Anton Pann (1796-1854) este un cunoscut poet si folclorist, autodidact, care studiaza la Petru Efesiul "mestesugul muzicii bisericesti si pe acela al tiparului".

Viata sa este aventuroasa: preda lectii de "musichie" maicilor de la Manastirea Dintr-un Lemn si pleaca insotit de una din ele, anica, la Brasov, unde tipareste "Versuri muzicesti" (1830), "Hristoitia" (1834), "Noul Erotocrit" (1837). in 1843 devine proprietar al unei tiparnite. Scrie "Basul teoretic si practic al musicii bisericesti sau gramatica melodica" in 1845. Din folclorul balcanic culege nenumarate opere, creand "Culegere de proverburi sau Povestea Vorbii" (1847), "Fabule si istorioare" (1839, 1841), "O sezatoare la tara sau Povestea lui Mos albu" (1851-1852). "Nazdravaniile lui Nastratin Hogea" (1853) aduna din spatiul balcanic istorioare ale unui personaj devenit memorabil. Notiunile abstracte ale spiritului balcanic apar in fabule precum "Norocul si Mintea" din "Fabule si istorioare"; unele notiuni de fatum, de considerare a omului ca simplu pion in marele joc al lumii sunt prezente in "Sultanul si pescarul", in timp ce tribulatiile amoroase apar in "Spitalul amorului".



Povestea este scrisa in acelasi registru stilistic si tematic oriental, caracteristic istoriilor despre Nastratin Hogea; personajul este mereu sfatuit sa aiba reactii intelepte, dar niciodata nu tine seama de sfaturi, in cazul de fata de ale nevestei:

"Odata carmuitorul al acelui judet
aici-n sat pentru o seara poposind ca drumet

Si vazand el ca satenii toti cu mari, cu mici alerg,
Care mai de care plocoane sa-i duca merg,
Socoti Nastratin Hogea mai jos a nu se lasa,
Si ca ce lucru sa-i duca-ntreba pe nevasta sa.
El zicea gutui sa-i duca, ea, ba, smochine-i zicea."


Nastratin asculta in cele din urma glasul intelepciunii si duce carmuitorului smochine, dar acesta, nemultumit, il pedepseste:

"Se uita carmuitorul si stiindu-l cam bufon,
- Dar tocma smochine, zise, gasisi sa-mi aduci plocon?
Si cum sta-n genunchi cu cosul ca fiestece supus,
Carmuitorul indata pe slujbasii sai a pus
Sa ia acele smochine si fiecare pe rand
Sa-l loveasca-n cap cu ele toti cate una dand;
Cand lui Nastratin aceasta slujitorii o facea,
El la toata lovitura «bogdaproste» le zicea."

Sfatul nevestei se dovedise extrem de util, smochinele neavand aceeasi putere de impact ca gutuile.

Intrebarea stapanitorului de a afla cauza acestui comportament ciudat se izbeste de intelepciunea tardiva a lui Nastratin Hogea:

"Neavand nici o putere vreun plocon bun sa-ti fac,
am sfatuit cu nevasta sa-ti aduc nistcgutui,
Ea zicea s-aduc smochine, eu in contra ii statui,
Dar in cele de pre urma de gura ei m-am supus
Si aceste putinele smochine ti le-am adus;
De aceea cand in capu-mi smochinele moi simteam,
De sfatuirea nevestei multamirile faceam,
Ca de aduceam ploconul gutui, precum ziceam eu,
atuncea era sa fie vai de acest cap al meu!
De aceea este bine ca sa asculti si sa-nveti
S-o povata d-a femeii din patruzeci de poveti;
Ca iata eu, cu-ntamplare, prin povata ce mi-a dat,
Cu aceste moi smochine scapai cu capul nespart."


Poezia este scrisa pe un ton sagalnic, de poveste din "O mie si una de nopti", in care personajul principal isi calca pe stiuta mandrie masculina, ascultand si povetele intelepte ale unei Seherezade autohtone.