dracului", "Departe, departe", "Stapanea odata..."

, "Palatul de clestar".



Caracteristic pentru Delavrancea este modul in care isi prezinta personajele, interiorizate, intr-o maniera aproape experimentala generata de romanele naturaliste ale lui Zola sau ale fratilor Goncourt. Lumea prezentata in nuvelele lui este adesea grotesca, lipsita de farmec, de orice mister, disecata parca de bisturiul unui straniu pictor, exponent al durerilor lumii. Hagi-Tudose este un prototip al zgarceniei, un om care intruchipeaza, avant la lettre, absurdul existential al romanelor lui Kafka. Lumea marginala, a "dezmostenitilor", este sondata in operele sale, care anunta aparitia lui Liviu Rebreanu. in teatru, Delavrancea afirma ca "lirismul dus la extrem devine banal... Un stil inflorit peste masura, un stil numai figuri este un stil urat in drama".

Barbu Stefanescu Delavrancea este un scriitor cu o evolutie care cuprinde intregul tablou literar al epocii: revoltat impotriva romantismului, el se
indreapta catre descrierile de tip naturalist, vadite mai ales in nuvela "Hagi-Tudose", pastrand insa accente de clasicism. Personajul principal al nuvelei e obsedat de bani, pe care ii acumuleaza si ii pastreaza cu o grija iesita din comun. Hagi-Tudose este similar cu Harpagon al lui Moli6re, Shylock al lui Shakespeare sau Gobseck al lui Balzac. Tipul avarului este universal; intr-o ecranizare mai noua, Harpagon se refugiaza in mijlocul desertului, purtand si aici cu el sipetul cu bani, atmosfera ce ilustreaza simbolic pornirile ava­rului, sufletul sau pustiu, banii fiind inutili in aceste imprejurari simbolice.

Palatul de clestar
Basmul "Palatul de clestar" pare scris sub influenta romanticilor negurosi germani si americani, E. T. A. Hoffmann sau E. A. Poe, semanand in oarecare masura cu "Prabusirea casei din Usher" a lui Poe . Timpul povestirii este fantastic, prin dilatarea formulei de inceput si folosirea imperfectului, creator de spatiu ireal:

"Cam pe la inceputul vremilor, pana unde prastia mintii nu azvarlea, se povesteste, asa, ca din scormoneala, ca omul era croit din alte foarfeci si cioplit din alta barda".

aceasta mentiune perpetueaza legenda dupa care au existat mai multe generatii de oameni: de aur, de argint, de bronz, a eroilor si a oamenilor denudati de orice apanaj al fantasticului. Deosebirea este calitativa, tinand de esenta materiei, pentru ca fenomenele fizice apartin unui alt registru temporal:

"Tot cu maini si cu picioare era si p-atunci, tot cu ochi si cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii si cu calcaiele la spate, dar de invartea copacul smuls din radacini si mi-ti izbea la mir leii pustiilor, dihaniile cadeau tumba, cu labele in sus, marghiolindu-se a moarte.
apele curgeau la vale si muntii se ridicau in sus. Nu se pomeneau flori pe cer si stele pe pamant - ca pe la pardalnicii nostri de stihari - dar multe nu erau asa dupa cum sunt."

Proiectia mitica a timpului rezida tocmai din fluidizarea extrema a naturii, muntii parand surprinsi intr-o perpetua inaltare, parca desprinsi dintr-un punct de maxima incremenire. intr-un astfel de timp-hetimp, intr-o locuinta magica, parca similara cu a zeilor din cosmologia asiro-babiloniAna , "ar fi vacuit" un imparat "cu stema rupta din soare".

Semnul stemei este un alt simbol mitic, pentru ca imparatul foloseste energia solara, lumina zilei, pentru a carmui. Situarea eroului in "cel mai frumos palat de clestar", domnind peste "cel mai intelept si mai viteaz norod", creeaza deja un spatiu narativ extraordinar, fantastic, pentru ca astfel de semintii legendare au fost cunoscute dintotdeauna: a hiperboreenilor, a arimaspeenilor sau a lemurienilor.
Semnele degradarii, generatoare, ca in orice basm, de intriga narativa, se fac simtite dintr-o data, printr-un fapt perturbator mai putin obisnuit in basmul traditional, apropiindu-l de science-fiction-ul modern, aparitia unei gravitatii extreme:

"intr-o sfanta vineri, cam pe la chindii, numai ce i se paru ca stema din cununa imparateasca se umfla si creste, ba cat oul de gasca, ba cat un bosar, si-i indoi grumajii, si-l pleca la pamant. infricosat, imparatul se lupta ce se lupta cu namila de diamant, iar la urma urmii cazu cu fata in jos, podidindu-l un plans de foc."


Nimeni nu poate curma necazul imparatului, nici macar "odrasla lui de trei fete, ca trei zane, surori si nepoate, care mai de care chipese si mai dragalase".

Destinul imparatului tine seama de zeitele ursitoare, de gune, cum marturiseste el insusi:

"- Surioara, surioara, lipeste urechea de inima mea, si ce-i auzi auzit sa ramaie... Pe mine m-a ajuns grea batranete, ca uneori stema din frunte creste, creste, se-ntuneca, si de ce se intuneca, e mai grea, pana ce ma culca la pamant. Vezi, pare-mi-se ca in aceasta aratare e caderea mea s-a neamului meu din scaunul domniei, ca din cele trei imparatese ce mi-au slujit de sotii, n-am avut parte barbateasca.


Ca faceau cate-o fata s-a doua oara, cum faceau baiat, mureau si coconul, si muma coconului."

intunericul, apasarea extrema, radiatia neagra sunt semne ale taramului demonic, ale preschimbarii lumii solare in stare primordiala, in haos. Stema, din acest punct de vedere, poate fi considerata simbol, instrument nazdravan de pastrare a formei stabile a lumii, intr-un anumit moment, care intra intr-un vartej destabilizator.
Tatal imparatului, stapan al stemei fantastice, il prevenise asupra acestui punct de maxim al lumii cotidiene:

"Tine aste patru chei, si sa nu cobori in cele patru incuieri de sub talpa palatului decat atunci cand ti-o pieri o raza din frunte si marirea ti-o indoi grumajii."

Dincolo de simbolistica numarului trei, al fetelor imparatului, intalnim si numarul patru, egal cu cel al stihiilor lumii: cadastrul enorm al universului este echilibrat tocmai de aceste variabile ale realului. Se pare insa ca sistemul nu fusese bine reglat, iar intregul esafodaj material ameninta sa se naruie. Tema este intalnita in cele mai vechi legende ale lumii, a celor Patru Mesteri Zidari, care ar putea corespunde, in fizica moderna, celor patru forte fundamentale: slaba, tare, electromagnetica si gravitationala. Cheile corespunzatoare sunt "una de arama, alta de argint, una de aur si alta de diamant".

Sora cea mare a imparatului se transpune in postura ucenicului vrajitor, care nu poate stapani foarte bine fortele pe care le dezlantuie. Astfel, la deschiderea beciului "de la rasarit", "o vijelie ii amuti auzul, apoi locul pe care sta i se afunda pana la glezne, pana la brau, pana la gat, iar de-i trecu dincolo de crestet, o vapaie, ce lumina fara sa arza, ii invalui obrajii."

Revelatia universului ascuns are loc treptat:

"La o cutremurare strasnica, doua porti, tipand in cdpilele groase, se deschisera, la dreapta si la stanga, si sora imparatului se pomeni intr-o camera cu totul si cu totul de arama. Si cand trecu prin alte doua incaperi, una de argint si alta de aur, sora imparatului vazu minunea minunilor, stoluri de pasari care cantau ca din tilinci de argint si zburau in toate partile, si unele i se pusera pe umeri si-si rasfirara aripile luminoase, zornaindu-le ca pe niste banuti de aur vanturati din mana in mana ."


Declansarea fortelor ascunse ale naturii are efecte imprevizibile pentru osatura imparatiei:

"Vanturile pornira bataie oarba, facand una cu pamantul copacii neclintiti de veacuri intregi. Un potop de ploaie se sparse din culmea intunecimii si imprastie, care pe unde innemerea, multimea norodului. imparatul si adunarea inmarmurira; palatul de clestar se clati pe temelie; cutremurul zgudui pamantul; mesele, jeturile si policandrele cazura zdrobite pe pardoseala; oamenii nu se mai cumpanira pe picioare."

La sfarsit, ca dintr-o uriasa cutie a Pandorei, apar arhanghelii sau agentii destructivi, raspunzatori de acest dezastru, "Mania, Furia si Nebunia, si dupa ele altele, pleca vartej in patru parti ale lumii acesteia. Iar la urma urmelor, tocmai la coada, Prostia, rumena si voinica, se tara multumita, d-an boulea... dar ce-i pasa?".




In sens clasic, naratiunea este antiistorica, reiterand un mit, irationala si misterioasa, deschisa catre simbol si fantastic, cu sugestii multiple, de cea mai recenta modernitate.

Alte referate romana, dar Necategorisite